IMPRESII SI CRONICI-IUBESTE-MA IN FIECARE ANOTIMP

265562316_1192746841133275_3915688302821460295_n

Ecaterina Rolea
Romania 
Bună ziua, prieteni de pretutindeni!
Azi am primit în dar un volum de poezii de dragoste de la Distinsa Doamnă Poetă Mihaela CD de peste ocean, din Canada, Montreal, care mi-a bucurat sufletul și mă simt onorată de darul Domniei Sale.Vă mulțumesc din suflet cu aleasă prețuire și profund respect pentru acest volum de poezii pe care îl citesc cu mult drag și sunt onorată să-l am în biblioteca mea.Am simțit bunătatea si dragostea printre rânduri! Felicitări din suflet, Maestră a penelului plină de iubire!❤
Felicitări din inimă❤🍀❤Reverențe!❤
 
274707269_2535527206583254_1498257585298688967_n
 
Smaranda Scridon 
Romania 
Mihaela, ești o forța. De unde atâta energie. Minunate versuri, minunate cărți. Mulțumim ca ne mângâi sufletul cu ele.
 
Stela Lisa
Romania 
 
Am aflat despre Mihaela CD de la poetul nostru indragit, Sandu Chiva ! Ne-a prezentat pe f.b. cateva repere importante despre cine este si ce reprezinta poeta de mare succes ,(de origine romana) Mihaela CD.Te felicitam din inima si-ti dorim ,,dragoste eterna” ! Poeta a iubirii eterne , pretuire maxima, adanci si inalte multumiri, o imbratisare sufleteasca si draga ! FELICITARI !
 
Nicoleta Chiritescu
Franta
Mulțumim mult ! Felicitări draga mea! Sa fii sănătoasă și inspirata, sa ai o muza în fiecare anotimp! 😊
 
No description available.
 
Martha Tecler
Canada
 
D-na Mihaela, Am primit volumul dvs de poezii acum 2 zile. Am început sa citesc cu mult nesaț duioasele versuri care îmi mângăie și-mi năvălesc universul. Mi-ați întărit ideea ca exista posibilitatea unei profunde legături de dragoste și căldură între doua suflete. Mulțumesc pentru ca ați plasat dragostea în centrul condiției umane într-o lume de azi lipsită de acest sentiment.
 
Popescu Daniela 
Romania 
 
Brava!Felicitari!!! Dumnezeu sa va ocroteasca in tot ceea ce faceti
 
Sandu Chiva 
Romania 
 
IUBEȘTE-MĂ ÎN FIECARE ANOTIMP
 
Ca de fiecare dată când primesc un nou volum de poezii, de la prietena mea de peste ocean, sunt tentat să aștern pe hârtie câteva impresii despre cartea dăruită.
Nici astăzi, nu mă voi abate de la obiceiul meu și voi scrie câteva rânduri despre această carte care încă are miros de tipografie…De câte ori folosesc adjectivul ,,frumos” îmi zboară gândul la poezia scrisă de prietena mea, poeta Mihaela, cunoscută de toată lumea ca MIHAELA CD.
Cele șapte volume ale autoarei, sunt izvorâte din dragostea de frumos și mai ales pentru soțul, pe care îl adoră! Acesta este și motivul pentru care a botezat această ultimă creație a sa cu titlul:
,,IUBESTE-MĂ ÎN FIECARE ANOTIMP”.
Fiecare poezie a autoarei, îți dă un fior și te simți pentru o clipă, adolescentul de altădată, care s-a îndrăgostit pentru prima oară.
După volumele de versuri ,,Focul din noi”; Uneori elefanții zboară”; Pași de catifea” (și încă trei pe care nu le mai enumăr), iată că a prins aripi un nou volum de poezii al îndrăgitei autoare.
Cartea se numește ,,Iubeste-mă în orice anotimp”( după cum am scris și mai sus) și este dedicată soțului iubit, domnul Johnny Ciatlos-Deak , care este și editorul acestui superb volum de poezii.
Domnul Johnny Ciatlos-Deak este membru al Uniunii Jurnaliștilor Independenți din România și senior editor, Globart Universum Publishing House, Canada.
După cum spune și numele, acest nou volum cuprinde cele mai frumoase poezii de dragoste, dedicate unei frumoase iubiri care dăinuie peste veacuri și bineînțeles cititorilor fideli ai Mihaelei CD.
Dea lungul celor 250 de pagini, volumul este prezentat în 17 capitole, unul mai frumos decât celălalt.
Cum ne-am obișnuit și de această dată, artistul plastic Mircea Ruștiuc, o însoțește pe poetă pe tot cuprinsul cărții, cu frumoasele lui picturi ce ilustrează fiecare început de capitol.
Nu am intenția de a înșira aici, denumirea fiecărui capitol, pentru a nu răpi cititorilor, plăcerea de a descoperi singuri și a se bucura de fiecare dată de splendoarea acestor minunate versuri.
Ce este mai frumos și mai sfânt decât de ați iubi soțul (soția) în orice anotimp?
Nimic pe lumea aceasta nu poate înlocui acest minunat sentiment pe care numai omul îl poate nutri pe această lume.
Poezia ,,Iubeste-mă în orice anotimp”, care dă și titlul acestui superb volum de poezii, transmite un mesaj de iubire veșnică pentru soțul autoarei:
,,Când iarna-ți bate-n geam cu fulgi de dor
Iubește-mă iubite, la fel precum odinioară”
,,Și-n vântul fin ce-adie primăverile din noi
Iubește-mă iubite, la fel precum odinioară”.
Mihaela CD este o poetă desăvârșită, care reușește de fiecare dată să ne țină captivi alături de ea, până la finalul cărții.
Mulțumesc prietenei mele Mihaela, că a reușit și de această dată, să-mi bucure sufletul, dăruindu-mi acest superb volum de poezii! Cartea este tiparită într-un mod ireproșabil, pe o hârtie de calitate iar coperta și ilustrațiile din carte sunt superbe!
Vă recomand cu căldură această minunată carte a poetei Mihaela CD și vă doresc lectură plăcută celor care vor avea norocul să achiziționeze acest minunat volum de poezii!
Sandu Chiva
membru al Ligii Scriitorilor filiala Buzău
 
iubeste-ma in fiecare anotimp
 
 
 
Gabriela Raucă
Austria 
Toate cărțile tale, Mihaela, te definesc și te reprezintă, ca poetă, ca femeie, ca mamă și soție, ca fiică iubitoare și cu sufletul plin de recunoștință și sensibilitate ori ca prietenă.
Te-am cunoscut, puțin câte puțin și din ce în ce mai mult, citind poeziile tale, am pătruns în sufletul tău, ți-am simțit lacrimile din ochi și nodul din gât, când ai scris „Binecuvântare și chin”, prima ta carte, emoție pură pusă în vers. Am simțit vibrațiile unei inimi care bate în același tact cu inima mea, savurând „Focul din noi”, atât de aproape de simțămintele mele. O senzație plăcută și o stare de bine și înțelegere, transmise cu generozitate, mi-a creat și mi-a oferit „Uneori elefanții zboară”, iar volumul „Pași de catifea” m-a cucerit și mi-a dat o stare de bine și încredere, tocmai în momentele destul de grele în care am citit-o.
„Dialog peste ocean” și „Iubește-mă în fiecare anotimp”, din care am reușit doar să spicuiesc, răsfoindu-le doar puțin, îmi vor aduce, cu siguranță noi argumente, despre ceea ce tu ești.
Îmi face plăcere să îți citesc poeziile, le simt mângâierea gingașă, le dezleg cele mai subtile înțelesuri și îți citesc sufletul pus în vers.
Admirație și prețuire!
 
 
rauca-1
 
 
Pași de catifea

Călcând pe urmele Mihaelei CD

o recenzie de Gabriela Raucă

 
Citind acest volum de poezii, am intrat în universul creat de Mihaela, călcându-i ușor pe urme, cu gingășia unor „pași de catifea”, privindu-i peste umăr, fără a tulbura însă, liniștea versurilor sale. I-am simțit pulsul și suflul poetic, i-am admirat înaintarea, pas cu pas, pe calea luminoasă a poeziilor sale, am perceput mesajul și esența lor, repede și ușor, așa cum m-am și așteptat, fiindcă inimile noastre surori, rezonează la fel, simt emoții similare cu aceeași intensitate și plăcere.
Încă de la început, deschizând cartea scriitoarei Mihaela CD, mi-am dorit să o parcurg pe toată cu întreaga mea ființă, simțind cum versurile curgeau în poezie, poeziile în capitole și acestea din urmă se derulau sub ochii mei, fără a-mi lăsa impresia că timpul zboară. Am adormit înspre dimineață și am visat un trandafir cu petale de catifea, care, așa cum se întâmplă de obicei în vis, era întruchiparea a ceea ce acumulase mintea mea, până târziu.
„Pași de catifea”, gingășie pusă-n file de carte, de un suflet minunat, așa cum este cel al Mihaelei CD, versuri care atrag și creează o ambianță mirifică de poveste, dar pot produce o multitudine de stări și trăiri, uneori neașteptate. Autoarea trece prin sentimente, cu finețe și talent de dansatoare, înaintând pas cu pas printre capitolele acestui nou volum de poezii, uneori ca o boare ori ca un gând, alteori lăsând urme adînci, produse de pașii ei fermi.
Șaptesprezece capitole conține acest volum, la fel ca și toate celelalte cărți ale autoarei, scrise de ea până acum. Un număr cu o importanță deosebită, un talisman spiritual sau poate o completare a unui întreg, din îmbinarea atâtor componente. Tot șaptesprezece la număr sunt și imaginile alese de Mihaela, fiecare din ele precedând câte un capitol și dându-i un plus de personalitate artistică, având și menirea de a sintetiza esența temelor tratate de autoare.(>>>>)
 

Gutanu Elena

Canada

Felicitări Mihaela.Admirație și aleasă prețuire pentru tot ce faci în slujba condeiului.
 
 
 
Mirela Butacu 
Romania 
Felicitări infinite și prețuire, mult succes mai departe!👏
 
 
274223287_663804171706127_5502496469449129312_n

Marieta Coman 

O bucurie imensă am primit astăzi : revista de literatură, artă și cultură a românilor de pretutindeni ” Poezii pentru sufletul meu”, fondată în Montreal-Canada, unde apar și eu cu câteva poeme publicate, alături de alți români minunați din țară și străinătate (scriitori, pictori, etc.).
Mulțumesc din suflet pentru această onoare, fondatorilor revistei Mihaela CD și lui Johnny Ciatloș Deak, precum și întregului colectiv redacțional.
Mulțumesc, de asemenea, doamnei Mihaela CD, pentru minunatul volum de versuri pe care mi l-a oferit cadou ! Prețuire! 💗
 
 
silvia mihalachi
 
Silvia Mihalachi 
Romania

STIMATĂ DOAMNĂ MIHAELA CD

,,. Stăpâna bogățiilor sufletești  din,, TĂRÂMUL IUBIRII,, cum vă consider citind volumul de poezii ,,Iubește-mă  în fiecare anotimp,, vreau să vă mulțumesc din tot sufletul că ați făcut posibil să  am și eu această carte. Ea, cartea,m-a fascinat de când am ținut-o pentru prima dată în mână începând cu  mirificul titlu ,, Iubește-mă în fiecare anotimp,,,  a urmat  coperta și apoi filă cu filă am derulat lectura unui frumos  volum de poezii, adevărat roman de dragoste  la care de multe ori am aclamat citându-l pe T. Arghezi ,,Carte frumoasă cinste cui te-a scris,,….. adică cinste Autor  Doamna Mihaela CD.

Poemul de dragoste,, Iubește-mă in fiecare anotimp,,  este un dar din darul iubirii  pentru fiecare  din cei care au  citit cartea și pentru  cine o va citit . Am înțeles, am meditat câtă frumusețe sufletească  a putut să emită fiecare poezie, fiecare vers când  ,, Iubește-mă, iubite,în orice anotimp,,  ,, Și-atunci când plâng……/Și-atunci când râd…./ Și-atunci când tac…./Și de-am să plec Iubește-mă iubite…!,,.

Acum  am să iau  cartea ,, Iubește-mă în fiecare anotimp,,  considerând-o un panaceu, un necesar medicament pentru suflet, știindu-se că poezia este printre puținele medicamente vindecătoare.  Recunosc sunt dependentă de acest medicament numit ,, POEZII MIHAELA CD,,.

Cu drag , cu stimă pentru dvs.

 Silvia Mihalachi  și ,,la revedere ,, pentru revista,, Poezii pentru sufletul meu,,     

 
 
silvia mihailescu

IUBIREA  ȘI  ,,UN UNIC TU ȘI EU  AMOREZAT,,   SUNT UN ÎNTREG  DIN  ,, IUBEȘTE-MĂ ÎN FIECARE  ANOTIMP,,   

cronica  de  Silvia Mihalachi                        

Volumul de poezii  sub egida  titlului,, Iubește-mă în fiecare anotimp ,, este ca  un excepțional  – roman de iubire în versuri – , (așa mi-a plăcut să-l denumesc după o citire și recitiri)…, coborât de pe planeta POESIS , planetă care își are propria lumină, propria căldură  alimentându-se numai cu  versurile, poeziile  primite de la  poeți…Aceștia sunt singurii locuitori și ei poeții  nu mor niciodată pentru că elixirul vieții fără de moarte este iubirea lor nemărginită față de tot ce merită iubire din iubire și care vorbesc o singură limbă ,, Lyrics,,. Cei care citesc poezii  ce poartă pecetea,, MIHAELA CD,,   beneficiază de clipa magică a universului de a  o cunoaște ca  pe un membru onorabil al planetei  POESIS și vor afla, că ,, reprezintă un întreg univers pentru că poezia ei este un accelerator gigantic al gândirii, al senzației, al facerii de bine,,  Trandafir Sîmpetru – președinte al World  Poets  Association.

Privind adesea spre POESIS , recomandându-mă ca fiind,, un cititor cinstit,, (I Minulescu )am beneficiat si de data aceasta de  darul format din  poezii, primit  de la POETA MIHAELA CD  care stăpânește ,, TĂRÂMUL  IUBIRII,, după cum mi-a mărturisit  adresa , o altă  locatară a planetei  POESIS , Distinsa Doamnă Aurelia  Oancă. Totodată mi-a mai spus ,  că autoarea poeziilor  ,, Iubește-mă în fiecare anotimp ,,  are ,, Pana înmuiată în cerneala iubirii, pictează slovele și tandrele șoapte de iubire în versuri pline de parfum,, (  Mai vino să-mi pictezi iubirea).

Versurile  grupate  în poezii se succed atât de plăcut, de spectaculos, de interesant , încât lectura volumului de poezii, am  transformat – o într-un  film de dragoste ca urmare a efectului pe care l-au avut versurile asupra imaginației mele…..Personajele principale , EA și EL își fac rolul vieții  ,, Un unic Tu și Eu amorezat,,  care,, Pereche inimilor noi suntem/Căci noi respirăm în tandem,, . Peste un timp fără timp în iubire, se va auzi  ,,Mai vino să-mi fii  pocăință/ Mai vino să-mi stai aproape/ Mai vino să-mi aprinzi trăirea/ Mai vino……Din zori de zi până în noapte,, (Mai vino să-mi pictezi iubirea)!.

Filmul  se derula , in imaginația mea cu fiecare vers, cu fiecare poezie  și printre ,,Șoapte de iubire ,, apare EA,(  pag. 16) diafană printre umbre și lumini, lumina iubirii care șoptește,, Iubitul meu, a inimii splendoare!,, și umbra lăsată ca un văl pe ochi păstrând felia de mister  a unei,, ,, Dragoste  suavă,, când în game de iubire ,, M-am lăsat dusă în azurul nopții/ De șoaptele flămânde de amor/,,.

 ,, Pe file de iubire,, se fac mărturisirile   către,, Iubitul meu iubit,,  și ca un tremolo cuvintele de dragoste, de o sensibilitate aparte,  se succed în versurile ,, Eu te-am  ales, iubitul meu iubit, /..Să-mi fii alături și să-mi fii dorit,,. Apoi se remarcă o ușoara îndrăzneală  delicată de a dărui o abundență de   dragoste ,,,, Să știi cât te iubesc,,,, Tu ești soarele vieții mele,,,, Clipele noastre parfumate,, .. ..Mărturiile  se  încununează  în a dăinui pe,, tărâmul iubirii,,  în fiecare  anotimp.

Fascinată de atâta dăruire  de dragoste , dragoste  răsplătită în monedă proprie, citesc, versurile îmi vorbesc  și sonoritatea lor  vor acompania,, Tangoul dragostei,,  cu pașii lui nemuritori în,, Nuntă între stelele iubirii,, pentru,, Sensul nostru de a fi,    acela a  unui ,,..unic TU și EU amorezat,, care  își poartă ,își înalță iubirea  printr-o comuniune statutară  profund exprimată în versurile  ,, Respirăm într-un  duet/Ne-am împerecheat iubirea/ Și – ntr- un dans de menuet/ Ne purtarăm împlinirea,,..,,

SILVIA MIHALACHI

,, Tangoul dragostei,, care îi are protagoniști pe EA și EL îi va prinde în pașii lui ca într-un maraton al dansului, al vieții, al trăirilor care ,, Țesând firele iubirii,, din,, Dragoste profundă,, ,, Inimile bat până la ultimă undă/Trăind intens iubirea atemporal,,. Momentele vieții, a iubirii se succed prin ,, Așteptând,,, prin,, Seducții,  prin ,,  Îndrăgostire celestă,, în care îndrăgostiții  ne confirmă statornicia în iubire  ,, Pășim în doi la fel ca altădată,, .  Frumoasele picturi  au venit pe anumite file și au călătorit cu versurile mulându-se ca niște boabe de rouă pe corola poeziilor într-o încărcătură însetată de  iubire.  Fascinație! fascinație am  exclamat ( pag 80) privind  tabloul din tabloul naturii la momentul când cerul sărută marea…și revărsă un voal de culori nuanțate pe liniștea apei ..Rar o pânză de pictat are bucuria de a primi asemenea nuanțe  din culori știute numai  de maestru artist, de,, zugrav,, (   cum își  spunea Ștefan Luchian) artistul plastic Mircea Ruștiuc . Corăbiile  ,,EL,, și ,, EA,, se lasă  purtate de timp, de poezie….. sub ,, O ploaie de atingeri celeste,, spre ,, Tandre amintiri,,  când peste un timp îi regăsim ,, toujours  amoureux,,  ,,Si-n cuibul de azur al zării/Să-i desenăm contur iubirii noastre/ Îndrăgostiți iar la malul mării/ Deschide-ți brațele albastre!,,. Versurile slujind  poezia își urmează crezul și parcurg ,, Anotimpurile iubirii,,  chiar și atunci când ,,…ninge ninge peste noi/E iarnă, totu-i alb pe-afară/Și verdele cel crud acum e sloi/ Însă în noi iubirea-i cea de –odinioară!,, .

 Câteva poezii  m-au  determinat  să fac  un popas lecturii cursive și să le recitesc și astfel nu am renunțat de a  păstra emblema  dată volumului de poezii ca fiind ,, un frumos roman de dragoste,, cu  dialoguri între,,Un unic TU și EU amorezat,, care ,într-o cascadă de declarații de dragoste din partea  celui amorezat ,, cerul pălește – n fața frumuseții tale/ Ești mai frumoasă  decât visul meu /,,, ,, Am străbătut pământul să te găsesc,, numai pentru suprema fericire,, Să împărțim același paradis,,numai așa ,, Fi-vom doi și-n infinit ,, . EA, consideră că totul este posibil cu condiția ,, Iubește-mă, iubite,în                        orice anotimp,,  ,, Și-atunci când plâng……/Și-atunci când râd…./ Și-atunci când tac…./Și de-am să plec Iubește-mă iubite…!,,.

Volumul acesta de poezii este o sumă rezultată din adunări, scăderi și permutări  a multor  trăiri exprimate  în versuri și la care se adaugă   trăirile codificate în imagini, îndemnuri picturale.(pag 68, 136, 1580). Și totuși puterea dragostei, puterea versului  își scrie  un,, Nonsens,, când ,,   În ochii triști se ascunde secunda/ Ce o  tot revezi ad-hoc, la infinit../Singurătatea te îngheață-n zidire/,, și   ,, Te-ntrebi când s-a dărâmat temelia / Căci totu-ți pare un imens nonsens.,, Citind această frumoasă , specială poezie, în însemnările mele , vizuale,  am alăturat , le-m înnodat capitolele ,, Tristețile  sufletului  ,, și,, Priviri,,peste care am proiectat picturile corespunzătore, apoi le-am inversat( pag.158 și 170)….Atunci mi s-a întipărit  pe retină ,, Nonsens,,și chiar numai pentru atât ar fi suficient  să   spun că aduc  odă  celor care au  filigranat  simbioza dintre poezie și pictură în acest frumos poem de dragoste, roman, film ori cum mi l-am  denumit pe timpul lecturii, dar pentru ,, infinitul iubirii,, este și va fi,, Iubește-mă în fiecare  anotimp,,și exclam,  ,, Carte frumoasă cinste cui te-a scris ,, T Arghezi  

Coperta s-a închis( nu eu am închis-o …) ferecând  valorile sufletești a unui ,,  … UNIC TU ȘI EU AMOREZAT,, . Stăpâna bogățiilor sufletești  din,, TĂRÂMUL IUBIRII,,  Distinsa DOAMNA MIHAELA CD a dăruit câte o cheie fiecărui cititor……Eu vă mulțumesc pentru cheie și o voi păstra breloc. 

Silvia Mihalachi

264148487_432764254974677_8523645506981886565_n

Maria Baba

Canada 

Draga doamna Dumnezeu te-a înzestrat cu acest talent minunat de a înduioșa sufletele oamenilor. Felicitări și la mulți ani de 8 Martie!❤️🌺💐

 

Ioana Margareta

Canada

Felicitari si mult succes in continuare! 
 
 
Mara Popescu-Vasilca
Canada
Felicitari si succes in continuare!
 
263700142_3066255920283921_8889107212748134268_n
 
VICTOR MANOLE
ROMANIA 
 
BINELE SE ADUNĂ ÎN CARTE ȘI STRĂLUCEȘTE!
 
Martha Tercler
CANADA
Ce frumos conturata esența femeii!Reverență profundă și felicitări cordiale, distinsă doamnă scriitoare,pentru versurile divine!✍📘🌸🌸🌸

 

Sunteți fenomenali,prin versurile sublime!Stimă galactică și felicitări cordiale!✍🌷💞📕🌹
 
 
No description available.
 
Teodora Dumitru 
Romania
 
Mulțumesc din suflet pentru volumul de versuri pe care mi l-ați trimis! M-am bucurat mult! L-am răsfoit cu nerăbdare, mi-a plăcut mult cum a fost realizat! Foarte frumos! Adevărați profesioniști! Felicitări din suflet, cu drag! Încă odată va mulțumesc din suflet și dacă a fost o greșeală că mi-a trimis două, pot să returnez una când vi le trimit pe ale mele ! VA ÎMBRĂȚIȘEZ CU DRAG ȘI VA DORESC NUMAI ZILE SENINE ȘI MULTA SĂNĂTATE! SUCES IN TOATE PROIECTELE VIITOARE ! …….SĂ NE RUGAM PENTRU PACE ÎN FIECARE CLIPĂ ,DOAMNE AJUTĂ-NE!
 
 
 

Vă mulțumim din inimă pentru prețiosul dar de suflet, cartea dumneavoastră! Vom reveni cu impresii!Am intenția să fac un comentariu literar mai amplu asupra cărții. Între coperțile ei se află cu adevărat un mare suflet exprimat printr-un cert talent sub numele dumneavoastră!

UN DAR ÎN AL SUFLETULUI CALENDAR
 
Să primești o carte-n dar
În luna lui Făurar,
E al primăverii semn
Spre lectură un îndemn
 
De-a primi din har divin
Dar de pagini din destin!
,,Iubește-mă în fiecare anotimp”
Spune cartea-n liric nimb.
 
MIHAELA CD o semnează
Spre semeni.o expediază.
Savurăm din anotimpuri
Cartea veșnicind prin timpuri…
 
Mulțumim poetei noastre
Și muzelor generoase,
Pentru-acest popas de vis
În cuvântul ei cuprins!
 
Ana Munteanu Drăghici și Ligia Ana Grindeanu

275205204_2124457954385136_3946556541616567067_n

Mircea Rustiuc 

Romania 

Mulțumesc doamnei Iuliana Vlad pentru efortul de a-mi aduce de fiecare data când primesc cărți și reviste de la talentata autoare Mihaela CD din Canada!!! De data aceasta am primit revista nr.7 Poezii pentru sufletul meu și volumul de poezii de dragoste :Iubește-mă în fiecare anotimp, al Mihaelei. Particip și eu cu o picătură de culoare la aceste creații pline de pasiune și sensibilitate în ciuda vremurilor ciudate și neclare! Mulțumesc Mihaela și felicitări!!!

 

Otilia Tunaru

Montreal 

O comoară de trăiri și de cuvinte potrivite, ce înnobilează!📘☀️📕
 
 
ANA MUNTEANU DRĂGHICI
Statele Unite ale Americii -Florida

PRIN ANOTIMPURILE POEZIEI MIHAELEI CD

 
276297861_5706576049356993_900679366373613874_n (1)

 

 
,,Împart din mine o iubire
Ce-mi sare și n-am de ales
Trimite stropi de fericire
Celor ce mă citesc ades”
Vocativul volumului de poezii de dragoste al poetei MIHAELA CD ,,Iubește-mă în fiecare anotimp” mi-a trimis prin arta cuvântului său ,,stropi de fericire” amestecați cu strălucirile sidefii ale valurilor de ocean.
Mă aflam la Panama City Beach, Florida, sub razele de soare mângâietoare și versurile Mihaelei CD, tămăduitoare!
Cuvântul editorului Johnny Ciatloș-Deak, m-a introdus în universul eului liric al acestei minunate doamne a poeziei MIHAELA CD soața sa.
Colaborarea lor familială, este încă o dovadă a armoniei și a posibilei iubiri consfințită de Sfânta Familie.
Potrivit afirmației editorului: ,,Mihaela CD ne demonstrează încă o dată prin acest nou volum ,,Iubește-mă în fiecare anotimp”, că harul și talentul său creator nu sunt întâmplătoare, ci sunt izvorâte din adâncul sufletului său cu scopul precis și exact de a înfrumuseța și a împărți iubirea în lume prin vers” fapt de care aveam să mă conving din plin prin lectura acestui dar al scrisului.
Un amplu ,,Cuvânt de început” semnează Aurelia Oancă scris cu simțire și profesionalism.
Finalul cărții e îmbrățișat de o ,,Recenzie de carte Prin anotimpurile iubirii!, alcătuită de profesor Victor Manole.Recenzia domniei sale face o prezentare amplă a demersului poetic aparținând poetei MIHAELA CD, intrând în detaliile eului liric prin reflecții analitice exemplificate cu versul poetei.
De bun augur sunt și impresiile formulate de ceilalți admiratori ai poeticii MIHAELEI CD, literați sau cititori de rând, care au deschis cu gândul și au formulat cu sufletul impresiile asupra scriiturii acestei minunate lire feminine.Și nu sunt puțini aceștia, precum doresc ca acestă carte să fie deschisă de și pentru cât mai multe suflete.
Dar seninul poezia ,,Iubire albastră” se întâlnește cu acea scoică uriașă albastră formată de cer și ocean la a cărui liman mă aflam. Revelația lecturii e cu atât mai mirifică:
,,Te iubesc mai albastru ca ieri
Te iubesc mai senin ca mâine”
Versul e clar ca apa limpede, senin și adevărat, profund ca cerul.
 
Cartea și timpul conținutului ei de idei și sentimente sunt organizate pe capitole, etape ale vieții și iubirii predominant spirituale, dar visul și vraja oceanului mă fac nerăbdătoare și sar de la un poem la altul ca spre ramura unui pom cu roade care de care mai ispititoare.
În căldura și liniștea amiezii, vuietul valurilor oceanului sună ca un ecou al fluxului și refuzului clipei, iar eu prin poeme simt cum veșnicia se-ascunde-n secunde… în ,,Melodia iubirii”:
,,Ne umplem cerul nostru de iubire
Dăruim și celorlalți din jur cu drag”
Iată cum și din aceste versuri răzbate prioritatea iubirii spirituale ,,cerul nostru de iubire”
Poeta îndeamnă la cântare: ,, Haideți să cântăm această melodie”
Ilustrarea poemului cu natura statică a instrumentelor muzicale cu coarde și clape, întregește atmosfera boemă. Este vorba de colaborarea în plan artistic cu pictorul Mircea Ruștiuc.
Cartea continuă să mă răsfețe cu poezia ce poartă chiar titlul: ,,Răsfățul iubirii”:
,,Aș da oceanul cel albastru
Și toate stelele ți-aș aduna
Ți-aș dărui un mândru astru
Ca cerul să se poată minuna.”
Poeta ar da oceanul în numele iubirii, eu îi dăruiesc oceanul pe malul căruia contemplu a cuvântului ei împlinire!
276296802_5708496862498245_3711048882757545878_n 
Motivul albastrului străbate și poezia ,,Azurul din revărsarea noastră” pe care tocmai o contemplu pe frontispiciul de albastru al oceanului, unde mă aflu.
Sunt aici într-o vacanță de Martie, cu fiica mea Ligia Ana, Iulian și nepoții Adelina Ana și Alexandru. Ei, fiind înnotători, sunt mai activi în sportul acvatic și mai amatori de plajă. Mă bucur și eu de toate acestea, dar în mai mică măsură. În schimb m-am scufundat în adâncurile cărții…Nu întâmplător se spune: ,,Cărțile sunt ca adâncul mărilor, cine se scufundă în ele, culege mărgăritare!”
Dar ,,Azurul din revărsarea noastră” mă poartă în nemărginitul ocean de vis al poeziei. Aici motivul cromatic e pregnant.,,albastrul din suflet” ,,Ți-s verde turcoaz submarin/ Tresar șoaptele-mi bleumarin”, ingenioasă alăturare a efectului sonor cu cel cromatic.
Starea sufletească ilustrată prin culoare, tristețea, chemarea, metaforică evocare:
,,Mă doare dragostea albastră
Cea care-o tot pictam în doi
Azurul din revărsarea noastră
Te cheamă să-mi vii ìnapoi!”
Și farmecul acestei cărți mă cheamă spre alesele sentimente din anotimpurile vieții, mă regăsesc prin transfigurarea artistică din ea. Apusul de soare învăluie oceanul, un glob de foc înghițit de valuri… Coperta cărții nu-nchide visul, treaptă din universul spiritual cu farmecul îndemnului, însemnului spre ceresc ideal: ,,Iubește-mă în fiecare anotimp”
Vă îndemn și eu, din tot sufletul meu, să vă luați cu voi, companie a cuvântului, acestă carte magie!
 
ANA MUNTEANU DRĂGHICI
LIGA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA
17 Martie 2O22, Florida
 
În imagini: poeta Ana Munteanu Drăghici, citind cartea ,,Iubește-mă în fiecare anotimp” de MIHAELA CD.
 
 
 
273631632_5054326297946889_2105713816752343713_n
 
Nikol Leontina Löbel &  Rudy Löbel
Stima si respect pentru Mihaela &Johnny CD,din Canada💐🍀 si desigur colegului si Scriitorului,naratorului nostru,Lucian Dumbravă 🤗🍀,care i-a avut in premiera intr-o emisie cu si despre dansii Multumim pentru minunatul cadou care a ajuns azi,08.02’22
 
273496092_5054326117946907_9002999305798838751_n
 

Lucian Dumbrava

Romania 

Am primit revista și cartea dumneavoastră. Vă mulțumesc mult!

Mie mi se pare o idee bună că ați pus câteva opinii „în loc de prefață”. Și mai inspirat mi se pare faptul că ați dedicat cartea soțului dumneavoastră. 🙂

274223287_663804171706127_5502496469449129312_n

 

Mai citește

Despre cartea Iubește-mă în fiecare anotimp

Aurelia Rinjea-DESĂVÂRȘIREA PRIN IUBIRE – Iubeste-ma in fiecare anotimp

Cezarina Adamescu-EUFONIILE DRAGOSTEI CĂLĂTORIND PRIN SUFLETE – Iubeste-ma in fiecare anotimp

Victor Manole- PRIN ANOTIMPURILE IUBIRII-Iubeste-ma in fiecare anotimp

Lacrimioara Iva *A simți dincolo de distanțe și tăceri!*recenzie DIALOG PESTE OCEAN

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

 

IUBESTE-MA IN FIECARE ANOTIMP-format TIPARIT (SOFTCOVER)

IUBESTE-MA IN FIECARE ANOTIMP-poezii de dragoste contine 250 pagini color in care veti gasi minunate picturi ale talentatului artist Mircea Rustiuc care au fost o sursa de inspiratie pentru autoarea Mihaela CD. Cumparati aceasta minunata carte in format TIPARIT si veti primi gratuit un semn de carte! Transport gratuit pentru primele 100 de volume comandate!

35,00 CAD

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.