Aurel Furtună- Obsesie

AUREL FURTUNA

 

 

Obsesie

 

 Autor: Aurel Furtună

 

Zoroastral eram în Orientul persic

mă închinam la foc,la Zarathustra

apoi în Vest,prin prerii veneram

un zeu,un Mare Spirit.Pe-atunci

eram un biet umil,

ascetic.

 

Am fost în Indii un hindus sărac,

bogat în Spirit şi văzător cu duhul

apoi budhist,pribeag stăruitoritor,

volubil,tantric orator de mantre.

Un lama pe-acoperişul alb al lumii

şi suflet cald,blând muritor

printre prăpăstii,

 printre gheţuri.

 

Şi în sfârşit,un templier cu mantie,

am fost. O spadă,Biblia şi-o cruce,

castă sărăcie, gura mereu flamândă,

dar aprig în urgie,erou necunoscut

ântru Hristos

în Ţara Sfântă.

  

Tu Doamne,Budha,Zarathustra,

Tu Mare Spirit,Tao,Vhisnu,Shiva,

Închinător la toţi şi veneraţi în veac,

n-am fost eu oare soldatul credincios,

pribeag  ?Creaţia voastră ! Să fiu

de ce,aruncat mereu în Samsara?

De ce nevoit să renasc dureros,

iarăşi şi iarăşi,paradigmă

 organică şi-un infern fioros,

un azilant al lumii,părăsit în grabă

de toţi zeii ?!

Un heruvim bătrân trimise Domnul

Senin m-atinse cu aripa-n vis :

“Destinul tău  de tine e-ales,

mereu nehotărât,tu te-ai voit

din ce în ce mai des

de-al nemuririi nimb atins.

Un gnostic revoltat pe sine,cum

totodată cel născut,e-un sinucis.

Nu înţelegi odată,

(gustând  al cunoaşterii pom,

cum oare nu şti ?),

că această lume,sfântă e,

cea mai frumoasă,unică,

dificilă,adesea hidoasă prin om,

 paradoxală creaţie între  toate

samsarice lumi posibile,

 vii-moarte,moarte şi vii……

Arogantă fiinţă e omul,

(Destinul niciodată nu-l şti)

crezând a le cunoaşte

 pe toate,e orb când se naşte,

cu timpul începe să vadă

 mai bine şi bine de tot

când începe a muri “.

 

 Mockups-All

Mai citește: 

Invitație de participare la antologiile tematice ”ÎMPREUNĂ” editura GLOBART UNIVERSUM *Montreal 2023

EMISIUNI SALUT ROMANESC DIN MONTREAL-talk-show

Despre cartile autoarei Mihaela CD

Născut pentru a fi (alt)cineva  Impresii  ALE CITITORILOR 

Invitație de participare la revista numărul 11/2022

Ce mai e nou prin librărie?

Lectie de iubire adevarata*romanul Caruselul

După 15 ani trăiți în Canada Alina și George Șomle se întorc în România! Totul la SALUT ROMANESC DIN MONTREAL

Cadoul tău pentru revista noastră la ceas aniversar- de 4 ani alături de voi!

Pachet TRIO LOVE-format TIPĂRIT (softcover)

Pachet TRIO LOVE este un pachet de 3 volume de poezii romantice :PAȘI DE CATIFEA, DIALOG PESTE OCEAN și IUBEȘTE-MA ÎN FIECARE ANOTIMP, însumând 700 de pagini în care veți pluti pe valul iubirii bucurându-va privirea cu imagini și picturi color care îmbogățesc trăirea. Comanda acum la preț promoțional pachetul TRIO LOVE la 95$ (Preț întreg 105$) și veți primi gratuit trei semne de carte din partea autoarei

95,00 CAD

Revista de colecție TIPĂRITĂ nr 9/2022 Poezii pentru sufletul meu

Cumpără numărul 9 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 20 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.

20,00 CAD

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.