ȘTEFAN DIMA – ZĂRNEȘTI- De ziua nopții

stefan dima zarnesti

 Autor: ȘTEFAN DIMA – ZĂRNEȘTI

De ziua nopții

Un ecou zidit de șoapte

M-ascundea în zi de noapte

Toate visele din școală

M-aruncau în primăvară.

Am văzut a mea gândire

Înălțată în privire,

Iar deasupra lor prin zări

Zbor de fluturi și cocori.

Tot parfumul lor mă cheamă

Cu albul verdelui de afară.

E unjoc de armonie

Dans sfios de păpădie.

În privirea lumii vii

Simțeam parfumul de copii.

Cu al fericirii fir

Eu miros un trandafir

Și-aruncând cu zarul vieții

Să sparg noaptea dimineții

Cad sub cer, de lună beat,

Pe un pat de liliac.

ȘTEFAN DIMA – ZĂRNEȘTI

Îmblânzitorul lumii prin poezie, dresor de iluzii, absolvent al ,,Școlii de îngeri’’, a dansat cu fulgerul, făcând cerul să cadă pe gânduri.

Sprijinit pe toiagul de lumină a simțit puterea sărutului apei către foc, Ștefan Dima-Zărnești s-a născut la 9 martie 1951 în Fundeni-Zărnești, județul Buzău.

A debutat în ,,Foaia literară’’, publicație a cenaclului Al. Sahia Buzău. Colaborează cu poezii în ziare și reviste locale și din țară: ,,Opinia’’, ,,Muntenia’’, ,,Viața Buzăului’’, ,,Renașterea culturală’’, ,,Cartelul metaforelor’’, ,,Întrezăriri’’, ,,Renașterea rușețeană’’, ,,Uscând o lacrimă’’, ,,Sens’’, ,,13 Plus’’(Bacău), almanahul ,,Renașterea buzoiană’’, ,,Arena buzoiană’’, ,,Boema si Antares’’ (Galați), ,,Poezia’’(Iași), ,,Caligrafic’’ (Alexandria). Apare cu poezii în antologii traduse în limbile germană, italiană, portugheză și greacă. Este coautor al următoarelor antologii: antologia ,,Privighetori de rouă’’ 2008,  antologia ,,Colindele zăpezilor  târzii’’ 2013, antologia de poezie româno-italiană 2015, antologia de poezie internațională româno-italiano-portugheză 2016, antologia poeților români contemporani din întreaga lume 2017, antologia ,,Ascior’’ pentru civilizația creștină, antologia de poezie româno-greacă 2018, antologia campionatului european de poezie 2020, olimpiada de poezie internațională 2020, antologia internațională de poezie și proză contemporană 2021, antologia internațională de literatură 2021, enciclopedia poeților și scriitorilor din întreaga lume 2021, antologia campionatului mondial de poezie 2021, revista internațională de literatură, cultură și artă ,,Grai românesc’’ 2021.

Este membru fondator al asociației ,,Ascior’’, membru al Uniunii                  Scriitorilor Europeni din Moldova și al Uniunii Mondiale a poeților.

A obținut numeroase medalii și premii la concursurile internaționale de poezie printre care: mențiune la concursul internațional de poezie ,, Dor de Eminescu’’, Sebeș – Alba, 2014, premiul II la concursul de poezie ,, Staruri gălățene’’2017, premiul literar la festivalul internațional de poezie, Italia 2018, mențiune la concursul poeților din întreaga lume, Etiopia 2019, locul I la concursul internațional de poezie din Macedonia 2020, premiul special al juriului la concursul European de poezie Săcele – Brașov 2020, diploma onorifică în literatură ,, doctor honoris causa’’, Serbia 2020.

Volume publicate: ,,Școala de îngeri’’ – 2005, ,,Cerul căzut pe gânduri’’ – 2008, ,,Dansând cu fulgerul – 2009, ,,Toiagul de lumină’’ – 2017, ,,Sărutul apei către foc’’ – 2020 , urmând să apară volumul de poezii ,,Cămașa cerului’’ și o carte de proză autobiografică ,, Foșnind lacrima luminii’’.

Mockups-All

Mai citește:

Ștefan Dima Zărnești …Cioburi de gânduri trimise peste oceanul cuvintelor…despre scrierile Mihaelei CD

Cv literar-artistic Mihaela CD

COMANDA cartile autoarei Mihaela CD

Clubul GOLD al revistei tiparite

Mihaela CD*Ai grijă de sufletul tău!

Impresii de la dubla lansare autor Mihaela CD -evenimentul Magia Slovelor

AURELIA OANCA-TARAMUL IUBIRII -Iubeste-ma in fiecare anotimp

Invitație de participare la antologiile tematice ”ÎMPREUNĂ” editura GLOBART UNIVERSUM *Montreal 2023

Invitație la concurs: Gala Artelor la ceas aniversar ediția a 4-a- cu participare în revista de colecție nr 12 tipărită

Despre cartile autoarei Mihaela CD

Susțineți proiectul: 6 CĂRȚI PENTRU BIBLIOTECILE DIN ROMANIA !

Mai citește:

Scriitoarea Mihaela CD laureata a festivalului ”Fericirea -Vis Nepământean” la secțiunile: poezie și proză poetică

GABRIELA RAUCA ne invita la emisiunea sa : SIMFONIA CULORILOR la RADIO PRODIASPORA!

In curând va fi tipărită revista de colectie cu nr 9/2022

A aparut videoclipul volumului 2 al antologiei GALAXY

Poeţii nu mor niciodată

Silvia Mihalachi *UN GÂND FRUMOS-Impresii Revista de colectie PPSM nr 8/2022

Fericirea stă ascunsă în zâmbete

Ce mai e nou prin librărie?

IUBESTE-MA IN FIECARE ANOTIMP-format TIPARIT (SOFTCOVER)

IUBESTE-MA IN FIECARE ANOTIMP-poezii de dragoste contine 250 pagini color in care veti gasi minunate picturi ale talentatului artist Mircea Rustiuc care au fost o sursa de inspiratie pentru autoarea Mihaela CD. Cumparati aceasta minunata carte in format TIPARIT si veti primi gratuit un semn de carte! Transport gratuit pentru primele 100 de volume comandate!

35,00 CAD

Revista de colecție TIPĂRITĂ nr 9/2022 Poezii pentru sufletul meu

Cumpără numărul 9 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 20 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.

20,00 CAD

LA CASA DE NEBUNI format tipărit (softcover)

LA CASA DE NEBUNI este o carte de poezii răzvrătite din suflet si pentru suflet Cartea este tipărita color si conține 262 de pagini. In aceasta carte scriitoarea Mihaela CD va invita sa pătrundeți alături de ea în tainele ”Casei de nebuni”. Primele 100 cărți vor beneficia de transport gratuit ! Comanda acum cartea LA CASA DE NEBUNI în format tipărit și primești și un semn de carte gratuit!

35,00 CAD

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.