
BASARABIE, MÂNDRĂ MIREASĂ
Autor: Aurelia Oancă
Când vulturi negri au plutit în zare
Și peste trupul țării au planat,
Au sfâșiat din trupul ei o floare
Și au trecut-o-n braț înstrăinat.
Au pus hotar o apă între neamuri,
Au osândit poporul românesc,
Deasupra lor să fie alte flamuri
Și-n altă limbă spus-au: „Te iubesc!”.
O, Basarabie! Mândră mireasă,
Te-au cununat cu negru voal pe ochi,
Ți-au pus brâu roșu să le fii aleasă
Și să nu mori de ochii cu deochi.
Cuvântul românesc s-a rupt în două
Și Prutul plânge tremurând de dor,
Și cerul parcă plânge-atunci când plouă,
Iar peste maluri, florile nu mor.
Un vis de aur leagă inimi care
Mai au un dor de țară și de frați,
Un tricolor ce flutură în zare,
O catedrală sfântă în Carpați!
Mai citeste de acelasi autor:

Revista TIPARITA nr5/2021 Poezii pentru sufletul meu
Cumpără numărul 5 al revistei Poezii pentru sufletul meu, 25CAD si participa la concurs ! Semnează cu o culoare închisă ,[pix negru sau albastru ] pe globul pamântesc de pe coperta revistei tale , fă o poză revistei semnate și trimite-o pe adresa de email concurs@poeziipentrusufletulmeu.com Nu uita să lași coordonatele tale ca să poți fi contactat dacă ai câștigat un abonament gratuit!
25,00 CAD
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
