O EROARE MORALĂ ȘI ESTETICĂ: IMANENȚA TRAGICULUI DIN LITERATURA POPULARĂ…

AL FLORIN TENE

O EROARE MORALĂ ȘI ESTETICĂ: IMANENȚA
TRAGICULUI DIN LITERATURA POPULARĂ…

Autor: Al Florin Tene 

Mitul Meșterului Manole, din balada cu același nume
văzut ca elogiu adus jertfei de sine, al „Mioriței” ca act al
acceptării tragicului, adică asumarea conștientă a limitei; al
baladei „Toma Alimoș”, unde crima este justificată prin
obținerea dreptății în afara legii, inclusiv al celor creștinești; la
fel și în „Cântecul lui Vălean”, unde pe un fecior chipeș dar și
muieratic și fără scrupule, o nevastă îl ademenește cu bucate
otrăvite, în urma cărora moare în timp ce ascultă mustrările
materne, sunt reprezentări ale unei erori permanentizate de-a
lungul istoriei literaturii române.
De la Alecsandri, Călinescu, Mircea Eliade, Dumitru
Caracostea, Lucian Blaga, Z. Cârlugea, Horia Bădescu, pentru
a enumera câteva nume, au subliniat faptul că aceste bijuterii
ale folclorului nostru au adus tragicul ca experiență individuală
sau colectivă la limita dobândirii „conștiinței de sine prin tragic
ca prilej cultural” (D. D. Roșca), în condițiile când „tragedia
este experiență tragică conștientizată într-o formă artistică”.
(Gabriel Liiceanu).
Toți acești exegeți și cercetători ai gândirii mitice în
analizele lor eludează faptul, conștient sau inconștient, că nicio
acțiune nu justifică crima, chiar și în folclor, aceasta fiind
„oglinda” mentalității unei comunități. Iar dacă comunitatea
greșește, nu înseamnă că are dreptate.
Pornind de la evidența că, până și în proverbe, reducerea
la tăcere prin ucidere poate obține dreptatea: „Cu mortul, decât
viul, giudecată a avea mai lesne” („Proverbele românilor” de I.
A. Zane), mă face să consider că în mentalul popular, crima își
găsește justificarea în diferite forme mitizate și mitizante, ca
rezultat al unei lungi experiențe de viață și nedreptate. Însă, a
face din aceasta o temă, general acceptată de studiu în școli și
facultăți, mă face să cred, după ce zilnic văd pe posturile de
televiziune patru-cinci crime (pe an se atinge o mie),
majoritatea înfăptuite în mediul rural (acolo unde a fost
leagănul creației populare), că mitizezi un fapt real. Atunci, la
ce bun a mitiza crima lui Manole?
Să faci două crime este inaccesibil unui om normal. Cu
discernământ. Dacă dorea să rămână nemuritor prin „zidirea
sa”, Manole trebuia să găsească o altă cale, nu crima. Nimic nu
este durabil, din punct de vedere moral și creștinește, dacă are
la bază crima.
Interpretarea, la toate baladele pe care le analizăm, din
punct de vedere moral și creștinește, prin „Creatorul”, care
„apare astfel ca o ființă ce-și forțează limitele naturale, limitele
omenescului” tinde, cum spunea Horia Bădescu „la condiția
divină”, este un fals, fiindcă, așa cum sublinia Nietzsche,
Dumnezeu poate tot ce dorește, dacă ceea ce substanța
primordială a sa îl obligă să vrea acest lucru, pe când omul nu
poate atinge „condiția divină” și nu are voie să ia viața altui
semen, chiar dacă se crede creator. Natura și istoria sunt în
mâinile lui Dumnezeu, nu detaliile lucrurilor sau ale
evenimentelor. Acestea din urmă sunt la îndemâna omului și
contribuie sau influențează viața acestuia, în mod pozitiv sau
negativ. Intre aceste evenimente extreme se află viața.
Acțiunile din baladele „Meșterul Manole”, „Miorița”, „Toma
Alimoș” și „Cântecul lui Vălean” sunt de natură negativă,
nicidecum pozitivă, întrucât încalcă morala creștină „Să nu
ucizi” și „Viața este dată de la Dumnezeu și numai Dumnezeu
are drepturi depline asupra ei”, fiindcă „Cine își curmă viața sa,
sau se atinge de viața altuia, lovește întru dreptatea lui
Dumnezeu.” (Sfânta Scriptură).
Adepții mitizării încurajează încălcarea moralei creștine.
Metaforizarea realității până la mitizare a contribuit la
minoritizarea spațiului rural, ducând astfel, la încremenirea în
arhaic și educarea mentalității eschivării și neacceptării adevărului,
cât de crud ar fi. „Veșnicia s-a născut la sat” expresia
blagiană nu este o afirmație pozitivă, este un adevăr crud, o
constatare, din păcate a unei realități din mediul rural, valabilă
și azi. Dacă „se mai trăiește, astăzi, în Evul Mediu” („Ziarele”)
este o vină și a promovării unei astfel de mentalități.
Se cunoaște faptul că limbajul nu constituie realul, el
doar dezvăluie. Crima din „Cântecul lui Vălean”, din punct de
vedere stilistic este o „bijuterie”. Dar, cum spuneam, nu se
justifică crima. Poate unii mă vor combate, afirmând că lumea
a apărut înainte de real, fiindcă realul a fost perceput ulterior de
gândirea omului, iar pătrunderea lui Dumnezeu în lume s-a
făcut prin intermediul omului, atunci când acesta a putut să-și
exprime gândul prin cuvânt. Omul, astfel, este părtaș la
desăvârșirea lumii. Deci crima, fiind parte a „desăvârșirii
lumii”, poate fi exprimată prin cuvânt, inclusiv prin baladele
la care facem vorbire?
Poporul român este creștin. Mitizarea crimei din
baladele populare de către exegeții noștri, nu este cumva o
formă de a justifica și masca crima?
În acest context există o experiență umană a adevărului.
Cu toate că adevărul este absolut transcendental, el se
constituie în sânul adevărului. Realitatea trăită este deci aceea a
pluralități adevărului și fiecare își identifică adevărul propriu
cu adevărul absolut.
Astfel, adevărul apare în lume prin multiplicarea
experiențelor umane. De aici apare și eroarea Adevărului care
își are sursa într-o transcendență trăită de către om ca un
eveniment al vieții sale. Însă, există pericolul de a cădea în
extrema cealaltă, a adevărului ca produs al activității rațiunii.
El ar fi același pentru toți oamenii, dar acest adevăr nu ar fi
adevărul nimănui. El ar putea să se traducă în realitatea
experienței, nu ar putea fi trăit.
Contradicția aceasta ne conduce către o altă
fundamentală, între „constatarea lucidă și sentimentul tragic,
persistent dincolo de negațiile inteligenței, al necesității unor
valori absolute, recunoscute ca uman inaccesibile” (Pentru
Eugen Ionescu /Mircea Vulcănescu, în „Familia”, seria 111
anul 1, nr. 5/6/1994, p. 94/101).
Spiritul baladelor comentate se apropie mai mult de
sufletul tragic euripidian, așa cum a fost interpretat de
Nietzsche: „In concepția lui (a lui Euripide n.n.), efectul produs
de tragedie nu avea niciodată drept cauză anxietatea epică,
puterea de atracție a incertitudinii cu privire la subiectele
peripețiilor eventuale, ci scenele mărețe, pline de lirism retoric,
în care pasiunea și dialectica eroului principal (s.n.) se
întindeau și se umflau ca năvala de ape a unui fluviu. Totul era
făcut să pregătească nu acțiunea, ci pateticul și ceea ce nu
pregătea pateticul era respins”.
Dacă Blaga numea „Miorița” „Imn cu pervaz de baladă”,
sesizând necesitatea unor disocieri de specii și genuri pe care
literatura orală a românilor le cere, „Meșterul Manole” este o
„doină” tragică despre dorința de veșnicie în celebritate,
strecurată pe ușa întredeschisă a unui locaș de cult.
În acest context, mă simt torturat de antinomia existenței
ca în opera lui Nechifor Crainic: „Ca trup material și muritor,
înclină către pământ și lucrurile lui, iar, ca spirit nemuritor,
înclină către cer și binefacerile lui (Ion Popescu Brădiceni) însă
nu către cerul care te respinge dacă ai săvârșit o crimă.
Autorul „Nostalgiei paradisului” spunea că „stavila
morții neînduplecate este, prin contrast, nemurirea. Orice mare
creație de culturi e însuflețită de avântul transcendenței
limitelor terestre”, dar nu prin lumea vieții unui om de către alt
om, indiferent cât de nobilă este ideea în numele căreia se
înfăptuiește crima…Iar, pe deasupra, intervine și perspectiva
istorică. Dacă într-un timp dat, comunitatea omenească acceptă
acea crimă ca pe o necesitate eroică, în alt timp dat, aceasta
poate să fie renegată și infierată.

7-carti-2

Mai citeste: 

TAINA SCRISULUI – SCOTOCIND PRIN LADA CU AMINTIRI

MARELE NOROC AL LITERATURII ROMÂNE,EMINESCU

METAFORA CA RITM AL GÂNDIRII POETICE

ELOGIUL CRIMEI PRIN PRISMA IMANENŢEI TRAGICULUI DIN LITERATURA POPULARĂ – OEROARE MORALĂ ŞI ESTETICĂ

ALIANŢA DISCRETĂ ŞI FECUNDĂ DINTRE POEZIEŞI FILOZOFIE

MIHAI VITEAZUL – MARELE BAN AL CRAIOVEI

EROSUL CA ARTĂ ÎN SECOLUL AL XVIII-LEA ROMÂNESC

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 55 dolari canadieni.

55,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alaturi de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.