Nora in cautatea identitatii -fragment -Banchetul

 

Nora in cautatea identitatii

Autor: Mara Popescu Vasilca 

 fragment

Banchetul

Câteodată, Nora se mai ocupa de ale casei, mai mult mama ei, ea nu prea știa ce să facă.

Știe să-și facă unghiile. Să se pieptene mult în fața oglinzii. Să se dea cu creme pe față, pe gât, pe mâini pe picioare. Are pielea fină și catifelată. Câteodată o mai dau și eu cu cremă. Ei îi place, geme ca o pisică când o mângâi. Pare extaziată, deși nu fac nimic deosebit. Doar o dau cu cremă, pentru mine e un unguent care întreține epiderma. Atât. Odată m-a dat și ea cu o cremă care mirosea foarte frumos. Eram întins pe pat, mă dezbrăcase, eram gol pușcă. Ea mă privea și întindea crema peste tot de parcă era o vrăjitoare, senzual, încet, voluptos și incitant. Stăteam cu ochii închiși și o vedeam doar pe ea în ziua în care mi se dăruise…

Acum am înțeles că Nora a făcut totul. Cu două vorbe și câteva priviri a reușit să mă ducă acasă la ea. Câtă dibăcie. Mă întreb dacă nu este ea o femeie puternică. A nu, nu, hai să fim serioși că și eu abia așteptam. O surprind uneori cum mă privește curios, de parcă ar vrea să mă avertizeze că o să am o noapte de foc. Încep să fiu mai atent la ea. Abia acum îmi dau seama, încep să o cunosc. Când ieșim împreună, nu există să nu se uite cineva după noi sau, mai précis, după ea. Se îmbracă cu foarte mult gust și pretinde să fiu și eu îmbrăcat adecvat. Nu mă deranjează. Mă ține de braț, e bucuroasă că e cu mine.

Când am avut banchetul de absolvire a facultății, la restaurant, în numai câteva minute o pierdusem. Gata nu o mai vedeam. Nu mai era lângă mine. Începusem să o caut cu privirea. O găsisem repede. Ca să fiu sincer, e cea mai elegantă și distinsă. Simplu și elegant. Nu e frumoasă, dar știe al naibii de bine cum să se îmbrace și cum să se poarte în societate. Rotesc din nou privirea și o văd înconjurată de patru profesori și doi asistenți de la mine. Nu știam că se cunosc. Mă îndrept spre ei. Ea mă prinde elegant de braț și mă prezintă. Toți au rămas surprinși, cum de am eu așa o soție, frate, că doar știau că sunt de la țară.

-Domnilor, vă rog să-mi permiteți să fac prezentările. Soțul meu, proaspătul doctor Valentin, Valentin Vlase.

-Bună seara, domnilor, îi salut, sunt curajos. Acum sunt medic, dar mai ales Nora îmi dă forță.

Privirea ei mă îmbărbătează. Acum mă simt puternic, sunt important. Am dat mâna pentru prima oară cu ei, deși ne cunoșteam personal. Culmea e că ei au întins mâinile spre mine de parcă eram ministrul sănătății.

Nu știu cum făcuse Nora că ajunsese să se prezinte și nici cum de e printre ei, dar sunt bucuros că e isteață. Miroase a trandafir, un miros discret, e machiată impecabil. Ochii sunt rimelați discret, buzele, ce să mai spun, mă incită. Pare că e mai frumoasă sau nu am văzut-o eu bine până acum. Ce mai, buzele, ca petala trandafirului, conturate, când se mișcă sunt senzuale, se vedea dantura albă, perfectă. Dinții sunt ca niște străjeri la poarta cuvintelor, printre care ies vorbele, care pare că mai întâi le așează pe buze, apoi le suflă spre noi, cei din jurul ei, ca să ne uimească și surprindă minunându-ne de farmecul ei.

Suntem fascinați. Acum simt cum crește bucuria de a avea așa o soție. Habar nu am ce mă așteaptă. Ce greu e să ții pasul cu ea. Mă uit din nou la chipul său, pare că abia o cunoscusem. Acordă atenție tuturor, întreține discuții interesante, gesticulează elegant, ne delectează cu farmecul ei de femeie patroană, stăpână pe situație, rolul ei de femeie fatală i se potrivește perfect.

Respiră senzual, se mișcă ca într-un film, elegant, filmat cu încetinitorul. Fiecare gest este notabil. Ne are în fața ei, privirea e magică, ne ține pe loc, ne fascinează, ne învăluie într-o atmosferă plăcută, interesantă și adorabilă. Îi privesc buzele, cele pe care doar eu le sărutasem. Nu eram pregătit pentru a le uni cu ale ei într-un sărut, atunci, în parc. O privesc ca pe o minune, vreau să-i spun că vreau să o sărut din nou, să mă programeze pentru următorul sărut. Îmi amintesc ce spusese Ileana Vulpescu în Arta conversației, că amorul și gripa se tratează cu patul. Are dreptate, când am avut gripă, Nora a dormit lângă mine, m-a doctoricit după indicațiile mele, dar mai ales după pofta ei, spunea că gripa se vindecă după o partidă de amor puternică, pentru că atunci cel cu febră transpiră, dar mai ales îl incită pe cel mai rece, adică e mai reală vorba aia că, te joci cu focul.

Mă uit la ea ca la o minune. Pare că e tot ce îmi doresc pe lumea asta. O privesc din nou, iar și iar, direct în ochi. Cred că gândurile mele au ajuns la ea, se uită cu drag la mine, dar mai cred că privirea a fost demonstrativă. Să vadă ceilalți bărbați ce înseamnă să ai o femeie așa, ca ea, care să te țină mereu treaz, ca o sentinelă. Să o vezi și să o dorești în orice moment, să trebuiască să o aperi de privirile altor bărbați care-și fac gânduri, construiesc speranțe, o doresc, dar știu că e aproape imposibil să o aibă, doar pentru că e a mea.

Nu am mai avut ocazia să o văd într-un cerc atât de divers de prietenii noștri. Acum își etalează farmecul. Pare că are cantități nelimitate, îl aruncă peste noi ca pe o plasă de pescari, ca să ne prindă pe toți, lacomă de audiență sau de a ne trezi la viață? Sunt eu cel pe care l-a ales să-i fiu aproape în zilele cu ger și ploi. Și ea mi-a dăruit ceva ce nu are preț. M-a învățat să am răbdare, să nu trec indiferent, să am dor și dorință de ea. Nora, oare te iubesc? Dar dacă iubirea nu e așa? Cred că este mai mult dorință, nu iubire. Oare aș ști să o schimb? Să trăiesc fără ea? Mă mir ce-mi trece prin minte. Nu mă recunosc. Cum pot să-mi pun asemenea întrebări, Doamne?

Acum, când dragostea-i prezentă pe pământ, ea mi-a sortit să-i fiu iubit și mi-a dat aripi să zbor, dar mă ține de mână, cred că numai eu am să pot să o aud, când e în brațele mele, mi se dăruiește și-mi alungă negura din priviri ca să știu că este a mea. Mă iartă, Nora, că nu te ascult, întoarce-ți săgețile din drum. Abia acum mă întreb din nou dacă așa e iubirea? Dacă o altă femeie ar putea să-mi dea ceva în plus? Sau eu nu știu ce caut?

Nu o văzusem, nu o cunoscusem așa. O privesc cu interes și surprins. Mă inclusese și pe mine în cercul pe care îl domina cu farmecul ei, cu stilul și mai ales cu prezența. Pare că intuise că, cei mai mari erau destul de ramoliți, iar ceilalți gata să o cucerească. Eu sunt gardianul ei, sunt atent, dar constat că toți o ascultă cu mare interes. Alesese un subiect banal, dar modul la care-l pusese în discuție era de-a dreptul uimitor. Lăsa spațiu și interlocutorilor ei prezenți.  Cât de frumos se desfășoară discuția, e ca un joc, ea e în centrul atenției. Constat cu câtă delicatețe se angajau ei în discuție, lăsând-o să-și spună părerea, să gesticuleze cu mâinile ei fine, cu care mă mângâia și mă îmbrățișa.

Aproape că mă apucase gelozia. Dar nu era cazul, sunt ca un păun, toți par că acum mă văd cu adevărat. Nora are un fel de tact, ceva special. Are acțiuni extraordinare de libertate și imaginație în plină desfășurare. Se vede că are încredere în farmecul ei. Încet, încet, cercul nostru se lărgise, erau curioșii care erau interesați și ei la discuțiile direcționate așa de frumos spre probleme din viața reală, de actualitate, nimic despre medicină și farmacie. Aici se vede dibăcia și abilitatea ei de abordare subiecte cotidiene folosindu-și doar intuiția de femeie.

Următoarele cărți au fost publicate în format electronic pe marile librării digitale internaționale online, de exemplu: Googleplay, Apple – book,  Barnes & Noble.

       Vanda, între dorință și rațiune

       Nora, în căutarea identității

        Paula, împlinire târzie

        Catia, gustul amar al trădării

        Ursula, o mamă judecată de copii

        Bianca, printre castele de nisip.

        Stăinii

Mai citeste : 

Profil Gold: Mara Popescu Vasilca

Florin Caprar despre romanul Bianca, printre castele de nisip de Mara Popescu Vasilca

Mara Popescu Vasilca- o Zeițǎ a romanului de dragoste plinǎ de înțelepciune

Măiestria de a stârni emoții-Lacrimioara Iva -recenzie-Nora, in cautare identitatii-Mara Popescu Vasilca