LIMBA OPEREI LITERARE ESTE ARTĂ

AL FLORIN TENE

LIMBA OPEREI LITERARE ESTE ARTĂ

Autor: Al Florin Tene 

Categoria expresivităţii poetice are sensul de calitate
fundamentală ce caracterizează limba artistică la modul
general. Analizând această situaţie de-alungul istoriei stilistice,
pornind de la retorică, practicată în perioada Renaşterii, şi până
la stilistica structuralistă, dar aflată în penumbra unor denumiri
variate şi studiată din perspective diferite, expresivitatea literarartistică
nu poate fi izolată de factorii ce condiţionează şi
defines funcţia ei în comunicarea artistică. Aceşti factori sunt
de natură estetică, lingvistică şi psihologică.
Potrivit factorului lingvistic, expresivitatea poetică îşi
găseşte originile şi fundamentarea în calitatea şi virtualităţile
limbii actualizate în travaliu comunicării artistice. Glisarea de
la starea potenţială la actul realizat prin limbajul artistic se
exprimă sub forma unui raport între general şi individual, între
uz şi inovaţie, între convenţie şi creaţie. Expresia sonoră şi
conţinutul semantic se constituie şi se combină ca termini ai
unei relaţii între forma a două substanţe: forma pe care o ia
substanţa materială a expresiei şi forma pe care o ia substanţa
ideală a conţinutului. Astfel stilul se constituie în manifestarea
şi concretizarea acestui raport solidar de dublă dependenţă într335
o structură artistică. Acest fenomen ne aminteşte de
combinaţiile chimice dintr-un laborator, când dintr-o
combinaţie de două substanţe ia naştere una nouă cu
caracteristici diferite, dar având elemente comune.
Expresivitatea este prin latura ei ce ţine de semnificat ca
produs elaborat al subiectivităţii artistului, funcţia ei
evidenţiindu-se prin adecvarea uneltelor lingvistice la substanţa
semantică a comunicării. Structura verbală a operei literare este
o construcţie semantică în care este implicată o reprezentare
trăită, autentică şi emoţională a lumii. Acest fenomen este
posibil dacă acordăm semnului lingvistic, pe lângă funcţia sa în
sistem, şi o funcţie extralingvistică, prelungind-o până la
obiectul, cum ar fi fenomenul, sau starea de conştiinţă, pe care
el îl numeşte, căci în virtutea acestuia şi numai în virtutea lui
cuvântul poate funcţiona ca semn. Ca şi în limba comună,
vorbită în mod curent, şi cu atît mai mult în limba artistică
semnul lingvistic nu este numai „ceva pentru ceva” ci „ceva
pentru unele” (aliquid pro aliquot, ci aliquid propter aliquod).
Cum spuneam şi în titlu, limba operei literare este artă,
adică expresivitate, şi prin substanţa ei sonoră, prin ritm, prin
felul particular de organizare internă a elementelor ce alcătuiesc
ţesătura ei sintactică. Prin toate aceste mijloace, topite în
creuzetul fluxului verbal de o natură specifică, ea acţionează
asupra sensibilităţii umane, o tulbură şi făcând să vibreze
psihicul uman. În acest context emoţia estetică vine spre noi
purtată de undele acestui amestec savant de înţelesuri, sunete,
îmbinări şi cadenţe, pe care conştiinţa destinatarului le
înregistrează ca expressive şi determinate, regăsindu-se pe sine
printr-un act de fuziune, de integrare a subiectului care percepe
în obiectul perceput prin forma lui elaborată, aptă să comunice
un sens unic.
Pentru îndeplinirea acestor funcţii, limba artistică se
foloseşte de mijloace „figurate” de expresie, ea devine „o altă
limbă”, cu o altă organizare formal, condiţionată de
schimbările produse în planul semantic, acestea fiind la rândul
lor determinate de modificările suferite în planul desemnaţilor,
adică al obiectelor designate, surprinse într-o ordine nouă, în
raporturi inedited, ca rezultat al unei viziuni artistice proprii,
creatoare. Aceasta face ca limbajul expresiv, mobilier simplu
sau împodobire de sine (ornatus facilis sau ornatus difficilis),
să funcţioneze ca limbaj propriu al artei literare.
Expresivitatea poetică, în ansamblul ei, este o categorie
stilistică ce ţine de structura din construcţia artistică a operei
literare, ce se manifestă în context şi prezentă sub forma unor
dominante stilistice care pun în evidenţă prin subtext sensurile
acoperite, adânci ale unei creaţii individuale ce figurează ca un
întreg şi pentru analiza căreia este necesară raportarea la întreg.
Mijloacele sonore, lexicale, gramaticale şi prozodice îşi
asumă rolul de procedee dominante care diferenţiază şi
definesc individualitatea stilistică a unui scriitor sau a unei
opere.
Criteriul stilistic va trebui confruntat nu numai cu
frecvenţa mijloacelor expuse mai sus, ci mai ales cu judecata
de valoare sub specie temporis, (timp specific) singura care
poate conferi valorilor expresive suportul perenităţii artistice,
garantat de felul receptării artei literare de către conştiinţa
umană de-a lungul veacurilor.

7-carti-2

Mai citeste: 

TAINA SCRISULUI – SCOTOCIND PRIN LADA CU AMINTIRI

MARELE NOROC AL LITERATURII ROMÂNE,EMINESCU

METAFORA CA RITM AL GÂNDIRII POETICE

ELOGIUL CRIMEI PRIN PRISMA IMANENŢEI TRAGICULUI DIN LITERATURA POPULARĂ – OEROARE MORALĂ ŞI ESTETICĂ

ALIANŢA DISCRETĂ ŞI FECUNDĂ DINTRE POEZIEŞI FILOZOFIE

MIHAI VITEAZUL – MARELE BAN AL CRAIOVEI

EROSUL CA ARTĂ ÎN SECOLUL AL XVIII-LEA ROMÂNESC

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 75 dolari canadieni.

75,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 4 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

2 gânduri despre „LIMBA OPEREI LITERARE ESTE ARTĂ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.