Singurătatea poetului în cartea Păpușarul,  de Aurelia Rînjea

 recenzie

             Cartea PĂPUȘARUL a binecunoscutei scriitoare Aurelia Rînjea a fost publicată de editura  LUCVAL&KEN, într-o ediție bilingvă: româno-franceză, în 2022. Pornind de la Motto-ul cu care începe această carte: „Poemele mele / Niște porumbei / Care zboară spre Dumnezeu”,  scriitoarea ne introduce în lumea sa magică, a cuvântului venit prin har Dumnezeiesc și apoi dăruit în chip de poem lui Dumnezeu.

În „Cuvânt către Cititor”  talentata scriitoare Aurelia Rînjea  explică geneza poemului: „Poetul, în stările lui pline de inefabil, simte cum existența vrea să devină cuvânt, iar devenirea vrea să învețe să vorbească. Magic lucrurile se apropie de cuvântul lui și sunt purtate de zborul său inițiatic care așteaptă latent, lăuntric. Revelații intuitive, stări onirice, vocea tăcerii care reverberează în necunoscutul din noi, eliberează clipa poetică din abisul sufletului, pentru a deveni clipă de fericire”. Poetul deține o taină pe care numai el o aude, un glas lăuntric, intim și sacru, care devine un mesager al sufletului său „Poemul se scrie, ca o a doua geneză a lumii”.

Volumul PĂPUȘARUL ne prezintă un personaj fabulos, care s-a născut acum câțiva ani, în cartea sa IUBIRI STELARE, Ed Eikon, 2018, din iubirea de Cuvânt. De atunci, caută, se caută, într-o definire stranie, dar adevărată. El reprezintă Sufletul  Poetului, în care e un gol uriaș, un ulcior însetat de iubirea de Cuvânt, un Cuvânt înluminat, dăruit de Dumnezeu întru veșnicie și care așteaptă la un capăt de lume, pe cineva să-i întindă un ram de măslin sau de prun înflorit! Așteaptă acolo,  în fiecare dimineață la capătul ființării. Dincolo, e Dumnezeu. Între ei, pe fire de lumină, pășește Poezia!  Caută oameni care să-i semene, cu care să se bucure. „Iar el, ca un copil, urmărește pașii lui Iisus prin lume, dăruindu-se, ducându-și crucea înflorită, pe drumul pe care doar inima sa îl recunoaște”.

Într-o exprimare tulburătoare, autoarea prezintă sufletul poetului și condiția sa: „Tăcerea se destramă / Într-o spirală abisală / El trece în vârful picioarelor / Într-o liniște subțire / Pe lângă inima ta / Să nu-i auzi zborul cuvintelor” (Abisal), „Înger trist / Păşeşti pe urmele / Uitatei iubiri” (Păpușarul),  „Păpușarul – un personaj / Prea cumsecade / Cu aceste timpuri nelalocul lor” (Un tipar), „Păpușarul merge pe stradă / Și speră să mai fie / Cineva liber / Ca și el” (Regăsire), „Doar Poeții bucură îngerii” (Doar ei).

Singurătatea poetului este prezentă pe tot parcursul cărții prin cuvinte și prin poeme sau dincolo de ele, într-o exprimare francă, concretă sau subtilă, iar împăcarea și mulțumirea  vine din întâlnirea cu sinele său interior, când pătrunde acel flux de lumină ce îl transformă și îl  apropie de nelumesc. „Când ești singur / Vii acasă și închizi ușa / Acolo – o altă lume / În care tăcerea e țesută / Din franjuri de gânduri / Împăcată cu singurătatea” (Când ești singur), „Seara Păpușarul se culcă / La marginea patului / De parcă noaptea / Ar veni cineva / Lângă el”… „Urcă până la cer / Și de acolo la alt cer / Până când înțelege / Că și acolo e tot singur / Revine pe perna lui / Cu caietul în brațe / Își scrie gândurile / Cutremurate de roțile timpului” (Gânduri), „Păpușarul își freacă ochii / Cu ultimul vis neterminat / Apoi se duce la oglindă / Unde găsește / O față înstrăinată / Cu umeri lăsați în jos / De parcă toată noaptea / A fost la tăiat lemne / Ia prosopul și constată / Că acesta era plin de versuri / Cele scrise noaptea / Pe fila cerului” (Ultimul vis), iar poezia  „Îmi rămâne în suflet / Vorbesc cu ea / Mă oglindesc în ea / E tot ce destinul îmi oferă / La margine de singurătate”  (Imposibil fără ea), „Sufletul lui / Un copil care așteaptă / Cineva să întrebe de el / Să-l întrebe ce mai face / Ce-l doare” (Îmbrățișare).

Scriitoarea Aurelia Rînjea  observă cu mare tristețe răutatea lumii pe care o încondeiază în stilul său propriu și unic,  invitând la bunătate: „Unii comentează în gând / Alții se ignoră / Schimbă mereu / Ipostazele propriului Eu / Omul nu e în fiecare zi / La potențialul lui maxim / E supus greșelii / Dar poate să-și spună părerea / Cu bun simț / În libertatea gândirii / Și a imaginației / Aici e teren bun pentru toți / Să arăm / Că a venit primăvara!”  (Îndemn ), „Când strivește pe colegul / De la serviciu prin omisiune / Sau gesturi ingrate” … „Dacă ai înțelege că ești / O ființă de lumină / Ai micșora întunericul din jur / Și ți-ai crea propria cale” (Puzzle), „Nu mai știu cum arată / Un om adevărat / Doar îmi închipui / Toți aveți inimile cusute / Cu fir de pălămidă / Pe care o cultivați dincolo / De troița de la intersecția / Din centrul orașului / Ați transformat iubirea în ură / Sunteți mai interesanți / Cu o replică pe facebook” (Imposibil fără ea), „Un singur suflet / Solar și mai mare / Limpede și curat / De la Sfântul Duh / În care încap și alți iubitori / De frumos și de adevăr / De glie și de spirit românesc” (Ruga).

 În  volumul PĂPUȘARUL, vom găsi răspunsuri la geneza poeziei, la trăirile care îl macină pe poet, dar și răspunsuri  la mai  multe întrebări pe care le pune însăși poeta: „Ce a fost înaintea / Primului cuvânt? / Cred că licăriri de spirit / Scintilații care pluteau / În mintea Creatorului”… „Spre a ne dărui / Iubirea Lui prin facere / Și aspirația la iubirea / Cu care se identifică” (Întrebare ascunsă). Ce este viața? Și ce ar trebui să lăsăm în urmă? „Ai plantat vreodată un pom / Ai educat un copil / Ai ridicat o casă / Ai scris o carte? / Fă-o! / Apoi vorbim despre viață! ” (Invitație la comunicare).

Realitatea cotidiană tot mai descurajantă, transformarea care vine peste noi ca un tăvălug și tristețea  pe care o trăim cu toții,  este subtil descrisă în versurile poemelor Aureliei Rînjea, încercând să tragă un semnal de alarmă asupra distrugerii și pierderii identității și spiritului din oameni. „Distanța dintre noi tot mai mare / Un deșert al iluziilor apostrofate / Mereu de cineva / Copiii nu mai ştiu să rămână copii / Oamenii nu mai ştiu să fie oameni / Bucuriile nu mai sunt bucurii / Virtual își dau mâinile / Dar inimile rămân închise / În fricile troienite”  (Apostrofare), „Generația Google / Citește poezie pe role / Cu căștile la urechi / Cu privire în monitoare”… „Îngerii agățați de ziduri / Neculeși de nimeni / Cad în buzunarele lor / De alergători de cursă lungă / Sufletul îi prinde din urmă / Ca un mesager al Bunei Vestiri / La roata norocului / Nimeni nu mai recunoaște / Drumul înapoi / Cu rădăcinile furate” (Orfani), „O lume întoarsă pe dos / Oameni tot mai adormiți / Tot mai orbi / Poetul – un Nimeni / Prin pădurea cu monștri / Care îl calcă în picioare / Strivindu-i Poezia” (Înflorire).

Scriitoarea Aurelia Rînjea descrie prin metafore cu înțelesuri subtile și adânci,  clădite cu iscusința unui mare meșter degradarea umanității, goana după nimic și lipsa de iubire, „orfani fără pământ”, clipe ce au  fost „vândute la bazarul nerod”, „țipăt de dragoste fugărit”, „arborele bolnav de timp” până și dorurile „rămân suspendate”  sau „îngropate de frici” (Drumuri), „Lumea e sursă / Obosită de timpul / Fără orizonturi” ( Semn).

Scriitorul este dăruire de sine, el își  clădește Universul său  pe care apoi îl  dăruiește  bucată cu bucată oamenilor. „Dincolo de mine / Sunt un bulgăre de lumină / Care mă risipesc / Dând oamenilor / Câte un strop din mine” (Dincolo de mine). Gândurile care o macină, o rod în interior, sunt adevărate comori  care purificate „în lumina primului cuvânt”  vor lega apusul și răsăritul căutând „Destinația e sufletul meu / Unde latent un ADN poetic / Mă recunoaște și mă citește” (Un A.D.N.), „Rătăcesc prin infinitul cuvintelor / Să caut pacea zborului / Sufletul în casa poemului / Ocrotit de Dumnezeu / Ridic stâlpi de lumină / Să văd de acolo răsăritul” ( Înălțare).

În capitolul „Interferențe poetice”  scriitoarea Aurelia Rînjea  ne vorbește despre alți poeți pe care i-a cunoscut sau nu, cărora le dedică poezii de o sensibilitate aparte: lui Eminescu   „Să-l recitim pe Eminescu / Prin El ne întoarcem mereu / La vatra strămoșească” (Este Român),  domnului Academician Naji Naaman, „Am cunoscut virtual / Un mare om de cultură / Un scriitor / O întâlnire stelară / Sub semnul Cuvântului” (Lumină din Lumină),  lui Nichita Stănescu „O catedrală de cuvinte / În care se plimbă cu Prinţul Tom / Într-o nocturnă astrală de Chopin / Un fulger alb alunecă / Peste drumul altor păsări / Peste viaţa în formă de vis”  (Aripă de înger) și necunoscutului poet român „Din tată-n fiu / Din mamă în mamă / Cuvântul ți-e credință / Respiri un spirit / Ca un duh de Poezie”  (Miez de Logos).

În volumul PĂPUȘARUL, scriitoarea Aurelia Rînjea se aduce ofrandă pe sine cititorului, se descoperă ca și poet, făuritor și ctitor de opere de artă, ce își găsesc rădăcinile în pământul sufletului său atât de însingurat, dar luminat  de harul lui Dumnezeu. Prin nuanțe sugestive și prin culori solare  împletește în figuri și stiluri proprii și unice, metafore ce poleiază Cuvântul.

Calde felicitări  doamnei prof. Aurelia Rînjea, un poet al cuvântului solar, o adevărată  Doamnă a culturii și literaturii românești contemporane, ce lasă viitorimii o zestre bogată prin cuvântul scris!

  

 

Mihaela CD

 

Membru al Ligii Scriitorilor Români

Membru al Uniunii Scriitorilor din Canada

Președinte al World Poets Association Canada

Mai citește:

Aurelia Rinjea -recenzie-Catia gustul amar al trădării

Aurelia Rinjea-recenzie -PAULA, ÎMPLINIRE TÂRZIE

Johnny Ciatlos Deak-Iubește-mă în fiecare anotimp

AURELIA RINJEA-GÂNDURI DIN ROMÂNIA-recenzie revista nr 6/2021

Aurelia Rinjea -recenzie -Vanda, intre dorinta si ratiune

Aurelia Rinjea -NAȘTEREA POEZIEI-recenzie Binecuvantare si chin  

Aurelia Rinjea-DESĂVÂRȘIREA PRIN IUBIRE – Iubeste-ma in fiecare anotimp