Semnal editorial – SFATURI PENTRU MÂNTUIRE, GRIJA PENTRU SUFLET de preot Radu BOTIȘ

BOTIS 1

Semnal editorial – SFATURI PENTRU MÂNTUIRE, GRIJA PENTRU SUFLET de preot Radu BOTIȘ

Vasile BELE,L.S.R.Cluj

Motto:

,,Cel ce vine după Mine, nu umblă în întuneric”.
RADU BOTIȘ
 
Volumul ,,Sfaturi pentru mântuire, grija pentru suflet”, apărut în condiții excepționale, la Editura Pandaprint, Baia Mare, 2022, ISBN 978-606-95405-4-1, 156 p., cu binecuvântarea arhierească, recomandată de ,,Mărturii maramureșene”, revistă de cultură, tradiție și atitudine civică, cu o prefață sau cuvânt de întâmpinare, numit ,,Lasă-te sfătuit sau Argument pentru cel sfătuit”, semnat pr. Milan Bălan, este cea mai proaspătă apariție editorială, (clar, una de suflet!), a pr. stavr. Radu Botiș – un bun prieten și un scriitor de valoare. Înainte de toate, voi mulțumi, din adânc de suflet, pentru acest neprețuit dar, primit la întâlnirea de la Ulmeni, din cadrul evenimentelor organizate sub emblema ,,Toamna someșeană”, de către Consiliul local și Primăria Ulmeni. Astfel de evenimente, trebuie să recunoaștem, se organizează constant în ultima vreme, dar ce este mai important, este faptul că în cadrul acestor sărbători, un loc important este alocat culturii și literaturii. Bravo, celor care organizează și propun astfel de evenimente.
Volumul organizat pe trei secțiuni, aici, numite ,,cărți”, face parte din elita culturii spirituale, propusă de către consacratul preot Radu Botiș. În fapt, în paginile acestui volum găsim – sfaturi, povețe sau învățături absolut necesare pentru a te apropia, de frumoasa Grădină a Raiului.
 
BOTIS
 
Acest lucru îl afirmă și prefațatorul: ,,Este un mare dar de la Dumnezeu să fii un bun sfătuitor, însăși preoția are în sine misiunea de a povățui și de a conduce sufletele spre mântuire. Acest nobil scop se regăsește și în paginile cărții. Aceasta este calea, aceasta este misiunea de a povățui și conduce spre mântuire sufletele încredințate: pruncuții, copii care deslușesc lumina învățăturii, tineri și vârstnici…”, (p. 4). Iată câteva sfaturi/povețe, din Cartea I: ,,Lasă deșertăciunile lumești și vino după Iisus”, ,,Fii smerit!”, ,,Adevarata învățătură”, ,,Cum citești Sfânta Scriptură?” – sunt doar câteva exemple. Din ,,Pofte deșarte”, spre exemplu aflăm că cel mândru, precum și cel zgârcit – ,,nu vor putea fi liniștiți”. Tihna o va găsi cel sărac cu duhul și cel smerit. Poftele lumești, sunt patimi și aduc suferință. Aici se duce o luptă aspră. Între a fi robul acestor pofte și a avea pace și liniște în inimă.
Vasile BeleIată doar câteva sfaturi care ar trebui să ne fie fundament: ,,fugi de mândrie”, ,,nu fi prea prietenos”, fă ,,supunere și ascultare”, ,,să nu vorbești mai mult decât este necesar”. Sincer, sunt doar câteva din cele pe care ar trebui să le am, chiar și eu, în vedere. Preocuparea noastră majoră, sunt lucrurile trecătoare. Chiar și un necaz îți poate fi de folos. Poate să aibă un rost: ,,ele îmbunătățesc inima omului făcându-l să știe că este un străin și un călător pe pământ, care nu trebuie să-și pună nădejdea în nicio creatură de pe pământ”, (p. 18). Urmează alte povețe: ,,Nu judeca pe alții”, iar dacă faci o faptă, oricare ar fi ea, să fie făcută din iubire, cu sufletul. ,,Rabdă greșelile altuia”, să te rogi neîncetat, iartă greșelile celuilalt pentru că și tu le ai pe-a tale, pe care, poate, chiar nu le vezi. Rugăciunea întărește și apără. Roagă-te așa: ,,Ajută-mi, Doamne, în curajul meu cel sfânt să rămân în slujba Ta; învrednicește-mă faptelor celor bune, că n-am făcut până astăzi nici un bine!”, (p. 27).
 
Vasile Bele-Liga Scriitorilor Romani 
 

 

VINO ALATURI DE NOI!

Poezii pentru sufletul meu

Despre revista tiparita nr 1 

Impresii despre revista nr 2

Impresii despre revista nr 3

Impresii revista de colectie nr 4 

Impresii  despre revista nr 5

Impresii despre revista nr 6

Impresii despre revista  nr 7

Impresii despre revista nr 8

Impresii despre revista nr 9

 

Mai citește:

Scriitoarea Mihaela CD laureata a festivalului ”Fericirea -Vis Nepământean” la secțiunile: poezie și proză poetică

GABRIELA RAUCA ne invita la emisiunea sa : SIMFONIA CULORILOR la RADIO PRODIASPORA!

In curând va fi tipărită revista de colectie cu nr 9/2022

A aparut videoclipul volumului 2 al antologiei GALAXY

Poeţii nu mor niciodată

Silvia Mihalachi *UN GÂND FRUMOS-Impresii Revista de colectie PPSM nr 8/2022

Fericirea stă ascunsă în zâmbete

Ce mai e nou prin librărie?

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 75 dolari canadieni.

75,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 4 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

CADOU ABONAMENT REVISTA PERSONALIZAT

Fă-i cadou unui om drag un abonament la revista Poezii pentru sufletul meu în format tipărit   și noi ii vom trimite o felicitare  personalizată în numele dumneavoastră  împreună cu prima revistă. Ofertă valabilă până la 31 decembrie!

75,00 CAD

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.