“NU ZGÂNDĂRII MUȘUROIUL CĂ TE VA NĂPĂDI FURNICILE“

AL FLORIN TENE

EȘECUL UNIVERSALISMULUI OCCIDENTAL SAU
“NU ZGÂNDĂRII MUȘUROIUL CĂ TE VA NĂPĂDI
FURNICILE“

Autor: Al Florin Tene 

Lumea pe care occidentul a încercat de decenii întregi
să o schimbe, după eșecurile din Vietnam și Afganistan, și în
alte zone ale Terrei s-a dovedit inutilă. Occidentalii, inclusiv
Statele Unite ale Americii, au pierdut mii de oameni, au
cheltuit sume enorme de bani și valori materiale în
încercarea de a impune civilizația noastră unor țări cu culturii
mult diferite venite din ancestral.S-a constatat că relațiile
intercivilizaționale sunt predispuse la conflicte. La nivel
regional cele mai violente linii de falie sunt cele dintre Islam și
crștini, hinduși și africani.La nivelul Terrei , diviziunea
dominantă este între Occident inclusiv SUA și restul lumii,
conflictele cele mai intense sunt între societățile musulmane și
asiatice și Occident. În urma evenimentului recent din
Afganistan, după ce s-au retras armatele occidentului de
menținerea păcii, ciocnirile periculoase vor continua, din
interacțiunea dintre impunerea civilizației occidentale,
intoleranța islamică și ambiția de afirmare sinică.
Civilizația occidentală a avut un impact major, nu de
puține ori devastator, asupra asupra celorlalte civilizații.În
acest context să nu uităm, acțiunile conchistatorilor în America
de Sud. Este vorba de aventurierul spaniol plecat să
cucerească teritorii în America, imediat după descoperirea
acestui continent.
Problema egocentristă a occidentului în relațiile dintre
Occident –mai ales dintre SUA-de a promova o cultură general
valabilă occidentală și declinul capacității lui de a o realiza este
evidentă.Prăbușirea regimului comunist-criminal a consolidat
în Occident convingerea că ideologia democratică liberală a
triumfat la nivel global și, deci, este universal
valabilă.Occidentul și mai ales Statele Unite ale Americii, care
este o națiune misionară, crede că statele nonoccidentale ar
trebui să adopte valorile din toate domeniile (culturale,
economice, tehnice, morale, democrație, piața liberă,
guvernarea limitată, drepturile omului, individualismul, statul
de drept etc ) și ar trebui să le cuprindă până la asimilare în
instituțiile lor. Am constatat în celelalte civilizații, că există
minorități care îmbrățișează și susțin aceste valori dar
atitudinea predominantă față de ele, în culturile nonoccidentale,
merge de la opoziție la scepticism, chiar înverșunată.În unele
din aceste culturi și chiar în cele occidentale se simte dictatura
minorității, care exagerează impunând pretenții în obținerea de
drepturi mai multe decât majoritatea, profitând de drepturile
omului. Cee a ce aceste țările occidentale consideră acest
fenomen universalism, restul țărilor de pe Terra apreciază că
este imperialism.
Occidentul încearcă să-și mențină poziția dominantă și
să-și apere interesele definindu-le ca interese ale “comunității
mondiale”Această poziție dominantă nu mai trebuie impusă cu
ajutorul armatei.Lecția istoriei recente a dovedit că nu se poate
face nimic cu forța.În acele populații și țări există tradiții,
obiceiuri tribale, legături de sânge ancestrale care nu se pot
modifica cu ajutorul armelor. Schimbarea se poate face prin
cultură și economie de-alungul unui timp îndelungat.
Occidentul încearcă să integreze economiile țărilor
nonoccidentale într-un sistem economic mondial pe care-l
domină. Prin diferite instituții economice, inclusiv prin FMI,
acesta își apără interesele economice impunând altor țări
politicele economice pe care le consider adecvate.Însă,
populația acelor țări nu este de accord cu această impunere.
Gheorghi Arbatov (rus : Гео́ргий Арка́дьевич Арба́тов , 19
mai 1923, Kherson – 1 octombrie 2010, Moscova , a fost un
politolog sovietic și rus care a servit ca consilier pentru
cinci secretari generali ai Partidului Comunist al Uniunii
Sovietice și a fost cel mai cunoscut în Occident în timpul
Războiului Rece ca reprezentant pentru politicile Uniunii
Sovietice în Statele Unite , unde limba sa fluentă a ajutat să-l
facă un invitat frecvent la televiziunea americană. A fost
director fondator și mai târziu director emerit al Institutului
SUA și Canada al Academiei Sovietice de Științe (ISKRAN),
grupul de reflecție sovietic și rus pentru studiul SUA și
Canada. ) a dezaprobat această impunere, spunând că
“neobolșevicii, care adoră să expropieze banii altora, impunând
reguli de conduită economică și politică nedemocratice și
străine și înăbușind libertatea economică.“
Cele două fenomene, impunerea democrației
occidentale și cea economică, prin forța armelor și a unor
fenomene economice prin FMI unor țări nonoccidentale, în
majoritatea cazurilor au eșuat, producând dezastre în rândul
populațiilor.Având în vedere schimbarea echilibrului de putere
dintre civilizații, pentru Occident este din ce în ce mai greu săși
atingă scopurile în ceea ce privește proliferarea armelor,
drepturile omului, imigrația și multe alte probleme. Există o
zicere în rândul poporului român: “nu zgândării mușuroiul că
te v-a năpădii furnicile.“ Capacitatea Occidentului de a deranja
“mușuroiul “tradițiilor istorice ale acelor popoare
nonoccidentale va duce la intensitatea conflictelor cu
civilizațiile rivale și cele oscilante.În acest context trebuie
identificate interese comune.

7-carti-2

Mai citeste: 

TAINA SCRISULUI – SCOTOCIND PRIN LADA CU AMINTIRI

MARELE NOROC AL LITERATURII ROMÂNE,EMINESCU

METAFORA CA RITM AL GÂNDIRII POETICE

ELOGIUL CRIMEI PRIN PRISMA IMANENŢEI TRAGICULUI DIN LITERATURA POPULARĂ – OEROARE MORALĂ ŞI ESTETICĂ

ALIANŢA DISCRETĂ ŞI FECUNDĂ DINTRE POEZIEŞI FILOZOFIE

MIHAI VITEAZUL – MARELE BAN AL CRAIOVEI

EROSUL CA ARTĂ ÎN SECOLUL AL XVIII-LEA ROMÂNESC

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 55 dolari canadieni.

55,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alaturi de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Un gând despre „“NU ZGÂNDĂRII MUȘUROIUL CĂ TE VA NĂPĂDI FURNICILE“

  1. Am luat parte și azi cu plăcere, cu deosebit interes la ora de ,, Istorie Internațională,, a renumitului profesor Domnul Al. Florin Țene. Sugestivă este alegerea ,, zicerea în rândul poporului român –nu zgândării mușuroiul că te v-a năpădi furnicile,, ( inteligența poporului român de multe ori exprimată și în,, ziceri,,)…Din punctul meu de vedere, ca simplu cititor dar interesat cât îi permite perceperea a fiecărei pagini de istorie pentru care a avut ocazia, sau a căuta ocazia de a o citi, spun că ,uneori ( sau cu caracter permanent) istoricii, diplomații, exegeții, printre care vă aflași și dvs., au dreptul , chiar și cu riscuri să caute și în,, mușuroi, mușuroaie….dar, dar asta este altă temă. Vă mulțumesc Domnule Profesor și cred că nu am deranjat ora de istorie participând alături de cursanții tineri despre care vreau să cred că sunt avizi de a cunoaște, scana ,foaie cu foaie paginile de istorie. Eu azi citind interesantul articol dvs. ,,EȘECUL UNIVERSALISMULUI OCCIDENDAL…,, plec cu o stare specială, pozitivă și cu o dorință de a a reveni la lecțiile dvs. de istorie cum aș reveni să văd cea mai adus pe plajă mareea și ce a mai șters……, a preluat in imensitatea apei dintre paginile de istorie a omenirii. Valuri ce aduc pagini dar trebuie să fie specialiștii care in cochilii de scoici să extragă nestematele ,,date istorice,, și totodată trebuie cititori de pagini…… Vă mulțumesc pentru zicerile dvs. de astăzi….și nu numai de astăzi.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.