EXISTĂ O DIZARMONIE ÎNTRE VIAȚA REALĂ ȘI LUMEA SPIRITUALĂ?

AL FLORIN TENE

EXISTĂ O DIZARMONIE ÎNTRE VIAȚA REALĂ ȘI
LUMEA SPIRITUALĂ?

Autor: Al Florin Tene 

Este o convingere ca întotdeauna să păstrăm constant
trează încrederea noastră în chimia sufletească și-n șoaptele
entuziaste ale inimii noastre.
Aflați în suprema libertate spirituală, în ce lumină
dumnezeiască ne apare scara de valori? Până astăzi,
cunoașterea dezinteresată, în sensul absolut al termenului, a
rămas un ideal, fundament primordial al celei mai abstracte
viziuni despre Univers. Acesta e clădit din secrete elemente
finaliste, cunoscute prin credința creștină, filosofie ori știința
pozitivă. Examinate cu atenție, se vor dezveli ca fiind, într-un
anumit sens, concepția animistă. Imaginea despre lume și
Univers, fiind prezentată drept creație a inteligenței, se va
dovedi a fi construită și din transpunerea în lumea exterioară a
dorințelor noastre secrete.
Istoria existenței umane ne arată că ar exista armonie și
comuniune între lumea spirituală și lumea materială. E adevărat,
cu cât o formă a existenței noastre a tangențiat cu o treaptă
de evoluție mai înaltă, cu atât oferă spiritului, în principiu, mai
bogate posibilități de realizare și expresie. Progresul material
sau cel biologic, s-a dovedit, că atrage după sine, cu necesitate,
progresul vieții spirituale. Acest fenomen a apărut în Europa
secolului XVIII, XIX; și XX, dar și Statele Unite.
Însă, până a ajunge la cele scrise anterior, simt nevoia de
a relata povestea lui Apollonios din Tyana. Acesta era un
predicator grec, după cum spune o legendă elenă, care a trăit
aproximativ în aceeași epocă în care a trăit Iisus, după
cunoștințele noastre, în a doua jumătate a secolului I. Iată ce
spune despre acest predicator o carte apărută după apariția
Evangheliilor. Proteu-zeu grec al mării – i s-a arătat mamei lui
Apolonios și i-a spus că vrea să se întrupeze prin ea. Într-o zi,
ea a adormit și a visat un grup de lebede care-i cântau un
cântec. Trezindu-se, a născut un băiat în timp ce cerul era
brăzdat de fulgere. După aceasta, începe viața de minuni a lui
Apollonios, care săvârșește tot felul de miracole, mergând până
la învierea morților. El alungă ciuma, oprește cutremurele de
pământ și, când îi vine vremea să moară, se înalță la cer. Acest
profet grec din Tyana a fost cinstit chiar și de unii creștini, iar
împăratul Alexandru Sever, din secolul al III-lea, a așezat
chipul acestuia în casa lui de rugăciuni alături de chipul lui
Hristos. Trebuie să subliniez că în Roma antică, alături de zeii
romani, erau venerați mulți zei ai religiilor orientale. Astfel,
împărații din dinastia Severilor din secolul al III-lea, venerau
pe zeul sirian al soarelui, pe Iisus Hristos și alți zei. Însă pe
Hristos nu îl percepeau ca zeu, ci ca un trimis al Cerului unde
domnește Dumnezeu.
Revenind la cele spuse în primul paragraf, subliniez că
progresul psihologic este coordonat necesar, progresului
spiritual. Psihologicul face parte din partea spirituală a omului
și în marea majoritate se confundă, prin esență, cu țintele
urmărite de viața spirituală. Fără știința omului, există o
armonizare între lumea materială și cea spirituală, chiar dacă
Marx susținea că există o dizarmonie dintre cele două lumi.
Totuși, istoria veacurilor ne arată că între cele două lumi a
existat o confluență, nu de excludere, ci de tangențiere.
Cele două mari împărății ale existenței, să le numim așa,
sunt coordonatele realizării unor scopuri proprii, ce conduc
spre cunoașterea Divinității din noi. Cu cât știința moleculară,
cibernetică etc. înaintează spre adâncimile cunoașterii, cu atât
necunoașterea adevărului se îndepărtează. Fiindcă „nebănuite
sunt căile Domnului.” Totul este o taină a Celui care a creat
lumea. (DE LA VENIREA LUI IISUS PE PĂMÂNT TAINA
A ÎNCEPUT SĂ NI SE DEZLEGE…)
Omul, în speranța sa, de a deveni nemuritor, a inventat
prelungirea la infinit a vieții prin creațiile sale religioase,
artistice, filosofice, morale etc. Grija mereu prezentă a morții l379
a împins pe om la negarea vieții, care devine mijloc și pregătire
pentru moarte. În acest context, Mihai Ralea bine spune în
Psihologie și viață din „Viața Românească”, nr. 2-3 din 1926,
sau în studiul Definiția omului unde găsim admirabila și
lapidara definiție a lui homo sapiens: omul animal absurd din
„Viața Românească”, nr. 7-8, din 1928.
Eu, fiind un om religios, caut să-mi explic anumite
probleme ridicate de civilizațiile superioare, unde întâlnim
inteligențe care funcționează în vederea realizării unor scopuri
ce nu sunt aservite direct utilului. Să ne aducem aminte de
Descartes care și-a părăsit patria și interesele pentru a putea
gândi liber. La fel, Spinoza, a refuzat strălucite situații
materiale și sociale pentru a continua până la moarte existența-i
obscură de șlefuitor de lentile. Inteligența, în aceste, nu
singulare cazuri, trăiește din, și, pentru propriile-i nevoi, pentru
cunoașterea pură, pentru a putea gândi liber. Prin aceeași
situație a trecut și Eminescu al nostru.
Prin aceste stări au trecut și marii duhovnici, teologi și
sfinți, dar de data aceasta pentru a medita, gândi și a se ruga
la unicul Creator, Dumnezeu. Sunt două alternative prin care
au trecut și trec marii gânditori.
În astfel de cazuri însă, ea poate deservi interesele vitale
ale trupului ce o poartă. Mă gândesc la pustnicii care s-au
sacrificat în slujba rugăciunii dedicată lui Dumnezeu, a marilor
duhovnici și martiri din închisorile comuniste, la Arhimede
care, în loc să-și apere viața, moare apărându-și figurile
geometrice, la Filippo Bruno, fost teolog și filosof umanist
italian din epoca Renașterii. Condamnat și ars pe rug de
Inchiziție pentru concepția sa panteistă și pentru convingerea
asupra infinității Universului, idei considerate eretice. Numele
lui a devenit sinonim cu cel de victimă a obscurantismul.
În zilele noastre, lupta pentru cunoaștere s-a accentuat!
În zilele noastre, când islamul dorește o impunere prin
forță și crimă pe mapamond, sunt omorâți credincioșii creștini.
O vină o are și biserica creștină, dar și clasa politică, cea care,
în numele drepturilor omului, e îngăduitoare față de musulmanii
extremiști. Exemplu, în urma cu câteva zile, în Daghestan, a
avut loc ceremonia de înmormântare a femeilor ucise în Duminica
Iertării de un terorist islamic. Mii de oameni au participat
la slujbă, pentru a le pomeni pe Vera, Ludmila, Nadejda, Irina
și Vera. Dar, un tânăr de 22 de ani a început să tragă asupra
credincioșilor care ieșeau după Sfânta Liturghie de la catedrala
Sf. Gheorghe din Kizlyar. Strigând „Allahu Akbar”, teroristul a
ucis, pe loc, patru dintre cele cinci credincioase, una dintre ele
decedând ulterior, în urma rănilor, la spital. Femeile tocmai se
iertaseră, potrivit rânduielii. Pe lângă cele cinci credincioase
ortodoxe, au fost uciși și doi paznici musulmani.
Ce a însemnat cunoașterea pentru acești oameni?
Care este Dumnezeul lor?
Teroristul a fost ucis de forțele de ordine.
La înmormântare, au participat în jur de cinci mii de
oameni, printre care oficialități politice, ca premierul
Daghestanului, și alte personalități locale. Arhiepiscopul
locului, Varlaam, a săvârșit Litia pentru cele adormite și a rostit
un cuvânt de mângâiere, exprimându-se pentru „strângerea
rândurilor” în fața răului comun.
Prin anii 1998 am fost la Bruxelles cu o bursă a Uniunii
Europene acordată dă de doamna ambasadoare Karen Foog.
Eram împreună cu filosoful Gabriel Andreescu. În acea
perioadă am dorit să vizităm biserici din Bruxelles, Namur și
Anvers, dar toate bisericile creștine erau închise, în timp ce
moscheile erau deschise pentru credincioși.
Întrebare legitimă: „Oare, creștinismul dă înapoi”?
Legea vaselor comunicante se aplică și în acest caz. Locul
cedat este imediat ocupat de celălalt. Secolul XXI va fi
islamic? Sau ortodox, ținând cont că bisericile acestea de pe
aproape toate meridianele lumii, adună în jurul lor nu numai
români, dar și credincioși de alte confesiuni.
Poetizând subiectul, Albatrosul lui, Baudelaire, în
frumoasa traducere a lui Al. A. Philippide spune:
„Poetul e asemenea cu prințul vastei zări,
Ce-și râde de săgeată și prin furtuni aleargă:
Jos pe pământ și printre batjocuri și ocări
Aripile-i imense-l împiedică să meargă.”
Așadar, concluzionez: eseul propune o atitudine eroică în
fața existenței, o concepție care, în pofida structurii antagonice
a esenței însăși a lumii, spune DA Vieții, cu toate elementele
de cunoaștere ale acesteia: ateism, credință în Dumnezeu, Alah,
Buda, Mahomed…
Chiar dacă astăzi, în mileniul III, se pare că există o
ciocnire a religiilor, depășind-o pe cea a civilizațiilor, de care
vorbea Simuel P. Humtington!
Și totul, în prezența indiferentă a Universului care
așteaptă de la noi o lume tot mai rațională, mai dreaptă, mai
bună, mai frumoasă.
În timp ce omul a inventat înțelepciunea și de atunci,
încărcat de visuri grave, luptă să coboare cu trăinicie, Împărăția
cerurilor pe mușuroiul unde soarele lui Dumnezeu răsare peste
cei buni și peste cei răi, și unde plouă peste cei drepți și peste
cei nedrepți.

7-carti-2

Mai citeste: 

TAINA SCRISULUI – SCOTOCIND PRIN LADA CU AMINTIRI

MARELE NOROC AL LITERATURII ROMÂNE,EMINESCU

METAFORA CA RITM AL GÂNDIRII POETICE

ELOGIUL CRIMEI PRIN PRISMA IMANENŢEI TRAGICULUI DIN LITERATURA POPULARĂ – OEROARE MORALĂ ŞI ESTETICĂ

ALIANŢA DISCRETĂ ŞI FECUNDĂ DINTRE POEZIEŞI FILOZOFIE

MIHAI VITEAZUL – MARELE BAN AL CRAIOVEI

EROSUL CA ARTĂ ÎN SECOLUL AL XVIII-LEA ROMÂNESC

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 55 dolari canadieni.

55,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alaturi de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Un gând despre „EXISTĂ O DIZARMONIE ÎNTRE VIAȚA REALĂ ȘI LUMEA SPIRITUALĂ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.