UITAREA
Autor Aurelia Oanca
Viața ca să poată trece
Face pașii înainte,
Cu povești și jurăminte,
Slalom printre lucruri sfinte
Și la urmă-n tremur rece,
Tot adună și se-ncarcă
Și în tolbă pune tot
Ce aude și-un netot
Care poartă-n al său bot
O parâmă de la barcă.
În bagajul care duce
Tot ce-n viață adunăm,
Tot ce-n minte-acumulăm
Și la tot ce mai visăm,
Un declic se va produce.
Dumnezeu văzând că omul
Tot adună și zidește,
Printre lucruri se-opintește,
În zadar se lecuiește,
Se usucă-ncet ca pomul,
A trimis o zână care
Cu bagheta-i fermecată,
Toate le ascunde-ndată
Într-o vale neumblată,
Ca omul să fie tare
Și să uite amănunte
Care nu-i sunt necesare,
În bagaje să le care,
Rătăcind pe o cărare,
Va trăi viață de munte!
Mai citește:
GABRIELA RAUCA ne invita la emisiunea sa : SIMFONIA CULORILOR la RADIO PRODIASPORA!
In curând va fi tipărită revista de colectie cu nr 9/2022
A aparut videoclipul volumului 2 al antologiei GALAXY
Silvia Mihalachi *UN GÂND FRUMOS-Impresii Revista de colectie PPSM nr 8/2022
Fericirea stă ascunsă în zâmbete

Revista TIPARITA nr 8/2022 Poezii pentru sufletul meu
Cumpără numărul 8 al revistei Poezii pentru sufletul meu, cu numai 20 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.
20,00 CAD

IUBESTE-MA IN FIECARE ANOTIMP-format TIPARIT (SOFTCOVER)
IUBESTE-MA IN FIECARE ANOTIMP-poezii de dragoste contine 250 pagini color in care veti gasi minunate picturi ale talentatului artist Mircea Rustiuc care au fost o sursa de inspiratie pentru autoarea Mihaela CD. Cumparati aceasta minunata carte in format TIPARIT si veti primi gratuit un semn de carte! Transport gratuit pentru primele 100 de volume comandate!
35,00 CAD