Arpad Toth- Frumusețile cuvintelor divine

toth-arpad-2

Frumusețile cuvintelor divine

Autor: Arpad Toth 

În lume totu-i trecător,
Doar Divinu-i ocrotitor,
Omul crede că-i puternic
Și nu-i trebuie un sfetnic.
El ne-nvață să fim mai buni,
I-a învățat și pe străbuni,
E doar pace și iubire,
Compasiune, uimire!
Ne iubește la fel pe toți,
Dar fă doar bune dacă poți,
Nu contează cum îl numești,
Tu doar din mila Lui trăiești!
Când omul are viața amară
Dumnezeu o să-i apară,
Îi apare în gândul lui
Și-i face bine omului.
Euforia divină
Încet, încet o să vină,
Binele învinge răul,
El nu admite desfrâul!
Speranța să nu dispară,
Chiar de viața e amară,
Divinul e ascuns în noi
Și ne va scoate din noroi.
După rău urmează bine,
Vom trăi cum se cuvine,
Căci el este doar iubire,
Să nu trăim în asuprire!
28.10.2020

7 carti

Mai citeste: 

Clubul GOLD al revistei tiparite

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

De ce sa cumparam cartile unui autor?

Revista de colectie, tiparita

Expozitia ”Descopera-mi sufletul” artist Mihaela CD-la Hanul Moldovenesc din Canada

Copilărie -colaj Mihaela CD

Impresii după evenimentul ”Să iubim în orice anotimp”-două lansări de carte: ”Iubește-mă în fiecare anotimp” și ”Genesis” și expoziția ”Descoperă-mi sufletul”

Wow! Oferte promotionale!

Mai citește:

Scriitoarea Mihaela CD laureata a festivalului ”Fericirea -Vis Nepământean” la secțiunile: poezie și proză poetică

GABRIELA RAUCA ne invita la emisiunea sa : SIMFONIA CULORILOR la RADIO PRODIASPORA!

In curând va fi tipărită revista de colectie cu nr 9/2022

A aparut videoclipul volumului 2 al antologiei GALAXY

Poeţii nu mor niciodată

Silvia Mihalachi *UN GÂND FRUMOS-Impresii Revista de colectie PPSM nr 8/2022

Fericirea stă ascunsă în zâmbete

Ce mai e nou prin librărie?

CADOU ABONAMENT REVISTA PERSONALIZAT

Fă-i cadou unui om drag un abonament la revista Poezii pentru sufletul meu în format tipărit   și noi ii vom trimite o felicitare  personalizată în numele dumneavoastră  împreună cu prima revistă. Ofertă valabilă până la 31 decembrie!

75,00 CAD

Card cadou GLOBART UNIVERSUM

Comandă un card cadou GLOBART UNIVERSUM iar cei dragi își vor putea alege singuri cărțile și revistele favorite! Dăruind cărți sau reviste faceți un cadou;inteligent, de suflet și; de durată!;

100,00 CAD

Revista de colecție TIPĂRITĂ nr 9/2022 Poezii pentru sufletul meu

Cumpără numărul 9 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 20 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.

20,00 CAD

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.