Iarnă din vis

izabela ghica

Iarnă din vis

AUTOR: Ghica Izabella Iasmina

Începe iarna, urmează să ningă

Copacii par mai groși, par mai frumoși

Ziua sperăm să avem vreodată tot ce am modelat din zăpadă

Iar seara ne ascundem de frig în casă

Decorăm casa cu lumini, în lumina lor povestim

Lângă o cană de ciocolată caldă toată noaptea citim

Se zice că așa arată iarna perfectă

Au dreptate, dar ceva-mi lipsește

Iarna din vis e tot ce-mi lipsește

În sfârșit trăiesc un pic, în sfârșit respir cu ușurare

Am lacrimi în ochi și zâmbetul pe buze

Mă trezește și-mi alină cea mai mare durere

Dar mă lasă să aștept ziua în care ajunge la mine

Iarna de zi cu zi

Iarna asta nu e pentru mine

Sper să nu îngheț suflet și trup

E momentul potrivit pentru un val de căldură

Pariez toate secundele vieții mele

Cine ce-ar putea să anuleze când totul va fi spus și făcut

E despre timp și cum îl petrecem

Fiecare oră, fiecare secundă

E despre cum să scăpăm de furtună și de gheață

Merită drumul spre partea cealaltă

Pentru a avea parte doar de căldură de la o inimă perfectă

Mai citeste

Expozitia ”Descopera-mi sufletul” artist Mihaela CD-la Hanul Moldovenesc din Canada

Copilărie -colaj Mihaela CD

Impresii după evenimentul ”Să iubim în orice anotimp”-două lansări de carte: ”Iubește-mă în fiecare anotimp” și ”Genesis” și expoziția ”Descoperă-mi sufletul”

Wow! Oferte promotionale!

Mai citește:

Scriitoarea Mihaela CD laureata a festivalului ”Fericirea -Vis Nepământean” la secțiunile: poezie și proză poetică

GABRIELA RAUCA ne invita la emisiunea sa : SIMFONIA CULORILOR la RADIO PRODIASPORA!

In curând va fi tipărită revista de colectie cu nr 9/2022

A aparut videoclipul volumului 2 al antologiei GALAXY

Poeţii nu mor niciodată

Silvia Mihalachi *UN GÂND FRUMOS-Impresii Revista de colectie PPSM nr 8/2022

Fericirea stă ascunsă în zâmbete

Ce mai e nou prin librărie?

CADOU ABONAMENT REVISTA PERSONALIZAT

Fă-i cadou unui om drag un abonament la revista Poezii pentru sufletul meu în format tipărit   și noi ii vom trimite o felicitare  personalizată în numele dumneavoastră  împreună cu prima revistă. Ofertă valabilă până la 31 decembrie!

75,00 CAD

Card cadou GLOBART UNIVERSUM

Comandă un card cadou GLOBART UNIVERSUM iar cei dragi își vor putea alege singuri cărțile și revistele favorite! Dăruind cărți sau reviste faceți un cadou;inteligent, de suflet și; de durată!;

100,00 CAD

Revista de colecție TIPĂRITĂ nr 9/2022 Poezii pentru sufletul meu

Cumpără numărul 9 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 20 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.

20,00 CAD

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.