Ana Munteanu Drăghici- PRIVIRE ÎNTRE LUMI

 

Ana Munteanu Draghici (2)

PRIVIRE ÎNTRE LUMI

in memoriam, învățătoarei Elena Ligia Vintilă

Autor: Ana Munteanu Drăghici

 
 
 
Te-am sunat și ieri și azi la telefon
Și a răspuns doar al tăcerii ton…
Am repetat apelul iar.
Orice-ncercare fiind în zadar…
O umbră sufletul mi-a străbătut, săgeată
Teama că tu nu mai ești în viață…
Am alungat din gându-mi presimțirea…
Mă-învăluia din studenție amintirea.
Ligia, cea mai bună prietenă a mea,
Din vremea când apostolatul ne chema
Să ne-mplinim vocația de învățătoare
Venite din Ardeal surâzătoare,
Tu de la Sibiu, iar eu din Sighișoara.
Colege-am fost de bancă, de cămin,
În Clujul ce ne lumina divin.
Făceam mult haz când, supliment anume
După cantină, desfăceam tocana de legume…
Și stând la al amintirilor liman,
Cu inima strânsă îl sun pe fiul tău, Dan…
După mai multe încercări prind legătura
Și-încremenit mi-e sufletul, făptura
Căci glasul fiului vibra tristețe
Cumplită veste îmi dădu binețe…
Pe prietena mea, vrednică mamă și învățătoare,
A însoțit-o Domnul în marea plecare…
În trei Februarie a acestui an
,, Mama a murit” rostit-a printre lacrimi Dan…
C-a fost bolnavă, eu știam prea bine,
Dar tot speram că-și mai revine.
Odată cu plecarea ei în altă lume
Din sufletu-mi o rază de lumină-apune…
Privirile-ntre două lumi ni se -ntålnesc
Sub stele, amintiri din tinerețe strălucesc,
Căci firea ta , atât de vie surâdea
Și nu credeam că-n altă lume vei pleca…
Făceam atâta haz când mai schimbam fițuici
Și ne mai strecuram printre porunci…
Dar una cu alta. eram silitoare
Și-am devenit cu brio-învățătoare.
Ne-am vizitat și după absolvire
La Cluj, la Sighișoara la Sibiu.
Am să te caut dragă prietenă și la mormânt
Să îți citesc ca rugăciune-acest cuvânt
La lumina lumânărilor și-n plânsul zărilor
Lacrima prieteniei, roua florilor…
În zona ultimului tău popas
Aproape de Arad, frumos sălaș!
Am să te port în amintire cât trăiesc,
PRIVIRE ÎNTRE LUMI în cânt ceresc!

Mockups-All

Mai citește:

Cv literar-artistic Mihaela CD

ANA MUNTEANU DRĂGHICI* ,,ANOTIMPURI RETRO”la CHICAGO

COMANDA cartile autoarei Mihaela CD

Clubul GOLD al revistei tiparite

ANA MUNTEANU DRĂGHICI*FLORI ȘI POVEȘTI CU SURPRIZE-BUCURII, PENTRU MAME ȘI COPII!

Mihaela CD*Ai grijă de sufletul tău!

Impresii de la dubla lansare autor Mihaela CD -evenimentul Magia Slovelor

DORUL POETEI MIHAELA CD A TRECUT OCEANUL-ANA MUNTEANU DRAGHICI

Ana Munteanu Drăghici o poetă a sufletului românesc-cronica de Mihaela CD

Invitație de participare la antologiile tematice ”ÎMPREUNĂ” editura GLOBART UNIVERSUM *Montreal 2023

Invitație la concurs: Gala Artelor la ceas aniversar ediția a 4-a- cu participare în revista de colecție nr 12 tipărită

Despre cartile autoarei Mihaela CD

FRUMUSEȚEA ADEVĂRULUI-prefata de Ana Munteanu Drăghici- LA CASA DE NEBUNI

Susțineți proiectul: 6 CĂRȚI PENTRU BIBLIOTECILE DIN ROMANIA !

Mai citește:

Scriitoarea Mihaela CD laureata a festivalului ”Fericirea -Vis Nepământean” la secțiunile: poezie și proză poetică

GABRIELA RAUCA ne invita la emisiunea sa : SIMFONIA CULORILOR la RADIO PRODIASPORA!

In curând va fi tipărită revista de colectie cu nr 9/2022

A aparut videoclipul volumului 2 al antologiei GALAXY

Poeţii nu mor niciodată

Silvia Mihalachi *UN GÂND FRUMOS-Impresii Revista de colectie PPSM nr 8/2022

Fericirea stă ascunsă în zâmbete

Ce mai e nou prin librărie?

 

IUBESTE-MA IN FIECARE ANOTIMP-format TIPARIT (SOFTCOVER)

IUBESTE-MA IN FIECARE ANOTIMP-a câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -”CARTEA DE POEZII A ANULUI 2022 ”-poezii de dragoste contine 250 pagini color in care veti gasi minunate picturi ale talentatului artist Mircea Rustiuc care au fost o sursa de inspiratie pentru autoarea Mihaela CD. Cumparati aceasta minunata carte in format TIPARIT si veti primi gratuit un semn de carte! Transport gratuit pentru primele 100 de volume comandate!

35,00 CAD

Revista de colecție TIPĂRITĂ nr 9/2022 Poezii pentru sufletul meu

Cumpără numărul 9 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.

25,00 CAD

LA CASA DE NEBUNI format tipărit (softcover)

LA CASA DE NEBUNI este o carte de poezii răzvrătite din suflet si pentru suflet Cartea este tipărita color si conține 262 de pagini. In aceasta carte scriitoarea Mihaela CD va invita sa pătrundeți alături de ea în tainele ”Casei de nebuni”. Primele 100 cărți vor beneficia de transport gratuit ! Comanda acum cartea LA CASA DE NEBUNI în format tipărit și primești și un semn de carte gratuit!

35,00 CAD


Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.