Ana Munteanu Drăghici- ORATORIU

 

Ana Munteanu Draghici (2)

ORATORIU

Autor: Ana Munteanu Drăghici

 
 
Un dar primit în plină primăvară
Când sufletu-nflorea credință,
Prin înrudirea-ntru ființă
Ce m-a primit în fapt de seară
Pe aeroport la Montreal
Cu flori baloane, stegulețe
Întrevederea în real
Senin de zâmbete, binețe!
Printr-o colaborare literară
Din slovă-n slovă ne-am găsit
Spre visul nostru împlinit
În emisiunea Montreală!
Am vizitat și obiective cu pasul,
Peisaje și-a muntelui oază.
Privirile au prins să vază.
Uimirile urmându-și ceasul…
Baza sportivă unde-a performat
Nadia, compatrioata noastră,
Sub bolta cerului albastră,
Aceleași aer respirat!
Credincioși, Mihaela și Jonny, din străbuni,
Ne-au condus la miraculosul Oratoriu.
În prag ne-am descălțat orgoliu…
Și am pășit cu suflet spre minuni.
Am tresărit la sângerânda răstignire
A Domnului Isus pe cruce…
Lumina lumânării ne conduce
Spre izbăvirea lui întru iubire.
O stâncă străjuia, perete
Pentru-ncăperea de rugare
Spre-a biruinței înălțare
Credința ne-alina străveche.
Rostit-am împreună Tatăl nostru!
Ecoul timpului ne da răspuns…
Cu binecuvântarea c-am ajuns
Credinței să-i împlinim rostu.
Când am ieșit din edificiu,
Mâna spre lacrimi întindeam
Cu alte lacrimi le ștergeam…
Simțeam al iubirii sacrificiu.
Strâng la suflet o amintire,
Darul de familia Mihaelei dat,
Ce-n Oratoriu mi l-a înmânat,
Basorelief cu Sfânta Răstignire!
E pentru mine semn de sus
Credința neamului și-a omeniei,
Cuvântul rugător de poezie
Învierea Domnului Isus!
ANA MUNTEANU DRĂGHICI

 

Mockups-All

Mai citește:

Cv literar-artistic Mihaela CD

ANA MUNTEANU DRĂGHICI* ,,ANOTIMPURI RETRO”la CHICAGO

COMANDA cartile autoarei Mihaela CD

Clubul GOLD al revistei tiparite

ANA MUNTEANU DRĂGHICI*FLORI ȘI POVEȘTI CU SURPRIZE-BUCURII, PENTRU MAME ȘI COPII!

Mihaela CD*Ai grijă de sufletul tău!

Impresii de la dubla lansare autor Mihaela CD -evenimentul Magia Slovelor

DORUL POETEI MIHAELA CD A TRECUT OCEANUL-ANA MUNTEANU DRAGHICI

Ana Munteanu Drăghici o poetă a sufletului românesc-cronica de Mihaela CD

Invitație de participare la antologiile tematice ”ÎMPREUNĂ” editura GLOBART UNIVERSUM *Montreal 2023

Invitație la concurs: Gala Artelor la ceas aniversar ediția a 4-a- cu participare în revista de colecție nr 12 tipărită

Despre cartile autoarei Mihaela CD

FRUMUSEȚEA ADEVĂRULUI-prefata de Ana Munteanu Drăghici- LA CASA DE NEBUNI

Susțineți proiectul: 6 CĂRȚI PENTRU BIBLIOTECILE DIN ROMANIA !

Mai citește:

Scriitoarea Mihaela CD laureata a festivalului ”Fericirea -Vis Nepământean” la secțiunile: poezie și proză poetică

GABRIELA RAUCA ne invita la emisiunea sa : SIMFONIA CULORILOR la RADIO PRODIASPORA!

In curând va fi tipărită revista de colectie cu nr 9/2022

A aparut videoclipul volumului 2 al antologiei GALAXY

Poeţii nu mor niciodată

Silvia Mihalachi *UN GÂND FRUMOS-Impresii Revista de colectie PPSM nr 8/2022

Fericirea stă ascunsă în zâmbete

Ce mai e nou prin librărie?

 

IUBESTE-MA IN FIECARE ANOTIMP-format TIPARIT (SOFTCOVER)

IUBESTE-MA IN FIECARE ANOTIMP-a câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -”CARTEA DE POEZII A ANULUI 2022 ”-poezii de dragoste contine 250 pagini color in care veti gasi minunate picturi ale talentatului artist Mircea Rustiuc care au fost o sursa de inspiratie pentru autoarea Mihaela CD. Cumparati aceasta minunata carte in format TIPARIT si veti primi gratuit un semn de carte! Transport gratuit pentru primele 100 de volume comandate!

35,00 CAD

Revista de colecție TIPĂRITĂ nr 9/2022 Poezii pentru sufletul meu

Cumpără numărul 9 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.

25,00 CAD

LA CASA DE NEBUNI format tipărit (softcover)

LA CASA DE NEBUNI este o carte de poezii răzvrătite din suflet si pentru suflet Cartea este tipărita color si conține 262 de pagini. In aceasta carte scriitoarea Mihaela CD va invita sa pătrundeți alături de ea în tainele ”Casei de nebuni”. Primele 100 cărți vor beneficia de transport gratuit ! Comanda acum cartea LA CASA DE NEBUNI în format tipărit și primești și un semn de carte gratuit!

35,00 CAD


Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.