ROLUL CULTURII ÎN REALIZAREA MICII UNIRII-1859-LEGEA PRESEI

AL FLORIN TENE
ROLUL CULTURII, CLERULUI ȘI AL LUI EMINESCU
ÎN REALIZAREA MICII UNIRII AL ȚĂRILOR
ROMÂNE DE LA 1859 ȘI AL ELABORĂRII LEGII
PRESEI DIN TIMPUL DOMNIEI LUI GRIGORE
ALEXANDRU GHICA

Autor: Al Florin Tene 

Clerul Biserici ortodoxe a avut un rol important în
istoria poporului român., păstrându-şi influenţa în mediul
politic, inclusiv şi imensul capital social. Cu secole în urmă
exista o organizare mitropolitană: mitropolia Moldovei cu
episcopiile sufragane de la Huşi şi Roman şi mitropolia
Ungrovlahiei cu episcopiile sufragane de la Argeş, Buzăuşi
Râmnic. Pe lângă organizarea diecezană se adăuga o mare
varietate de mănăstiri şi schituri, multe dintre ele închinate
locurilor sfinte (Muntele Athos, Muntele Sinai) sau
patriarhiilor orientale (Ierusalim,Alexandriaşi Antiohia).
Mănăstirile închinate erau conduse în cele mai multe cazuri de
egumeni greci, reminiscenţă a perioadei fanariote. Însă ezistau
și clerici de origine română cu o bogată cultură.Mitropolia
Ungrovlahiei a câştigat un mare prestigiu la nivelul lumii
ortodoxe începând cu anul 1776, când prin decizia patriarhului
ecumenic Sofronie al II-lea, titularul ei a primit titlul de
locţiitor al tronului Caesareei Capadociei. Astfel că evoluţia
bisericii din Moldova şi Ţara Românească a fost influenţată de
factorul politic.Deoarece clerul răspundea la unele
comandamente de interes politic.
Urmare înnăbuşii revoluţiei de la 1848-1849,
reprezentanţii Rusiei şi ai Imperiului Otoman au semnat în
1849 Convenţia de la Balta Liman, prin care se reintroducea
regimul regulamentar în cele două principate dunărene, acestea
fiind Moldova şi Ţara Românească, cu unele modificări dintre
care cea mai importantă era cea potrivit căreia mandatul
domnilor de la Iaşi şi Bucureşti era limitat la 7 ani. În aceste
condiții, răspunzând la cerințele Convenției au fost numiţi
Barbu Ştirbei în Ţara Românească şi Grigore Alexandru Ghica
în Moldova.
În Ţara Românească, în prejma unirii în rândul
clericilor ortodocși a existat o relative armonie s-a bucurat de o
perioadă de relative armonie pe când în Moldova a existat o
contradicție între mitropolia unionistă şi guvernul
antiunionist.
În perioada marelui eveniment din 1859 păstorea la
Bucureşti în anii 1849-1875 mitropolitul Nifon Rusăilă iar la
Iaşi mitropolitul Sofronie Miclescu în perioada 1851-1861.
Dacă domnul Ţării Româneşti a impus o politică mai
conservatoare, domnul Moldovei s-a pliat unei orientări mai
liberale, fapt ce a catalizat formarea unui puternic curent de
opinie prounionist. În 1856 Grigore Alexandru Ghica a
elaborat o lege presei ce a permis apariţia unor publicaţii
precum Steaua Dunării, condusă de Mihail Kogălniceanu. Mai
târziu Kogălniceanu va spune: “„Unirea naţiunea a făcuto”
avea să declare Mihail Kogălniceanu în anul 1862. Ziua de
24 ianuarie se înscria pentru totdeauna în istoria patriei
ca „Ziua renaşterii naţionale”, iar Kogălniceanu avea să
afirme peste 18 ani, odată cu proclamarea independentei statale
la 9 mai 1877: ”Suntem independenţi, suntem o naţiune de sine
stătătoare”. “Un puternic focar prounionist în Moldova l-a
constituit larva mănăstirii Socola din Iaşi, unde exista şi un
seminar, unde a luat naştere un comitet al unirii, un rol capital
avându-l fraţii Scriban: arhimandritul Neofit Scriban, profesor
la seminarul de la Socola şi Filaret Scriban, egumenul
mănăstirii omonime şi directorul seminarului. Mişcarea
unionistă din Moldova era încurajată şi sprijinită de autorităţi.
Neofit Scriban publică o serie de articole consacrate
problematicii unirii: Unirea şi neunirea
principatelor; Foloasele unirii; Unirea românilor. Fraţii
Scriban au organizat la Socola o serie de adunări unioniste la
care au participat printre alţii Costache Negri, Mihail
Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri. Alecsandri este autorul
vestitei „Hore a Unirii”, ale cărei versuri sunt un îndemn, dar și
o profeție, având în vedere că au fost scrise cu ani de zile
înainte de dubla alegere a lui Cuza, în Moldova și Țara
Românească. În 1858, Vasile Alecsandri a fost propus, drept
candidat, pentru ocuparea tronului principatului Moldovei.
Totuși, a renunțat la candidatură în toamna lui 1858, în ciuda
faptului că era unul dintre candidații care ar fi putut câștiga cu
lejeritate, dat fiind prestigiul său.
Dacă ar fi continuat să candideze și ar fi fost ales,
Alexandri s-ar fi plasat, inclusiv în istorie, pe locul ocupat de
către Alexandru Ioan Cuza. Marele poet, patriot și om politic la
propus, însă, pe Costache Negri. După îndelungi dezbateri,
cel ales ca domn al Moldovei, în adunarea electivă, a fost
Alexandru Ioan Cuza. O alegere în unanimitate!
Se poate afirma că programul luptei pentru unire din
Moldova s-a conturat la Socola.
Atitudinea mitropolitului Sofronie faţă de unire a fost la
început una şovăielnică. Acest fapt s-a datorat credinţei că în
cazul unei virtuale uniri cu Ţara Romnânească, mitropolia
Moldovei va fi retrogradată la rangul unei simple episcopii.
După o discuţie cu Victor Place, consulul Franţei la Iaşi, care la
asigurat pe Sofronie că acest lucru nu se va întâmpla,
mitropolitul Moldovei a devenit unul dintre cei mai fermi şi
decişi susţinători ai unirii. Acesta avea o îndelungată
experienţă pastorală, între 1826-1851 fiind episcop de Huşi.
În anul 1856, când a avut loc şi sfârşitul războiului
Crimeii, mandatul domnilor instalaţi în urma Convenţia de la
Balta Liman a expirat, astfel că în cele două principate au fost
puşi caimacami (locţiitori de domni): Alexandru Ghica în Ţara
Românească şi Teodor Balş în Moldova. Ambii s-au dovedit a
fi potrivnici unirii, instaurând regimuri conservatoare, dar
mişcarea unionistă a fost persecutată într-un grad mai mare în
Modova.
Cel mai mare duşman al caimacamului Teodor Balş a
fost mitropolitul Sofronie. Clerul din Moldova a fost supus
imixtiunii guvernului spre a fi folosit contra unirii. Mitropolitul
Sofronie a fost invitat de autorităţi şi de episcopul de Huşi,
Meletie, antiunionist fervent, să semneze un act de mulţumire
adresat Porţii pentru desemnarea lui Balş. În schimbul acestui
gest nepotul mitropolitului Sofronie, Calinic Miclescu,
egumenul mănăstirii Slatina, urma să fie numit episcop de
Roman. Ambii ierarhi au refuzat cu demnitate oferta
autorităţilor. Teodor Balş nu a iertat gestul celor doi şi a trecut
la represalii, trimitând în mănăstiri şi biserici oameni ai
guvernului pentru a pregăti o revoltă împotriva mitropolitului,
iar egumenul Slatinei a fost scos afară din mănăstire din
ordinul prefectului de Fălticeni pe motiv că a încercat să
tulbure liniştea norodului, prin atitudinea sa unionistă.
În Ţara Românească regimul lui Alexandru Ghica a fost
ceva mai permisiv, toţi marii ierarhi, mitropolitul Nifon şi
episcopii Clement de Argeş, Filotei de Buzău şi Calinic de
Râmnic s-au pronunţat pentru unire.
Conform stipulaţiilor prevăzute de Tratatul de pace de
la Paris (1856) în Ţara Românească şi Moldova urmau să fie
convocate adunări ad-hoc prin care românii să fie întrebaţi în
legătură cu viitorul lor. Acestea urmau să fie conduse de cei doi
mitropoliţi. Din ele urmau să facă parte şi reprezentanţi ai
clerului, episcopii, iar egumenii mănăstirilor neînchinate şi
închinate urmau să aleagă doi deputaţi clerici şi doi laici, în
timp ce preoţii din fiecare eparhie trebuiau să aleagă un
deputat.
În ianuarie1857 a fost emis firmanul sultanal de
convocare a adunărilor ad-hoc. În acest moment a izbucnit un
nou conflict între caimacamul Balş şi mitropolitul Sofronie, în
legătură cu situaţia bisericii din cele trei judeţe din sudul
Basarabiei (Cahul, Ismail şi Bolgrad) retrocedate Moldovei, în
baza tratatului de pace de la Paris din 1856. La 10 februarie
1857 Sofronie decide alcătuirea unui Consistoriu separat pentru
cele 3 judeţe conduse de Filaret Scriban. Caimacamul dorea să
pună biserica din sudul Basarabiei sub oblăduirea episcopului
Meletie de Huşi, care era antiunionist, pe care Balş îl dorea
mitropolit al Moldovei în locul lui Sofronie. În acest scop
caimacamul l-a numit în guvern pe fratele episcopului de Huşi,
Nicolae Istrati. Fin observator al vieţii politice din Iaşi,
consului Franţei, Victor Place îi scria la 12 februarie 1857
ministrului de externe contele Walewski despre ingerinţele lui
Balş în viaţa bisericii, despre campania acestuia contra
mitropolitului şi chestiunea bisericii din sudul Basarabiei.
Conflictul caimacam/mitropolit a fost oprit brusc la 17
februarie 1857 prin decesul lui Teodor Balş
Noul caimacam Nicolae Vogoride a fost un continuator
zelos al politicii antiunioniste a predecesorului său, una dintre
ţintele sale fiind mitropolitul Sofronie. La 20 martie 1857
Vogoride a ordonat ca sudul Basarabiei să fie alipit episcopiei
de Huşi. Mitropolitul Sofronie a protestat vehement contra
acestei decizii, printr-o scrisoare din de 22 martie, unde afirmă
că această chestiune este de competenţa exclusivă a bisericii.
La 26 martie 1857 Sofronie a emis actul de organizare al
Consistoriului pentru biserica din sudul Basarabiei, condus de
arhimandritul Filaret Scriban, care a rămas în această funcţie
până în mai 1857.
La 31 iulie 1857 moare un partizan fervent al partidei
antiunioniste, episcopul Meletie de Huşi.
Sofronie a câştigat o primă bătălie cu Vogoride, care nu
a renunţat pornind o campanie de defăimare a bătrânului
mitropolit. Astfel, caimacamul a cerut destituirea lui Sofronie
la Constantinopol, iar pe plan intern şi-a folosit toată influenţa
pentru a-l îndepărta pe el şi pe clericii unionişti din Adunarea
ad-hoc a Moldovei. În acest sens, cu prilejul alcătuirii listelor
electorale Vogoride i-a cerut imperativ mitropolitului să-i
excludă pe fraţii Scriban, să-i convingă pe preoţi să adopte o
atitudine antiunionistă, în caz contrar nepotul să, Calinic
Miclescu îşi va pierde postul de egumen al Slatinei. Campania
lui Vogoride contra mitroplitului avea girul reprezentanţilor
Angliei, Imperiului Habsburgic şi Imperiului Otoman.
Caimacamul a elaborat un plan prin care şi-a propus să
grăbească desfăşurarea alegerilor din Moldova cu scopul
obţinerii unui rezultat antiunionist.
Sofronie a alcătuit corect listele clerului, dar i-au fost
retrimise de către guvern cu recomandarea de a-i elimina pe
călugări, măsură îndreptată în mod făţiş contra fraţilor Scriban.
Mitropolitul a refuzat categoric. Tot în legătură cu alcătuirea
listelor electorale s-a iscat o nouă dispută între guvern şi
mitropolie. De data aceasta era vorba despre mănăstirile
închinate. Guvernul dorea excluderea din listă a egumenilor
acestora, în timp ce mitropolitul Sofronie dorea păstarea lor
deoarece, potrivit stipulaţiilor firmaului sultanal, aceştia urmau
să aleagă doi deputaţi pământeni în Adunarea ad-hoc, având
acelaşi statut cu cel al mănăstirilor neînchinate. La 24 martie
1857 Sofronie a emis o circulară către toate mănăstirile potrivit
căreia în termen de 20 de zile, fiecare egumen trebuia să se
prezinte la mitropolie pentru a se înscrie pe lista electorală. La
acel moment erau în Moldova 38 de mănăstiri închinate şi 12
mănăstiri neînchinate. Egumenii greci au trimis la 28 martie
1857 o scrisoare mitropolitului Sofronie, scuzându-se că nu pot
veni la Iaşi pentru că nu au aprobarea ierarhilor de care aparţin.
Interesant este faptul că poziţia lor pare de dinainte stabilită
dacă ne uităm la datele celor două acte: scrisoare mitropolitului
din 24 martie şi actul egumenilor şin 28 martie. În această
problemă Sofronie a fost de neclintit dispunând ca şi egumenii
greci să fie pe lista electorală.
Presiunile guvernului asupra clerului mirean şi
mănăstiresc şi atitudinea egumenilor greci l-au determinat pe
Sofronie să-l trimită pe arhimandritul Neofit Scriban la
Bucureşti pentru a prezenta în faţa Comisiei Europene situaţia
din Moldova. Ca urmare a plângerii clerului moldav, în aprilie
1857 reprezentantul Franţei, Talleyrand, reprezentantul
Sardieniei, Benzi şi reprezentantul Angliei, Henry Bulwer fac o
vizită la Iaşi, unde constată ample mişcări unioniste şi merg la
mănăstirea Socola, unde au loc convorbiri cu arhimandritul
Filaret Scriban, directorul seminarului. La 10 aprilie 1857
mitropolitul a primit o amplă scrisoare de felicitare din partea
partidei unioniste din Moldova, care l-a încurajat să persiste în
atitudinea unionistă şi să reziste presiunilor guvernului.
Urmarea vizitei reprezentanţilor marilor puteri la Iaşi a fost
schimbarea ministrului de interne din guvern, Costin Catargiu,
omul lui Vogoride cu Vasile Ghica.
Paralel cu acţiunile pe plan intern contra mitropolitului,
caimacamul decide să acţineze şi în exterior, făcând demersuri
la Constantinopol pentru acuzarea, defăimarea şi chiar
demitarea sa. Vogoride era susţinut de reprezentantul Austriei
la Iaşi, Gödel-Lannoy care în aprilie 1857 într-o scrisoare
adresată ministrului de externe de la Viena opina că este foarte
important ca mitropolitul să nu mai fie de partea unioniştilor şi
propunea represalii morale contra lui Sofronie.
Ca urmare a demersurilor lui Vogoride la
Constantinopol, la 19 aprilie 1857 patriarhul ecumenic, Chiril
al VII-lea îi trimite o epistolă mitropolitului Sofronie în care
vorbeşte de o conduită nedemnă şi incompatibilă cu înalta
funcţie bisericească pe care o deţine, îi recomandă ca biserica
din Moldova să sprijine guvernul local, îl sfătuieşte să renunţe
la atitudinea de până atunci, în caz contrar se vor lua măsuri
mult mai energice. Sofronie a răspuns la sfârşitul lunii aprilie
tot printr-o scrisoare în care respinge acuzaţiile formulate la
adesa sa, afirmând că dacă a greşit cu ceva el trebuie să fie
judecat la Iaşi şi nicidecum la Constantinopol. La insistenţele
lui Vogoride se cunoşte faptul că patriarhul ecumernic a dorit
să-l schimbe pe mitropolitul Moldovei, dar acest fapt nu s-a
mai produs datorită intervenţiei reprezentantului Franţei la
Constantinopol, care s-a opus. Disputa în jurul schimbării
mitropolitului a afectat şi tabăra antiunionistă, hatmanul
Alexandru Mavrocordat, deşi antiunionist convins s-a declarat
contra destituirii lui Sofronie, afirmând că s-a mers prea
departe.
Eşecul demersului la Constantinopol l-a determinat pe
Vogoride să se concentreze pe plan intern atacând din nou
biserica, ţinta fiind acum fraţii Scriban. Pe arhimandritul Filaret
Scriban, director al seminarului de la Socola şi egumenul
mănăstirii omonime l-a destituit din aceste posturi, iar pe
arhimandritul Neofit l-a eliminat de pe lista clericilor din Iaşi.
Pentru ca această măsură să aibă valoare era necesar acordul
mitropolitului Sofronie, astfel că la curtea sa din Iaşi au venit
pe rând, ministrul cultelor, Alexandru Sturdza Bârlădeanu,
ministrul de interne, Vasile Ghica şi chiar Vogoride în
persoană, cerând înlăturarea lui Filaret Scriban. Sofronie a
refuzat categoric, susţinând că nu sunt motive.
La 19 mai 1857 mitropolitul Sofronie a scris o scrisoare
Comisiei Europene de la Bucureşti în care îl acuza pe Vogoride
că a răstălmăcit firmanul de convocare a alegerilor,
interzicându-le călugărilor să particpe, măsură îndreptată contra
fraţilor Scriban. Mitropolitul făcea cunoscută acţiunea
guvernului moldav contra sa de la Constantinopol, persecuţia
nepotului său Calinic Miclescu şi destituirea nelegală a lui
Filaret Scriban de la mănăstirea Socola.
Cu toate acestea la 20 mai 1857 Sofronie primeşte o
scrisoare oficială din partea guvernului prin care era înştiinţat
că Filaret Scriban a fost demis şi înlocuit cu Vladimir Suhopan.
Peste 2 zile mitropolitul răpunde şi condamnă amestecul
statului în treburile interne ale bisericii şi îi porunceşte
clericului Vladimir Suhopan să rămână în mănăstirea sa, la
Doljeşti. Acesta a ascultat porunca mitropolitană, iar Filaret
Scriban a rămas în continuare la Socola.
Fiind învins de fiecare dată pe toate fronturile, lui
Nicolae Vogoride nu i-a mai rămas altceva să facă decât să
falsifice alegerile, pe care le-a stabilit pentru luna iulie. Într-o
nouă epistolă adresată Comisiei Europene de la Bucureşti la 18
iunie 1857 mitropolitul Sofronie informa diplomaţii străini
despre prigoana la care e supus de guvern, despre modalitatea
oneroasă de alcătuire a listelor electorale, prin eliminarea
călugărilor şi a egumenilor mănăstirilor închinate. Ierarhul
prezintă în detaliu cazurile Filaret şi Neofit Scriban şi afirmă că
de pe listele electorale publicate de guvern au fost eliminaţi
foarte mulţi partizani ai unirii.
Partida naţională din Moldova, în frunte cu mitropolitul
Sofronie a decis boicotarea alegerilor din iulie 1857. Clerul a
subscris la decizia luată de mitropolit: la Iaşi din 142 de preoţi
înscrişi pe liste au votat 3, la Roman din 25 au votat 4, iar la
Huşi din 28 au votat 9. În semn de protest faţă de organizarea şi
falsificarea alegerilor pârcălabul (prefectul judeţului Covurlui,
colonelul Alexandru Ioan Cuza demisionează (iulie 1857).
Situaţia din Moldova a avut reverberaţii la nivel
european, la 23 iulie 1857 Franţa, Prusia, Rusia şi Regatul
Piemont Sardinia rup relaţiile cu Imperiul otoman. La 9 august
1857 are loc întâlnirea de la Osborne dintre împăratul francez,
Napoleon al III-lea şi regina Victoria a Marii Britanii, în urma
căreia alegerile falsificate din Moldova au fost anulate. În ziua
următoare (10 august 1857) sub presiunea Europei, Poarta
decide anularea alegerilor din Moldova. Noua zi a alegerilor
pentru cler a fost fixată la 29 august, fiind aleşi fraţii Scriban şi
egumenul Slatinei, Calinic Miclescu, arhimandritul
Melchisedec, reprezentantul preoţilor din eparhia de Huşi şi
Dimitrie Matcaş, reprezentantul clerului din eparhia de Roman.
Membrii de drept au fost mitropolitul Sofronie, episcopii
Nectarie de Roman şi Ghenadie de Huşi.
În Ţara Românească reprezentanţii clerului din
Adunarea ad-hoc de la Bucureşti au fost: membrii aleşi
(arhimandritul Atanasie de Sadova, arhimandritul Hieronim de
Bistriţa olteană, protopopii Iancu de Bucureşti, Vasile de
Buzău, Constantin de Argeş şi Constantin de Râmnic)-membrii
de drept mitropolitul Nifon şi episcopii Filotei de Buzău,
Clement de Argeş şi Calinic de Râmnic.
La 22 septembrie a avut loc deschiderea oficială a Adunării
Ad-Hoc a Moldovei prezidată de mitropolitul Sofronie. În
discursul inaugural înaltul ierarh spunea: moldo-românii de azi
sunt toţi totuna, ei au o origine, un sânge, o patrie, o istorie, o
credinţă, un Dumnezeu. Să ne silim dară ca totdeauna să fim
aşa ca să fim vii şi ca să învieze întru noi iubita noastră patrie.
Să ne întrecem numai prin lucrarea virtuţilor.
Mitropolitului din Ungrovlahiei, Nifon Rusăilă a
deschis Adunarea ad-hoc a Ţării Româneşti cu următoarele
cuvinte: Priviţi-vă, domnilor, şi veţi vedea că toţi sunteţi
români: aceleaşi simţăminte ne leagă, acleaşi sânge ne uneşte.
Toţi avem o patrie înainte. Lăsaţi, domnilor, să citească
viitorimea, cu mândrie şi fericire, numele dumneavoastră în
istoria neamului.
În şedinţa din 7 octombrie Adunarea ad-hoc a Moldovei
a votat unirea cu Ţara Românească, episcopul Nectarie de
Roman, fiind împotrivă. În şedinţa adunării din 4 noiembrie s-a
exprimat dorinţa ca biserica ortodoxă să fie recunoscută ca
neatârnată şi să creeze o autoritate sinodală centrală.
Pe baza celor decise în Adunările ad-hoc din Moldova
şi Ţara Românească şi conform înţelegerii anglo-franceze de la
Osborne, în 1858 marile puteri au adoptat Convenţia de Paris,
care a propus o unire formală a principatelor dunărene.
În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-
1866) a existat o preocupare pentru scoaterea bisericii din
România de sub autoritatea patriarhiei ecumenice. Principalele
demersuri ale acestui deziderat au fost:
– 3 decembrie1864 a fost dat un decret organic pentru
înfiinţarea unei autorităţi sinodale centrale-scopul acestei legi a
fost unificarea celor două mitropolii (prima legiferare oficială a
autocefaliei)
– 11 ianuarie 1865 mitropolitul Ungrovlahiei primeşte
titlul de mitropolit primat
În 1864 prin decret domnesc a fost creată episcopia
Dunării de Jos cu sediul la Ismail, unde Cuza l-a numit pe
arhimandritul Melchisedec Ştefănescu.
Cu toate aceste gesturi de frondă la adresa patriarhiei
ecumenice Cuza a fost uns de patriarhul ecumenic Sofronie al
III-lea la 12 iunie 1864 în catedrala patriarhală din
Constantinopol. Despre acest moment aflăm informaţii dintr-o
relatare a ambasadorului Imperiului Habsburgic la
Constantinopol, Anton von Prokesch-Osten, care la 13 iunie
1864 relata : Prinţul s-a transportat apoi la biserica
patriarhală, unde patriarhul, cu mare cermonie, l-a uns, după
vechiul obicei îndătinat pentru principii Moldovei şi ai Ţării
Româneşti.
După înlăturarea lui Cuza în Moldova a avut loc la 3
aprilie 1866 aşa numita mişcare separatistă de la Iaşi, în care un
rol important l-a jucat mitropolitul Calinic Miclescu, prinţul
Constantin Moruzzi, Nunuţă Rossetti-Roznoveanu, Teodor
Boldur-Lăţescu .
În dimineața zilei de 3 aprilie 1866, în curtea
Mitropoliei și a Palatului Roznovanu, aflat peste drum, se
adunase o mulțime de ieșeni, înarmați cu ciomege și arme,
ridicați din mahalale de Teodor Boldur-Lăţescu. La Palatul
Roznovanu, Mitropolitul Calinic a binecuvântat mulțimea și a
semnat declarația separatistă. Apoi, Calinic, cu crucea în mână,
s-a pus în fruntea răsculaților, îndemnându-i spre Palat, unde se
afla locotenentul domnesc, Lascăr Catargiu venit cu o zi înainte
în capitala moldavă pentru a zădărnici complotul separatist.
Armata a fost chemată să intervină, mulțimea
antiunioniștilor fiind respinsă pe Ulița Mare, spre Mitropolie și
Palatul Roznoveanu. Din Palat s-au tras câteva focuri de armă,
iar trupa care venise sa restabilească ordinea a fost atacată cu
pietre și crengi rupte de prin copacii de pe străzi.. După ce s-au
tras câteva focuri de avertisment și generalul Davilla a încercat
să pacifice mulțimea care l-a întâmpinat cu pietre și gloanțe,
trupa a tras în plin pentru a împrăștia răzvrătiții, înregistrânduse
16 morți și peste 30 de răniți în rândul soldaților și peste 100
de morți și răniți dintre răzvrătiți. Baricada din fața reședinței
Roznovanu a fost dărâmată, soldații l-au arestat pe Nunuță
Roznovanu.
Calinic Miclescu se alege cu o rană, fiind ajutat de
diaconul Ioan Creangă (viitorul mare scriitor şi clasic al
literaturii române) care, împreună cu colegul său, Ienăchescu, îl
ascund în pivnița unei case din apropiere, salvându-i astfel
viața. Pe 3 aprilie 1866, la șapte ani de la Mica Unire de la
1859, o armată muntenească ataca o mulțime ieșeană, ce milita
pentru desprinderea de Muntenia și numirea lui Nicoale
Rosetti-Roznovanu ca domn. Răzmerița era condusă de Calinic
Miclescu, viitor Mitropolit. Acesta era împușcat și, mai mult
mor decât viu, era găsit de Ion Creangă, cel care-l culegea de
pe stradă și îl asundea în pivniță, într-o cârciumă, la ”La
Anghel” Printre cei care au participat la revolta de la Iaşi s-a
numărat şi cunoscutul scriitor Ion Creangă. De altfel, acesta era
un separaţionist convins. Îi ura pe munteni şi visa la o Moldovă
independentă. „O proastă opinie despre munteni este vădită în
corespondenţa lui Creangă. Diaconul, ca om de la munte, are
silă de tot ce nu e moldovenesc şi iubire de regiune”, scria
George Călinescu în „Viaţa lui Ion Creangă”. De altfel
diaconul Creangă era un cunoscut anti-semit. Îi ura pe străini.
„Toată viaţa lui i-a urât pe jidani, greci, pe nemţi… era
împotriva tuturor străinilor”, scria Grigore Ion Alexandrescu,
primul său biograf. Participarea la mişcare separaţionistă l-a
costat pe Creangă. A fost ostracizat şi a ajuns să fie dat şi afară
din învăţământ.
Mitropolitul, travestit cu caftan evreiesc, s-a întâlnit în
taină cu Titu Maiorescu, care l-a convins să se predea. A fost
dus la Mănăstirea Sf. Spiridon, iar apartamentul de la
Mitropolie i-a fost sigilat. Ulterior Calinic a fost iertat de Carol
I, şi devine mitropolit primat (1875-1886). Probabil Unirea nici
nu ar fi avut loc, dacă nu ar fi existat un concurs de împrejurări
prin care eforturile separaţionioştilor moldoveni nu ar fi fost
zădărnicite. De exemplu Nicolae Vogoride, un separaţionist de
marcă s-a pretat până la falsificare alegerilor. Conform
rezultatelor falsificate ale alegerilor, situaţia era clară în
Moldova: locuitorii Principatului nu doreau unirea cu
Muntenia. A intervenit însă, culmea, soţia lui Nicolae
Vogoride. Se numea Cocuţa şi era o unionistă
ferventă,ameninţându-şi soţul chiar cu separarea dacă acesta nu
susţinea cauza Unirii Principatelor. Aceeaşi Cocuţa a reuşit să
pună mână pe corespondenţa pe care o purta Vogoride cu
Austria şi Imperiul Otoman, predând-o în secret Franţei.
Această corespondenţă a fost publicată la Paris, iar falsificare
alegerilor dată în vileag. A fost cea mai grea lovitură dată
separatiştilor, iar prin relansarea partidului unionist şi
înlocuirea unor funcţionari la presiunea Marilor Puteri,
Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn în ambele principate.
“In mss. 2263, f. 44r, Eminescu vorbeşte de două societăţi „a
tuturor românilor, veniţi în ţarã”: Carpaţii şi Balcanii. Prima,
ştim că s-a înfiinţat la 24 ianuarie, zi nu întâmplător aleasă,
1882. Dar Eminescu voia una şi mai cuprinzătoare, de tip
francmasonic, cu numele lui Matei Basarab, ultimul nume de
domnitor pronunţat de el înainte de moarte, cu care s-a şi
identificat:„O organizare între Români asemenea societăţii
francmasonilor şi Iezuiţilor – ca a bisericii catolice. Pretutindenea
oameni omenoşi, care să ţie registru de tot sufletul
românesc. Cel slab trebuie încurajat şi lăudat pentru ca să devie
bun; trebuie trezită deşteptăciunea lui, decorat la nevoie; trezite
mii de speranţe în el, în caz de enormă nevoie ajutat chiar. Să
se simtă că Soc. Matei Basarab reprezintă o putere enormă” .”
Ţinta, explică profesorul Theodor Codreanu în lucrarea
“Eminescu – drama sacrificarii”: unirea tuturor românilor în
hotarele “Daciei Mari” şi „Emanciparea economică şi
intelectuală a întregului popor românesc”.
În concluzie se poate afirma că biserica ortodoxă ca
instituție și clerul a contribuit decisiv la realizarea micii uniri
de la 1859, chiar dacă au existat şi anumite voci clericale,
minore, care s-au opus acesteia.

7-carti-2

Mai citeste: 

TAINA SCRISULUI – SCOTOCIND PRIN LADA CU AMINTIRI

MARELE NOROC AL LITERATURII ROMÂNE,EMINESCU

METAFORA CA RITM AL GÂNDIRII POETICE

ELOGIUL CRIMEI PRIN PRISMA IMANENŢEI TRAGICULUI DIN LITERATURA POPULARĂ – OEROARE MORALĂ ŞI ESTETICĂ

ALIANŢA DISCRETĂ ŞI FECUNDĂ DINTRE POEZIEŞI FILOZOFIE

MIHAI VITEAZUL – MARELE BAN AL CRAIOVEI

EROSUL CA ARTĂ ÎN SECOLUL AL XVIII-LEA ROMÂNESC

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 55 dolari canadieni.

55,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alaturi de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

3 gânduri despre „ROLUL CULTURII ÎN REALIZAREA MICII UNIRII-1859-LEGEA PRESEI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.