„MASCA” LUI SCHOPENHAUER – PARADISUL PIERDUT AL NEFIINȚEI
Întreaga filosofie a lui Schopenhauer se învârte în jurul unui paradox pe care îl ia drept teză: „nostalgia nemărginită către paradisul
87
pierdut al ființei” (Arthur Schopenhauer, „Sammtliche Werke: in sechs Banden”.). Filosoful se închipuie un neobosit călător în spațiul virtual al moralității purtând masca pesimistului fără leac și, precum Hamlet cu craniul lui Yorick în palmă, gândește amurgit asupra inutilități vieții și infinitului morții. Însă, în cugetările lui Schopenhauer descoperim o flagrantă nepotrivire: înclinarea sa de a sfredeli genunile înspăi-mântătoare ale durerilor, vine, asemeni unei măști puse pe fața unui om, în contrazicere cu sfaturile lui echilibrate și filistine, adică fățarnice, vesel împrăștiate în întreaga-i operă, ca semenii să nu-și răscolească situația chinuitoare și dureroasă a norocului, căci asemenea gândurilor, ei alimentează durerea și îi prefac în proprii lor călăi, „heauton-timorumenos” (ibidem, Band lV, p. 484). Însă, cercetând mai adânc ne dăm seama că nu este singura „mască” a filosofului, el folosind multe astfel de accesorii în gândirea lui. Între acestea, dizarmonia dintre traiul său îmbelșugat, excentric, și propovăduirea, să-i zicem ipocrită, a ascezei, nu este o „mască” rar întâlnită, au folosit-o și moralizatorii: Seneca, Marx și Engels. Această mască interpusă între biografie și operă, exterioară, a deformat profilul esențial al operei filosofice, care mai așteaptă să fie aduse din tainițele textului original în conul de lumină. Schopenhauer, prin această mască, a dorit să convingă că meditația sa, fals pesimistă, vibrează de un patos al sincerității provenit din nefericirea sa, dar tot filosoful a dorit să convingă că în existența tuturor oamenilor se desfășoară o comedie ipocrită, încifrată în „hieroglifa bucuriei”, un fel de bal mascat jucat pe scena lumii ce se încheie, la teribilul sfârșit, prin scoaterea măști. Sub această zodie burlescă de carnaval filosoful se simte în apele lui. Pentru el toți oamenii spun neadevăruri și disimulează.
Dar, se pune fireasca întrebare: dacă toți semenii lui poartă „masca arlechinului”, atunci, prin logică, oare numai el alesul, face excepție de la regulă, să fie marele mag al supremului adevăr care predică zadarnic în pustiul minciunii? Acest paradox îl prinde în cursa sa. De fapt, cu el trebuie să înceapă diferențierea ceea ce este cineva și ceea ce reprezintă cineva (disjuncție operată de filosof în „Aforisme asupra înțelepciunii în viață”, ca aplicare în câmpul moralei a tezei sale fundamentale lumea este reprezentarea mea.)
88
În această situație, de la mai bine de un veac de la dispariția sa, filosoful ne apare ca un gânditor în fața oglinzii, obsedat să se reprezinte într-un fel în ochii posterității – adică să-și picteze un autoportret cu o mască schimonosită de o durere eternă. O mulțime de comentatori- apologeți din veacul al XIX-lea l-au decretat pe Schopenhauer „fondatorul pesimismului modern” (James Sully, Pessimism. A History and A Criticism, second edition, 1891, p. 74), găsind în ecuația lui neobișnuită „a trăi înseamnă a voi iar a voi înseamnă a suferi” psihologia pesimismului, spunând că este „pesimistul cel mai sincer și cel mai hotărât pe care lumea l-a văzut după Timon din Atena”, fapt ce l-a influențat și pe M. Eminescu. Descoperind o descendență spirituală din Mefisto („Friedrich Paulsen, Schopenhauer, Hamlet, Mephistopheles. Drei zur Naturgeschichte des Pessimismus”, Dritte Auflage, Stuttgart und Berlin, 1911).
Sub această mască și în ciuda ei, filosoful a meditat în voie, cu o exuberanță descătușată, despre fericire, despre veselie, despre optimism și bucuria de a trăi, despre hedonism. Despre acesta a scris mai mult punându-i o etichetă eudemonistă. În acest context, contradicțiile din opera lui Schopenhauer ascund și o întorsătură de gând, cheia sufletului său. Opera lui ascunde un travestit romantic, aplecată cu o exagerare orientală asupra răului, și se ascunde într-un sofism al fericirii. Dincolo de jocul teatral al maledicțiunii, transpare optimismul blând al filosofului care, gândește mereu pentru a căuta fericirii un cosmos luminos, și surâde când masca cea tristă îi cade…

Alte articole: 

Clubul GOLD- Ambasadorii culturali ai revistei noastre tipărite!

RAPORTUL DINTRE SOCIAL ȘI ESTETIC ÎN LITERATURA ROMÂNĂ

Al Florin Tene -Ecouri literare românești venite din Canada

Al Florin Tene -Iubirea ca vibrație a inimii exprimata in eul Poetei -Iubește-mă în fiecare anotimp

Pasi de catifea*Spiritul liric în poezia Mihaelei CD

AL FLORIN TENE -AFORISME  în dar  

Cum pot publica si eu in revista?

Antologia GALAXY ecouri literare românești (4 volume) lansată la GALA ARTELOR ediția a 3-a Montreal 27 august  2022

Mai citește:

Scriitoarea Mihaela CD laureata a festivalului ”Fericirea -Vis Nepământean” la secțiunile: poezie și proză poetică

GABRIELA RAUCA ne invita la emisiunea sa : SIMFONIA CULORILOR la RADIO PRODIASPORA!

In curând va fi tipărită revista de colectie cu nr 9/2022

A aparut videoclipul volumului 2 al antologiei GALAXY

Poeţii nu mor niciodată

Silvia Mihalachi *UN GÂND FRUMOS-Impresii Revista de colectie PPSM nr 8/2022

Fericirea stă ascunsă în zâmbete

Ce mai e nou prin librărie?