Noi nu ne-am privit niciodată

 Autor: Delia Copândean 

Noi nu ne-am privit niciodată,

Eram două intensități sihastre

Așezate față în față

Care de prea mult drag de viață 

S-au crezut ape

Dar au uitat

Cine e cerul și care e marea înspumată.

„Noroc cu păsările” îmi suflai briză din înalt 

Eu îți zâmbeam numărând stelele in oglindă aruncate,

Constelațiile se înșirau 

Și peștii înotau pe sub alge…

Vântul înălța talazuri 

Și norii veneau mai aproape.

Mi-am deschis pleoapele 

Și tu ai pășit în sufletul meu

În iriși, săltând printre genele ude

Împingând pupilele la o parte,

Cum au făcut îngerii

Cu piatra de la mormânt

În ziua învierii.

Și între noi, nu a mai fost de atunci

Nici o clipire de moarte.

Eu nu te-am atins niciodată

Tu ți-ai despicat pielea, unghiile și venele degetelor

Și m-ai absorbit înlăuntrul trupului tău,

Am alunecat ca o picătură de sânge,

Ca o pasare care se întoarce la cuibul său 

Așa am început noi cunoașterea:

Călătorind din degete 

Prin palme și încheieturi, înspre inimă,

Cu viața mea prin viața ta

Ca pestii prin ape.

Noi nu ne-am sărutat niciodată

Pentru că buzele noastre

Nu aveau nevoie de atingeri, 

Eram doar două respirații 

Care știau că simțurile au fost create

Să ne amintească 

Că viața nu încape într-un timp anume,

Că doar în secunda plutirii

Și din vremurile toate

Infinitul 

Se eliberează, 

Din închisoarea de coastă 

Când inimile se înalță 

Peste planeta albastră.

Noi nu ne-am vorbit niciodată,

Eram acolo, existențe îngemănate 

Care nu au nevoie 

De zgomotul care să îi facă atenți

Unul la celălalt,

De strigate și de șoapte.

Nevoile se revarsă în cuvinte

Doar când sufletele

Sunt prea îndepărtate 

Și se simt neglijate,

Atunci furtuna de aer

Izbită în peștera gurii

Își țipă nevoia în descrieri 

Ce taie auzul 

Cu răni care cer vindecare,

Cu otrava ce arde

Cu iertarea ce-și revendică 

Părțile care lipsesc din sine

De la sufletele care au luat

Si au uitat să de-a înapoi

Iubire…

De fapt, noi, nici nu ne-am întâlnit vreodată

Au fost doar două gânduri,

Împletite atât de strâns

Încât nimic din lumea materială

Nu era necesar să ne însuflețească,

Dar pentru că totuși ne-am născut oameni

Cu o haină de trup 

Având doar o bucată infimă de timp

A trebuit să ne întâlnim în viața aceasta 

Și să ne recunoaștem

În portretul robot

Al dorurilor noastre

Cu păsările și peștii, 

Cu undele și norii

Cu inimi și suflet și frică de moarte.

Mai citeste

Expozitia ”Descopera-mi sufletul” artist Mihaela CD-la Hanul Moldovenesc din Canada

Copilărie -colaj Mihaela CD

Impresii după evenimentul ”Să iubim în orice anotimp”-două lansări de carte: ”Iubește-mă în fiecare anotimp” și ”Genesis” și expoziția ”Descoperă-mi sufletul”

Wow! Oferte promotionale!

Mai citește:

Scriitoarea Mihaela CD laureata a festivalului ”Fericirea -Vis Nepământean” la secțiunile: poezie și proză poetică

GABRIELA RAUCA ne invita la emisiunea sa : SIMFONIA CULORILOR la RADIO PRODIASPORA!

In curând va fi tipărită revista de colectie cu nr 9/2022

A aparut videoclipul volumului 2 al antologiei GALAXY

Poeţii nu mor niciodată

Silvia Mihalachi *UN GÂND FRUMOS-Impresii Revista de colectie PPSM nr 8/2022

Fericirea stă ascunsă în zâmbete

Ce mai e nou prin librărie?