GLORIE LIMBII ROMANE-Mesajul Părintelui Zilei Limbii Romane Al Florin Tene de ZIUA LIMBII ROMANE

coperta rev 16 TENE

GLORIE LIMBII ROMANE-Mesajul Părintelui Zilei Limbii Romane Al Florin Tene de ZIUA LIMBII ROMANE

GLORIE LIMBII ROMÂNE

Mi-e dat să-mi rostesc gândurile

să visez

în Limba Română,

fiecare cuvânt un fagure,

ca mierea luminii în degetarul macilor,

ca vârsta arborilor în cercuri,

în fiecare din ele trudeşte un străbun,

veghează o baladă.

.

Patria Limbii Române e Istoria

acestor plaiuri păscute de Mioriţa,

modelate de doine

şi fiecare cuvânt al ei a fost cioplit

cu grijă

la izvoarele dorului.

Ea nu poate fi mutată,

cum nu se poate înstrăina fântâna

de izvoare.

.

Am spart coaja de nucă

a cuvântului şi peste înţelesuri am dat

de bine , dulci ca mierea,de ducă

şi ură,

avea gust de zgură

dar şi de păcat,

simţeam eminesciană vibraţie,

înţelepciunea lui Pann din gură în gură

era în sămânţa gata de germinaţie.

.

Am spart coaja seminţei cuvântului

şi-am dat peste altă sămânţă,

un alt înţeles, o altă cărare,

o altă speranţă,

o clanţă

pentru o altă,

o altă…

până rămâne

măduva Limbii Române.

.

În fiecare cuvânt e un oier,

un ţăran

care face holda să cânte

imnurile acestui pământ

scrise cu plugul pe nepieritoarele pergamente

ale brazdelor.

.

Rostiţi un cuvânt în limba noastră

şi veţi simţi

şi gustul mierii

şi vânturile veacurilor

şi mirosul câmpiilor.

.

Rostiţi un cuvânt în Limba Română

şi veţi auzi

mângâierile mamei

şi vorbele tatei grele ca piatra

din temelia casei.

.

Ascultaţi un ţăran vorbind ogorului

şi veţi vedea cum trec cuvintele

din hrisoave în versurile eminesciene

precum ploaia în rădăcini.

Aceasta este eternitatea ei,

gloria ei

de a fi mereu

ca frunzele pe o cetină seculară.

II

Patria îmi este Limba ce o vorbesc

pe care am supto de la mama

cu ochii blânzi

ca Mioriţa.

Când îmi aplec urechea de sânul pământului

aud lucrînd Meşterul Manole

ce, încă, modelează ţara

pe care o numim

Limba Română.

.

De bat la porţile cerului

şi iau o cană de lut

cu apă

simt sufletul izvoarelor

din adâncurile munţilor

acolo unde inimile rămân

pe oale de Horez.

.

De iau în palme un bulgăre

din marginea câmpului unde zarea a îngenunchiat

lutul îmi seamănă.

Poate-s oasele străbunilor mei

ceva din înţeleptul suflet respirând

în conturul măsurat.

Mă simt rudă cu acest bulgăre cuminte

şi-l pipăi simţindu-i respiraţia

în acea dimineaţă nerăbdătoare când bobul de grâu plesneşte în lutul

cu străluciri solare.

.

Când mănânc pâinea,urcă până la mine

neamurile noastre toate,

seva înţelepciunii

adusă până la noi

de limba ce o vorbesc.

.

Al.Florin ŢENE

Mesajul Părintelui Zilei Limbii Romane Al Florin Tene de ZIUA LIMBII ROMANE la MONTREAL

AL FLORIN TENE

AL FLORIN TENE

Dragi prieteni de peste ocean,Vă doresc din tot sufletul succes în activitatea dumneavoastră.Ceea ce faceți dumneavoastră întrece de multe ori activitatea instituțiilor noastre de stat, plătite cu bani publici.Sunt alături de dumneavoastră cu inima, și cu sufletul.Succes.Felicitări.Memoria timpului va scrie o pagină în istoria culturii noastre ceea ce faceți dumneavoastră acum.
Al.Florin ȚenePreședinte Național Liga Scriitorilormembru al Academiei Americană Română de Cultură și Știință

Domnul Al Florin Tene Președinte  al Ligii Scriitorilor Romani, este PATRONUL SPIRITUAL si DIRECTOR ONORIFIC AL REVISTEI POEZII PENTRU SUFLETUL MEU din data de 31 iulie 2024 cand senior editorul Johnny Ciatloș Deak a  transmis un COMUNICAT oficial.

Domnul Al Florin Tene este PARINTELE ZILEI LIMBII ROMANE, singurul  aflat in viața  dintre cei trei  inițiatori  si semnatari ai petiției  înaintată de Liga Scriitorilor Romani, Parlamentului României, prin care se cerea ca ziua de 31 august sa fie decretata ZIUA LIMBII ROMANE. Astfel, prin Legea 53 din 2013 are loc instituirea zilei de 31 august ca Ziua Națională a Limbii Române.
Limba Română este sărbătorită în Republica Moldova încă din 1990, iar din 2006, în aceeaşi zi, se organizează în fiecare an, la Bucureşti, pe treptele Teatrului Naţional, „Concertul Limbii Române”. Legea a fost votată de Senat în ședința din 6 decembrie 2011 și de Camera Deputaților în ședința din 19 februarie 2013 și a fost promulgată la 13 martie, fiind publicată în Monitorul Oficial la 19 martie 2013.

Întâmplător sau nu iată ca destinele revistei Poezii pentru sufletul meu care se sărbătorește  in fiecare an  prin evenimentul GALA ARTELOR in ultima sâmbătă din luna august, in  preajma Zilei  LIMBII ROMANE, si  al Președintelui  Al Florin Tene s-au unit  purtând cununa  sclipitoare a cuvântului scris ce va rămâne pururea mărturie a dragostei de limbă si neam.

COMUNICAT-31 iulie 2024

Poezii pentru sufletul meu, revista de literatură artă și cultură a
românilor de pretutindeni își serbează în fiecare an aniversarea prin
evenimentul GALA ARTELOR de Ziua Limbii Române (31 august).
Parlamentul României a aprobat „Petiția“ înaintată de Liga Scriitorilor
Români prin scriitorii Corneliu Leu, Al Florin Țene și Ligya Diaconescu, în
care se solicita ca 31 august să fie decretată ZIUA LIMBII ROMÂNE. In
prezent dintre cei trei părinți ai ZILEI LIMBII ROMÂNE numai domnul AL
FLORIN TENE mai este în viață.
Având în vedere legătura noastră cu Ziua Limbii Române precum și
colaborarea continuă cu scriitorul, jurnalistul și omul de cultură AL FLORIN
ŢENE, revista Poezii pentru sufletul meu anunță cu bucurie numirea domniei
sale în poziția de PATRON SPIRITUAL ŞI DIRECTOR ONORIFIC al revistei
Poezii pentru sufletul meu, oferită în semn de recunoștință și mulțumire,
urându-i totodată mult succes, multa sănătate si o lungă și fructuoasă
colaborare!
Profit de ocazie pentru a mulțumi întregii echipe redacționale, și
colaboratorilor care prin aportul lor contribuie la apariția continuă și
dezvoltarea revistei! Împreună scriem istoria acestei reviste!
Transmit o invitație pe această cale tuturor celor care doresc să
colaboreze cu revista noastră și celor care doresc să facă parte din echipa de
redacție, ușa noastră este deschisă și vă așteptăm cu drag!
31 iulie 2024, Montreal
Senior editor
Johnny Ciatloṣ DeaK

COMUNICAT

Despre EVENIMENTUL *GALA ARTELOR ediția a 5-a 2024

Ce este GALA ARTELOR? 

Gala Artelor este un eveniment cultural artistic care reprezintă in fapt aniversarea revistei de literatura, arta si cultura a romanilor de pretutindeni POEZII PENTRU SUFLETUL MEU, fondata la 30 oct 2018 la Montreal de scriitoarea MIHAELA CD si soțul sau.

GALA ARTELOR sărbătorește EXCELENTA ROMANEASCA in domenii precum arta, cultura, literatura, film-regie, actorie-jurnalism, științe, cercetare, sport, muzica, educație, pictura, etc

Cu aceasta ocazie sunt evidențiați si premiați colaboratorii revistei, scriitori, pictori, instrumentiști, interpreți, jurnaliști, artiști din toate domeniile, sportivi, oameni de știința si nu in ultimul rand romani cu care ne mândrim si ne fac cinste, promovând cultura si graiul romanesc in lume.

Ca și la celelalte ediții, EVENIMENTUL  GALA ARTELOR ediția a V-a/2024  se va  desfășura atât local,  aici la Montreal,  cât și virtual,  în întreaga lume.

giphy (49)

Când are loc GALA ARTELOR? 

GALA ARTELOR are loc in fiecare an in preajma ZILEI LIMBII ROMANE 31 august, zi de mare sărbătoare a cărui părinte este AL FLORIN TENE Președintele Ligii Scriitorilor din România ( singurul in viață din cei trei care au propus legislativului aceasta zi), în ultima sâmbătă din luna august.

Editura Globart Universum împreună  cu revista de literatura arta si cultura Poezii pentru sufletul meu,  realizează un minunat eveniment dedicat  culturii, literaturii , artelor  și nu în ultimul rând excelentei românești  din mai toate domeniile, sărbătorind în acest mod aniversarea revistei ”Poezii pentru sufletul meu ” înființată la 30 octombrie 2018.

An de an acest eveniment a crescut în amploare devenind un eveniment mult iubit de  românii canadieni dar și de  românii din toată lumea.

Cum se desfășoară GALA ARTELOR?

Evenimentul GALA ARTELOR se desfășoară atât fizic (la Montreal) cat si  virtual, online (in întreaga lume)

GALA ARTELOR -la nivel local: MONTREAL

  • eveniment-spectacol (cu participare  fizica)
  • lansare de  antologii ale editurii  organizatoare  (editura GLOBART UNIVERSUM)
  •  Gala laureaților  care se desfășoară pe 6 secțiuni scoțând în evidenta toți romanii talentați, care ne fac cinste și cu care ne mândrim se acorda DIPLOME DE EXCELENTA (TIPĂRITE)

GALA ARTELOR –  înîntreaga lume: ON LINE

  • se desfășoară  virtual
  • Concursul cu numele ”Gala artelor la ceas aniversar ”  pe doua secțiuni: ARTA ÎN IMAGINI  și CREAȚII LITERARE ( se acorda Diplome -Premii cu titlu de merit) cu participare in a 4-a revista tipărită  adică  nr 4-8-12-16-20-24 etc
  • Gala  laureaților  care se desfășoară virtual se  acorda  DIPLOME  virtuale:  de Excelenta pentru colaboratorii  revistei , pentru participare la antologii, de Onoare pentru membrii clubului Gold,  diploma Stejarul de aur  și diploma Penița de aur pentru  contribuții de excepție aduse literaturii si culturii românești.

gala ed 5

Ce este CONCURSUL GALA ARTELOR LA CEAS ANIVERSAR? 

Cu ocazia evenimentului GALA ARTELOR are loc si un concursul din revista tipărită PPSM cu titlul: GALA ARTELOR LA CEAS ANIVERSAR care se desfășoară pe doua secțiuni: CREATII LITERARE si ARTA IN IMAGINI, cu participare in revistele  pare cu nr 4-8-12-16-20-24 etc (din 4 in 4 numere)

Toti cei care participa la revista a 4-a respectiva, scriitori si artiști plastici  participa implicit la concursul GALA ARTELOR LA CEAS ANIVERSAR din acel an. La acest concurs nu se  atribuie premii cu  locuri 1-2-3 așa cum se obișnuiește  pentru ca noi consideram ca arta  fie ea literară sau plastică nu poate fi cuantificată si ierarhizată fără  o doză de subiectivism, motiv pentru care se  oferă PREMII cu titlu de merit: SUPER FORMIDABIL, MAGNIFIC, EXCELENT, PREMIUM si GENIAL.

Din 1 septembrie aici vei găsi totul despre GALA LAUREATILOR *GALA ARTELOR ediția a 5-a * 31 AUG 2024

Antologii si diplome  la GALA ARTELOR 

Tot cu ocazia GALEI ARTELOR editura GLOBART UNIVERSUM din Montreal, unul dintre organizatorii acestui eveniment, lansează la fiecare ediție un proiect comun/o antologie românească de literatură. In acest an 2024  editura Globart Universum  va lansa  antologia STELARIS -stele ale literaturii romane contemporane în 3 volume, coordonator Johnny Ciatlos Deak . Pentru participarea la aceste antologii  editura ofera DIPLOME DE EXCELENTA cu TITLURI DE EXCELENTA pentru participarea la  antologiile STELARIS.

Cu ocazia GALEI ARTELOR pe lângă DIPLOMELE DE EXCELENTA se oferă si DIPLOME DE ONOARE membrilor CLUBULUI GOLD al revistei tipărite Poezii pentru sufletul meu, cat si DIPLOMELE STEJARUL DE AUR si PENITA DE AUR pentru merite deosebite.( aceste doua diplome reprezintă cele mai înalte recunoașteri si se pot oferi o singura data in viață)

Din 1 septembrie aici vei găsi totul despre GALA LAUREATILOR *GALA ARTELOR ediția a 5-a * 31 AUG 2024

AFIS GALA 5 cu nume

Evenimentul GALA ARTELOR  ediția a 5-a din 31 august 2024 MONTREAL 

Gala din acest an va avea loc la bine-cunoscutul DOMENIU ROMAN, coltul nostru de rai românesc, cum ne place să-i spunem, tot afară,  în gradina  elegant luminată cu mii de beculete,

Evenimentul va marca aniversarea  de 5 ani a revistei tipărite si Ziua Limbii Romane printr-un program artistic si lansarea  antologiilor STELARIS ( 3 VOLUME)  In cadrul programului artistic, vor urca pe scenă îndrăgiți interpreți  și  instrumentiști  români, ansambluri de dansuri populare precum si recitatori. GALA LAUREATILOR va fi  intercalata cu  programul artistic,  prin decernarea de  DIPLOME DE EXCELENTA pe 5 sectiuni.

Programul cultural-artistic GALA ARTELOR de la Montreal 

Deoarece anul acesta este ediția cu numărul 5 ne-am gândit la un program artistic deosebit care sa includă o paletă largă de genuri de muzică, poezie, ansambluri de dansuri populare , dans modern, si alte surprize!
*
PROGRAMUL SERII va intercala GALA LAUREATILOR cu momente artistice deosebite. Vor urca pe scena următorii artiști:
ANUCA DRAGAN
PAULA ALECU
CATALINA MIRICA
RALUCA ANDRA COVACIU
MIRA DANDES
AURELIA MICU
CRISTIANA DAMIAN
CORINA MARIA ZOSIM
LILIA BALAUR
LEONID SARAMET
DANIEL LAZAR
CODRUT CARVATCHI
ALEXANDRA COVACIU
IONEL DEAC
LORENA APIAN
ECATERINA BAJENARU
GEORGETA DARABAN
CALIN APIAN
GRIGORE GROSU
GABRIELA ARTENIE
LARA SEMENESCU
DAVID SEMENESCU
IOANA MOLDOVAN -dans modern
ANSAMBLUL DE DANSURI HORA- MONTREAL -dansuri populare
ANSAMBLUL DE DANSURI DATINA-MONTREAL -dansuri populare
*
La aceasta GALA veți avea ocazia sa cunoașteți oameni deosebiți, care prin aportul si rezultatele lor ne fac mândri sa fim romani! Gala laureaților va cuprinde premii pe 5 categorii incluzând muzicieni, pictori, scriitori, regizori, cercetători, sportivi-campioni si alti romani cu care ne mândrim!
*
COD Vestimentar: GALA
(doamne rochii de seara, domni costum cu papion sau cravata)
*
Rezervări: 514-296-8538 MIHAI ROMAN
*
VA ASTEPTAM CU MARE DRAG SA SCRIEM ISTORIA GALEI ARTELOR IMPREUNA!

Imaginile prezentate sunt de la GALA ARTELOR ediția a 4-a 2023

Va așteptăm la GALA ARTELOR ediția a 5-a la MONTREAL 31 august 2024

AL FLORIN TENE

Câteva informații despre domnul Al Florin Tene Părintele Zilei Limbii Romane si Patronul spiritual al revistei PPSM  aici: 

Al.Florin Țene  s-a născut la 13 iunie 1942, Drăgășani, județul Vâlcea, România, Numele său adevărat este Țene Florinel Sandu, Este poet, prozator, dramaturg, eseist, critic literar, de artă și promotor cultural.

Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.Este membru al Academiei Americano-Română de Știință și Artă (A.R.A.), din anul 2011, iar din anul 2014 este membru plin. Este membru al Asociației Scriitorilor Români din Canada. Este membru al Societății Regale a Scriitorilor Români și Belgieni. Este Președintele național al Ligii Scriitorilor Români, care are 1000 de membrii, scriitori din țară și  diasporă. A fost membru al International Multidisciplinary Scientific Congress organizat de Universitatea Titu Maiorescu Este un pasionat filatelist și numismat, având o bogată colecție din aceste domenii. Opera lui este analizată de Liliana Moldovan în volumul IN ALBASTRU LECTURII, Editura Ecou Transilvan, 2024.

Urmează cursurile Facultății de Filologie a Institutului Pedagogic de 3 ani din Baia Mare 1963-66, și de istorie la Târgu Mureș, 1966-1970. Student fiind, înființează Cenaclul NORD în cadrul Biblioteci RegionaleLa Baia Mare.Termină cursurile postuniversitare de economie aplicată, în 1979 și cursurile de Integrare Europeană la Bruxelles în anul 1999.

A fost profesor, redactor al Stației de Radioficare Drăgășani, a avut diferite funcții economice în Drăgășani și Cluj-Napoca. În 1959 înființează, pe lângă Casa de Cultură din Drăgășani, Cenaclul literar „Gib I. Mihăescu” care funcționează și astăzi. În perioada 1970-1971 lucrează ca redactor la ziarul de șantier „Lumina de pe Lotru” ce apărea pe șantierul hidro-energetic de la Voineasa. A fost redactor și la „Curierul Primăriei Cluj-Napoca” și la revista „Cetatea Culturală”, inclusiv la „Confluențe românești”.

Debutează cu poezie în 1959 în revista Tribuna, pe când era elev în clasa XI-a. Debutează editorial în 1974 cu volumul de versuri „Ochi deschis”, editura Litera, București. În 1979 îi apare al doilea volum de versuri „Fuga Statuilor”, editura Litera, București. Este tradus în limbile sârbă, engleză, coreeană, rusă, franceză, italiană, japoneză și albaneză

Publică poezie, articole, critică literară și eseuri în peste 100 de reviste si publicații din tara si străinătate

A publicat pana in prezent  105 cărți de autor: poezie, proza, critica literara, teatru, eseu, memorialistica, romane,  carti de interviuri, istorie, articole etc

În total, Al.Florin Țene a primit 178 de  Diplome, Distincții, Titluri și medalii din partea a numeroase instituții de cultură, învățământ și reviste.

În 1964 se căsătorește cu poeta Titina Nica-Țene, din comuna Șușani, jud. Vâlcea. Are doi băieți: Florin, specialist în imagine de televiziune și Ionuț, doctor în istorie și master în drept, istoric, poet și scriitor, fondatorul ziarului „Napoca News”, cu 20 cărți publicate.

Înainte de 1989 este anchetat de securitatea comunistă împreună cu soția, poeta Titina Nica-Țene, pentru o scrisoare adresată revistei Flacăra în care demasca înfometarea poporului român de către dictatorul Ceaușescu. A participat activ la Revoluția din decembrie 1989.

În septembrie 2006, a înființat „Liga Scriitorilor din România”, devenind președintele executiv al acestei organizații profesionale care are 34 de filiale în țară și 12 în străinătate și care editează 18 reviste în care se promovează literatura română autentică.

Este fondatorul revistelor: „Lumina de pe Lotru” (1970): „Agora Literară” (1996), „Regatul Cuvintelor”, „Constelații diamantine”, „Scurt circuit oltean”, „Memoria Slovelor”, Dobrogea Literară”, „Freamăt”, „Moldova literară”, „Cetatea lui Bucur”, „Sfera ionică”, Suflet nou etc. În prezent este directorul revistei „Agora Literară” care apare sub egida Ligii Scriitorilor din România.

OPERA LITERARĂ

Poezii 

  • Ochi deschis, versuri, editura Litera, București, 1974.
  •  Fuga Statuilor, poeme, editura Litera, București, 1979.
  •  Nucul dintre două veacuri, versuri, editura L’Etoile d’Argent, Namur, Belgia, 1996.
  • Vitraliile mării, versuri, editura L’Etoile d’Argent, Namur, Belgia, 1997
  • Confesiunea unui navigator pe uscat, poeme, editura Academiei Americano-Română, Mannhein, Germania, 1998.
  • Să ne unim mâinile, prieteni, poeme, volum bilingv (român-maghiar), Fundația Prietenia din Pecs, Ungaria, 1997.
  • Moment poetic, în colaborare, editura Carter, Chișinău, 1998
  • Cerul meu de hârtie, poeme, volum bilingv (român-englez), traducere Mariana Zavati Gardner, editura Tibiscus, Uzdin, Serbia, 2000.
  • Cina cea fără de taină, poeme, volum bilingv (român-englez), traducere Mariana Zavati Gardner, editura Eurograph, 2006.
  • Antologie de poezie românească, poezii de Al. Florin Țene, editura Noul Orfeu, 2008
  • Sonată pentru creșterea ierbii, poeme, Editura Carte și Arte, București, 2010.
  • A șaptea zi după Artur, ed. a II-a, revăzută, Ed. Contrafort, Craiova, 2009.
  • Sămânța din interiorul Cuvântului, versuri, Editura Semănătorul, 2012.
  •  Germinația cuvântului de sub zăpadă, vol. I, versuri, de la A la I, Editura Semănătorul, 2012.
  • Contemporanul meu, Iisus! Poezii, Editura Semănătorul, 2012.
  • Călcâiul vulnerabil al mării, Poeme, Editura Nico, Târgu Mureș, 2012.
  • Emirate de gânduri, poeme, Editura Semănătorul, 2013.
  • Concert în lipsa mea-poeme, Editura Semănătorul, 2013..
  • În genunchi mă întorc la Vers – poezii, Editura Semănătorul, 2014.
  • PLATANII visează veșnicia, poezii, Editura Semănătorul, 2015.
  • PUNTE PRIN CUVINTE, vol.1Tipărit la Revox International.
  • Paznic la o pisică și un castel, poezii ,Editura Semănătorul, București, 2011.
  • Întoarcerea poetului, poezii, traducere în limba albaneză de Baki Ymeri, Editura  Amando Edit, 2022.
  • Întoarcete la metaforă, versuri, antologie 80-Editura Globart Universum din Canada, Moreal, 2023.
  • Caetul cu poezi-Parnas XXI, pe Facebook, 2023

ROMANE

  • Chipul din oglindă, roman, editura Fundației Culturale „I.D. Sîrbu”, Petroșani, 1997.
  • Insula viscolului, roman, editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2000.
  • Orbul din Muzeul Satului, roman, este al treilea volum, împreună cu
  • Chipul din Oglindă, Insula Viscolului, ce fac parte din trilogia „Insula Viscolului”, ce se constituie într-o frescă a societății românești din secolul XX. Editura Napoca Star, 2002.
  • Geamănul din oglindă, roman, Editura Semănătorul, București, 2011.
  • Inelul de iarbă, roman, Editura Semănătorul, 2013.
  • UN OCEAN DE DEȘERT – roman, cu o Prefață de Mariana Cristescu, Editura NICO, 2013.
  • Răzbunarea gemenelor, roman, Editura Semănătorul, 2015.
  • La braț cu Andromeda, viața scriitorului Gib I. Mihăescu între realitate și poveste, prefață de Voichița Pălăcean Vereș, roman, Editura NAPOCA NOVA, Cluj-Napoca, 2016.
  • Veniți, privighetoarea cântă! Viața scriitorului Alexandru Macedonski între realitate și poveste – roman, Editura Napoca Nova, prefață de prof.univ.dr. Florentin Smarandache.
  • CURSĂ PENTRU ȘOBOLAN, roman polițist. Editura Napoca Star, 2019.
  • Întoarcere pe o punte de pâine, roman, Editura Napoca Nova, 2019
  • Înoarcere din cruciadă, viața lui Radu Gyr între realitate și poveste, 2020.
  • -Ce greu a fost în noaptea asta! Viața poetului Traian Dorz între realitate și poveste. Editura CASA CĂRȚII DE ȘTIINȚĂ. Cluj-Napoca, 2021.
  • In poeziile mele nu va rima poporul cu tractorul-viața poetului Vasile Militaru între realitate și poveste”-Editura NAPOCA STAR, Cluj-Napoca, 2022.
  • Nu plângeți că mă duc de lângă voi-Viața „Sfântului închisorilor”, Valeriu Gafencu. Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2022.
  • În fața lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul – Viața filosofului PETRE ȚUȚEA între realitate și poveste”, Editura ” Napoca Star”, Cluj Napoca, colecția ”Din dragoste pentru carte”, 2023.Prefață de Ionuț Țene, Postfață de Liliana Moldovan.
  • Nu se schimbă ispitele, se schimbă numai sensul lor”(Inclusiv: însemnări, texte și amintiri)
  • Viața filosofului Mircea Vulcănescu între realitate și poveste, Editura Napoca Star, 2024.
  • Bătrânul și câinele, Editura Napoca Star, 2024.

CRITICĂ LITERARĂ ȘI ESEURI

  • Alfa juvenil, în colaborare, editura Tinivar, Cluj-Napoca, 1997
  • Memoria inimii, analiză istorică, editura Etnograph, 2004.
  • Gh. P. Lăzanu – Viața și faptele sale, monografie, Editura Napoca Star, 2006.
  • Arca lecturii, cronici de carte, editura Semănătorul, 2008.
  • Prizonierul oglinzilor paralele, eseuri, editura Semănătorul, 2008.
  • Critică literară, editura Semănătorul, 2008.
  • Un teatru cât o inimă, critică teatrală, editura Fundației „I.D. Sîrbu”, Petroșani, 2008.
  • Evadare în Cutia Pandorii, eseuri și interpretări filozofice, Editura Semănătorul, 2009.
  • Ochiul magic al metaforei, critică literară și eseuri, Editura Semănătorul, București, 2010.
  • Dicționarul Ligii Scriitorilor, vol. I, în colaborare cu Anda Dejeu, Editura DACIA XXI, Cluj-Napoca, 2011.
  • Aventură prin dicțiunea ideilor, eseuri, Editura Semănătorul, București, 2011.
  • Între Thalia și Minerva, critică literară, Editura Semănătorul, București, 2011.
  • Eseul, metaforă a gândirii logice, eseuri, Editura Semănătorul, 2012.
  • .Subiectul ca text și ideea ca subiect, eseuri și cronici literare, Editura Semănătorul, 2012.
  • Aventura metaforelor prin canionul cu idei, publicistică literară, Editura Semănătorul, 2013
  • Din stampe, Clujul…, antologie realizată în colaborare cu Iulian Patca, Editura Napoca Nova,
  • Critica între artă și știință, cronici și eseuri, Editura Semănătorul, 2014.
  • OGLINDA Ligii Scriitorilor, o altfel de istorie a literaturii române, în colaborare cu Voichița Pălăcean Vereș și Gavril Moisa, Editura Napoca Nova, 2016.
  • MANIFEST. În anul CENTENARULUI Vinovăția criticilor și istoricilor literari care și acum promovează „operele” scriitorilor ce au scris în spiritul realismului socialist. Un pericol pentru educația tinerilor. Editura Napoca Star, 2018.
  • ORICE CĂLIMARĂ POATE SĂ DEVINĂ UN VEZUVIU”-Compendiu la o istorie a jurnalismului pe teritoriul carpato-danubiano-pontic. Editura Napoca Star, 2019.
  • Sens și contrasens în înțelepciunile pentru ziariști, Editura Napoca Star, 2019.
  • Poezia, o ceremonie a textului, Editura Napoca star, 2024- Colecția cărticica de buzunar.
  • Trădarea la Români-Colecția cărțicica de buzunar, Editura Napoca Star, 2024.
  • Rolul culturii în ciocnirea civilizațiilor și a războaielor din prezent, Editura Napoca Star, 2024,  Colecția Cărticica de buzunar.
  • Minciuna la români, Editura Napoca Star, 2024, colecția Cărticica de buzunar.
  • Fenomenul globalizării în dispariția neamurilor, Editura Napoca Star, 2024, Colecția Cărticica de buzunar.
  • ENCICLOPEDIA scriitori din GENERAȚIA 2000, vol.I, coautor. Coordonator  fiind Nicolae Vasile, Editura UZPR, 2020.
  • Aventurile ideilor printre metafore-critică literară și eseuri, Editura Vatra veche-Tg.Mureș, 2021.
  •  Personalitățile din Drăgășani – borne de hotar ale culturii române-Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2022.
  • Căutându-L pe Dumnezeuă editura Napoca Star, 2022. Prefață de Liliana Moldovan.
  • Daniela Vasiloschi și opera sa în opinia criticului literar Al.Florin Țene, de Sandu Drăgășenescu, Editura Napoca Star, 2023.
  • Mihaela Cd și opera sa în opinia criticului literar Al.Florin Țene”, editura GLOBART Universum, Montreal-Canada, 2023
  • Poezia ca ceremonie a textului. Editura Napoca Star, 2024
  • Trădarea la români, Editura Napoca Star, 2023
  • Am fost prizioner  DE CONȘTIINȚĂ ÎN ROMÂNIA DIN PERIOADA DICTATURII IDEOLOGIEI COMUNISTE SOVIETICE-RUSEȘTI, ȘI DUPĂ…, Editura Napoca Star, 2024. Colecția Cărticica de buzunar.
  •  Fenomenul globalizării – pericolul dispariției neamurilor, Editura Napoca Star, 2024, Colecția Cărticica de buzunar.

  

 PROZĂ SCURTĂ

  • Cărticica de dat în leagăn gândul, povestiri onirice, editura Viața Arădeană, 2008
  • Cărticica de dat în leagăn gândul, ediția a II-a, adăugită Editura Fundației Culturale „I.D. Sârbu”, Petroșani, 2010.
  • Pe când poezia ținea de foame, proză scurtă, Editura Semănătorul, 2012.
  • Vârcolacii, povestiri, prefață de Marinela Preoteasa, Editura CuArt, 2013.
  • Visul alb, proză și teatru, editura Napoca Star, 2018.

TEATRU

  • O stafie tulbură speranța, piesă de teatru într-un act, editura Semănătorul, 2010.
  •  Florile Sarmisegetusei, dramă istorică în versuri, Editura Semănătorul, 2010.
  • Cozia, dramă istorică în versuri, Editura Semănătorul, 2010.
  • TEATRU – cinci piese, Editura Napoca Star, 2024.Cu o ptefață de Voichița Macovei.
  • Magazinul frumoaselor vise de vânzare farsă comică, teatru, Editura Semănătorul 2017

INTERVIURI

  • Autoritatea adevărului – Adevărul autorității, interviuri, Editura Semănătorul, București, 2011.
  • O viață din întrebări și răspunsuri – convorbiri între Al. Florin Țene și scriitorul australian de origine română George Roca, Editura Semănătorul, București, 2011.
  • Cu inima în palmă, interviuri, editura Contrafort, Craiova, 2010.

Are cărți în bibliotecile din SUA, Serbia, Republica Moldova, Franța, Anglia, Spania și Italia.

Publică poezii și critică literară în 102 de antologii. A publicat până în prezent 7690 de articole de critică literară, anchete sociale, economice etc.

Despre opera si personalitatea sa  au scris nenumărați poeți, scriitori, critici literari,  personalități, oameni de cultura jurnaliști  si alții, Numele domniei sale este prezent in numeroase dicționare, enciclopedii, manuale si  cărți de interviuri.

Este părintele zileri LIMBII ROMANE ( 31 august)  singurul in viață dintre cei trei care au semnat petiția ce a fost aprobata de PARLAMENTUL ROMANIEI.

GALA  ARTELOR EDITIA A 4-A  DIN 2023

Mai jos  veți putea găsi  articole despre GALA ARTELOR de anul trecut  ediția a 4-a, din 2023 multe detalii,  articole despre  laureați,  impresii despre GALA ARTELOR,  listele  cu  diplomele și premiile oferite  cât și informații despre  antologia IMPREUNA  în 3 volume, lansată la GALA ARTELOR  ediția a 4-a/2023 care a câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR PENTRU ANUL 2023.

DESPRE EVENIMENTUL GALA ARTELOR ed a IV-a:

Liliana Moldovan: interviu cu Mihaela CD- GALA ARTELOR EDITIA A-4-A

O Gala de excepție GALA ARTELOR EDIȚIA A 4-A -2023

O Gala binecuvântată de Dumnezeu Gala Artelor EDIȚIA A 4-A -2023

GALA LAUREATILOR *GALA ARTELOR editia a 4-a 2023

depositphotos_70842713-stock-illustration-winner-cup-with-gold-medal

DESPRE LAUREAȚII GALEI ARTELOR ediția a IV-a  DIN MONTREAL-5 secțiuni : Diplome de Excelenta

Toti laureații din Montreal -5 secțiuni Gala Artelor EDIȚIA A 4-A -2023

Laureații din Montreal ai Galei Artelor EDIȚIA A 4-A -2023 Secțiunea:Români cu care ne mândrim

Laureații din Montreal ai Galei Artelor EDIȚIA A 4-A -2023 Secțiunea: Interpreți

Laureații din Montreal ai Galei Artelor EDIȚIA A 4-A -2023 Secțiunea: Jurnalism -regie-film

Laureații din Montreal ai Galei Artelor EDIȚIA A 4-A -2023 Secțiunea: Literatură și artă

Laureații din Montreal ai Galei Artelor EDIȚIA A 4-A -2023 Secțiunea: Instrumentiști

DESPRE LAUREAȚII GALEI ARTELOR ediția a IV-a  DIN  ÎNTREAGA LUME-Diplome de excelenta :

Toți laureații Galei Artelor EDIȚIA A 4-A -2023 (premii și diplome)

GALA LAUREATILOR *GALA ARTELOR editia a 4-a 2023

DIPLOMELE DE EXCELENTA -Gala Artelor EDIȚIA A 4-A -2023 literele O-Z

DIPLOMELE DE EXCELENTA -Gala Artelor EDIȚIA A 4-A -2023 literele M-N

DIPLOMELE DE EXCELENTA -Gala Artelor EDIȚIA A 4-A -2023 literele I-L

DIPLOMELE DE EXCELENTA -Gala Artelor EDIȚIA A 4-A -2023 literele D-G

DIPLOMELE DE EXCELENTA -Gala Artelor EDIȚIA A 4-A -2023 literele A-C

DESPRE  ANTOLOGIA IMPREUNA LANSATA LA GALA ARTELOR ediția a IV-a, recenzii, impresii, DIPLOME:

Antologiile ÎMPREUNĂ  câștigă   Premiul LIGII SCRIITORILOR  ROMANI  pentru anul 2023! 

Aurelia RÎNJEA -critică literară -ÎMPREUNĂ SĂ FACEM O LUME MAI BUNĂ

Aurelia RÎNJEA -critică literară -ÎMPREUNĂ SĂ NE PĂSTRĂM CREDINŢA

Aurelia RÎNJEA -critică literară -ÎMPREUNĂ  SĂ DĂRUIM IUBIREA PRIN VERS

Gala artelor ediția a 4-a *Diplomele de excelenta ”ÎMPREUNĂ”litereleN-V

Gala artelor ediția a 4-a *Diplomele de excelenta ”ÎMPREUNĂ”litereleG-M

Gala artelor ediția a 4-a *Diplomele de excelenta ”ÎMPREUNĂ”litereleA-F

Mihaela CD -Numai ÎMPREUNĂ se poate!-cronica-

Ecouri tricolore ale antologiilor ÎMPREUNĂ

DESPRE CONCURSUL GALA ARTELOR DIN REVISTA NUMARUL 12/2023, sectiunile: Creatii literare și Arta în imagini-PREMII:

Impresii revista tipărită nr 12/2023 si antologiile ÎMPREUNĂ

PREMIILE la concursul Gala Artelor EDIȚIA A 4-A REVISTA NR 12-Creații literare- literele M-V

PREMIILE la concursul Gala Artelor EDIȚIA A 4-A REVISTA NR 12-Creații literare- literele G-L

PREMIILE la concursul Gala Artelor EDIȚIA A 4-A REVISTA NR 12-Creații literare- literele A-E

PREMIILE la concursul Gala Artelor EDIȚIA A 4-A REVISTA NR 12-Arta în imagini

DESPRE MEMBRII CLUBULUI GOLD:DIPLOME DE ONOARE

Gala artelor ediția a 4-a *Diplomele de ONOARE pentru membri clubului GOLD al revistei tipărite PPSM

DESPRE  DIPLOMELE DE EXCELENTA, STEJARUL DE AUR, PENIȚA DE AUR :

DIPLOMELE STEJARUL DE AUR -Gala Artelor EDIȚIA A 4-A -2023

DIPLOMELE PENITA DE AUR -Gala Artelor EDIȚIA A 4-A -2023

Mai citește:

De la o Gală la alta…în curând GALA ARTELOR EDIȚIA a 4-a/2023

IMPRESII de la GALA ARTELOR ediția a 4-a MONTREAL 2023

GALA LAUREATILOR *GALA ARTELOR editia a 4-a 2023

Edviga Iordachi prezentatoarea GALEI ARTELOR invitata la SALUT ROMANESC DIN MONTREAL

31 august 2024-Montreal *Va așteptăm la GALA ARTELOR  ediția a 5-a!

Din 1 septembrie aici vei găsi totul despre GALA LAUREATILOR *GALA ARTELOR ediția a 5-a * 31 AUG 2024.

Valentin Lupea -O TRILOGIE ANTOLOGICĂ DE EXCEPȚIE

Trei publicații ale editurii Globart Universum premiate de Liga Scriitorilor din Romania,pe anul 2023

Mihaela CD- cronică literară-Scrieri memorabile unite într-o constelație literară românească de excepție-GALAXY în 4 volume

Articole mai vechi:

IMPRESII de la GALA ARTELOR ediția a 3-a Montreal, 2022

Aurelia Oancă -pentru a treia oară laureată a GALEI ARTELOR la Montreal

GALA ARTELOR  ediția a 3-a Montreal 27august 2022 Montreal Lista 147 Diplome de Excelenta pentru colaboratorii din întreaga lume.

LAUREAȚII -6 secțiuni- din Montreal ai GALEI ARTELOR ediția a 3-a 2022

Antologia GALAXY ecouri literare românești (4 volume) lansată la GALA ARTELOR ediția a 3-a Montreal 27 august  2022

Mihaela CD- cronică literară-Scrieri memorabile unite într-o constelație literară românească de excepție-GALAXY în 4 volume

Antologia GALAXY ecouri literare românești (4 volume) lansată la GALA ARTELOR ediția a 3-a Montreal 27 august  2022

GALA ARTELOR  ediția a 3-a Montreal 27 august 2022*Diplome de Excelenta -antologia GALAXY 

Al Florin Tene -Ecouri literare românești venite din Canada

Aurelia Rînjea recenzie Galaxy vol 2-UN SPECTACOL LITERAR LA CEAS ANIVERSAR

GALAXY vol. 1* Aurelia Rinjea*O CONSTELAȚIE A POEZIEI

Aurelia Rînjea recenzie Galaxy vol 4-BUCURII LITERARE ROMÂNEȘTI

Aurelia Rînjea recenzie Galaxy vol 3-O SIMFONIE A LUMINII CU SPECIFIC ROMÂNESC

Lista tuturor Laureaților GALEI ARTELOR 2024 (PREMII ȘI DIPLOME)

Impresii despre GALA ARTELOR  EDIȚIA A 5-A 2024

Ce este GALA ARTELOR?

Despre evenimentul :GALA ARTELOR

Mai citește:

Cum pot să mă înscriu în clubul GOLD al revistei tipărite PPSM?

Din 1 septembrie aici vei găsi totul despre GALA LAUREATILOR *GALA ARTELOR ediția a 5-a * 31 AUG 2024

COMANDA ANTOLOGIILE STELARIS -3 VOLUME!

In curând vor fi publicate Antologiile STELARIS -VOL 1-2-3

GALA ARTELOR a ajuns la ediția a V-a -31 august 2024 MONTREAL

Cum pot publica si eu in revista?

Abonamente 

INVITAȚIE DE PARTICIPARE  LA REVISTA  tipărită nr 17/2024

Impresii * REVISTA tipărită de colecție ”Poezii pentru sufletul meu” NR 14

GALA LAUREATILOR *GALA ARTELOR editia a 4-a 2023

COMANDA ANTOLOGIILE STELARIS -3 VOLUME!

Clubul GOLD al revistei tipărite

Ce mai e nou prin librărie?

ST-left


Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

3 gânduri despre „GLORIE LIMBII ROMANE-Mesajul Părintelui Zilei Limbii Romane Al Florin Tene de ZIUA LIMBII ROMANE

  1. Cuvintele scrise și vorbite  de către  ,,Părintele -ZILEI LIMBII ROMÂNE-,, , distinsul domn  Al Florin Țene, aduc,, GLORIE LIMBII ROMÂNE,, și totodată fac parte din nimbul ce luminează acest sfânt grai. ,, Limba noastră-i limbă sfântă/ Limba vechilor cazanii…,, Al. Mateevici

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.