DOINĂ Autor: Aurelia Oancă E liberă calea, sunt liber și eu, Pe drumuri sălbatice, dure, Pun șeaua pe calul din sufletul meu Și-l las pe-a lui aripi să fure, Fărâme de gânduri ce-n frunze s-au dus Și-ascultă acolo cum vântul Doinește durerea trecută-n apus Și-i pusă ca roua-n cuvântul Rebel ca un cal ce se … Continuă lectura Doina
Etichetă: Ganduri
Compozitie
COMPOZIȚIE (GÂND CĂLĂTOR) Autor: Aurelia Oancă Gând călător prin curcubeu Aduni pe căi celeste, Culori de foc ce Prometeu Le-a prins într-o poveste. Din val de mare-ai rupt apoi Azurul cu răcoarea, Să potolești al lui șuvoi, Să domolești și marea. Cu flori de crin te-ai îmbrăcat Și cu parfum natura Ai legănat-o ne-ncetat Scriindu-i … Continuă lectura Compozitie
Cosmar straniu
Coșmar straniu, Autor: Elena Tudosa Orbercaiesc căutându -te cu inima frântă, În umbra trecutului ce mă urmărește încă, Te caut în bezna nopții, îmi apari ca o năluca, Mi-e groaznic întunericul, și mi-e atâta de frică. Mă pierd pe-ale dorului cărări întortocheate, Încerc să mă agăț de un fascicol firav de lumină, Un ecou … Continuă lectura Cosmar straniu
Raspunsuri
RĂSPUNSURI Autor: Aurelia Oancă Când pașii gândului străbat Cărările din suflet Și caută răspuns la tot Dar totu-i greu răsuflet, De vânt turbat sau liniștit, Ce răscolește praful, Depus peste cămări, și greu Își scrie epitaful, Atunci să iei o carte iar Și caută răspunsuri, În ea vei trece al tău of Cu lacrimi și … Continuă lectura Raspunsuri
Pasiti incet!
Pasiti incet ! Autor: Violeta Butnariu Pasiti incet!,Clapele de pian sunt suflete vibrante a inaintasilor ce au simtit destinul.Pasiti incet, nu tulburati linistea din sala cu zdranganeala ,aici sunt suflete minunate ce se ridica pana la nori auzind muzica,Pasiti incet ,salutati si lasati frumosul acestor suflete nezgariat de sentimentele umane cum ar fi ,ura ,gelozia, … Continuă lectura Pasiti incet!
Sa nu-mi spui vorbe
Autor: Mihaela CD Sa nu-mi spui ca iubirea se cumpara pe bani Sa nu imi spui ca pot sa amagesc a vietii ani Sa nu-mi spui ca de vreau pamantul e patrat Si nu ma ameti cu vorbe ce nu s-au intamplat Sa nu imi spui ca tineretea n-are importanta Si nici ca … Continuă lectura Sa nu-mi spui vorbe
Ca pescarusul
CA PESCĂRUȘUL Autor: Aurelia Oancă Ca pescărușul singuratic În zori de zi eu mă strecor, Salutul meu să-l dau vieții În minunatul ei decor. În zbor de-aripă port o rază Ce se strecoară printre pene, Mesajul soarelui să fie Trezirea peste-a tale gene. Cu țipătul prelung voi face Ca noaptea să dispară-n zare Și loc … Continuă lectura Ca pescarusul
Certitudine
Certitudine Autor:Loreta Toader Trăiesc o viață printre flori... Idei bizare și abstracte Ce-mi stăruie în suflet uneori În imensitatea zărilor albastre Îmi aștern sufletul lângă ele Pe lutul cel sfânt și obosit De-atâtea ploi și lacrimi grele Ce par că nu mai au sfârșit Închid ochii;gândurile nedumerite Se opresc pentru o clipă mirate Pășind ușor … Continuă lectura Certitudine
Vanzatorul de iluzii
VÂNZĂTORUL DE ILUZII Autor: Gabriel Ionescu Cred c-aș putea să vând iluzii, chiar "En gros" E-așa ușor să-i păcălești pe oameni, Iluzia-i ca muzica din îndrăgitul "Bolero" Te-ncântă și te face cu cei mari, să semeni. Mai multe zeci de Adevăruri insipide, Nu fac cât o Iluzie înălțătoare. Speranțele iluziei nu sunt stupide, Râma-omidă, transformată-n … Continuă lectura Vanzatorul de iluzii
Cuvinte magice
Cuvinte magice Autor: Carmen Pinte Vântul adie, iubirea e vie, Scântei se aprind între noi, Când, iarna, sufletul reînvie, Flacăra geme prin ploi... Ne ninge cu fulgi de lumină, Prin vise ne cernem iubire, Şoaptele murmură în tihnă, Pe chipuri surâde-a-mplinire...! Sărută-mi, cu soare, privirea, Sărută-mi, în noapte, sclipirea, Sărută, când tremur, și vântul, Sărută-mi, … Continuă lectura Cuvinte magice
Chemarea vechilor porunci
Chemarea vechilor porunci Autor:Daniel Vișan-Dimitriu Azi, te invit prin amintiri s-asculți un freamăt ce se-aude și acum pe țărmul cu același vechi parfum: al tău, al meu și-al pașilor desculți. Închide ochii! Simți? – eram doar noi, călcând pe fire-ncinse de nisip, cu fericirea-n suflet și pe chip, încrezători în viață, amândoi. Aveam o strălucire … Continuă lectura Chemarea vechilor porunci
Singura
Singura Autor: Violeta Butnariu Esti singura acum,nu ai duet, E ca o refulare...La cocert . Tu ai cântat tot singura mereu Asa te inzestrase Dumnezeu, Si in duet gresisesi partitura Te-luase dinainte -n fuga gura De ce ai refuzat?De ce accepti? Te-ntrebi uitandu-te trist pe pereti Faci tot crezand c-asa este mai bine Deci nu … Continuă lectura Singura
Te iert
Te iert Autor:Carmen Pinte Sunt nopți pustii, cu cer senin și lună plină, Inima-mi tresare, când stelele suspină, Durerea, ce s-a agățat, timid, de-o șoaptă, Își plânge lin tăcerea, alinându-și a sa soartă... Culeg urme de tine, în labirint de cărări nude, Le așez pe toate într-un puzzle, în umbre reci și ude, La răscruce … Continuă lectura Te iert
Alege speranta
ALEGE SPERANȚA... Autor : Aurelia Oancă Alege speranța și pune-o în suflet, Vei merge spre vise cu pașii grăbiți, Cu șoapte de timp, vântul pe-al său răsuflet Va duce la stele tot ce voi gândiți. Din fiece strop va zidi o bucată Din cuibul speranței ce este în noi Și gândul va crește cu ea … Continuă lectura Alege speranta
Mi-e dor de mare
MI-E DOR DE MARE Autor:Sandu Chiva Iar mi-e dor, mi-e dor de tine Și mi-e dor nespus de mare. Să plec chiar acum îmi vine , Mă furnică în picioare. M-am luat să-mi număr banii Dar în cont...cam bate vântul. Ah! Mă-ntreb unde sunt anii Când eu răsturnam pământul? Am să fac autostopul Cale … Continuă lectura Mi-e dor de mare
Te simti ca un copil
Autor: Violeta Butnariu Te simti ca un copil,un copil care crede tot ce ii spune adultul fiindca e copil si adultul trebuie sa ii spuna ceea ce e corect.Si cand realizezi ca si tu esti adult,ca totul e o mare mincina si ca ai doar himere in jur....atunci e ca la fotbal.Cineva suteaza cu sufletul … Continuă lectura Te simti ca un copil
Eu nu scriu
Eu, nu scriu... AUTOR - Loreta.Toader PICTURĂ - Alexandru Darida Eu, nu scriu POEZIE, Sunt doar mici cuvinte, Sau poate simple frenezii Ce se înșiră azi în minte. Eu, scriu ce sufletu-mi dictează, Ceea ce simt și ce trăiesc, Iar poezia mea nu-i artă, E doar CUVÂNTUL ce-l iubesc. Îmi cer iertare CITITORI, De nu știu … Continuă lectura Eu nu scriu
Am atins…
Am atins ... Autor: Teodora Dumitru Am atins cu mâna, cerul Şi un pic ,el m-a durut , Pentru c-am aflat misterul, Şi dorul de absolut ! Am atins şi-un strop de Soare , Şi un pic, el m-a rănit, Curiozitatea doare , Când ți-e dor de infinit! Am atins şi-un colț de stea ! … Continuă lectura Am atins…
Incepem de la sfarsit
INCEPEM DE LA SFARSIT Autor: Mircea Trifu Am strâns lacul de sânge proaspăt izvorât din ouă roșii, Cât să vadă păcătoșii că pe munte-s lupi aleșii de iertat, De acel crucificat singurul mai împăcat din toți Cristoșii, Ce i-au ridicat strămoșii ca mânecile cămășii, din păcat. Am vândut o Mare Moartă și un munte-nalt de … Continuă lectura Incepem de la sfarsit
Eleganta
Eleganta Autor: Mihaela CD Eleganta n-are varsta, nu-i niciodata batrana De-o ai in sange,iti ramane peste ani garantat Ca nu-i vreun sentiment volatil ,ce se dezbina E incrustata-n tine, chiar si-n freamat si oftat Eleganta sta cuibarita-n tacere si in modestie Se afla si-n binele pe care, altora l-ai presarat Desigur,foarte eleganta, poti … Continuă lectura Eleganta
Bantuitorul
BÂNTUITORUL Autor: Gabriel Ionescu De-o fi să mor,voi bântui mulți ani, aici, Pământul, Și voi avea în grije doar pe cei sărmani, Și-o să le iau la Mincinoși cuvântul Ce le-a adus și Funcții, dar și Bani. Prea multă libertate la Pigmei, Produce doar nevoi și sărăcie, Iar dictatura străzii de Plebei, Instaurează-n … Continuă lectura Bantuitorul
Mi-am lasat
Mi-am lăsat, Autor: Loreta Toader Mi-am lăsat iubirea-n vise, Pe un țărm cu suflet cald, Printre mii și mii de stele, Gândul meu așteaptă-n prag. Valul mării îmi seduce Lacrimi, doruri rătăcite, Vorbele ,ce azi ,stinghere, În iubiri , stau... infinite. Mi-am ascuns șoapta-n zefir Să mi-o poarte printre nori, Inima-i un vals boem, Înălțând … Continuă lectura Mi-am lasat
Cu o clipa mai adanca
CU O CLIPĂ MAI ADÂNCĂ Autor: Mircea Trifu Jos pe insula uitată de îmbrățișări și șoapte, Unde mă credeam etern, nicovală și ciocan, Tu lumină înfășată doar în palmele-alintate, Eu eram aceeași formă, tu o lavă de vulcan. Câteodată erai stâncă sau o floare de coral, Eu mereu gură sărată îți ceream să mă săruți, … Continuă lectura Cu o clipa mai adanca
Femeia pur si simplu
Femeia pur şi simplu Autor: Stefan Doroftei Doimaneanu Grafica - Mihai Catruna Neastâmpăr în frumuseţe, Voluptate în naturaleţe, Tăcere arzând de dorinţă, Iubire şi dor şi căinţă. Miracol cu viaţă în viaţă, În zborul prin vise măreaţă, Himerică şi inimoasă, În taine de suflet faimoasă. Frenetică în dăruire, Sălbatică în stăruire, Pe strune de noapte … Continuă lectura Femeia pur si simplu
Un gand…
UN GÂND. .. Autor: Sandu Chiva Mi-a venit un gând aseară Să mă mut din satul meu. Poate mă apropii iară Cu un pas de Dumnezeu. Devenit-am toți păgâni În falsa "democrație". Mai avari și mai hapsâni Lacomi după bogăție. Alergăm ziuă și noapte După bani și podoabe aurite, Ne certăm frate cu frate Pe … Continuă lectura Un gand…
Daca…
Dacă... Autor: Loreta Toader Dacă ai putea citi În ochii celui ce-l iubești, Oare ce ai înțelege...? Dacă ai putea privi, În sufletului lui Oare ce ai simți....? Dacă ai putea Să-i iubești inima, Cât de mult ai iubi...? Și dacă ai putea Să-i păstrezi iubirea O eternitate, Ai incerca?... .................................... Dacă cel de lângă … Continuă lectura Daca…
Simfonia noptii
Simfonia nopții Autor: Eugenia Grobnic Atât de singură în noapte, Doar eu și gândurile mele Și cât aș vrea să aud șoapte, Însă cu mine-s numai stele. Și visul a uitat de mine, Nici ochii nu vor să adoarmă, Doar licărirea lunii pline Îmi mângâie nestinsa teamă. Tainic,umbre mă înconjoară, Mă caută cu mâini hulpave, … Continuă lectura Simfonia noptii
Calcaiul lui Ahile
CĂLCÂIUL LUI AHILE Autor: Mircea Trifu Te-aduc în mine, să nu te las să pieri, Isusă-ntre tăceri slujind la doi stăpâni, Din casa de nebuni închisă de hingheri, Ce au deschis de ieri, orfelinat de câini. Te las cu lupii mei, că frica de războaie E-acasă în odaie, cu viața mea cea scurtă, Ca … Continuă lectura Calcaiul lui Ahile
Aburi de inspiratie
Aburi de inspiratie Autor: Mihaela CD Inspiratia-i o stare, cateodata vine-n val De-ti lipseste, te simti trist, ca te-a uitat, Parasit esti de idei ,singur esti la interval Si parca golit , n-ai de spus nici un citat! Totusi, tu ai vrea sa scrii, insa totu-i vid, Si nu-ti pare nici … Continuă lectura Aburi de inspiratie
Pe aripi de femeie
PE ARIPI DE FEMEIE Autor: Mircea Trifu În fața ta m-aplec divinitate, Și-ți port cuvântul, caldă mărturie, Încoronat în rânduri aplecate, Supune-a lui dorință, numai ție. Suntem aici în nenăscuta lume, Unde apusul scaldă răsăritul, Și-n fiecare zi, cu-același nume, În mare îi botează pângăritul. Și tot aicea plină, luna doarme, Pe-aceiași pernă cu măritul … Continuă lectura Pe aripi de femeie
Traiesc din nou
TRĂIESC DIN NOU Autor : Aurelia Oancă Am deschis fereastra către cer, Un salut diurn să-i dau vieții, Chiar de-n zori de zi stelele pier, Lumina dă tributul frumuseții. Din somnul nopții visele le-am pus, Într-o cutie cu argint de lună Și-n clipe grele când mă simt răpus Iau câte unul să fim împreună. Departe … Continuă lectura Traiesc din nou
Meditatie
PICTURĂ - "MEDITATION" by Alexandru Darida Meditație Autor: Loreta Toader Am avut...am avut senzația că te văzusem, Într-o trecere prin lumina roșiatic-albastră, Apusul serii era însoțit de o ultimă privire, O senzație abia perceptibilă de amăgire. M-am reîntors în timpul cuvintelor din noi, Nu mai înțelegeam nimic și-n amurgul serii Simțeam șoaptele luminii albastre-n ecou, Hrănindu-mă … Continuă lectura Meditatie
Potopul vietii mele
POTOPUL VIEȚII MELE Autor: Mircea Trifu În noaptea asta vreau să mă ajute Domnul, Să fur un braț de vise și-n mine să le-ngrop, Si marea de cerneală, de ne ajunge somnul, Pe coala nepăsării, va-ncepe-un alt potop. Și muntele meu singur e-o noua Arcă verde, Îmi las noaptea cu lupii pe foaia punții goale, … Continuă lectura Potopul vietii mele
Iarna din sufletul meu …
Autor: Mihaela CD Am adunat atata iarna-n suflet Atata ger si gheata ,am adunat Si de atata infrigurare si jalet Mi-e sufletul un sloi ingreunat As vrea sa vina primavara zurlie Sa-mi inmugureasca visele verzi Si-n zori de versuri si melancolie Sa infloreasca sperante pe corzi Din temnita troiana alb sihastru Sa … Continuă lectura Iarna din sufletul meu …
Noapte, calimara alba
NOAPTE, CĂLIMARĂ ALBĂ Autor: Mircea Trifu Am călătorit prin mine încă-o viață, delirând, Ziua amăgeam deșertul numai să îi sorb nisipul, S-ajung singur-a mea clipă ce pe gânduri stă, creând O clepsidră fără minte, unde poțI întoarce timpul. Și din ea să-ți fac un munte, cât o lacrimă de mare, Să-l îmbrac cu o … Continuă lectura Noapte, calimara alba
Un ”Noi”, pe foaia de ziar
UN ,,NOI,, PE FOAIA DE ZIAR Autor: Mircea Trifu O lacrimă de Prut într-un apus de soare Se-ntinde la culcare pe-obrazu-ntinerit, O legăn pân-adoarme aici din depărtare Și îi recit din versul din care-a răsărit. Pe munte urlă lupii de-nfricoșază viața, Încearcă s-o trezească de unde a căzut, Dar ea e poezia ce-o port etern … Continuă lectura Un ”Noi”, pe foaia de ziar
Emotii
Emoții, Autor:Loreta Toader Azi, ți-am sărutat sufletul Și dorul inimii nostalgic, Brațele mele ți-au îmbrățișat Iubirea timpului magic. Ți-am atins privirea, Cu zâmbetul ochilor mei, În căușul palmelor am strâns, Roua mărgăritarilor din ei. Te-am căutat în emoții, Știindu-te-n inima mea , Valul albastru al mării, Îngână iubirea din ea. Ți-am îmbrățișat visul, Idealului tău … Continuă lectura Emotii
Iubirea
Iubirea Autor: Eugenia Grobnic Ce e iubirea? Doar un fum Risipindu-se aiurea, Lăsând în urmă numai scrum. Ce e iubirea? Doar himeră, Nălucă fără de veșmânt, Cei visători încă mai speră. Ce e iubirea? Un popas, O gară-n care multe trenuri Trec, însă doar unul a rămas. Și dacă-l pierzi Altul nu vine... Rămâi,privirea tu … Continuă lectura Iubirea
Vis de iubire
Vis de iubire Autor: Violeta Butnariu In camera nocturna,cu spatele -n fereastra Raman privind la nimeni...Raman in viata noastra Ma ancorez mai bine Genunghii-s la barbie... Raman doar eu cu mine?Caci nu vreau sa se stie. Am auzit cuvinte ce m-au facut sa plâng, Dar nu prin juramainte,Prin limba ce-o framant Am cunoscut destine,am … Continuă lectura Vis de iubire
De-as putea
DE-AȘ PUTEA... Autor : Aurelia oancă De-aș putea scrie pe cer Gândurile ce se nasc Din iubire și nu pier Și-s ca roibii care pasc, Iarba verde din câmpie, Floarea roșie de mac, Care-n soare-i tot mai vie Lângă spicele ce tac. Ele prin tăcerea lor Scriu pe pâine rugăciunea Să iubim acest popor, El … Continuă lectura De-as putea
Singuratate
Singurătate, Autor: Elena Tudosa Sint zile și nopți întunecate, În care doruri grele se adun , Și cit as vrea singuratate Sa am un umăr, pe care capul sa mi-l pun. Dureri și clipe ne-mplinite În viata mea, ce parca nu-i Le-aș cauta sa se-nfiripe Singuratate , dar în viata cui? Doar ginduri năpădesc fiinta, … Continuă lectura Singuratate
Muntele din pieptul meu
MUNTELE DIN PIEPTUL MEU Autor: Mircea Trifu Îmi pun muntele-n căruță, tras-acum de lupii mei Și îl duc să-l vând în târg, tocmai la Sfârșitul Lumii, Iar cu-arginții luați pe el, am să-i cumpăr foametei Trupul tău, ceara ramasă, scurs în candela treimii. Și-i iau liniștea pădurii sub un braț și mă tot … Continuă lectura Muntele din pieptul meu
Pe unde eram?
PE UNDE ERAM ? Autor : Aurelia Oancă Din negura nopţii, iubirea, Uşor, îmi bate la geam, În suflet îmi dă ea trezirea, Şi-ntreabă, pe unde eram ? Departe, departe, în vise Eu chipul ţi-l căutam, Iubirea fereastra-mi deschise Şi-ntreabă, pe unde eram ? Cu ochiul abia deschizându-l Văd dragostea-n chip îngeresc. Ce-mi tulbură mintea … Continuă lectura Pe unde eram?
Doina zilelor de maine
DOINA ZILELOR DE MÂINE Autor: Mircea Trifu Dac-aș ști să mă dezleg de a mea singurătate, Aș dori, eternitate, să mă-ngroape-al tău pământ Și-aș lăsa orice cuvânt de pe coală să devină, Clipa ta fără odihnă pe oricare-al meu mormânt. De-aș putea s-ajung la mine uneori să mă ridic, N-aș mai fi un om calic … Continuă lectura Doina zilelor de maine
Minciuna
MINCIUNA Autor: Aurelia Oancă Minciuna este și ea ca o vorbă Și poate uneori chiar te alină, Dar când te-ai ars prea des suflând în ciorbă Chiar și în iaurt găsești o vină. Cel ce te minte crede tot ce spune Și te privește-n ochi, să-l crezi și tu, Dar cel mințit chiar dacă tace-anume … Continuă lectura Minciuna
Pianul
Pianul Autor: Violeta Butnariu Mi-am amintit de tine ,vechiul meu pian. CAT DE MULT TE URAM ... Ca trebuia sa intru la studiu,sa exersez Si nu mai aveam cand sa explorez De ce nu poate pisica fugi cu caramida de coada,? Si de ce cadea bunicul cand saream la coarda,? De ce tata … Continuă lectura Pianul
Gandul
Gandul Autor: Elena Tudosa A suflat aseară vintul, Chiar asa prin parul meu, Aducindu-mi iară gindul Și-acum mor de dorul tău. Era liniștit aseară, Nu bătea ca un turbat, Dar mi-e inima amara, Fiindca ai trecut prin sat, Asteptam sa te opresti, Numai un minut macar, Un sărut să-mi daruiesti, Însă a fost în zadar. … Continuă lectura Gandul
Minciuni
Minciuni Autor: Violeta Butnariu Am sa ma mint in fiecare seara Ca vei veni ca sa privim la luna, Vom asculta -n surdina o vioara, Si ca ma vei iubi si-asa nebuna... O sa ma minti ca ai simtaminte Si ca ai sentimente-ngropate Si eu o sa te dezbrac din cuvinte Si din parfumul … Continuă lectura Minciuni
Imi zboara gandul
Îmi zboară gândul... Autor: Teodora Dumitru Acum când scriu aceasta poezie, Îmi zboară gândul peste tot, prin lume... Mi-e dor de iarba crudă pe câmpie Și de frunzișul fraged din pădure... Parcă mă văd la marginea pădurii, Cum caut printre pâlcuri cu verdeață, Firave daruri dragi ale naturii, Flori timpurii ce se întorc la viață... … Continuă lectura Imi zboara gandul
Visul din cana de lapte
VISUL DIN CANA DE LAPTE Autor: Mircea Trifu Mă îngândurează calea ce-o cobor și-o urc de ani, Parcă-s tren de marfă, gol, din gara bătută-n minte, S-o ajung prea lungă-i teama că-i păzită de romani Și de lupi necunoscuți ce-mi ies noaptea înainte. Rup pădurile și-mi fac un baston cu aripi multe, Vreau să urc … Continuă lectura Visul din cana de lapte
De-ar fi sa ma mai nasc o data
De-ar fi sa ma mai nasc o data Autor: Mihaela CD De-ar fi sa ma mai nasc o data N-as vrea sa schimb ce am trait, Insa cu siguranta ,as cere indata, Sa-mi lase viata, timp, nedefinit! Ca viata-i o arie de opera, scurta, Pe cand s-o savurezi , s-a sfarsit! Poteca … Continuă lectura De-ar fi sa ma mai nasc o data
Muntele e doar un port
MUNTELE E DOAR UN PORT Autor: Mircea Trifu Spune-mi, cum e-n lumea ta? Liniște nepăsătoare? Că aici în lumea mea îngerii au colți și coarne! Doar c-o dulce sărutare se apucă să măsoare Din pacatele lăsate ce ne ies pe gură, Doamne! Am să reușesc odată să ascund a morții coasă Și-o să-i pun în … Continuă lectura Muntele e doar un port
Asculta-mi
Ascultă-mi, Autor: Loreta Toader Ascultă-mi azi visul, Înțelege-mi teama Stăpânire pune gândul Și se lasă seara... Ascultă-mi tresărirea Ce-n inimă-mi bate Înțelege-i plânsul Și lacrimile-n noapte... Ascultă-mi sufletul Și-n șoaptele-nserarii Simte-i durerea Și neputința vrerii.... Ascultă-mă pe mine, În simplitatea mea Încerc doar să-ți fiu bine În viața asta grea... … Continuă lectura Asculta-mi
Conversatii cu Paler
CONVERSAȚII CU PALER Autor: Gabriel Ionescu Se știe că viața ți se poate schimba, Intr-un timp foarte scurt, doar în câteva ore, Și schimbarea ți-o dau, cei ce viața ți-ar lua, Deși tu nu-i cunoști, au păcate majore. Și chiar e curios cum e făcută Lumea asta. Durează ani, ca să câștigi încrederea … Continuă lectura Conversatii cu Paler
Talazul
Talazul Autor: Violeta Butnariu O furtuna Nu e atunci cand Fulgere brazdeaza cerul! Ci numai cand Oceanul de ganduri e avertizat De tipatul pescarusilor! Unde existi? Valul sterge tot Ca un burete! De acelasi autor: Am sa las albul zapezii sa ma ninga curat Vis frumos Pagina Violeta Butnariu
Contraste
CONTRASTE Autor: Gabriel Ionescu Avem așa mulți Buni Români în țară, Că nu știu unde mai încap și ăia Răi. Și poate stirpea asta n-o să piară, Iar celor răi, le-om pune zurgălăi. Sunt așa mulți Deștepți în România, Că Proștii, nu prea mai au loc la noi, Și-ar trebui sî-nceapă Terapia, Și … Continuă lectura Contraste
Cant in noapte
Cânt în noapte Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu Zburdă valul Farul ninge, Gândul meu, Purtat de zâne, Peste tine Se prelinge. Cântă marea Și dansează, Chipul tău, Scăldat în zămbet, Din visare Mă salvează. Râde gândul În oglindă, Trupul tău, Ca o clepsidră Se revarsă, Mă inundă. Plânge vântul Singuratic, Tu te pierzi În jungla nopții, … Continuă lectura Cant in noapte
Am sa las albul zapezii sa ma ninga curat
AM SA LAS ALBUL ZAPEZII SA MA NINGA CURAT Autor: Violeta Butnariu Am sa las albul zapezii sa ma ninga curat , Am sa trag zavorul si-am sa scap de lacat! Am sa ard cu luna daca-o vrea sa apara, Am sa ies cat mai des chiar de-i noapte,afara! Am sa culeg stele sa-ti daruiesc … Continuă lectura Am sa las albul zapezii sa ma ninga curat
Dansul flacarilor
DANSUL FLĂCĂRILOR Autor: Aurelia Oancă În dansul flăcărilor ard, Durerile iubirii, Spre stele-nalță vers de bard Prin slova nemuririi. Oglinda mării-ntunecate Primește-al lunii blând sărut, Din Căi Lactee-ndepărtate Purtat pe valul ne-ntrerupt. Scântei se-nalță licurici Pe catifeaua nopții Și se transformă-n fluturi mici Ce stau în fața porții. Deschide-ți sufletul ușor Și lasă-ncet să intre … Continuă lectura Dansul flacarilor
Diferente la fel
Diferente la fel Autor: Mihaela CD Noi oamenii, suntem atat de diferiti Si paradoxal, suntem parca toti la fel Am fost fiecare cu alte virtuti daruiti Si interesant c-avem totusi acelasi tel! Inalti sau scunzi ,suntem deopotriva De Dumnezeu lasati pe acest Pamant Sa traim,s-apoi sa-i facem vietii coliva Si sa zburam usor...ca … Continuă lectura Diferente la fel
O noua biblie-a iubirii
O NOUĂ BIBLIE-A IUBIRII Autor: Mircea Trifu O clipă fă-mă un bordei, din stuf înalță-mi cer bogat, Uns cu pământ și bălegar și să devin ce-abia am fost, Primul născut ce-ai răstignit și-ntâiul fiu ce-ai renegat, Cu vina Ta și-al tău regat eu mi-am făcut un adăpost. Sunt pân-la gât sătul de moarte, de nașterile … Continuă lectura O noua biblie-a iubirii
Ingere de lemn cioplit
ÎNGERE DE LEMN CIOPLIT Autor: Mircea Trifu De o viață mă căznesc să îmi urc păcatul meu, Cu un gând mai sus de cer unde orișice se iartă, Până la dreptatea dreaptă să nu mai aud mereu, Sufletul din poezie ce cu Dumnezeu se ceartă. Cărțile le țin ascunse ca pe un ocnaș tăcut, Ce … Continuă lectura Ingere de lemn cioplit
Noaptea-i unica mireasa
NOAPTEA -I UNICA MIREASĂ Autor: Mircea Trifu Creasem visul din pământ dormit cu lupii mei sub brazi, Ca Iuda-am fost pentru trecut și-apoi Isus și te-ai născut. Cu munți de versuri te-am pictat să fii poema mea de azi, De ai zăcut ca steaua-n noapte te-am lecuit când ai căzut. Când Biblia-i gata să moară … Continuă lectura Noaptea-i unica mireasa
Arcus de foc
Arcuş de foc Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu Arcuş de foc ce arzi pe strune Şi doru-mi porţi prin depărtare, Mi-alungi tristeţea ce-mi impune O lacrimă ce-n ochi mă doare. Te-alint cu drag în nopţi stinghere Când stelele-mi veghează dorul, Fugim în noi de prin unghere Şi-n amintiri ne facem zborul. Aplauze primim din valuri Unde … Continuă lectura Arcus de foc
Civilizatie
CIVILIZAȚIE Autor: Gabriel Ionescu Stimă, Respect ? Fugi de aici, nici vorbă. Mai bine e hilarul : "Ba pe-a Mă-tii" ! Democrație ? Un slogan. Ca borșu-n ciorbă, Să poți să-njuri, e sinonimul Libertății. Obscenități, Mizerii golanești, Mitocănii, Sunt socotite de "Elită", ca un crez politic. În alte țări n-ar avea voie s-aibe lângă ei … Continuă lectura Civilizatie
Un zbor ciudat
UN ZBOR CIUDAT Autor: Mircea Trifu Cunosc toate potecile pe cerul nostru, Cu toate oazele ce le ascunde-n pântec, N-am suportat pe aripi vreun căpăstru De când îmi este crucea mea în scutec. N-am brațele întinse, nici prin minte, Nu-s codru de argați ce-și fac pomana, Când am pierdut o clipă prin morminte, Ca un … Continuă lectura Un zbor ciudat
Ganduri
Ganduri. Autor: Violeta Butnariu Turturelele de nea, Zbor peste apa -smarald.. Topindu-mi si iubirea mea, Cu suflet cald. Suflete-n locuinte lacustre, Stau suspendate pe val. Zile frumoase,apuse, Ma poarta spre mal... Ochii himerici i-nchid, Cu albastru-n afara... Jocul fals si perfid, Il accept astazi iara... Buzele vreau sa-ti sarut, Precum nimeni vreodata! Viata-i un nou … Continuă lectura Ganduri
O raza de soare
O rază de soare ... Autor: Teodora Dumitru O rază de soare , timidă-mi bate-n geam, Dându-i strălucire zăpezii de pe ram , Printre norii gri , pătrunde curajoasă , Eu deschid fereastra şi-o primesc în casă! O, cât o aşteaptă şi sufletul meu, Sa îl lumineze în ceasul mai greu , Cu căldură ei … Continuă lectura O raza de soare
Esenta indragostita
Esență îndrăgostită Autor: Mircea Trifu Ce mlaștină e între-un ieri și-acum, Ce-așteaptă ca un gând necunoscut! Mă tem de el, ca de un ultim drum, E-un rău sau doar un bine nefăcut. E ca o poartă ce încă n-am deschis, Sau e ceva ce-am rătăcit și neuitat, Ceva ce-am încălcat, sau nepromis, Sau am vândut … Continuă lectura Esenta indragostita
E toamna!
Autor: Violeta Butnariu Uite iubite,E toamna! Pasari zburlite grăbesc, O altă căldura sa vada, Un alt tărâm pămîntesc. Uite cum plânge pădurea, Nu are privighetori, Doar eu privesc intr-aiurea Si astept sa ma ningă cu sori Uite iubite cum toamna, Imi lasa frig lângă suflet Oare ce crede ea,doamna, Ca mai am timp sa ma … Continuă lectura E toamna!
Astept nasterea ta
Autor: Mircea Trifu Întors în timp îi văd luminii, sânii, Trei puncte cardinale-abia născute, Sorb legănate ca ciutura fântânii, Sub ochii mari ai Grijii absolute. Mai e puțin până la miezul nopții, Există-o clipă între ieri și mâine, Pare o insulă pe Marea de creații Și tot ce naște-acolo-i pentru tine. Așa simțeam pe cel … Continuă lectura Astept nasterea ta
Doina zilelor de maine
DOINA ZILELOR DE MÂINE Autor: Mircea Trifu Dac-aș ști să mă dezleg de a mea singurătate, Aș dori, eternitate, să mă-ngroape-al tău pământ Și-aș lăsa orice cuvânt de pe coală să devină, Clipa ta fără odihnă pe oricare-al meu mormânt. De-aș putea s-ajung la mine uneori să mă ridic, N-aș mai fi un om calic … Continuă lectura Doina zilelor de maine
Linistea din lacrimi calde
LINIȘTEA DIN LACRIMI CALDE Autor: Mircea Trifu Am ajuns de-atatea basme recitate de fantasme Să visez că sunt în viață cu o coală stinsă-n față Și un dor ce îi aprinde Dumnezeu mai știe, unde , Lumânări cu aripi calde, toate nopțile-astea albe. Cine-a fost măcar odată rătăcit ca niciodată Sorbind gânduri de iubire dintr-o … Continuă lectura Linistea din lacrimi calde
Priveste in mine
Privește în mine Autor: Eugenia Grobnic Să nu mă cerți când prin tăceri mai rătăcesc Și să mă ierți când prin gânduri poposesc, Sărută-mi ochii ce nasc curate perle, Spune-mi că-s stea din raiul tău de stele. Colindă-mi sufletul cu calde șoapte Și să mă iei în visu-ți drag la noapte, Ascultă-mă când tac,uitând cuvinte … Continuă lectura Priveste in mine
Canta amurgul
CÂNTĂ AMURGUL Autor: Aurelia Oancă Îmi cântă amurgul romanța, Izvoarele toate-mi suspină, În flori se ascunde speranța Ce crește apoi în tulpină. În tremur de ape se-arată Un chip ce se naște pe boltă, Apoi se preface-ntr-o fată Ce-n muguri de floare dezvoltă, Concertul în triluri de seară Pe note de stele și dor, Arcușul … Continuă lectura Canta amurgul
Comorile iubirii
COMORILE IUBIRII Autor: Aurelia Oancă La focul sobei stau și ascult O caldă melodie, Ochii-i închid și-n al ei tumult, O las să mă imbie. Pe note fug a mele gânduri, Și se opresc la tine, Apoi încep să scrie rânduri De dragoste și bine. Scânteile din șemineu, Se zbat fără-ncetare, Aici suntem doar tu … Continuă lectura Comorile iubirii
Si iar visez
Şi iar visez... Autor:Ştefan Doroftei Doimăneanu Trudit-am mult în lunga mea tăcere Prin taina noastră aflată în revers, Sunt doar un prinţ păşind pe vechi lăicere Fără de sine, hulit de univers. Nu am ştiut să-ţi preţuiesc privirea Ce se scurgea din ochi de jar cu-ardoare, Azi plâng chitări forţându-mi prăbuşirea În marea mea … Continuă lectura Si iar visez
Fara suspine
Fără suspine Autor: Violeta Butnariu Am dansat intre luna si noapte, Si eram intr-un vals amandoi Imi sopteai ca pe drum,calde soapte , Ne plimbam printre parcuri si-alei, Tu esti vesnica mea poezie Si esti vesnica zi de extaz, Dupa tine as canta melodie Ce n-o cant decat ingerii azi Pentru tine m-as duce desculta … Continuă lectura Fara suspine
Trezirea la viata
Trezirea la viață Autor: Eugenia Grobnic Zâmbesc și plâng și nu mai știu ce sunt, E toamnă,e iarnă aici,pe pământ? E ploaie,ninsoare,viscol,abis Sau m-am trezit din letargicul vis? Gândul îmi este semn de întrebare, Atinsă de nori cenușii,de ce,oare N-am simțit lumina caldă din soare, N-am știut să trăiesc,n-am simțit că mă doare? De ce … Continuă lectura Trezirea la viata
Inger calator pe firul unui dor
Autor: Elena Tudosa Te-ai pierdut printre ginduri și tristeți, În așteptarea zorilor unei noi dimineți, În tăcerea muta a acestei sumbre nopți, Iti contempli viata tristei tale sorti. Pe muchia unei șoapte glasul te cheamă, Inima-ți suferinda de a durerii rana, Inecata în plins in noaptea pustie Încearcă sa lupte, sa reînvie. Îngerul din tine … Continuă lectura Inger calator pe firul unui dor
V-am cumparat marea de lacrimi
Autor: Mircea Trifu Vă cumpăr lacrimile voastre Cu tot izvorul lor cu tot! Până devin ape salmastre Să vă pot trece ochii-nnot. Ca Moș Crăciun cu sarea-n spate, Pe coala cea căzută ieri, Vă las pe gânduri desenate Câte un vis fără dureri. Și-ntreagă marea mea de sare, Am să o leg c-un vers de … Continuă lectura V-am cumparat marea de lacrimi
Prin ploi de ganduri
Prin ploi de gânduri Autor: Violeta Butnariu Plouă romantic peste trandafirî Iar ei se apleacă tacuti si subtiri, Sa primească toate lacrimile cerului Planse de dumnezeu in anotimpul gerului. De parca cineva ar trasa linia jocului, Doar mașinile tulbură liniștea locului. Nimic nu poate sterge rămânerea aici Într-un context în care nu vrei sa il … Continuă lectura Prin ploi de ganduri
Ganduri
GÂNDURI Autor: Aurelia Oancă Gânduri vesele sau triste Se tot plimbă-n capul meu, Scot și lacrimi în batiste Dar și zâmbete la greu. Din cuvinte vor să iasă Și în note să se-adune, Un arcuș să fie casă Și vioara, dans pe strune. Lacrimile să le-adune Într-o cupă de cristal, Iar când luna va apune … Continuă lectura Ganduri
Scrisoare peste timp
Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu Nepoatei mele Mara de ziua ei Eşti mititică draga mea nepoată Încă nu ai puterea să discerni Dar va veni o zi când vei fi aptă Răul de bine, cu gândul să îl cerni. Aş vrea să ştii că mi-am dorit o fată Încă de când mi-am prins inel pe deget, … Continuă lectura Scrisoare peste timp
Vise-fragment
Vise-fragment... Autor : Violeta Butnariu Cineva imi ucide sistematic visele...cu nuante de gri.! Nu am sa ma intreb de ce....am sa ma intreb de ce las sa se-ntample asta? Cineva ...mi-a patruns in minte,alearga nestingherit in vise si mi le ucide...crezand ca asa ,incet incet,ma ucide pe mine din propriile vise... Am lasat nuante … Continuă lectura Vise-fragment
Imaginea dragostei
Autor: Violeta Butnariu Am crezut ca imaginea dragostei e un sărut, Însă m-am înșelat atat de tare,si asa te-am pierdut, Dar nu regret asta,regret numai căldura din cuvinte, Doar ca acum nimic nu e ca inainte! Nimeni nu m-a învățat cum să mă ascund. Poate ca asa nu o sa mai regret profund, Poate ca … Continuă lectura Imaginea dragostei
In ochii iubirii
ÎN OCHII IUBIRII Autor: Mircea Trifu Acopăr un nor c-un pumn de pământ Și-mi fac sub picioare un lac de noroi, Săpând în adâncuri un fel de mormânt, Să-ngrop fără cruce durerea din noi. Și-astept să-mi devină oglinda uscată, Aproape de iarnă vreau pagina goală, Ne trece prin minte că n-am fost vreodată Decât o … Continuă lectura In ochii iubirii
Respect
Respect Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu Prin nări de vânt, fire de praf se-adună Împrăştiind rafale de strănuturi, În răvăşiri, prin aripi de furtună Pe cer se-aprind grădini de flori şi fluturi. Apare lin ca o prinţesă, luna Pe zările ce-adorm în voal de noapte, Ştergâdu-se de nori îşi ia arvuna Din urlete de lupi încă … Continuă lectura Respect
Din jar in scrum
DIN JAR, ÎN SCRUM... Autor : Aurelia Oancă Am adunat cuvinte dulci Și le-am ascuns într-un borcan, Încredere le-am spus atunci Și le priveam ca printr-un geam. Dar s-a-ntâmplat ca într-o zi Capacul lui să-l rătăcesc Și-atunci cu aripi străvezii Ieșit-au toate, și firesc Au prins aripi de fluturi moi În noaptea vieții au plutit, … Continuă lectura Din jar in scrum
Februar
FEBRUAR Autor : Mugurel Puscas Caducă iarnă peste toate, Peste păduri, amor sau lumi... Zăpada sufletului, mată, Sufocă doruri, vis, genuni. O simfonie e zăpada, Un mit străvechi, imaculat, E iarnă ludă, amăgire, Iubirea? Vis de ger, furat! Păşesc într-un decor de umbre, Te caut, te doresc... Te simt! Se-ntorc vernale, tandre clipe, Topind … Continuă lectura Februar
O mare de nisip
O MARE DE NISIP Autor: Mircea Trifu Stau aici și mă gândesc la mine, Încerc să aflu ce-am avut în minte De n-am făcut o albie din tine, Să-mi curgă lava dulcilor cuvinte. Și inima mi-o simt cum se albește, De nu mai bate iar în pieptul tău, E-atâta iarnă-n ea, dar se topește, Că-n … Continuă lectura O mare de nisip
Imaginea
IMAGINEA Autor: Violeta Butnariu Am avut pentru o clipa, o imagine perfecta! Tu mergand cu mine -n cripta.... Eu ,tacuta si absenta! Norii miroseau a tine, Florile lipseau in umbra Dar stiam ca-ti este bine.. Eu aveam in suflet bruma... La smaraldul din privire S-a topit indata bruma Tu si eu mergand alaturi..... Eu si … Continuă lectura Imaginea
Da-mi … trezirea simturilor
Autor: Mihaela CD Da-mi roua si valsul iubirii pe buzele moi Si plansul ce-n raze de dor pot sa inmoi Da-mi tot ce grabit am trait si-am vandut Si cantecul fericirii ce undeva l-am pierdut Da-mi fragezia casta a tineretii-n floare Si dans de nemurire a clipelor trecatoare Da-mi tot … Continuă lectura Da-mi … trezirea simturilor
Mi s-a mai stins o mama
MI S-A MAI STINS O MAMĂ Autor: Mircea Trifu O ancoră cernută pe lumânări încinse, Cu palmele rănite încearcă să nu piardă Icoana sfintei mame cu brațele aprinse, Ce-n fiecare noapte se teme, să nu ardă. Din miile de rugi ce le-a-nvățat de mică, Nu e miloasă una, s-o-nvețe să cerșească O dragoste de mamă … Continuă lectura Mi s-a mai stins o mama
Mugurel de vers
Mugurel de vers Ştefan Doroftei Doiumăneanu Mugurel de vers spre ziuă Vremea bate apa-n piuă, Numai eu mă bat cu gândul... Când la dragoste mi-e rândul? Mugurel de vers spre noapte Somnul pe la toţi se-mparte Numai eu alerg cu gândul... Când la dor îmi vine rândul? Mugurel de vers pe astre Saltă val … Continuă lectura Mugurel de vers
De ziua ta in cer
Autor: Mihaela CD In memoria iubitului meu Tata Mi-e tare dor si inima imi plange Caci azi , Iubite Tata, ar fi ziua ta Si tristetea sufletu-mi strapunge Ca doar in gand iti mai pot canta Mi-as fi dorit asa ca alatadata Sa te sarbatorim si sa petrecem Devreme … Continuă lectura De ziua ta in cer
Dragostea dintr-o poveste
DRAGOSTEA DINTR-O POVESTE Autor: Mircea Trifu I-am făcut lumii statuie pe fărâma mea de viață, Are lacrimi prinse-n cuie, plânsul ruginit pe față. Stau ca zidul lângă Ana, vinovat că-i sărbătoare Pietrele mai reci ca iarna le strecor în buzunare. Și-i promit cănd o revăd, că-i ridic o altă casă, Lângă cei ce nu o … Continuă lectura Dragostea dintr-o poveste
Fulg de nea
Fulg de nea Autor: Ştefan Doroftei Doimaneanu Vino frig şi mă-nfăşoară Cu bucăţi de toamnă-n seară Şi-ai să vezi ce lungă-i noaptea Şi cât de aproape-i moartea. Nămeţit de doruri grele Astăzi nu mai am surcele Să aprind din nou iubire Să cad pradă în robire. Nu mai stau de veghe zorii, Nici n-aud struna … Continuă lectura Fulg de nea
Al nostru rasarit
AL NOSTRU RĂSĂRIT Autor: Mircea Trifu Pe vârfuri mă ridic și ochii ți-i aprind Ca două lumânări ce nu vor să se piardă, În marea de obraji, ninsoarea stă cerșind, Căci ploile de lacrimi întârzie s-o ardă. Alintă-n moară, piatra, boabele de soare, Lumina ce se scurge pe-o gură fără glas, Parcă-i privirea mamei în … Continuă lectura Al nostru rasarit
Resemnare
Resemnare Autor: Elena Tudosa De cite ori o sa mi se zbata Lacrima, sub pleoapa tremurinda, Știu ca nu te voi mai avea niciodată, Și îmi va suspina inima-mi plapinda. Tirziu în noapte cind totul e tăcut, De cite ori în gind, îmi amintesc de tine, Ma infioara nespus și nu pot ca să uit, … Continuă lectura Resemnare
Zambet trist
Autor: Violeta Butnariu Daca va-ntreaba cineva ce-i departarea, Esta distanta cat te tine asteptarea! Ca tu nu o poti masura in km lor, Ci in minutele in care astepti,,si care dor...! Si nu in km de visare, Ci in secundele nelinistei ce doare! Cand vrei sa vezi mai bine cum e asta, Iti spui ca … Continuă lectura Zambet trist
Iar e umbra pe tarm
IAR E UMBRĂ PE ȚĂRM Autor: Mircea Trifu Ți-amintești de copacul sub apriga ploaie, Dar de insula ta, ce din umbre-am croit-o? Ca un gând părintesc, prefăcut într-o foaie, S-a întors lângă mine, după tine, iubito! Ce cuvinte pe coală să-i scriu, să rămână? Mi-este fruntea de-asfalt pe obrajii nerași, De va prinde în … Continuă lectura Iar e umbra pe tarm
Persoana-ntai
PERSOANA-NTÂI... Autor : Aurelia Oancă Cu pași grăbiți eu voi străbate Câmpii întinse de iubire, Izvoarele ce vin s-adape Tot ce e viu și e simțire. Pe ramuri eu voi pune frunze De dor, de viață-n verde viu, Pe flori voi pune buburuze Și iarbă verde în pustiu. Din poezie voi culege Cu fiecare cuvințel … Continuă lectura Persoana-ntai
Crezul meu
Crezul meu Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu Răstignit pe fila cărţii Îmi văd viii, îmi văd morţii , Mă închin la toţi îndată... Viaţa mea nu-i fără pată. Pleacă crezul meu spre stele Să se roage, să se spele De păcate şi de vină Drag de viaţă să susţină. Se întoarce-apoi în mine, Cu rugi, de … Continuă lectura Crezul meu
Profetul
PROFETUL Autor: Gabriel Ionescu Se zice : Nimeni nu-i Profet în țara lui. E o zicală cu mult adevăr în ea. Zici de un om, ce are loc în inima oricui, Insă mult mai puțin la el, în casa sa. Când zici PROFETUL, te gândești la cel ce prevestește. El are darul viziunilor, a … Continuă lectura Profetul
Ploaia
Autor:Mugurel Puscas Plouă trist şi liniştit... Orăşelul obosit Reînvie... Aburi, valuri Se înalţă-n cer, subit. Seara ne îmbracă-n umbre Trupurile pe trotuar, Se aude-un dangăt sumbru... Zvon mortuar. Viaţa ritmu-ncetineşte, Ne-ndreptăm uşor spre vis, Printre nori apare luna... Din abis. Doar o clipă... Nu dă semne Că ar vrea să stea mai mult, Norii … Continuă lectura Ploaia
De vrei sa ma cunosti…
DE VREI SĂ MĂ CUNOȘTI... Autor : Aurelia Oancă De vrei să mă cunoști mai bine, Citește-ntâi câteva pagini Din cartea mea, căci ea conține Cuvinte sfinte și imagini. Acolo vei putea alege Fărâmele de suflet spart, Cu ața dragostei să-l lege Doar cel cu care eu împart, O bucurie, o tristețe, Și tot ce-n … Continuă lectura De vrei sa ma cunosti…
Balada cu poveti
Autor : Mircea Trifu Mă-ntorc, de-mi amintesc vreodată, Cu-aceiași pași, pe-același nesfârșit, Să sprijin gândul de aceiași poartă Unde m-așteaptă tot ce n-am găsit. Aici, brodat, e-un labirint pe ducă, Îl despletesc, dar fără să îmi scuip, Când mușc din coaja lui de stâncă Toți dinții-ajunși ca țărmul de nisip. Că doar aici e … Continuă lectura Balada cu poveti
Rondul de noapte
Rondul de noapte Ștefan Doroftei Doimăneanu O umbră de vis mă-nţeapă cu doruri Un val furios se îneacă la mal, Pe stele de foc, în noapte cad storuri Şi parcă se sting într-un somn infernal. Cobor în răgaz mă prind de secunde Sunt liber să beau din odihnă nectar, Un fir de nisip aleargă niciunde … Continuă lectura Rondul de noapte
Menirea noptii mele de cerneala
Autor: Mircea Trifu Răsfoiesc viață cu viață să mă regăsesc cu mine, Cel ce-a fost născut să fie nesecat prin ochii tăi, Când mă scurg în vis, femeie, peste palida rușine, Ca un lup pândind dorința geamătului tău dintâi. Și mai flămânzit ca haita lupilor legați în lanțuri, Îmi las balale cuviinței și veșmântul … Continuă lectura Menirea noptii mele de cerneala
Robul
Robul Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu Târziu mi s-a desprins din ochi neantul Plătind facturi la lacrimi şi dorinţe, M-a refăcut din dor şi foc înaltul Creându-mi visuri noi din suferinţe. Puteam fi prinţ dar am ucis consemnul Şi am furat iubire fără seamă, Am fost surprins când mi-a zâmbit infernul Şi m-a lăsat să evadez … Continuă lectura Robul
La margine de gand
Autor: Elena Tudosa La margine de gand, Pierduta în visare, Ma-ntreb mereu oftand, De ce iubirea doare?!? Speranța-ți pui în ea, Vrand vise sa-mplinesti, Și-oricat de mult ai vrea, Prin suferinti plătești. Tăcut durerea-ți strangi, În al palmelor pod, Și inima îți frangi, Ramai tristeții, rob. Sa cauți alta stea, Durerea te retine, Nimic putand … Continuă lectura La margine de gand
Un poem pe-un prag de casa
Autor: Mircea Trifu M-am pierdut în mintea asta și nu văd nici o cărare Să-mi alung bătrâna noapte ce stă ghemuită-n mine De-aș putea convinge ceața muntele să mi-l coboare Imi voi scrie azi iubirea, să-mi ajungă pâna mâine. Stând la capul dimineții s-o citesc cu-aceiași ochi Ce-i dezvirginau misterul nopțior printre cuvinte Și-mi … Continuă lectura Un poem pe-un prag de casa
Deasupra norilor
DEASUPRA NORILOR Autor: Aurelia Oancă Când te înalți deasupra norilor Și vezi în infinitul mare O altă lume ce îți dă fior Tu te gândești la clipa care moare. Ești protejat de pasărea în zbor, Hubloul mic ți-arată universul Ce se desprinde parcă de pe nor Și simți că ți se-mpotmolește mersul. O stea-ți zâmbește … Continuă lectura Deasupra norilor
Prometeu salvat de-o Crista
PROMETEU SALVAT DE-O CRISTĂ Autor: Mircea Trifu Patimi sângerând pe buze mi se zvârcolesc de sete, Ce îmi gem ca două fete langă-un dumicat de miere, Neavând nici o putere și nici rang să-i dau porunci. Când la sânii dulci mă urci să-i sorb râul de durere. Iar îmi bate marea-n tâmple și mă … Continuă lectura Prometeu salvat de-o Crista
Amintire cu gutui…
Autor: Teodora Dumitru Mi-amintesc cu nostalgie, De gutuile din geam, Ce-mi umpleau de bucurie , Sufletul, cand le priveam ! Și o lacrimă-n neștire , Rătăcită-ncet coboară, Când mă duc în amintire , Și începe ca să doară ! Eu o las ușor să pice , Pe coala de scris , curată, Și-apoi ,dorul ei … Continuă lectura Amintire cu gutui…
Sufletul, gandul si inima
SUFLETUL, GÂNDUL ȘI INIMA Autor : Aurelia Oancă De vei căta în tine taine sfinte Ascultă glasul sufletului tău, El va șopti prin magice cuvinte Ce poate le-a trimis chiar Dumnezeu. Vei auzi în fiece silabă Mesaj astral ce-ți este destinat, Cu sufletul vei auzi în salbă Cuvinte ce în gând s-au adunat. Atinge-le ușor … Continuă lectura Sufletul, gandul si inima
Gandul
Gândul Autor:Ştefan Doroftei Doimăneanu Fiincă sunt un aiurit Şi încerc să mă trezesc, Dincolo de infinit Strop de gând nu mai găsesc. Caut şi tot răscolesc Încărcându-mă cu zel Labirint de nori găsesc El se-ascunde, un mişel. Vreau să-l prind într-un catren Cu mult har şi cu umor, Să dau drumul la antren În idile … Continuă lectura Gandul
Dorintele lumii
Dorințele lumii Autor: Mircea Trifu Stau stele în casă, închise de frică Și viața eternă e-un fulg de zăpadă, În roata cea oarbă o mână antică, Alege un nume de stea ce-o să cadă. Steaua răsare, ca pământul s-o vadă, Aleasă-n veșmântul de foc al luminii Și-mpăcată ca ploaia în vers de baladă, Se … Continuă lectura Dorintele lumii
Fereastra cu crini
Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu Sunt fante de vis din genune plecatCălătorind pe o rază de lună,Alerg pe tărâm de fiori fermecat,Unde ielele toate se-adună. În drumuri la zâne ades mă opresc,Le valsez pe covoare de noapte,În vrajă sculpez tot abisul cerescCu solfegii, în dălţi ferecate. Aud permanent în foşnetul zăriiUn strigăt şoptit de vântul … Continuă lectura Fereastra cu crini
De-ar durea …
De-ar durea ... Autor: Mihaela CD De-ar durea rautatea , unii poate c- ar urla Intr-un vacarm nebun si sumbru ne-am afla Dar adevaru-i ca nu doare deloc ca sa fii rau Ba chiar cu cata satisfactie mai fac si tambalau De ce in loc de rautate nu putem sa fim buni … Continuă lectura De-ar durea …
