RĂTĂCIRI Autor: Lidia Zadeh "Ne pierdem orbi în rătăciri bolnave" Când totul ni se năruie-n iubire Vom traversa tristețile ca sclave Cu pașii aplecați spre mântuire Cu firea adâncită în paloare Descânt ca o nebună prin culori Într-un banal al vieții trecătoare Mi-aș vinde frici ca pe copii din flori Încet încet … Continuă lectura Lidia Zadeh* RĂTĂCIRI
Categorie: Ganduri
Aurelia Oancă -CÂTE SE POT SPUNE DIN IUBIRE
CÂTE SE POT SPUNE DIN IUBIRE Autor: Aurelia Oancă Am să te iubesc cât veșniciaȘi de-acolo poate înc-un pic,Mi-ai deschis în suflet armonia,Ce nu se compară cu nimic. Dintr-o rază mi-ai făcut cununaȘi din stele perle peste ea,În crâmpei de noapte mi-ai pus lunaCu veșmântul ei de catifea. Din săruturi mi-ai … Continuă lectura Aurelia Oancă -CÂTE SE POT SPUNE DIN IUBIRE
Arpad Toth *Dorind mereu să fiu mai bun
Dorind mereu să fiu mai bun Autor: Arpad Toth Dorind mereu să fiu mai bun,Mulți mă considerau „nebun”:De ce viața nu mi-o trăiescȘi vreau spiritual să cresc?Bucuria cea deplină,N-are de unde să vină,Doar Dumnezeu este sursa,Fecioara susține cursa!În lume-i degringoladă,Prostia e o dovadă,Trăim vremuri foarte grele,Virusul are putere!Dumnezeu nu m-a înșelat,Când nu mi-a dat, m-a … Continuă lectura Arpad Toth *Dorind mereu să fiu mai bun
Aurel Furtună- Astrale
Astrale Autor: Aurel Furtună -pentru Many- Gândul tău alungat de dor printre astre Hoinar,pribeag pelerin prin spaţii himere Răspunsul furat,timpul,durerile albastre, Moarte,suferinţe,apuse în vieţi efemere Clipa e un mileniu în speranţele noastre. Mercenar între stele,pustiu de albastru E gol ancestral de iubire,mai cauţi spre necuprinsele zări ? Ce e murit,etern efemer, Steaua apusa, murită … Continuă lectura Aurel Furtună- Astrale
Gabriel Ionescu- ROMANTISM
ROMANTISM Autor: Gabriel Ionescu În Gara Vieții vin și pleacă trenuri. Multe sunt pentru tine și te urci în ele, În timp, se-întâmplă să le pierzi și tremuri, Ai grijă, nu pierde multe însă, c-o să dai de rele. Trăind, am activat în câteva mari colectivități Și peste tot, eu m-am … Continuă lectura Gabriel Ionescu- ROMANTISM
Aurelia Oancă -ÎNCHIDE ZĂVORUL
ÎNCHIDE ZĂVORUL Autor: Aurelia Oancă Închide zăvorul la ușa cu geamȘi lasă doar luna să vadă,Un loc mai ferit unde noi doi eramIubirii nespuse ofrandă. Ascunsă de ochiul cel rău și viclean,Ascunsă de gurile rele,Să crească în inimi ca floarea pe ram,Să fie o stea între stele. Fiorul ce crește ca râul curgând,Să … Continuă lectura Aurelia Oancă -ÎNCHIDE ZĂVORUL
Fragment dintr-un câmp cu maci
Autor:ITOAFĂ ADRIAN GEORGE Fragment dintr-un câmp cu maci Astăzi nu am găsit altceva mai bun decât să exprim recunoștința că suntem, când puteam să ne fim străini, dematerializați printre maci. Și apoi cum te-aș fi cunoscut din mulțimea infinităților neîntrupate? Sigur ne-am fi atras în tot lanul cu maci. Mirosind sângele macilor jertfiți pe câmpul … Continuă lectura Fragment dintr-un câmp cu maci
Și frunzele…
Și frunzele... Autor: Ovidiu Purcarea Cad frunzele lent câte una,Coroana ușor se destramăM-așez tremurând pe băncuțăSub nucu’ ascuns în aramă Privesc rătăcit spre portițăRugina se-așterne ușorHai vino aici lângă mineSă fim lângă frunze când mor Să stăm inc-o clipa cu eleLipiți amândoi mâna-n mânaSa lăsam universul sa zboareSă ne stingem in frunze ‘mpreuna. OP PRMEl … Continuă lectura Și frunzele…
Aurelia Oancă -CE ESTE CLIPA
CE ESTE CLIPA Autor: Aurelia Oancă Ai măsurat în viața ta o clipă?Vei spune: Nu. E-o clipă și atât!E-adevărat, dar are o aripăCe poate să cuprindă-ntreg pământ. O clipă poate fi nemărginireaCând sufletul ți-e de iubire plin,Sau poate fi cuprinsă-n amăgireaVărsată într-o cupă de pelin. O-ntreagă viață poate schima clipa,Sau un … Continuă lectura Aurelia Oancă -CE ESTE CLIPA
Silvia Mihăilescu-,, POEZIA MIHAELA CD,,-ACROSTIH
,, POEZIA MIHAELA CD,,: -acrostih - Am remarcat ce dăruiește și dorește poezia Mihaelei CD în volumele sale,,IUBEȘTE-MĂ ÎN FIECARE ANOTIMP,, printr-un ,, DIALOG PESTE OCEAN,, trecând ,, PRIN OCHII MEI,, cu,, PAȘI DE CATIFEA,,… UN (FEL DE )ACROSTIH Autor: Silvia Mihăilescu ,, Pășind prin viață,, ,, Printre amintiri,, ,, O salbă de trăiri e viața,, ,, Ești … Continuă lectura Silvia Mihăilescu-,, POEZIA MIHAELA CD,,-ACROSTIH
Ion Lesenciuc* De despărțire,
De despărțire, Autor: Ion Lesenciuc Nu am crezut – că pot, să și îmbătrânesc, nu cred, că – într-o zi apusul, îmi va fi la fel, deși – nu te-am iubit atâtea primăveri, tu ai crescut, gingașă – ca și ieri! Acum – când dojenesc amorf și când – luminile se sting mereu, răspunde-mi, … Continuă lectura Ion Lesenciuc* De despărțire,
Aurelia Oancă -CUM ARATĂ FERICIREA ?
CUM ARATĂ FERICIREA ? Autor: Aurelia Oancă Am colindat cu pașii tinerețiiPe căi de lume și cu dorul prins,La un rever de haină ce e nins,De albele petale-a frumuseții. Am vrut să știu și eu cam cum aratăUn fruct dorit de toate și de toți,Râvnit în taină chiar și de doi hoți,Care în … Continuă lectura Aurelia Oancă -CUM ARATĂ FERICIREA ?
Mamele au un cer al lor
Mamele au un cer al lor Autor: Delia Copândean "Mamele au un cer al lor" când pășesc pe pământ așează stele în sufletele copiilor. Mamele nu au tălpi, au doar genunchii, se pleacă din șale să își întindă cu mâinile inima ca un scut deasupra puilor și împietresc așa ca niste arcuri de curcubeu cu … Continuă lectura Mamele au un cer al lor
Arpad Toth *Mama pământ
Mama pământ Autor: Arpad Toth Noi ne comportăm ca dracii,I-am îndepărtat copacii;Mama Pământ și natura,Tolerează impostura!E atât de iertătoareȘi cât e de răbdătoare,Se comportă ca o mamă,Ne dă flori și ne dă hrană!Dacă privești Mama Pământ,Gândul rău se duce-n vânt,Nu poftești femei frumoase,Le stimezi că-s arătoase!Tu, doar calm slăvești natura,Frumusețea, creatura,Darul ei privilegiat,Pe care Domnul … Continuă lectura Arpad Toth *Mama pământ
Aurelia Oancă -A MERGE ÎNAINTE…
A MERGE ÎNAINTE... Autor: Aurelia Oancă A merge înainte este viață,A fi un simplu om este un dar,Să ai curaj, să fii mereu povațăȘi să împarți la lume al tău har. Să nu privești în urma ta vreodată,Ce-a fost este trecut și a trecut,În ochii tăi să pui priviri ce cată,Spre viitor, spre … Continuă lectura Aurelia Oancă -A MERGE ÎNAINTE…
Al Florin Tene-ÎȚI RĂSFOIESC POSTULATELE…
ÎȚI RĂSFOIESC POSTULATELE... Autor: Al Florin Tene Zilnic sorbeai din apa lui HristosȘi te revendicai din alte propozițiicând pe drumul fără de folospândea dreapta clipă a morții.Pe-un sânge sfânt călcai pe drum murdarpurtând în spate cruci imaginaresperând că pronia cerească ne dă harcând răutatea altora ne doare.Îți răsfoiesc postulatele gravehămesit de-nțelepciune și de razecum sunetul … Continuă lectura Al Florin Tene-ÎȚI RĂSFOIESC POSTULATELE…
Aurel Furtună- NOPŢI
NOPŢI Autor: Aurel Furtună Adevărul,claustru,abisale genuni Timp mistuit în zăpezi ancestrale Flăcări suave, poeme triste şi rugi Fantomatice forme,forme astrale Într-un mort ţintirim,negrele cruci. Deasupra luceferi şi umbre de cai Nechează a moarte,a pustiu şi a jale Pază-s aripi măiastre de heruvim În vremea nopţilor lungi,hibernale. Mai citește: Invitație de participare la antologiile … Continuă lectura Aurel Furtună- NOPŢI
Aurelia Rînjea-O SALVARE POEZIA
O SALVARE POEZIA Autor Aurelia Rînjea Nu știu cineMi-a picurat în sufletFărâme de infinitLicăririCa niște îngeri ieșițiLa soareUn foc mocnit ardePrintre păsările umbreiOchi de trifoiAninați de ciutura din noriÎncolțește nădejdeaCu aură de poezieSalvatoare din cele văzuteȘi din cele nevăzute Mai citeste Expozitia ”Descopera-mi sufletul” artist Mihaela CD-la Hanul Moldovenesc din Canada Copilărie -colaj Mihaela CD … Continuă lectura Aurelia Rînjea-O SALVARE POEZIA
PRIN POARTA VREMII
PRIN POARTA VREMII Autor: Aurelia Oancă Prin poarta vremii se strecoară Un fir de viață aurie, Covorul galben îl măsoară La fel ca strugurii din vie. Năluca trece peste ape Și-adună-n tivul ei luciri De raze ce vin să se-adape Pudrând oglinzi cu străluciri. O punte de suspine plină … Continuă lectura PRIN POARTA VREMII
Crucilă Bianca Alexandra* INSOMNIA
INSOMNIA AUTOR: Crucilă Bianca Alexandra Era 4 dimineața. Țineam picioarele întinse și încercam să-mi imaginez ce e în spatele tavanului pictat cu doi ochi. Mâinile îmi tremurau spasmodic, precum un sughiț neîntrerupt al copilului care urlă înspăimântat de singurătate. Aud focuri de artificii și îmi rotesc privirea spre geam. Vreau să-mi imaginez fericirea altora, dar … Continuă lectura Crucilă Bianca Alexandra* INSOMNIA
Lidia Zadeh* ȘTII ?
ȘTII ? Autor: Lidia Zadeh Ar fi banal să ne îndrăgostim ca vii Sau poate fi un vis de amatoare Știi câți ani am sau dacă am copii Știi că mai am o inimă ce doare Și uneori mai fac endoscopii Știi că trăiesc într-un atelier modest Știi că cinstesc … Continuă lectura Lidia Zadeh* ȘTII ?
Ultima seară
Ultima seară Autor: Ovidiu Purcarea Iubito, ți-am dat iarăși tristețeaDurerea-mi in suflet purtândAm uitat că plăpând îți e trupulÎn odaie îl simt fremătând M-oi lăsa in genunchi lângă tineȘi totul e straniu și n-am un cuvântIubito nu fi tristă, mă iartăE toamna târzie, și frunze pe vânt In ultima seară iubitoPe trupu-ți firav tremurând,Privirea să-mi … Continuă lectura Ultima seară
Aurelia Oancă -CELOR CARE SCRIU POEZIA VIEȚII
CELOR CARE SCRIU POEZIA VIEȚII Închin aceste versuri, celor care mi-au salvat viața, cu mulțumiri infinite! Autor: Aurelia Oancă Voi, îmbrăcați în aura de înger, Ce vieții îi aduceți înfloriri, Mi-ați dăruit o inimă și sânger În infinite, calde mulțumiri. Când te-ntâlnești o clipă cu sfârșitul Și-n ghiara … Continuă lectura Aurelia Oancă -CELOR CARE SCRIU POEZIA VIEȚII
Libertatea
Libertatea AUTOR: Ghica Izabella Iasmina Obișnuiam să-mi exprim aprecierea, Credeam că e obligația mea Și-mi răsuna în minte: Ascunde adevărul, doar atunci îți va fi bine! Mă simt credulă fiindcă am ajuns aici Chiar dacă acest munte de corupție tu îl ridici. Mă doare că libertatea e doar un vis. Până nu scap din acest … Continuă lectura Libertatea
Aurel Furtună- Dor
Dor Autor: Aurel Furtună Mai ști,când mă topeam în sângele tău devenind lumină, simfonie astrală a începutului lumii Daimon ce împarte viață și moarte, durere și fericire, răsărit și apus ?! Îți mai amintești ce iubire salbatecă și barbară,pe-amandoi ne-a sedus și răpus în iadul aprig al vieții ?! Mai ști ce gust … Continuă lectura Aurel Furtună- Dor
Aurelia Oancă -DIN ZBOR DE FLUTURI
DIN ZBOR DE FLUTURI Autor: Aurelia Oancă Din zbor de fluturi am să iau tandrețea,Iar din azur, seninul din privire,În inimă aș vrea iar tinerețea,În suflet un buchet de fericire. Aș vrea s-alung tristețea ce-mi frământăȘi sufletul, și inima ce doare,Ascusă-n pana din aripa frântă,Căzută-n cupa florii care moare. Și … Continuă lectura Aurelia Oancă -DIN ZBOR DE FLUTURI
Crucilă Bianca Alexandra* ATIPIC
ATIPIC AUTOR: Crucilă Bianca Alexandra Stăteam la o masă de-abia curățită, de-abia ștearsă, deși tot rămăsese-o urmă galbenă în margine. Țineam palmele întinse, apropiate, și în interior pusesem o lumânare aprinsă și subțire. Și a apărut un chip. Leit mie. Păr verde, ochi topiți parcă din lut, ca un arbore crescut într-un deșert avid... M-a … Continuă lectura Crucilă Bianca Alexandra* ATIPIC
Vis de iarnă
Vis de iarnă Autor: Ovidiu Purcarea Hai să nu plecăm la dans, iubito-n seara astaSă stăm, să ne privim in ochi și sânii să-ți atingTrupu-ți mi-l lasă pe covorul moaleSă dispărem in fum, când lumânări se sting. Să mai rămânem doar o noapte-n odăița noastrăAscunși in nebunie, doar noi să fim in ringDorința să se … Continuă lectura Vis de iarnă
Aurel Furtună- Depărtări
Depărtări Autor: Aurel Furtună Vuietul mărilor.visul corsarilor Drumul corăbiilor,glasul chemărilor Spre depărtări. Licărul stelelor,cântecul apelor Chinul pescarilor,dansul sirenelor Farul paiețelor,zborul cocorilor Spre alte mări. Dorul iubirilor,foc amintirilor Legea ursitelor,jocul destinelor Spre sideral. Țărmul iubirilor,raiul trădărilor Zona uitărilor,a naufragiilor Portul final. Mai citește: Invitație de participare la antologiile tematice ”ÎMPREUNĂ” editura GLOBART UNIVERSUM … Continuă lectura Aurel Furtună- Depărtări
Arpad Toth *Să dispară pandemia
Să dispară pandemia Autor: Arpad Toth Să dispară pandemiaSă dispară pandemia,Să-și revină RomâniaȘi printr-o muncă firească,Economia să crească! Mai citeste: Clubul GOLD al revistei tiparite Doneaza din suflet pentru sufletul tau! De ce sa cumparam cartile unui autor? Revista de colectie, tiparita Expozitia ”Descopera-mi sufletul” artist Mihaela CD-la Hanul Moldovenesc din Canada Copilărie -colaj Mihaela … Continuă lectura Arpad Toth *Să dispară pandemia
Gabriel Ionescu- DE LA MAICA BUNA
DE LA MAICA BUNA Autor: Gabriel Ionescu Sigur că nu poți controla tot ce se-întâmplă-n viață. Talentul e să-ți controlezi reacția la întâmplări. Acolo-i și puterea ta și asta se învață, Dar asta, numai de la înțelepți ai așteptări. La Bătrânețe, numai două lucruri își sporesc valoarea, Acestea-s Timpul și Persoanele de … Continuă lectura Gabriel Ionescu- DE LA MAICA BUNA
Aurelia Oancă -ASCUNDE DOAMNE…
ASCUNDE DOAMNE... Autor: Aurelia Oancă Ascunde Doamne, răutatea lumiiSub vălul păcii cu puteri de rai,Sub piatra rece sau tăcerea humiiȘi-n schimb în suflet bunătate dai. Din ură să faci Doamne flori plăpândeȘi-n ele să așezi parfum de vis,Iubirea între semeni să inundeȘi pragul din superbul paradis. Din vorbe goale, Doamne fă cuvinteCe înfloresc atunci … Continuă lectura Aurelia Oancă -ASCUNDE DOAMNE…
Vlad Babiciu* Trecerea iubirii
Trecerea iubirii Autor: Vlad Babiciu Trece orele,secundele Prin degetele tale, Trece viața scurtă si amăgitoare uneori, la sentimentul iubirii, cum firul de păr se rupe ușor de părul tău și pleacă. Ne numărăm zilele în fiecare pași, umblați pe drumul vieții. Trece gandul furiș prin mintea ta. Iubito, cand ți-am dat inelul de aur, prima oară l-ai … Continuă lectura Vlad Babiciu* Trecerea iubirii
Rugăciune deșarte
Rugăciune deșarte Autor: Ovidiu Purcarea O noapte trista, ...și am băutPaharul prieten l-am avutCând ne-am iubit, când ne-am certatLa Bachus triști ne-am închinatIn vin... ne-am înecat Nori negri lămpile imbeznauGânduri in fum se risipeauDoar pianul trist se tânguiaTristețea lui la braț cu a meaMereu se dezmierdau. Cu capul greu și făr-un gândPriveam paharul gol tăcândSub … Continuă lectura Rugăciune deșarte
Trandafir Simpetru* Adio
Adio Autor:Trandafir Simpetru DespreTrandafir Simpetru: Volumele publicate 1.Suflete înghețate, poezii, ed. Alma, Galați 1990, 2. Prizonierii umbrei, poezii, ed.Setra, Brăila 2001. 3.Dezlăcrimarea nopților, poezii, ed. Setra,Brăila 2001. 4.Privește, visând iubito,poezii,ed.Setra,Brăila 2002. 5. Furia îngerilor, poezii, ed. Amurg sentimental,București 2003.6. În pas cu orologiul, poezii,ed. Amurg sentimental, București 2003.7. Pașaport spre … Continuă lectura Trandafir Simpetru* Adio
Aurelia Oancă -SĂ ȘTII IUBITE…
SĂ ȘTII IUBITE... Autor: Aurelia Oancă Să știi iubite, că-ntr-o zi de iarnă,Ai pus un foc în sufletul rănit,Căldura lui făcut-a să se cearnăDurerea-n noapte și-ntr-un inifinit. Cu ochii tăi ai străbătut imensulȘi ai plantat o floare-n ochii mei,Prin ea să văd petale-n universulCe își croiește drumuri printre stei. Tu ești o stâncă … Continuă lectura Aurelia Oancă -SĂ ȘTII IUBITE…
Al Florin Tene-CONCEPTUL DE JUDECATĂ ÎN LOGICA LUI ARISTOTEL
CONCEPTUL DE JUDECATĂ ÎN LOGICA LUI ARISTOTEL Autor: Al Florin Tene Construirea sistematică a logicii lui Aristotel este primul sistem complet de logică, în înțelesul că toate sensurile, care le descoperim în această disciplină, au fost puse de către Aristotel, filozoful care a rezolvat într-un fel această problemă. Din acest punct de vedere, pe … Continuă lectura Al Florin Tene-CONCEPTUL DE JUDECATĂ ÎN LOGICA LUI ARISTOTEL
Aurel Furtună- Geneza 3
Geneza 3 Autor: Aurel Furtună Asa a fost sa fie bufnita-n cetate. Pământul sa se-nmoaie într-un pahar cu vin Si tot ca el, Pământul, sa crească-n greutate. Putin câte putin... Mai citește: Invitație de participare la antologiile tematice ”ÎMPREUNĂ” editura GLOBART UNIVERSUM *Montreal 2023 EMISIUNI SALUT ROMANESC DIN MONTREAL-talk-show Despre cartile autoarei Mihaela CD … Continuă lectura Aurel Furtună- Geneza 3
Aurelia Oancă-UNDE-I PRIMĂVARA?
UNDE-I PRIMĂVARA? Autor: Aurelia Oancă M-am rătăcit prin parcul mare Și ochii mei cătau în sus, Mi s-au părut de-altă culoare Toți pomii ce-n frunzare-au pus, Și galben, dar și roșu la-ntâmplare Au mai lăsat și dungă verde-brun, Mi-au scuturat și mie la picioare Ici-colo câte-o frunză arsă-n drum. … Continuă lectura Aurelia Oancă-UNDE-I PRIMĂVARA?
Arpad Toth *Prețuiește clipele frumoase,
Prețuiește clipele frumoase, Autor: Arpad Toth Clădește-ți zilele pompoase,Orice rău are și un bine...Alege doar ce-i pentru tine!Dacă răul nu ar exista,Binele cu ce l-ai compara?Cu bine sau rău viața trece...Omul bun roadele-și culege! Mai citeste: Clubul GOLD al revistei tiparite Doneaza din suflet pentru sufletul tau! De ce sa cumparam cartile unui autor? Revista … Continuă lectura Arpad Toth *Prețuiește clipele frumoase,
Ion Lesenciuc* Renașterea,
Renașterea, Autor: Ion Lesenciuc Și dacă rolul - nu îmi aparține și joc – în fapt, un trist actor, când depresiv și anxios din fire, întotdeauna – răspund politicos! Închei discursul – întotdeauna vesel - și optimist și în acord cu ceilalți, dispus – pentru un timp să îmi schimb rolul, doar, să mă creadă … Continuă lectura Ion Lesenciuc* Renașterea,
CU FRUMUSEȚEA VERDE…
CU FRUMUSEȚEA VERDE... Autor: Aurelia Oancă Când iar va răsări-n păduri speranța, Cu muguri verzi pe fiecare ram, Pe-aripi de vânt va colinda romanța Că am trăit o iarnă și te am, Aproape, lângă mine și-n veșminte Mai pun un strop din călimara verde, Mai scriu cu slove mici niște cuvinte În … Continuă lectura CU FRUMUSEȚEA VERDE…
Aurel Furtună- Geneza 2
Geneza 2 Autor: Aurel Furtună Asa l-a lăsat pe om Dumnezeu Incult șileneș,amorf și tembel. Lumea,Universul,Totul, Se nasc dintr-un punct ultra dens,infinit ?! Ca totul,chiar omul,sunt un Nimic colosal Fericit-agonic în acest paradis infernal. Când spațiu-timpul e totul,morișcă Efect-cauza,incertitudini,mister Într-un tărâm ipotetic și palid eter… Mai citește: Invitație de participare la … Continuă lectura Aurel Furtună- Geneza 2
Crucilă Bianca Alexandra* AUTOCARUL CU OAMENI ADORMIȚI
AUTOCARUL CU OAMENI ADORMIȚI AUTOR: Crucilă Bianca Alexandra Era vreo 5:47 dimineața, autocarul plecase. îmbulzeală. miros de extenuare. frustrare că dimineața e prea de dimineață. mâinile se jucau în lumina răsăritului ca niște balerine sau ca niște figurine ale teatrului de păpuși. Alt autocar întrecea autocarul mahmur. Bătrâni adormiți, cu gurile căscate, cu ochii închiși, … Continuă lectura Crucilă Bianca Alexandra* AUTOCARUL CU OAMENI ADORMIȚI
Lidia Zadeh* ȘOMERĂ
ȘOMERĂ Autor: Lidia Zadeh Nu mai am job sunt relativ șomeră Nepoții cresc și ei pe unde pot Copiii mari își văd de carieră Și soțul cântă ca un patriot Părinții se încurcă-n amintiri Și viața uneori li se ascunde Le vin scadențe fără prevestiri Când Dumnezeu le numără secunde Bunicii dorm … Continuă lectura Lidia Zadeh* ȘOMERĂ
BUCHETUL PLIN…
BUCHETUL PLIN... Autor: Aurelia Oancă În inimi când răsare o iubire E primăvară chiar de-i ger cumplit, Fiorul cald se cheamă „Fericire” Și este cu speranțe împletit. Se nasc apoi povești ce urcă-n noapte Spre luna care poartă văl de-argint, Dar care are-n buzunare șoapte De dragoste, de dor și … Continuă lectura BUCHETUL PLIN…
Ma simt român… de Lilian Curevici
Ma simt român... ... Autor: Lilian Curevici Ma simt român, oriunde și oricând, Chiar și în locuri mult îndepărtate, Acolo, unde-mi dau mereu cuvânt Sa spun ce cred, cum este, pe dreptate... Ma simt român-n Soroca, la cetate, Acolo piatra-mi spune românește, Ca peste Prut rămas-au sora, frate, Iar sarma rușinoasă mai trăiește. Ma simt … Continuă lectura Ma simt român… de Lilian Curevici
Vlad Babiciu* Sărutul dimineții
Sărutul dimineții Autor: Vlad Babiciu Dimineața bei cafeaua cu sărutul meu pe buze Din spuma laptelui ti-am făcut aripi ca să zbori Clopotele de jar sunt trase de clopotarii Ce sărută și se închină la semnul dragostei. Altarele plang în bisericile de flori Florile au amețit de lumina primăverii Din celulele vieții ți-am făcut inima rănită Din pustiul sufletului ți-am aruncat un … Continuă lectura Vlad Babiciu* Sărutul dimineții
DACĂ MÂNA O ÎNTIND…
DACĂ MÂNA O ÎNTIND... Autor: Sandu Chiva Am atins cerul cu mâna Să te caut printre nori Fiindcă eu întotdeauna Dimineața vin cu flori. Am atins cu mâna stele Dar erau atât de sus Și niciuna dintre ele La suflet nu mi-a ajuns. Numai tu îmi poți ajunge Nu știu însă de mă vrei.. Mi-a … Continuă lectura DACĂ MÂNA O ÎNTIND…
HIPERBOLA POEZIEI
HIPERBOLA POEZIEI Autor: Aurelia Oancă Prin univers purtată ca o esență vie, În trup de lut ea crește unde apoi învie, Și un condei de suflet dorește ea să fie, Pe fila albă, ninsă, devine poezie. Cu versuri lungi sau scurte se arată, Cuprinde dor de el sau de o … Continuă lectura HIPERBOLA POEZIEI
Arpad Toth *Pe la spate iar sunt șoapte,
Pe la spate iar sunt șoapte, Autor: Arpad Toth Murele deja sunt coapte.E soția și fetița…Bine că și-a pus fundița.Dacă are roșu pe ea,Lupul nu mai face ce vrea,Căci de roșu-i este frică…Și să știm nu prea ne strică!Acum facem gălăgie,Nu vine ursul că știe…Toți suntem cu gura mare,Iar el pleacă din onoare.Ce bine-i vara … Continuă lectura Arpad Toth *Pe la spate iar sunt șoapte,
Pentru cineva
Pentru cineva AUTOR: Ghica Izabella Iasmina Nu suport să aud cum îmi vorbești Mă doare să știu cum gândești Înfumurarea nu te lasă să înțelegi Că în sărăcie știi să iubești. Uită de asta, Ce faci acum la urmă vei schimba Pentru că aventura pe care o vei avea Va deveni închisoarea ta. Mulți au … Continuă lectura Pentru cineva
BUCIUMUL NE CHEAMĂ
BUCIUMUL NE CHEAMĂ Autor: Aurelia Oancă Pe dealuri se adună iar furtuna Și buciumul ne cheamă ne-ncetat, Să alungăm năpasta rea ca bruma Ce s-a lăsat pe câmpul nearat. Chemarea lui se-aude din răstimpuri Când Ștefan domn își aduna oștirea, Și-n lupte apărau pământ și timpuri Ca noi să … Continuă lectura BUCIUMUL NE CHEAMĂ
Ion Lesenciuc* Din fostele iubiri,
Din fostele iubiri, Autor: Ion Lesenciuc Am iubit frumoase - și deștepte și urâte – când se potriveau, toate – n-au avut răbdarea să aștepte, doar în urmă – încă, mă priveau… Demonul, mi-a suflecat trăirea, chibzuită-n care, ieri zăceam și la care astăzi – nemurirea, nu mă iartă – că am fost, ștrengar... … Continuă lectura Ion Lesenciuc* Din fostele iubiri,
ECATERINA TEODOROIU ȘI IA
ECATERINA TEODOROIU ȘI IA Autor: Nicolae Petrescu Redi De ce leoaică par prin vremuri de urgie ? Sub haina-mi ostășească eu, Doamne, port o ie. E rană și bandaj. Aminte îmi aduce de bolta zâmbitoare, de frații mei căzuți pe câmpul de onoare, de dascălii din școală , cu rază de beteală , de muica … Continuă lectura ECATERINA TEODOROIU ȘI IA
Balada CINSTEl
Balada CINSTEl Autor: Ovidiu Purcarea Uite așa, șontâc, șontâc,Pleca CINSTEA către tărgIn târgul de săptămanaCând era lumea mai bunăCând se mai priveau in ochi,Când mai scuipau de deochiScuipau in sân de trei oriDe, ...si ...dracu avea fioriPrivea CINSTEA la tarabeTargoveți cu ștaif si babeIn gura mare strigândMarfa-n slăvi prea ridicândO lua printre precupetiBuni de gura … Continuă lectura Balada CINSTEl
ÎN RÂURI DE SLOVE
ÎN RÂURI DE SLOVE Autor: Aurelia Oancă În râuri de slove se varsă Minunile scrise cândva, Și taina din timp se revarsă Pe câmpul întins și ceva Răsare din negura vremii, Cuvântul-lumină venind, Cu licăr din stelele iernii, Ce-ntregul pământ îl cuprind. Puterea din slove topește Și gheața din Cercul … Continuă lectura ÎN RÂURI DE SLOVE
Aurel Furtună-Poem din pustiu
Poem din pustiu Autor: Aurel Furtună Cândva,părăsit prin neanturi şi chinuri exilat al luminii,hoinarul poet înecase toate muzele lumii,în oceanul cu vinuri… Condamnat la tăcere, dincolo de pustie, la himere se roagă,se-nchină în lacrimi şi-acum, să-i înflorescă din călimară o liră,o simfonie să-i mai rodească din suflet o poezie,un verde,un pom. Umil,multumească-i … Continuă lectura Aurel Furtună-Poem din pustiu
Gabriel Ionescu- SĂRĂCIE
SĂRĂCIE Autor: Gabriel Ionescu În Viața asta dacă ești cinstit, Ai foarte multe șanse să rămâi sărac. Rarisimi sunt cei care-au reușit, Dacă greșesc, vă spun că haina penitenței o îmbrac. Eu ca să fiu sărac, muncesc din greu. Asta o spun azi, multe milioane de Români. Dar toți, își amintesc doar la necaz … Continuă lectura Gabriel Ionescu- SĂRĂCIE
Arpad Toth *A fi rațional, dar nu înțelept!
A fi rațional, dar nu înțelept! Autor: Arpad Toth Ceea ce s-a făcut cu judecată,E ceva sistematic ca și faptă!Poate fi metodic conform rațiunii,E logic pentru soarta acțiunii.Înțeleptul lucrează cu minte,Care-i este clară și nu minte.Este prevăzător, dar și chibzuit,Potrivit… Cu nimic de revizuit! Mai citeste: Clubul GOLD al revistei tiparite Doneaza din suflet pentru … Continuă lectura Arpad Toth *A fi rațional, dar nu înțelept!
RAPSODIA TIMPULUI
RAPSODIA TIMPULUI Autor: Aurelia Oancă Timpul și-a uitat vioara Într-un crâng din codrul des, Alergând să prindă vara Ce-a plecat c-un gând ales, Să adune printre ramuri, Coruri vesele și-n lunci, Să presare calde flamuri Peste lume și atunci, Să mai cânte Rapsodia Scrisă de o mână sfântă, Care-nalță România Și … Continuă lectura RAPSODIA TIMPULUI
Arpad Toth *Vară, vară, ce mai vară
Vară, vară, ce mai vară Autor: Arpad Toth Vară, vară, ce mai vară...Ce bine-i să dormi afară,Sub stejarul mare-nfrunzit...Unde ursul s-ar fi-ncălzit!Vară, vară, ce mai vară...Toată lumea se însoară,Numai eu nu mă însor,C-am luat-o încetișor.Femeia-i atât de dulce,Orice fac banii mi-i duce,Când mergem la prăvălie,N-o să-mi ia ce-mi place mie!Dacă aș vrea s-o chem la … Continuă lectura Arpad Toth *Vară, vară, ce mai vară
Ionuț Țene -Chemarea
Chemarea Autor:Ionuț Țene Plouă cu ochii dragostei pe palmele umede ale lacrimilor Plouă cu florile memoriei rupte dimineața de un adolescent grăbit Plouă cu pașii melancoliei în gândul orașului din inima uitării Frunzele șterg stropii ce cheamă norii îngălbeniți Ionuț Țene https://www.youtube.com/watch?v=4LJgqGSs9pk Mai citește: Scriitoarea Mihaela CD laureata a festivalului ”Fericirea -Vis Nepământean” la secțiunile: … Continuă lectura Ionuț Țene -Chemarea
Aurelia Rînjea-EMOȚII DE FLOARE
EMOȚII DE FLOARE Autor Aurelia Rînjea Un sărut abisalÎn cântecul mierleiCând își strigă copiiiIarba spune povești Cu emoții de floareÎn fereastra inimiiUn dor strigăEliberat din pagina zileiUn poem se scrie singurPe fila încă verde A copilăriei Mai citeste Expozitia ”Descopera-mi sufletul” artist Mihaela CD-la Hanul Moldovenesc din Canada Copilărie -colaj Mihaela CD Impresii după evenimentul … Continuă lectura Aurelia Rînjea-EMOȚII DE FLOARE
FERICIREA ȘI NEFERICIREA
FERICIREA ȘI NEFERICIREA Autor: Aurelia Oancă M-am întâlnit în drum cu fericirea. Era frumoasă, zveltă-n pas vioi, Cu zâmbet cald mi-a răscolit iubirea Și mi-a propus să nu mai trec prin ploi, Dar a plecat de zor spre altă zare Și m-a lăsat cu gândul atârnat De-o bucurie fără-asemănare Și … Continuă lectura FERICIREA ȘI NEFERICIREA
Iarnă din vis
Iarnă din vis AUTOR: Ghica Izabella Iasmina Începe iarna, urmează să ningă Copacii par mai groși, par mai frumoși Ziua sperăm să avem vreodată tot ce am modelat din zăpadă Iar seara ne ascundem de frig în casă Decorăm casa cu lumini, în lumina lor povestim Lângă o cană de ciocolată caldă toată noaptea citim … Continuă lectura Iarnă din vis
MIRUL DAT DE ZEI
MIRUL DAT DE ZEI Autor: Aurelia Oancă În zori de zi când cerul își deschide Fereastra transparentă spre zenit, A nopții poartă cu zăvor se-nchide Și-ți amintește-n taină c-a venit, Un răsărit albastru printre gene Care îți scaldă fața murmurând, Deschizi și tu fereastra ta alene Și-ți spui o … Continuă lectura MIRUL DAT DE ZEI
Ionuț Țene -Lacrimile Bucovinei
Lacrimile Bucovinei Autor:Ionuț Țene Să nu uiți Ioane Privește și plângi Școlile române zidite în Cernăuți De versul lui Eminescu Închise, Închise Călcate, Călcate De Bocancul întunericului Să nu uiți Ioane Privește și plângi Bisericile clădite din mănăstirea Peri Închise, Închise În țara coconilor lui Dragoș De palma grea a întunericului Să nu uiți Ioane … Continuă lectura Ionuț Țene -Lacrimile Bucovinei
Monica Berglund-DIN CÂND ÎN CÂND
DIN CÂND ÎN CÂND Autor: Monica Berglund Trecută-i clipa viitoare,Prezentul e ceva în transformare,Cu greu accepți ideea mareCă noi suntem numai trecut. De-acel trecut pare că-ți este frică;În viitor fugind te poți minți mai mult,Planuri deșarte și făcute-n pripăȚi-acoperă păcatul și mai mult. Oprește-te, oprește-te o clipă,Respiră-adânc și plângi,Și-abea după ce-ai plâns destul trecutulȘi-ai regretat … Continuă lectura Monica Berglund-DIN CÂND ÎN CÂND
ȘASE VRĂBII
ȘASE VRĂBII Autor: Aurelia Oancă Pe un gard vreo șase vrăbii Stau la sfat și ciripesc, Despre iarnă povestesc, C-a venit cu niște săbii Reci, tăioase și-ascuțite, Cu nămeți puși peste tot, Astfel ele nu mai pot Să culeagă risipite Mici semințe dintr-o floare Sau un bob din con de brad, … Continuă lectura ȘASE VRĂBII
A trecut timpul
A trecut timpul. Autor: Delia Copândean A trecut timpul. Port umbra alungită, prinsă sub tălpi, de marginea călcâielor ca pe o cârpă veche, jilavă și găurită. Privesc, a nu știu câta oară, spre soarele apunând și mă minunez de faptul că sunt aici și pot admira miracolul acestui spectacol cotidian, banal. Încă îl mai caut … Continuă lectura A trecut timpul
Olimpia Sava- DECOR DE SEARĂ
DECOR DE SEARĂ Autor: Olimpia Sava S-a ivit pe cer un iaz. Îl privesc plini de necaz Nori întunecaţi, de smoală. Iată că ies la iveală Şi alţi nori, puţin roşcaţi, Pe tot ceru-mprăştiaţi! Unii, mici, cu mai mult haz, Au găsit loc bun pe… iaz. Norii albi nu se ivesc, Poate că nu îndrăznesc, … Continuă lectura Olimpia Sava- DECOR DE SEARĂ
Arpad Toth *Și din ungherele toate
Și din ungherele toate Autor: Arpad Toth Omul bun în față iese,Căci o privire sfântă poateInimile să le-nțese!Muncești pământul cu atâta chinȘi stai pe el doar când trăiești,Adu-ți aminte și de Divin:Ieșind din tine… nu mai ești! Mai citeste: Clubul GOLD al revistei tiparite Doneaza din suflet pentru sufletul tau! De ce sa cumparam cartile … Continuă lectura Arpad Toth *Și din ungherele toate
ATINGE-MI SUFLETUL…
ATINGE-MI SUFLETUL... Autor: Aurelia Oancă Atinge-mi sufletul c-o floare Și fă din viața mea un rai, O doină sfântă pe un nai, Să uit acum tot ce mă doare. Trimite-mi gânduri de iubire Învăluite-n mir sfințit, Nu vreau să uit că te-am iubit Și-apoi a fost o amăgire. Vreau să deschid din … Continuă lectura ATINGE-MI SUFLETUL…
Al Florin Tene-AMINTIRI DESPRE SĂRBĂTORILE DE IARNĂ ÎN JUDEȚUL VÂLCEA
AMINTIRI DESPRE SĂRBĂTORILE DE IARNĂ ÎN JUDEȚUL VÂLCEA Autor: Al Florin Tene Acum în preajma Sărbătorilor de iarnă, și a Nașterii lui Iisus, rememorez perioada sărbătorilor din copilăria mea.E mult de atunci. Veniseră la putere comuniștii aduși de tancurile rusești, era vremea lui Gh.Gh. Dej, Ana Pauker și Iosif Chișinevschi sau Kișinevski născut … Continuă lectura Al Florin Tene-AMINTIRI DESPRE SĂRBĂTORILE DE IARNĂ ÎN JUDEȚUL VÂLCEA
Aurelia Rînjea-UN HAR
UN HAR Autor Aurelia Rînjea Am deschis ușile sufletuluiSă aud cum ningeȘtiam că iarna nu mai esteCe a fostCă ninsoarea ține o clipăAm stat cu brațeleCu ochii și inima deschiseM-am vindecatPrin iubireZăpada aceasta din cuvintePoartă în eaUn harAl limpezirii sufletului Mai citeste Expozitia ”Descopera-mi sufletul” artist Mihaela CD-la Hanul Moldovenesc din Canada Copilărie -colaj Mihaela … Continuă lectura Aurelia Rînjea-UN HAR
DIN ÎNALT COBOARĂ
DIN ÎNALT COBOARĂ Autor: Aurelia Oancă Din înalt coboară cerul Cu mici stele pe pământ, Legănate-n tandru cânt, Ce adună-n el misterul. Se așează peste ramuri Albe flori de promoroacă, Prinse-acolo ca o joacă Dintr-a nopții scumpe falduri. Stele mici din cer coboară, Fluturi albi cu-aripi de gheață, Care-n taină plâng … Continuă lectura DIN ÎNALT COBOARĂ
Gelu Dragoș –TRĂIRI
TRĂIRI Autor Gelu Dragoș Trăirile mele cu tine se strecoară ca noapte-n zi, Nimic nu îmi lasă palpabil doar mirajul iubirii robit ... https://www.youtube.com/watch?v=-fqLdPiGga4 Mai citește: Melania Rusu Caragioiu*EFEMERĂ DE TOAMNĂ ÎN MONTRÉAL 40 DE ÎNTÂLNIRI în CENACLUL ,,DESTINE LITERARE”-ASRAN de Melania Rusu Caragioiu F R U N Z E DE A R Ţ … Continuă lectura Gelu Dragoș –TRĂIRI
Arpad Toth *Obosit, dar fermecat de vraja pădurii
Obosit, dar fermecat de vraja pădurii Autor: Arpad Toth Obosit mă așez pe un buștean în plină pădureFăcându-i loc unui gând să stea lângă mine.Greutățile vieții au început să se dezbine…Neantrenate urcușul muntelui să îl înfrunte.Se prăbușesc neputincioase la picioarele mele!În frunzișul ce ocolește câteva floriceleVântul desenează proiecția norilor pe pământ.Au înghețat clipele dulci în … Continuă lectura Arpad Toth *Obosit, dar fermecat de vraja pădurii
BUCHETUL IERNII
BUCHETUL IERNII Autor: Aurelia Oancă Un ger năpraznic dintr-o noapte Când rondul și-l făcea grăbit, Și răsuflând cu-a sale șoapte Peste fereastră-a poposit. Buchete albe, înstelate, Au răsărit pe geamul meu, Priveam la ele, lungi și late Brodate sunt ca de un zeu. Mici stele albe le-nconjoară Și fac buchetul … Continuă lectura BUCHETUL IERNII
Noi nu ne-am privit niciodată
Noi nu ne-am privit niciodată Autor: Delia Copândean Noi nu ne-am privit niciodată, Eram două intensități sihastre Așezate față în față Care de prea mult drag de viață S-au crezut ape Dar au uitat Cine e cerul și care e marea înspumată. "Noroc cu păsările" îmi suflai briză din înalt Eu îți zâmbeam numărând stelele … Continuă lectura Noi nu ne-am privit niciodată
Sunt Eu….-Ovidiu Purcarea
Sunt Eu.... Autor: Ovidiu Purcarea Sunt o persoana importantăNu e nevoie să v-o spunMă-nvart in cercurile ‘nalteCa printre gâște un păun Sunt in elite, va dați seamaDesigur, zilnic mă vedețiDomin cu hoitul și cu faimaCa ursul brun între mistreți Sunt cel inteligent la lucruSunt impecabil, fără gafăColegii aleargă după mineCa purcelușii după scroafă … Continuă lectura Sunt Eu….-Ovidiu Purcarea
REȚETA FERICIRII
REȚETA FERICIRII Autor: Aurelia Oancă De-ți pui un strop de soare în privire Și-un zâmbet cald pe buzele ce spun, Că uneori e-atâta fericire În jurul tău și-n lume și n-apun, Cuvintele frumoase spuse-n șoapte Și zâmbetul cules de buze dulci, O rază de la lună prinsă-n noapte Și răsărituri calde … Continuă lectura REȚETA FERICIRII
SPRE TINE, IUBIRE…
SPRE TINE, IUBIRE... Autor:Trandafir Simpetru E iarnă… e vară… trec norii pe ceruri Mai cade- ostenită, în suflet, o stea , Mai cântă o rază topind aspre geruri , Ca tine e vremea şi tu eşti ca ea . E toamnă, e iarnă… şi ninge şi plouă Fug frunze ostenite precum … Continuă lectura SPRE TINE, IUBIRE…
Gelu Dragoș -PAŞAPORT PENTRU DRAGOSTE
PAŞAPORT PENTRU DRAGOSTE Autor Gelu Dragoș bezmetici mai eram pe-atunci când am hotărât să ne stabilizăm într-o galaxie vecină fără chirie şi alte dări sociale doar acolo se eliberează paşaportul pentru fericire gratuit https://www.youtube.com/watch?v=-fqLdPiGga4 Mai citește: Melania Rusu Caragioiu*EFEMERĂ DE TOAMNĂ ÎN MONTRÉAL 40 DE ÎNTÂLNIRI în CENACLUL ,,DESTINE LITERARE”-ASRAN de Melania Rusu Caragioiu F … Continuă lectura Gelu Dragoș -PAŞAPORT PENTRU DRAGOSTE
MIRACOLUL ALB
MIRACOLUL ALB Autor: Aurelia Oancă Îmi ninge în suflet, îmi ninge în vis, Îmi ninge sub geana plăpândă, Adun albul iernii din magic abis Și-l scriu pe o rază mai blândă. Tresare o slovă, tresare un gând, Tresare și-o filă de carte, Trosnește și lemnul în sobă arzând, Și gândul … Continuă lectura MIRACOLUL ALB
Monica Berglund-CUVINTELE CARE RĂMÂN
CUVINTELE CARE RĂMÂN Autor: Monica Berglund Lumini și umbre amestecateMă împresoară și-mi vorbesc,Aceleași sunt de-odinioară,Cuvintele ce mă rostesc. Aceleași gânduri mă-nconjoară,Aceleași vise mă așteaptă,Și regăsesc mereu aceleași,Cuvintele care mă poartă. Lumini și umbre amestecate,Imagini ce se contopesc,În lacrimi și în zâmbete uitate,Cuvintele mă copleșesc. Iluzii vin, iluzii trec,Și contopindu-mă cu-n gând,În mine port ceva etern,Cuvintele … Continuă lectura Monica Berglund-CUVINTELE CARE RĂMÂN
ECOUL
ECOUL Autor: Nicolae Petrescu Redi Aud pe Titanic triste vioare, din lemn ce n-ajuns-a bărci de salvare. Îndrept privirea spre bărcile cele, barca lui Caron e printre ele. Seamestecă lacrimi pe puntea suspinului, viorile cântă „Simfonia destinului”. https://www.youtube.com/watch?v=2G_C9oCJwTo Mai citește: Scriitoarea Mihaela CD laureata a festivalului ”Fericirea -Vis Nepământean” la secțiunile: poezie și proză … Continuă lectura ECOUL
CE SUNT COPIII…
CE SUNT COPIII... Autor: Aurelia Oancă Ce sunt copiii în această lume? Ei sunt mici îngeri cu aripi de dor, Trimiși de Dumnezeu să fie-anume Întruchiparea sfântului amor. Prin ochii lor cuvântă universul, Surâsul lor e joc de îngeri sfinți, În primii pași învață ce e mersul Spre cei ce cu … Continuă lectura CE SUNT COPIII…
BUCURIA DE-A FI MAMĂ
BUCURIA DE-A FI MAMĂ Autor: Sandu Chiva Bucuria de-a fi mamă, e un lucru minunat Când în jur roiesc copiii, un minut nu ești lăsat. Te învârt și trag de tine, te iubesc care-mai-care Nu știi cum să îi iubești și îi pupi pe fiecare. E frumos să ai copii, în jur se învârt o … Continuă lectura BUCURIA DE-A FI MAMĂ
VOI AȚI VĂZUT ?
VOI AȚI VĂZUT ? Autor: Aurelia Oancă Pe-o ramură de brad stufoasă Și plină de omătul alb, O veveriță grațioasă Și cu un guler moale, dalb, Întreabă foarte supărată: Voi ați văzut ce s-a-ntâmplat? Pe mine a căzut deodată Un bulgăre în alb pictat. Abia îmi pot deschide ochii Să … Continuă lectura VOI AȚI VĂZUT ?
Îmi beau cafeaua
Îmi beau cafeaua Autor: Delia Copândean Îmi beau cafeaua Sau ceaiul cu lămâie, Privesc dincolo de geam, Încerc să ghicesc în nori Ploile care întârzie să cadă, Inventez motive să mă ridic de pe scaun Înainte ca păianjenii să își întindă plase Peste ochiurile de lumină, Să nu mă gândesc la amintiri... La îndrăgostirea, în … Continuă lectura Îmi beau cafeaua
SĂ NU-MI MAI CERI
SĂ NU-MI MAI CERI Autor: Aurelia Oancă Să nu-mi mai ceri sărut de primăvară, Când toamna mea s-a așezat comod, Pe trupul meu ce-a fost odinioară Un pom în floare și cu magic rod. Să nu-mi mai scrii răvașe de iubire, Când dragostea demult m-a părăsit, Ce am iubit, acum e-o … Continuă lectura SĂ NU-MI MAI CERI
Aurelia Rînjea-LUMEA MAMEI
LUMEA MAMEI Autor Aurelia Rînjea Lumea MameiEra o lume curatăCu strigăt de pițigoiCu vise încolțite în mineAm plămădit în palmeSufletul ei albPână a devenit icoanăCu aripi vorbitoareBinecuvântăriSmulse din inima eiLacrimi culesePe cărarea de steleEu – un rai înfloritÎn lumea mea mică dar mareNumele ei gânguritA devenit munte de sareAcolo timpul nu moare Mai citeste Expozitia … Continuă lectura Aurelia Rînjea-LUMEA MAMEI
ADUNĂ-MĂ…
ADUNĂ-MĂ... Autor: Aurelia Oancă Adună-mă din rătăcirea vieții Și fă-mă floare-n câmpul plin cu maci, Dă-mi o fărâmă-n dar ca frumuseții Să-i scriu poeme, să te-ntreb: Ce faci? Culege-mă cu aripa din vântul Ce se prăvale peste munții goi, În șuieratul lui s-auzi cuvântul Care unește sufletul din noi. … Continuă lectura ADUNĂ-MĂ…
ALUNGĂ-MI DOAMNE…
ALUNGĂ-MI DOAMNE... Autor: Aurelia Oancă Alungă-mi Doamne din priviri tristețea Și pune-n ochi albastrul de azur, Fereastra lor să vadă frumusețea Și tot ce vieții-i este trubadur. Nu vreau să văd noroiul scurs pe suflet Și nici mizerii aruncate-n drum, În puritate fie-al nostru umblet, Iar răutatea piară ca un fum. … Continuă lectura ALUNGĂ-MI DOAMNE…
DESPRE GOLUL DINTRE PLĂCERI
DESPRE GOLUL DINTRE PLĂCERI Autor: Ioan Romeo Roșiianu N-am găsit niciodată femeia din visul copilăriei n-am găsit în trecerea lui vântul n-am simţit în nemurirea lui gândul am găsit ceaţa-ntre nori lacrima-ntre gene şi-o amiază rănită de ploaie-am trăit. Între două clipe se poate muri de o mie de ori (secundă rebelă e viaţa aceasta!) … Continuă lectura DESPRE GOLUL DINTRE PLĂCERI
O PRIETENA …CU PĂCATE
O PRIETENA ...CU PĂCATE Autor: Sandu Chiva Am o prietenă vampir Îmi place la nebunie, Buzele-s un trandafir Părul iz de iasomie. Urechiușele de ceară Arcuite-n mod ciudat, Cu privirea te omoară Nu mint...e adevărat. Se hrănește doar cu sânge Savurează gustul lui, Apoi toată ziua plânge De mila alesului. Îl alege dintr-o mie Și … Continuă lectura O PRIETENA …CU PĂCATE
DIN IZVOARE…
DIN IZVOARE... Autor: Aurelia Oancă Din izvoare de lumină, Din tăceri nenumărate, Se destramă a ta vină În buchet de nestemate. Vorbe dulci și dulci poeme Se vor naște peste vreme, Din izvoarele boeme Ce prin valuri vor să cheme, Cânt de păsări, joc de fluturi Ce roiesc în … Continuă lectura DIN IZVOARE…
Cuvântul lui Vlad Țepeș
Cuvântul lui Vlad Țepeș Autor: George Rîurel Bălan Sufli ca-ntr-o lumânare când pășești în țara-aceasta, de ești mic sau de ești mare și de vrei să-ți porți tu țeasta. Slujba țării nu-i o joacă unde intri de-ți năzare, nici biserică cu toacă, nici nu este de vânzare! Pentru nimeni … Continuă lectura Cuvântul lui Vlad Țepeș
ȘI TOTUȘI TOAMNA…
ȘI TOTUȘI TOAMNA... Autor: Aurelia Oancă Și totuși toamna cu a ei splendoare Aruncă aur peste pomii toți, Din suflet șterge lacrima ce doare, Și în privire bucurie porți. Sfârșitul toamnei se revarsă-n luncă Cu stropi de ploaie și cu-aripi de ger, Colaj de frunze colorate-aruncă, Peste covorul verde și stingher. … Continuă lectura ȘI TOTUȘI TOAMNA…
Arpad Toth *Poți fi mare și puternic
Poți fi mare și puternic Autor: Arpad Toth Poți fi mare și puternic,Poți să-ți alegi chiar și un sfetnic,Blânzi pot fi doar cei puternici…Emit extaz că ei sunt unici!Marea nu-i la înălțime,Dar munca sa și-o face bine,Toate apele le-adună…Ce se evaporă e bună!Vremuri grele? Te învațăCum să îi faci vieții față!Când spre iad călătorește…Doar omul … Continuă lectura Arpad Toth *Poți fi mare și puternic
Gelu Dragoș –PENTRU TINE
PENTRU TINE Autor Gelu Dragoș întâmplător traversam Parcul Central o doamnă tomnatică mi-a tăiat calea s-a oprit brusc fără să scoată o vorbă mi-a întins un sul de hârtie m-am aşezat pe prima bancă ce crezi că îmi oferise un poem de dragoste pe care l-am păstrat pentru tine... https://www.youtube.com/watch?v=-fqLdPiGga4 Mai citește: Melania Rusu Caragioiu*EFEMERĂ … Continuă lectura Gelu Dragoș –PENTRU TINE
PRINTRE CASTANI
PRINTRE CASTANI Autor: Aurelia Oancă În dans de vânt printre castani Mirajul toamnei se destramă, Înfășurat în timp și ani Ca tivul firav de maramă. Covor de frunze ce se sting Adună vântul sub picioare, Cu inima ușor le-ating Și simt durerea lor cum doare. Cu fluierul cam răgușit Își cântă-ncet … Continuă lectura PRINTRE CASTANI
Al Florin Tene-PUTEREA CUVÂNTULUI DINTRE NOI
PUTEREA CUVÂNTULUI DINTRE NOI Autor: Al Florin Tene Motto: „Ceea ce Dumnezeu mi-a dat nu poate fi luat de la mine, pentru că darurile Sale sunt pentru eternitate.” Florence Scovel ShinnCartea „Cuvântul tău este bagheta magică” de Florence Scovel Shinn, apărută la Editura LIBREX, București, 2022, este un bestseller internațional, făcând parte dintr-un evantai de … Continuă lectura Al Florin Tene-PUTEREA CUVÂNTULUI DINTRE NOI
Monica Berglund-ORAȘ NATAL
ORAȘ NATAL Autor: Monica Berglund Pământ natal, mă-ntorc la tine!Văzduhul îl srăbat din nou,Și-mi fierbe sângele în mine,Și fiorii-mi dau când te pășesc,Aș vrea să te găsesc mai bine;Oraș din sud, acum îndepărtat,Căci am plecat copilă fiind din tine,Și dor îmi e la pas să te străbat! De fiecare dată te găsesc la fel,Da-n loc … Continuă lectura Monica Berglund-ORAȘ NATAL
DIN PICĂTURI DE CER…
DIN PICĂTURI DE CER... Autor: Aurelia Oancă Din picături de cer și curcubeie Și din iubire adunată-n flori, S-a zămislit pe lume o femeie, Ce-mbracă viața în gingași fiori. Din lacrimi i s-au pus albe mărgele În ochii dulci când te privesc cu dor, În suflet i-au crescut aripi … Continuă lectura DIN PICĂTURI DE CER…
Arpad Toth *Diamantine raze de soare
Diamantine raze de soare Autor: Arpad Toth Diamantine raze de soare îmi umplu cărareaÎn roua dimineții mă învăluie disperareaArboretul e foarte des, crengile i se întrețes,Mă afund în inima pădurii, căci nu am de ales.Diamantine raze de lună îmi umplu cărarea,E târziu, fauna pădurii așteaptă înserareaMerg încet prin pădure, aștept luna să se așezePe vârful … Continuă lectura Arpad Toth *Diamantine raze de soare
JURĂMÂNTUL
JURĂMÂNTUL Autor: Nicolae Petrescu Redi (lui C.D. Rosenthal, autorul tabloului „România revoluționară”) Pe-o pânză de lacrimi - bătrân izvor, pictezi o ie, un tricolor. Steagu-i purtat prin mit de o fată, stema în inimă i se arată. Ca mândrul drapel s-adie mai tare, străbunii și-au dat a lor suflare. Privindu-și salba, nălțând tricolorul, fecioara șoptește … Continuă lectura JURĂMÂNTUL
Al Florin Tene-CREDINȚA CREȘTINĂ ÎN LUMINA CUVÂNTULUI DE ÎNVĂȚĂTURĂ
CREDINȚA CREȘTINĂ ÎN LUMINA CUVÂNTULUI DE ÎNVĂȚĂTURĂ Autor: Al Florin Tene Cartea pe care o țineți în mână, dragi cititori, mici sau mari, prin strădania autoarei Gina Agapie, autoare a 13 cărți publicate, membră a Ligii Scriitorilor Români, vă poartă în lumea începutului și dezvoltării creștinismului în lume. Povestirile sunt inspirate de Sfânta Scriptură … Continuă lectura Al Florin Tene-CREDINȚA CREȘTINĂ ÎN LUMINA CUVÂNTULUI DE ÎNVĂȚĂTURĂ
PE SCENA VIEȚII
PE SCENA VIEȚII Autor: Aurelia Oancă Am obosit de visele deșarte Ce-și lasă geana peste gândul meu, Îmi scutur haina care vrea să poarte În buzunare triste chipul tău. Aș vrea să zbor și să culeg din stele Câte-o fărâmă ruptă din suspin, S-o leg cu raze calde de la … Continuă lectura PE SCENA VIEȚII
ASCULTĂ-ȚI DOAR INIMA
ASCULTĂ-ȚI DOAR INIMA Autor: Aurelia Oancă O lacrimă din cerul meu se scurge Și se strecoară printre albe flori, Ce s-au prelins pe tâmpla mea ce plânge Sub o cunună plină de fiori. Mi-am adunat din gândurile toate Un mic buchet ce-l port la pieptul meu, Ele tresar când simt ceva … Continuă lectura ASCULTĂ-ȚI DOAR INIMA
Arpad Toth *Mamă divină, inima Ta este atât de aproape
Mamă divină, inima Ta este atât de aproape Autor: Arpad Toth Mamă, inima Ta este atât de aproape…Că nici nu am nevoie de cuvinte să îți vorbesc.Inima Ta este atât de încăpătoare…Unde ai un loc și pentru mine, să mă odihnesc!Dispersezi neîncetat euforia divină…Și clepsidra vieții trecătoare nu va încetaSă transforme răul în bine! Aștept … Continuă lectura Arpad Toth *Mamă divină, inima Ta este atât de aproape
Aurelia Rînjea-LĂUNTRIC
LĂUNTRIC Autor Aurelia Rînjea Într-o limbă neînțeleasăPăpușile mă privescDe dincolo de timpUmbre grăbiteDe bărbați rătăcițiȘi necopțiSe prăbușesc în uitarePe străzi fără numeÎn orașe fără oameniNu mă uit în urmăVreau să prind răsăritulLa amiaza vieții Mai citeste Expozitia ”Descopera-mi sufletul” artist Mihaela CD-la Hanul Moldovenesc din Canada Copilărie -colaj Mihaela CD Impresii după evenimentul ”Să iubim … Continuă lectura Aurelia Rînjea-LĂUNTRIC
PUȘTIUL
PUȘTIUL Autor: Nicolae Petrescu Redi Zburat-au anii ca fluturi hoinari, copilul din mine cu lacrimi se joacă, se joacă de-a oamenii mari. El e răsăritul ce-mi boltește amurgul, îngerul care îmi fulguie burgul, chiotul razei, mireasma de far, focul iubirii cu soclu de jar. Prin rouă și lacrimi, în largul șoaptei cu puștiul m-avânt, cer … Continuă lectura PUȘTIUL
UN FULG DE NEA
UN FULG DE NEA Autor: Aurelia Oancă Un fulg de nea m-a botezat, Crăiasa iernii și-a zăpezii, Și în dantele m-a-mbrăcat Să fiu frumoasă când amiezii Un soare cald îi strălucește Și se revarsă peste nori, Omătul alb l-ademenește Prin înghețate, albe flori. Oglinda ochilor albaștri Privește zarea cu nesaț, … Continuă lectura UN FULG DE NEA
Al Florin Tene-ARMA SINELUI
ARMA SINELUI Autor: Al Florin Tene După o povestire rabinicăPe treptele de cuvinte ale babilonuluimielul a urcatîn cercu-n tremuratde verbe sub blană,ca o arsură de fier,și i-a spus lui Dumnezeu:– Creatorule, ai fost nedreptcu destinul meu!Mi-e teamă că pier,că nu mi-ai dat nici-o armăsă mă apăr de dușmani,nu mi-ai dat coarneca la cerbi și elani;nici … Continuă lectura Al Florin Tene-ARMA SINELUI
„POFTĂ BUNĂ”
„POFTĂ BUNĂ” Autor: Aurelia Oancă Cât de bună e dulceața Ce de mama e făcută, Îmi încântă dimineața Și mi-o face mai plăcută. Salivez când văd borcanul Cu dulceața de căpșuni, De ar ține pân-la anul Credeți-mă oameni buni, Aș mânca-o cu plăcere Pe pâinița mea cu unt, N-aș simți nicio … Continuă lectura „POFTĂ BUNĂ”
Arpad Toth *Mi-e frică
Mi-e frică Autor: Arpad Toth Mi-e frică să-ți ating pleoapa cu un sărut,Să nu-ți strivesc visele clădite cu atâta trudă,Mi-e frică să te privesc în ochi,Să nu-ți tulbur limpezimea ce inundăOceanul cristalinului, și să te-ajut,Ca nu cumva să mă deochi.Mi-e frică să-ți zâmbesc,Pentru a nu sparge sărutul furat nu de mult,Mi-e frică să-ți vorbesc...Tăcerea-i cea … Continuă lectura Arpad Toth *Mi-e frică
ODĂ POEZIEI
ODĂ POEZIEI Autor: Aurelia Oancă Poemele ce-s scrise de mari poeți ai lumii Sunt toate din iubire sau dintr-un plâns amar, Le-au închinat femeii sau uneori chiar lunii, Au risipit cuvinte aprinse cu amnar. Din slovele ce-n cântec s-au transformat îndată, S-au alintat pe strune de liră sau viori, … Continuă lectura ODĂ POEZIEI
Al Florin Tene-COLIND
COLIND Autor: Al Florin Tene Colindul din miezul cuvântului colindÎl ascult de partea cealaltă a zăriidin basmele noastre coborând în grind,Dând sens nou albastrului cărăriiCe duce spre miezul cuvântului colind.Îl ascult și toate amintirile vibreazăCu străbunii ieșind din lut,Luminându-ne sărbătoarea în amiazăCu vorbele lui purtându-l ca scut.Ascult întors din a mea a doua natură,Și … Continuă lectura Al Florin Tene-COLIND
Ionuț Țene -Febră
Febră Autor:Ionuț Țene Ochii sunt fântâni unde adapă gândul bărbatului obosit Ochii sunt izvoare care urcă muntele dorului Ochii sunt florile de câmp ce ascut coasa întoarcerii Ochii sunt stele căzătoare-n iarba proaspăt cosită pe fața tristeții Ochii sunt verbele mării care îneacă uitarea lui Ulise Doua pietre rostogolite pe nisipul gol spălat de valurile … Continuă lectura Ionuț Țene -Febră
MAI CÂNTĂ-MI VIOARĂ
MAI CÂNTĂ-MI VIOARĂ Autor: Aurelia Oancă În zbucium de strune își plânge vioara, Povestea ei tristă înscrisă-n arcuș, Adună pe note și ziua, și seara, Și-n cercuri de soare cu ochii de pluș. Romanța din suflet o duce departe, Un vânt subțirel și cu aripi de dor, Crâmpeie de vis … Continuă lectura MAI CÂNTĂ-MI VIOARĂ
Monica Berglund-CHEMAREA DE LA CATEDRALĂ
CHEMAREA DE LA CATEDRALĂ (Catedrala Mitropolitană Timișoara) Autor: Monica Berglund În simfonia cadențată a ploii m-am trezit, În ciripit de păsări și-n clopotele Catedralei, Cea mai frumoasă orchestră ce-n viață am auzit. Priveam la ploaia ce cădea în rânduri perfect aliniate, Și-mi căutam prin gânduri dacă visez, sau e realitate. Ploaia aceasta spală, parcă să … Continuă lectura Monica Berglund-CHEMAREA DE LA CATEDRALĂ
UN GÂND FRUMOS
UN GÂND FRUMOS Autor: Aurelia Oancă Am adunat în albele petale, Un gând frumos și plin de nostalgie, Să-l prind ușor de gândurile tale Apoi să le îmbrac în armonie. Din puritatea lor să fac minunea Ce va pluti în zbor de fluturi mici, Tu ești și raiul dar ești și … Continuă lectura UN GÂND FRUMOS
Leonard Georgescu-Trei dorințe
Trei dorințe Autor: Leonard Georgescu Aș fi vrut să fiu oglindă Să nu mor niciodată Să port în mine lumina tuturor Și doar să mă-mpart în oglinde mai mici Din care se nasc și altele La nesfârșit. Poate așa este și Domnul Ne așteaptă bucăți de cioburi Să reîntregim rama universului. Vreau să … Continuă lectura Leonard Georgescu-Trei dorințe
Gelu Dragoș –VISUL
VISUL Autor Gelu Dragoș în vârful muntelui se întindeau pajişti necuprinse niciodată de zăpezi atinse acolo am visat că ne-am cunoscut ba chiar am crescut fără rădăcini versurile se-mpleteau care-cum în nopţile stânjenite de lună iar noi ne amăgeam că suntem fericiţi deodată s-a stârnit o ploaie mocănească şi visul s-a rupt tu ai lunecat … Continuă lectura Gelu Dragoș –VISUL
Olimpia Sava- SECETĂ
SECETĂ Autor: Olimpia Sava A venit de prin vecini Încruntată şi uscată, Cu rochiţa sfâşiată Şi cu păr de mărăcini. Costelivă şi haină, Risipeşte sărăcie Şi o seamănă în glie, Spre a prinde rădăcină. Moare seva din câmpie, Viaţa parcă se topeşte Şi nicicum nu reuşeşte S-o gonească în pustie. Au sosit un Caloian Şi … Continuă lectura Olimpia Sava- SECETĂ
Arpad Toth- Jocul Divinului
Jocul Divinului Autor: Arpad Toth Te pune la încercareSă vadă dacă te doare,Dacă te apropii de el,Rezolvi problema frumușel.Dar cu cât stai mai departe,Te privește, dar n-ai parteDe a lui învățătură,Depinde de conjunctură!Dacă îi faci pe plac mereuRezolvi totul instantaneu.Trebuie să i te dediciPrin tot ceea ce faci și zici!Și totul este doar un joc!Să … Continuă lectura Arpad Toth- Jocul Divinului
DIN CLIPA TRECĂTOARE…
DIN CLIPA TRECĂTOARE... Autor: Aurelia Oancă Din clipa trecătoare se naște veșnicia, Din zâmbetul de aur se naște bucuria, Din ochii tăi albaștri se naște răsăritul, Din inimă pornește în taina vieții, mitul. Din flori de primăvară răsare armonia, Iar din ninsoarea albă răsare veselia, Dintr-o scânteie caldă se-aprinde focul care, Ne … Continuă lectura DIN CLIPA TRECĂTOARE…
Ionuț Țene -Paradisul pierdut
Paradisul pierdut Autor:Ionuț Țene Acest steag al tristeții solare Această întrebare a bucuriei tăcute Această liniște zgomotoasă de vorbe Acest cânt care a luat foc în apa rece de munte Acest Această clipa sedusă de stele S-a îndrăgostit de mirarea pieptului tău De mușcătura unei vorbe sărate Ce-a îndulcit întâlnirea acestor buze de copaci din … Continuă lectura Ionuț Țene -Paradisul pierdut
MAGIA IERNII COBOARĂ
MAGIA IERNII COBOARĂ Autor: Aurelia Oancă Cu albul ei ce-acoperă pământul, Magia iernii peste tot coboară Și-n promoroacă a-mbrăcat și vântul Care pictează flori de primăvară, Pe fiecare ram ce stă și tace, Pe trunchiuri de copaci ce-n tihnă dorm, Peste câmpia ce-n tăcere zace Și peste tine, suflete … Continuă lectura MAGIA IERNII COBOARĂ
Arpad Toth- Frumusețile cuvintelor divine
Frumusețile cuvintelor divine Autor: Arpad Toth În lume totu-i trecător,Doar Divinu-i ocrotitor,Omul crede că-i puternicȘi nu-i trebuie un sfetnic.El ne-nvață să fim mai buni,I-a învățat și pe străbuni,E doar pace și iubire,Compasiune, uimire!Ne iubește la fel pe toți,Dar fă doar bune dacă poți,Nu contează cum îl numești,Tu doar din mila Lui trăiești!Când omul are viața … Continuă lectura Arpad Toth- Frumusețile cuvintelor divine
Aurelia Rînjea-DEȘTEPTAREA
DEȘTEPTAREA Autor Aurelia Rînjea E opt fără un sfertCopilăria meaAleargă deja prin iarbăBrotăceiiÎși cântă nesomnulFace controlulDă deșteptarea la vrăbiiLa gâște pe care le duceLa gârlă de unde vineCu părul udCu buzunarele plineDe pietricele colorateCu care decoreazăGrădina păpușii din mineTe aștept la penultima stațieSă-mi aduci câtevaPicături de răcoareDin muntele crescut acoloPoezia mea poartă în eaUn capitol … Continuă lectura Aurelia Rînjea-DEȘTEPTAREA
OMUL MEU DE ZĂPADĂ
OMUL MEU DE ZĂPADĂ Autor: Aurelia Oancă E iarnă grea, omătu-i mare Și gerul peste tot a pus, Stele de gheață, câte-o floare Pe geamul meu dinspre apus. PrIvesc mirat și printre stele Văd un bătrân de spate-adus, Cu o căciulă și mărgele Avea la gât, fularul pus. Am vrut să … Continuă lectura OMUL MEU DE ZĂPADĂ
Ionuț Țene -Unde
Unde Autor:Ionuț Țene Eu nu mă mai duc nicăieri Eu nu mă mai întorc Acolo oriunde Unde copacul cunoașteri crește În acest măr din care mușcă tristețea Cu neînsetată sete luciditatea Ionuț Țene https://www.youtube.com/watch?v=4LJgqGSs9pk Mai citește: Scriitoarea Mihaela CD laureata a festivalului ”Fericirea -Vis Nepământean” la secțiunile: poezie și proză poetică GABRIELA RAUCA ne invita … Continuă lectura Ionuț Țene -Unde
UN FELINAR
UN FELINAR Autor: Aurelia Oancă Un felinar suspină trist în noapte Și numără tăcut pașii trecuți, Peste covorul plin de frunze moarte Ce le oferă pomul drept bănuți, Cu care vrea să îi plătească toamnei Un mic tribut pentru coroana lui, Dar în zadar, căci nu îi pasă doamnei, Ce-și plimbă … Continuă lectura UN FELINAR
Arpad Toth *Te străduiești să te îndrepți,
Te străduiești să te îndrepți, Autor: Arpad Toth Și natura să o respecți,Să iubești dezinteresat,Orice, cu vârf și îndesat!Să nu-mi irosesc o viață,Bunul Dumnezeu mă-nvață,Să simt briza răcoroasă,Și afară și în casă.Să stimez forța naturiiS-ascult foșnetul pădurii,Din izvoare cristaline,Să beau și să mă simt bine.Păsările să le-ascult,Sau greierul că nu-i incult,Parfumul florilor să-l simt,Să fiu … Continuă lectura Arpad Toth *Te străduiești să te îndrepți,
Mat la pion
Mat la pion Autor: Ovidiu Purcarea Mutasem un pion în față, pedestru brav soldatDouă pătrate mai-nainte pe un post mai avansatȘi încă unul lângă el să lupte cot la cotSă-și dea suflarea cea din urmă la tron și la netot..........Să cred in rege și coroană,... cât sunt de idiot. Și cai săreau peste cadavre, copitele … Continuă lectura Mat la pion
CUVÂNTUL MINCINOSULUI
CUVÂNTUL MINCINOSULUI Autor: Aurelia Oancă Cum să mai crezi în omul care minte? Cum să mai crezi în adevărul lui? Înșiruirea jalnică-n cuvinte Te fac să vezi că adevărul nu-i. Îți va aduce-n față argumente Pe care el le-a făurit în gând, Își va lua perfid angajamente Ce vor cădea … Continuă lectura CUVÂNTUL MINCINOSULUI
Aurelia Rînjea-ÎNTR-O ZI
ÎNTR-O ZI Autor Aurelia Rînjea Într-o zi însinguratăCa și mineO copilă a nimănuiA bătut la ușa inimii meleI-am deschis grăbităȘi i-am spus:„Bine că ai venit mai repedeSe făcea noapte”Era Poezia Mai citeste Expozitia ”Descopera-mi sufletul” artist Mihaela CD-la Hanul Moldovenesc din Canada Copilărie -colaj Mihaela CD Impresii după evenimentul ”Să iubim în orice anotimp”-două lansări … Continuă lectura Aurelia Rînjea-ÎNTR-O ZI
Arpad Toth- Și să iubești Mama divină!
Și să iubești Mama divină! Autor: Arpad Toth Vremuri grele o să vină...Când te dedici mamei tale,Culegi a florilor petale!Sunt atât de înmiresmateȘi o să vezi minuni în toate.Când inima îți e deschisă,Ai o mamă-n ea, distinsă!Căci euforia DivinăEste doar iubire fină...Stând pe-un lotus, cu o floare,O mamă este iertătoare! Mai citeste: Clubul GOLD al … Continuă lectura Arpad Toth- Și să iubești Mama divină!
Gelu Dragoș –ŢINUTUL ÎNCHIS
ŢINUTUL ÎNCHIS Autor Gelu Dragoș De mult prea mult timp ţinutul nostru e închis ne ţinem sufletele ca-ntr-o pânză de paianjen viaţa noastră are prea multe coborâri şi crăpături deşi trăim într-un mare clopot de sticlă A venit vremea ca fiecare s-o luăm pe un drum vreau să pun ordine şi dacă mă împotmolesc în … Continuă lectura Gelu Dragoș –ŢINUTUL ÎNCHIS
Monica Berglund-VOI
VOI Autor: Monica Berglund Voi ați subestimat iubirea,Inteligenței limite i-ați pus,Ați profanat sexualitatea,Și pare că n-a fost de ajuns ! Voi ați lovit în Dumnezeu,Voi ați lovit în noi în fiecare,Și sufletele v-ați vândutDoar pe iluzii-nșelătoare ! Iar pentru voi ce stați și îi priviți,O să vă spun ceva ce-o să vă doară !Răul este … Continuă lectura Monica Berglund-VOI
SLĂVIȚI-I VENIREA
SLĂVIȚI-I VENIREA Autor: Aurelia Oancă Coboară iar stele și-mbracă pământul, Cu plapuma albă de fulgi înghețați, Se-aude o șoaptă, se-aude cuvântul, Se-aude iubirea eternă-ntre frați. La casele toate se văd înspre seară, Lumini ce vestesc o minune venind Din trupul de mamă, din trup de fecioară, Se naște-mpăratul, se naște-un … Continuă lectura SLĂVIȚI-I VENIREA
Arpad Toth- În natură totul este sfânt
În natură totul este sfânt Autor: Arpad Toth În natură totul este sfânt!Se naște omul pe Pământ,Și nu face niciun legământSpre al Divinului cuvânt!Natura e în plină floare,Pădurea-i încântătoare,Apa rece susură de zor,Sub o stâncă... la un izvor.Și simți briza răcoroasă...E Divinul, nu te lasă.În palmă adierea-i fină...Codrul tace și se-nchină!Cerbii de pe cărări de … Continuă lectura Arpad Toth- În natură totul este sfânt
APOSTOLUL ANDREI A POPOSIT
APOSTOLUL ANDREI A POPOSIT Autor: Aurelia Oancă În Scyția a poposit Andrei, Apostolul ce-a stat lângă Iisus, S-aducă-nvățătura cu temei, Primită de la fiul cel de sus. În peșteră a fost aleasă casa, Ca el să poată face cum s-a spus, Biserica lui Dumnezeu și masa, La care va veni mereu … Continuă lectura APOSTOLUL ANDREI A POPOSIT
Aurelia Rînjea-ANCORE
ANCORE Autor Aurelia Rînjea Timpul ca un copil Mă trece prin destinații Neștiute sau dorite Prin ploi vorbitoare Mă culege tandru Din rugii vieții Se joacă șotronul Printre duminici Care vor să rămână Adună nopțile și le ancorează În zarzării visători Apoi lasă o lumină aprinsă Să plece singurătatea Mai citeste Expozitia ”Descopera-mi sufletul” artist … Continuă lectura Aurelia Rînjea-ANCORE
Sunt un parvenit
Sunt un parvenit Autor: Ovidiu Purcarea Prea glorios, slăvit, parvenitismPrimește-mă-n elita ta de galăSă beau din cupa falsității efemereBeția să-mi hrănesc cu apă chioara Pe aburii beției să rătăcesc in viseGonind prea bunul simț fără uzanțăSă urc in cerul nouă ca un fulgSă mă închin la sfânta aroganță IQ-ul să mi-l etalez in graba mareLa … Continuă lectura Sunt un parvenit
DE EȘTI ROMÂN…
DE EȘTI ROMÂN... Autor: Aurelia Oancă De ești român în suflet și-n simțire, Și de-ți iubești pământul strămoșesc, Vei săruta drapelul cu iubire Și îi vei spune țării: „Te iubesc!” În zi de-ntâi Decembrie, odată, S-au adunat la Alba și-ntr-un glas, Au cuvântat toți moșii deodată Am fost aici, suntem și am … Continuă lectura DE EȘTI ROMÂN…
