OUL PASCAL ÎȘI ARE ORIGINEA ÎN OUL MITIC

Autor:  Al Florin Tene 

Există din vremurile primordiale legenda formării și nașterii lumii din oul mitic. Această legendă o găsim la celți, egipteni, hinduși, fenicieni, tibetani, chinezi, vietnamezi, japonezi, inclusiv la populațiile din India și Siberia.
Mai există în mitologia umană povestea oului cosmic. Oul cosmic este un arhetip cosmogonic recurent în cele mai diverse mituri ale civilizațiilor antice.
Trăsăturile sale structurale se găsesc pentru prima dată, deși nu sunt încă exprimate în mod explicit, în rândul asirienilor (sumerienilor) și babilonienilor. Din Mesopotamia, în 2000 î.Hr, s-a răspândit în India, în 1600 î.Hr., în religia hindusă, în Egiptul antic, în Grecia antică prin orfism în 800 î.Hr. și în pelasgi prin pelagism. În cele din urmă, s-a răspândit și în alte religii orientale, occidentale și africane, cum ar fi în China, în 400, în regiunile celtice europene și în Africa, în rândul tribului Bambara.
În religia hindusă, oul cosmic, numit Hiranyagarbha sau „pântecele de aur”, identificat anterior cu sufletul lumii, este descris în cărțile Bhagavad Gita și ale Upanișadelor ca un nucleu universal plutind în ocean primordial și învăluit în întunericul inexistenței. Când oul a eclozat, Domnul Brahmā l-a manifestat prin intermediul Aum, o silabă care permite emisia respiratorie și care în hinduism reprezintă respirația vitală originală. Din jumătatea superioară a cochiliei, din aur, s-a născut cerul; din jumătatea inferioară, din argint, s-a născut pământul. Din această primă creație a cosmologiei hinduse, Universul
188
s-a dezvoltat, degradându-se progresiv, ajungând la concluzia sa, și apoi din nou într-o serie de cicluri numite kalpa.
O imagine sculpturală a conceptului apare în mitraism, unde zeul Mithras, numit și Phanes, este adesea reprezentat apărând din interiorul unui ou de aur.
În mitologia greacă se spune că Dioscurii, adică gemenii Castor și Pollux, s-au născut din oul Leda, fertilizat de Zeus transformat într-o lebădă, reprezentând cei doi poli ai creației.
În religia orfică, o altă poveste mitică greacă spune cum Eros s-a născut din oul de argint, depus de zeița Noaptea în întunericul Erebului și fertilizat de o lovitură de vânt de nord, care conține cosmosul.
În mitul pelasgilor se spune aceeași poveste în detaliu. Iată zeița Eurinome, ieșită din haos și fertilizată de șarpele Ophion, care depune oul universal. Deci, acest ou, la fel ca cel chinezesc, este un ou al unei reptile mitice, posibil baziliscul.
În religia taoistă chineză, în secolul al IV-lea d.Hr., oul cosmic este descris în mitul lui Pangu, creatorul lumii, asistat de broasca țestoasă, de Qilin, un dragon cu coarne, asemănător unei himere, de Phoenix și de balaurul.
În religia celtică cercul gol se numește Oiw și este centrul evoluției cosmice, simbolizat de Soare. Pentru celți se numește Glain, un ou roșiatic născut dintr-o reptilă marină care depune ouă pe plajă.
În tribul african Bambara a existat inițial un ou gol care se umple și se dezvoltă ca urmare a unei respirații creative a Duhului.
În mitul polinezian, Vari-Ma-Tetakere trăiește într-o nucă de cocos cosmică.
În vechea religie egipteană, Phoenix este cel care depune oul, din care va renaște, ciclic. Phoenix este înzestrat cu respirație vitală din care se naște zeul aerului Shu. Aproape de moarte, Phoenix construiește un cuib în formă de ou și acolo arde complet, dar din această combustie se generează un ou pe care Soarele îl face să germineze.
Mitul oului a fost mai târziu preluat de romani și apoi de artă. Oul cosmic a fost adesea reprezentat în diferite arte vizuale. Se repetă în special în scenele funerare din Egiptul antic, Grecia antică și etrusci, unde face aluzie la renașterea sufletului mort într-o viață de apoi. Odată
189
cu apariția creștinismului, un ou a fost adesea atârnat în absidă ca semn de viață, naștere și înviere în multe biserici din Abisinia și din creștin-ortodoxul Răsărit.
Un exemplu faimos în istoria artei este atunci oul pictat în Alera de la Brera de Piero della Francesca, unde poate fi văzut atârnat de un tavan boltit: luminat de o lumină uniformă, oul din această lucrare reprezintă un fel de unități de măsurare, centralizând spațiul și făcându-l armonios și echilibrat geometric, ca punct central al picturii, precum și al întregului univers. Agățat de vârful unei cochilii sculptate în interiorul unui arc semicircular, de asemenea ovoid, oul ia aici o multitudine de semnificații: plutind deasupra capului Madonnei, simbolizează concepția ei imaculată, precum și natura care generează Viața și divinitatea dar perfecțiunea. Oul a fost, de asemenea, emblema familiei lui Federico da Montefeltro care comandase lucrarea de la Piero della Francesca și ar putea face aluzie la nașterea fiului ducelui la acea vreme. Același chip al Fecioarei Maria are, de asemenea, o formă ovoidală.
Giorgio Vasari în „Viața sa” raportează că forma oului l-a inspirat și pe Brunelleschi să construiască cupola Santa Maria del Fiore.
Printre celelalte picturi care conțin reprezentări ale ouălor cu o profundă semnificație alegorică se numără „Prezentarea Mariei în Templu” de Tizian, „Tripticul Deliciilor” de Hyeronimus Bosch, „Adorația păstorilor” de Francisco de Zurbarán, „Alegoria Gourmandisei” de Faustino Bocchi.
În creștinism, oul vopsit a devenit simbolul Mântuitorului. La români, Sărbătoarea Paștelui este marcată în comunitatea românească și în toată lumea ortodoxă de o primenire a caselor și gospodăriilor, de slujbe speciale săvârșite în biserică, dar și de o masă copioasă a cărei „vedetă” este oul roșu.
Multe dintre obiceiurile pascale sunt legate de ou. Simbolistica ouălor de Paști trebuie căutată înainte de nașterea lui Hristos. Încă din timpuri străvechi oul era dat în dar, fiind considerat simbol al echilibrului, creației, fecundității, simbol al vieții și al reînnoirii naturii, obiceiul vopsirii lui fiind una dintre cele mai populare legende spune că Maica Domnului a venit să-și plângă fiul iubit care fusese răstignit
190
și a adus un coș cu ouă pentru a-i îndupleca pe cei care îi chinuiau fiul. Aceștia însă nu au fost impresionați de darul ei și au râs. Îndurerată, Maica Domnului s-a așezat în genunchi în fața crucii pe care era răstignit Iisus, a pus coșul cu ouă jos, iar acestea s-au înroșit de la picăturile de sânge ce cădeau din rănile Lui.
O altă legendă spune că Maria Magdalena când a sosit la Roma i-a dat un cadou marelui împărat Tiberius – un ou de culoare roșie, care simboliza sângele lui Iisus și bucuria învierii Mântuitorului. O povestire românească spune că Maria Magdalena ar fi vindecat-o și pe soția împăratului roman de orbire atingându-i ambii ochi bolnavi cu ouăle roșii vopsite pentru a aminti sacrificiul și învierea lui Iisus
Ouăle de Paști, potrivit tradiției, erau adunate din cuibar în miercurea din a patra săptămână a Postului Mare, numită și „miercurea Păresimilor”. Atunci se alegeau ouăle pentru masa de Paști și ouăle ce urmau să fie înroșite. Chiar dacă ele erau alese în această zi, vopsitul lor avea loc în Joia Mare și niciodată în Vinerea Mare.
Încondeierea sau „împistritul” ouălor reprezintă un obicei străvechi în tradiția românească. Ouăle încondeiate sunt o mărturie a datinilor, credințelor și obiceiurilor pascale, reprezentând un element de cultură spirituală specific românească.
În cultura populară, ziua în care se înroșesc ouăle este joia din Săptămâna Patimilor, cunoscută și sub denumirea de Joia Mare. Se spune că ouăle înroșite în această zi nu se strică tot timpul anului. De asemenea, oamenii cred că ouăle roșii duse la biserică și sfințite, dacă sunt îngropate într-o gospodărie, aceasta este ferită de grindină.
În tradiția populară, oul roșu de Paști simbolizează sângele Domnului și ar avea puteri miraculoase, de vindecare, de îndepărtare a răului, fiind aducător de sănătate, frumusețe, vigoare și spor. Ouăle colorate în alte culori (galben, verde, albastru) vestesc bucuria primăverii. Cele colorate în negru simbolizează chinul și durerea pe care le-a suferit Hristos pe cruce. Ouăle împistrite sunt simbolul Mântuitorului, care a ieșit din mormânt și a înviat, precum puiul din găoace.
În Bucovina, cojile ouălor de Paști sunt aruncate în râu, pentru ca apa să le poarte la „Blajini”. În părțile Sibiului, există obiceiul ca de
191
Paști să fie împodobit un pom la fel de Crăciun. Singura deosebire constă în faptul că în locul globurilor se agață ouă vopsite.
În Maramureș, în special în zona Lăpușului, dimineața, în prima zi de Paști, copiii merg la prieteni și la vecini să le anunțe Învierea Domnului, tot așa cum de Crăciun merg cu colindul. Gazda dăruiește fiecărui urător un ou roșu.
Pragul casei trebuie trecut mai întâi de un băiat, pentru ca în acea gospodărie să fie armonie tot restul anului. În dimineața zilei de Paști, copiii se spală pe față cu apă proaspătă dintr-o ulcică în care s-au pus un ou roșu și fire de iarbă verde.
Ouăle vopsite frumos și cele încondeiate dau în familie o atmosferă de sacralitate.