Acrostih : E LUNGĂ CALEA Autor: Gabriel Ionescu E lungă Doamne calea ce duce către tine , Uşor coboară-Ţi mâna, spre inima mea , Greşesc ades dar Fă-mă, să ştiu doar ce … Continuă lectura Acrostih :E lunga calea
Categorie: Totul de pe blog
De ce nu m-ai lasat ?
DE CE NU M-AI LĂSAT? Autor: Sandu Chiva De ce nu m-ai lăsat să merg și eu la școală? Am vrut mereu să-nvăț, aveam și eu o boala.. Dar tu ziceai mereu, că școala nu-i de mine, Mă luai cu tine-n vie, spunând că mi-e mai bine. Mi-aș fi dorit și eu să-nvăț puțină carte... … Continuă lectura De ce nu m-ai lasat ?
Al nostru rasarit
AL NOSTRU RĂSĂRIT Autor: Mircea Trifu Pe vârfuri mă ridic și ochii ți-i aprind Ca două lumânări ce nu vor să se piardă, În marea de obraji, ninsoarea stă cerșind, Căci ploile de lacrimi întârzie s-o ardă. Alintă-n moară, piatra, boabele de soare, Lumina ce se scurge pe-o gură fără glas, Parcă-i privirea mamei în … Continuă lectura Al nostru rasarit
Lasa-mi iubirea
Lasă-mi iubirea Autor: Mihail Janto Lasă-mi iubirea pe pleoape și-amprente născute din noi, lasă-mi o clipă din toate, să cadă în picuri de ploi. Lasă-mi și gustul din tine, iubirea-n raze de soare, ștergem din suflet suspine, timpul ce-adesea mă doare. Lasă-mi sărutul pe buze, fluturi promişi în cuvinte, uită să-mi ceri … Continuă lectura Lasa-mi iubirea
Cantecul iernii…
Cântecul iernii... Autor: Teodora Dumitru Cântă iarna din flautul vremii , Un cântec prelung în imensul decor, Prin neaua virgină aleargă renii, Ecoul pluteste ca pasărea-n zbor , Cântecul iernii străbate ținuturi , Albite de vălul curat de ninsori, Când liniștea este stăpână pe gânduri, Cântul ei calm se pierde în zări ! Atâta pace … Continuă lectura Cantecul iernii…
Resemnare
Resemnare Autor: Elena Tudosa De cite ori o sa mi se zbata Lacrima, sub pleoapa tremurinda, Știu ca nu te voi mai avea niciodată, Și îmi va suspina inima-mi plapinda. Tirziu în noapte cind totul e tăcut, De cite ori în gind, îmi amintesc de tine, Ma infioara nespus și nu pot ca să uit, … Continuă lectura Resemnare
Tu stea , ea om
TU STEA, EA OM Autor: Aurelia Oancă Străbatem zări, străbatem vise, Dar tu rămâi mereu cu noi, Popas în zone interzise, Plimbări prin codrii sau prin ploi. Aripi de înger prinde steaua Apoi coboară spre pământ, Din geam înlătură perdeaua Și-ncet sărută chipul sfânt. Dar blânda fată pământeană Sărutul ei ea îl va da, Pe … Continuă lectura Tu stea , ea om
Zambet trist
Autor: Violeta Butnariu Daca va-ntreaba cineva ce-i departarea, Esta distanta cat te tine asteptarea! Ca tu nu o poti masura in km lor, Ci in minutele in care astepti,,si care dor...! Si nu in km de visare, Ci in secundele nelinistei ce doare! Cand vrei sa vezi mai bine cum e asta, Iti spui ca … Continuă lectura Zambet trist
Ce va hotari destinul
CE VA HOTĂRÎ DESTINUL Autor: Sandu Chiva Mătușica mea Aglaia,viță veche de boier Vrea acum să se mărite, cu un om din cartier. Ar dori să aibă stare, avere și ceva bani Un român cu multă carte,să nu aibă prea mulți ani. A pus ochii pe vecinul, contabil pe la ORACA Cel ce-mi cumpărase mie, … Continuă lectura Ce va hotari destinul
Iar e umbra pe tarm
IAR E UMBRĂ PE ȚĂRM Autor: Mircea Trifu Ți-amintești de copacul sub apriga ploaie, Dar de insula ta, ce din umbre-am croit-o? Ca un gând părintesc, prefăcut într-o foaie, S-a întors lângă mine, după tine, iubito! Ce cuvinte pe coală să-i scriu, să rămână? Mi-este fruntea de-asfalt pe obrajii nerași, De va prinde în … Continuă lectura Iar e umbra pe tarm
Persoana-ntai
PERSOANA-NTÂI... Autor : Aurelia Oancă Cu pași grăbiți eu voi străbate Câmpii întinse de iubire, Izvoarele ce vin s-adape Tot ce e viu și e simțire. Pe ramuri eu voi pune frunze De dor, de viață-n verde viu, Pe flori voi pune buburuze Și iarbă verde în pustiu. Din poezie voi culege Cu fiecare cuvințel … Continuă lectura Persoana-ntai
Crezul meu
Crezul meu Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu Răstignit pe fila cărţii Îmi văd viii, îmi văd morţii , Mă închin la toţi îndată... Viaţa mea nu-i fără pată. Pleacă crezul meu spre stele Să se roage, să se spele De păcate şi de vină Drag de viaţă să susţină. Se întoarce-apoi în mine, Cu rugi, de … Continuă lectura Crezul meu
Flori alese
Autor: Teodora Dumitru Pe câmpia însorită și întinsă a vieții mele, Am sădit flori minunate , să culeg în clipe grele . Când deasupra mea s-au strâns ,nori întunecați și grei , Am cules ,,floarea Speranței", să pot trece peste ei . Pe un rând am semănat ,,floarea Fericirii" , rară, Însă rod nu prea … Continuă lectura Flori alese
Eli,Eli Lama Sabachthani
Autor: Gabriel Ionescu O,Eli,Eli.Lama Sabachthani Striga cel răstignit pentru noi toţi, Cel ce-a urcat Golgota către pronii, Era trimis în moarte-ntre doi hoţi. De umilinţă se usucă pomii, Din care e făcută … Continuă lectura Eli,Eli Lama Sabachthani
Si ingerii plang
Și îngerii plang Autor: Elena Tudosa Un nufăr plutitor pe apa, Ce suferind petalele își stringe, Nutrindu-se din lacrima sa calda, I-asemeni unui înger care plange. Prea trist, prea abătut de soarta, Tragandu-si seva din amărăciune, Prin frumusețea lui însă își poarta, Durerea îngerului, ce-i numai suspine. Un nufăr care floarea își desface, E sufletul … Continuă lectura Si ingerii plang
La pieptul tau
Autor:Violeta Butnariu Asa este sfarsitul in iubire.. asa e ...toti o stim... Si o dezamagire rece, ramane,in ea ne cuibarim! Si o mincina seaca ,pleaca ..spre buze s-o rostim, Si nici o frumusete ,cu ochiul, n-o petrecem, n-o privim... Vrem doar o izolare.., ce doare.., sau doar o mangaiem Si vrem singuratate,...pacate..,, pe toate … Continuă lectura La pieptul tau
Vrabiuta-minge
VRĂBIUȚA-MINGE Autor: Aurelia Oancă Pe gardul dinspre vie, Pe un uluc stă dânsa, O vrabie zglobie Acum strânsă cu ușa. În iarna asta mare Şi plină de zăpadă, Nu vede-n depărtare, Că fulgii-au prins să cadă. Ea penele-și înfoaie Și ochii-abia mai mișcă, Pe cioc un fulg se-nmoaie Iar frigul rău o … Continuă lectura Vrabiuta-minge
Clepsidra
Autor:Mugurel Puscas Priviţi clepsidra... Este Viaţa... S-a terminat nisipul sus... Lin, mâini cereşti o vor întoarce Va răsări un alt apus. Priviţi clepsidra... Este Timpul... Curgând prin noi, amăgitor, Nu-l vom putea opri vreodată, E-al clipei , veşnic, călător. Priviţi clepsidra... Este Visul, În miez de noapte vrăjitor, N-om şti nicicând de unde vine, Descătuşând … Continuă lectura Clepsidra
Femeia , Zeita amintirilor din viitor
Femeia , Zeita amintirilor din viitor Autor: Mihaela CD Zeita este din vremuri vechi femeia Un simt are in plus fata de barbat Cu ochii mintii poate vedea scanteia Si are-un fler proverbial, de acrobat Simtamantului nu-i poate da nume De-i un vis ori al saselea simt cizelat … Continuă lectura Femeia , Zeita amintirilor din viitor
Ah, de-as mai trai o viata
Autor: Sandu Chiva Stau vorbind la gura sobei Depănând iar amintiri, Amintiri din ani în care Mai veneau şi musafiri! Privesc lung, la acel ceainic Care fluieră-n surdină, Afară,vântul şuieră jalnic Prin curte şi prin grădină! Moşul, se uită şăgalnic La tovarășa de viață. Oftează apoi amarnic . În ochi are o … Continuă lectura Ah, de-as mai trai o viata
De-ar fi…
De-ar fi ... Auror: Teodora Dumitru De-ar fi să mă mai nasc odată, De-acum, Doamne ,te-aș ruga , Să-mi dai aceeași mamă , tată... Și-același loc de s-ar putea ....! Să mă poarte iar de mână , Bunicii dragi pe care-i știu , Altfel ,lumea n-ar fi bună, Și-n jurul meu ar fi pustiu … Continuă lectura De-ar fi…
Drum
Autor: Violeta Butnariu Pasesc grabita prin trecut, Stiu cum e cand privesti in urma; Trecutul poate sa te-ajunga Si tu sa n-ai nimic de spus! Pasesc cam trista prin prezent Parca-i murdar de-atata gri Parca incerc al lustrui Dar nu am dragostea prezent Abea pasesc spre viitor Caci sarbatorile-or sa vina Imi tin durerea in … Continuă lectura Drum
Profetul
PROFETUL Autor: Gabriel Ionescu Se zice : Nimeni nu-i Profet în țara lui. E o zicală cu mult adevăr în ea. Zici de un om, ce are loc în inima oricui, Insă mult mai puțin la el, în casa sa. Când zici PROFETUL, te gândești la cel ce prevestește. El are darul viziunilor, a … Continuă lectura Profetul
Ploaia
Autor:Mugurel Puscas Plouă trist şi liniştit... Orăşelul obosit Reînvie... Aburi, valuri Se înalţă-n cer, subit. Seara ne îmbracă-n umbre Trupurile pe trotuar, Se aude-un dangăt sumbru... Zvon mortuar. Viaţa ritmu-ncetineşte, Ne-ndreptăm uşor spre vis, Printre nori apare luna... Din abis. Doar o clipă... Nu dă semne Că ar vrea să stea mai mult, Norii … Continuă lectura Ploaia
De vrei sa ma cunosti…
DE VREI SĂ MĂ CUNOȘTI... Autor : Aurelia Oancă De vrei să mă cunoști mai bine, Citește-ntâi câteva pagini Din cartea mea, căci ea conține Cuvinte sfinte și imagini. Acolo vei putea alege Fărâmele de suflet spart, Cu ața dragostei să-l lege Doar cel cu care eu împart, O bucurie, o tristețe, Și tot ce-n … Continuă lectura De vrei sa ma cunosti…
Dor de tine, lasa-ma
Dor de tine, lasă-ma, Autor: Elena Tudosa Lasă-mă în asta seara, Sa adorm pe bratul tău, Nu mai pot rabda cum doare, Dor de tine, dragul meu. Lasă-mă să-ți mingai fata, Parul blond sa ți-l ating, Cit de goala-mi este viata, Dor de tine și ma sting. Lasă-mă, cuib sa îmi fac, Culcuș cald, la … Continuă lectura Dor de tine, lasa-ma
Poveste pe clape
Poveste pe clape Ştefan Doroftei Doimăneanu De-o vreme hoinăresc pe clape fermecate Pianu-mi glăsuieşte nocturne de Chopin, Extrag melancolii din răni nevindecate Şi-mi retrăiesc iubirea pierdută într-un tren. Era un tren parcat în gara tinereţii Ce ne-aşteta semeţ, în visuri să ne poarte, Se pregăteau cu flori nuntaşii şi poeţii Pentru o viaţă-n … Continuă lectura Poveste pe clape
Covor de stele
COVOR DE STELE Autor : Aurelia Oancă Din cer coboară stele mii, Covorul alb încet se-așterne În suflet sper că ai să vii Pe căi cerești, pe căi eterne. Din albul pur noi vom zidi Cetăți de promoroacă, Apoi torid ne vom iubi Ca doi copii în joacă. Vom pune stelele zăvor La ușile-ncuiate, Apoi … Continuă lectura Covor de stele
20000 de vizitatori in doar 3 luni! Va multumim!
Dragi prieteni , Cu multa bucurie va anuntam ca la doar 3 luni de la infiintare , site ul revistei nostre a inregistrat 20000 de vizitatori ! Va multumim din suflet prieteni dragi !!! Lista tarilor din care avem vizitatori a crescut , ajungand la 51 de tari! Ii salutam cu multa bucurie pe cititorii … Continuă lectura 20000 de vizitatori in doar 3 luni! Va multumim!
Ispita din ochii de smarald
Autor: Mihaela CD Privirea-ti de smarald staruitor ma cheama Spre zari straine si-n infinit sa fim calatori Fior adanc ce tremura timid si se destrama In ochisorii dragastosi si dureros de visatori Deopotriva e otrava si miere in verzile priviri Ispita dulce ce te-mbie sa bei din al sau potir In ochii … Continuă lectura Ispita din ochii de smarald
Calatorul
CĂLĂTORUL Autor: Mugurel Puscas Mă-nvăluie trecutul cu umbre de lumină, Îl simt pe Cel ce Vine din neguri spre-nceput, Îngemănarea clipei cu-a spaţiului dospire, Creează universuri sau le îngroapă-n lut. Lumina ce străbate din zori spre asfinţituri, Călătoreşte paşnic din vremi spre nicăieri, Nu are opintire sau clipe de odihnă, Constantă şi divină, în … Continuă lectura Calatorul
Buchetul vietii
Buchetul vieții Autor: Teodora Dumitru Am strâns de pe drumul vieții ,un imens buchet de flori, L-am legat cu gânduri bune și cu-ai inimii fiori, Și îl port la mine-n suflet,pe oriunde mă duc, eu , Dar ca să nu ofilească, cu iubire-îl ud mereu ! De pe câmpul verde, fraged , din copilăria mea, … Continuă lectura Buchetul vietii
Intelepciune tarzie
ÎNȚELEPCIUNE TARZIE Autor: Gabriel Ionescu Din sfatul celor mai bătrâni ca mine, Am învățat de la bunici, de la părinți. Am învățat, Detest și nu accept o judecată care vine, O aberație din mintea cârcotașului, needucat. Accept și critici. Multe poate-ntemeiate, Mă-nclin numai la cele, de la semeni mai deștepți ca mine. Nu stau. Ba … Continuă lectura Intelepciune tarzie
Uniti pe veci
UNIȚI PE VECI Autor:Aurelia Oancă Pământul și-adună toți fiii De o limbă și de un sânge, Ca mama ce-și află copiii Acasă și nu mai plânge. Și apa ce face hotarul Trecută e și rânduită Să-și spumege-n liniște valul Iar țara să fie unită. Nici Milcov, nici rea răzvrătire Nu-i lasă pe frați despărtării, În … Continuă lectura Uniti pe veci
Mi-e umbra noaptea asta iubite
Autor: Elena Tudosa Iubite noaptea asta e rece, fără viata, Și vreau ca să ma lași sa vin la tine, Îmi e atit de frig, cuprinde-ma în brate, Alunga-mi Întristarea și plinsul din retine. Hai lasă-mă încet ca să îți mingai fata, Vreau tandru chipul tău, frumos sa ți-l ating, Atat îmi e de … Continuă lectura Mi-e umbra noaptea asta iubite
Balada cu poveti
Autor : Mircea Trifu Mă-ntorc, de-mi amintesc vreodată, Cu-aceiași pași, pe-același nesfârșit, Să sprijin gândul de aceiași poartă Unde m-așteaptă tot ce n-am găsit. Aici, brodat, e-un labirint pe ducă, Îl despletesc, dar fără să îmi scuip, Când mușc din coaja lui de stâncă Toți dinții-ajunși ca țărmul de nisip. Că doar aici e … Continuă lectura Balada cu poveti
Sentimente
Autor: Violeta Butnariu Frumoase sentimente am gasit,facand curat...! Doar ca pe unele din ele chiar eu le-am aruncat! Am inceput sa le scutur ,si sa le pun in cutii... Ca pe niste vechi si frumoase jucarii...! Generozitatea am coborat-o in beci ,la vedere... Intre borcanele cu dulceata si miere!. Iar ura ,gelozia si renuntarea de … Continuă lectura Sentimente
Rondul de noapte
Rondul de noapte Ștefan Doroftei Doimăneanu O umbră de vis mă-nţeapă cu doruri Un val furios se îneacă la mal, Pe stele de foc, în noapte cad storuri Şi parcă se sting într-un somn infernal. Cobor în răgaz mă prind de secunde Sunt liber să beau din odihnă nectar, Un fir de nisip aleargă niciunde … Continuă lectura Rondul de noapte
Frate langa frate
FRATE LÂNGĂ FRATE Autor : Aurelia Oancă Popor moldav, popor muntean, Uniți într-o românitate Și-au stins acum un vechi alean La Milcov, pentru unitate. Un singur domn ei și-au ales, Pe Cuza-vodă Alexandru, Apoi la horă au purces Urcând pe culmi din nou stindardul. Voința lor trecut-a veacuri O țară sfântă și-un popor, Ca Dacia-n … Continuă lectura Frate langa frate
Dragoste solara
Autor: Mihaela CD Danseaza grabit razele nelinistite Caci se zoresc sa se sarute in amurg Se-atrag si se resping indragostite In numele iubirii , un infinit parcurg Reflexe de staniol rosu si albastru Topite de amor galben- portocaliu Se-ngemaneaza -ntr-un alb sihastru Si-n rotocoale se curteaza hazliu Se-mbujoreaza stralucitoarele raze Cand … Continuă lectura Dragoste solara
Bobul de nisip
BOBUL DE NISIP Autor: Mugurel Puscas Risipește, Doamne, rouă, Stropi divini peste păcate, Ochi celești să privegheze, Drumul spre eternitate. Rourește, Doamne, visul Jăruit de ne-nţelesuri, Luminează-mi rătăcirea În clepsidra fără sensuri. Visuiește, Doamne, dorul Pe dulci aripi, heruvine, Păsuiește-n cer lumescul, Fă-mă har, sunt cel ce vine. Doruiește, Doamne, drumul, Pe poteci de jind … Continuă lectura Bobul de nisip
Du-ma saniuta
Du-mă săniuță Autor: Teodora Dumitru Du-mă saniuță cu tălpici de lemn , Într-un colț de lume unde te îndemn... Pe un deal ,departe ,nalt şi-nzăpezit , Pe unde mi-e dor şi am copilărit , Urcă-mă pe podul cald de scândurele , Şi zboară cu mine prin iernile grele , Să mă duci degrabă … Continuă lectura Du-ma saniuta
Acrostih Tatal nostru
ACROSTIH TATĂL NOSTRU Autor: Ionescu Gabriel Tatăl nostru , Tu Iisuse , Tu ce eşti acolo sus , Eu ştiu că eşti sfânt , şi sfânt … Continuă lectura Acrostih Tatal nostru
Casa iubirii
CASA IUBIRII Autor : Aurelia Oancă Tresar la fiecare șoaptă Tresar la fiecare gând, Îmi simt iubirea ca o pâine coaptă Și-mi prind în sufletul plăpând, Un clopoțel din fire aurite Să mă trezeasc-atunci când vei veni, Să te aștept în pragul meu iubite, Iubirea vieții o vom pomeni. Vom construi din noi o carapace … Continuă lectura Casa iubirii
Iubirea mea
IUBIREA MEA Autor: Aurelia Oancă Iubirea mea născută-n veșnicie, Te-am căutat o viață și mai mult, Dar te-ai ascuns în vers de poezie, Ferită de al vieții greu tumult. În slovele ce sunt de vânt purtate, Te caut pentru-a scrie un cuvânt, Ce să rămână-n inimi puritate Și flori să crească-n ea și pe pământ. … Continuă lectura Iubirea mea
Ioane
Autor: Elena Tudosa Ioane, afara spunta iar zori, Se-ascunde-n bolta-nalta luna, Au înghețat ferestrele ,au flori, Eu te aștept ca-ntotdeauna. Răsare soarele și scurma, Zăpada o topește cu razele sale, Nu dau Ioane deloc de-a ta urma, Și sufletul cumplit ma doare. Sa -mi vii Ioane eu te-aștept, De dor mi-e plină inima mea, … Continuă lectura Ioane
Menirea noptii mele de cerneala
Autor: Mircea Trifu Răsfoiesc viață cu viață să mă regăsesc cu mine, Cel ce-a fost născut să fie nesecat prin ochii tăi, Când mă scurg în vis, femeie, peste palida rușine, Ca un lup pândind dorința geamătului tău dintâi. Și mai flămânzit ca haita lupilor legați în lanțuri, Îmi las balale cuviinței și veșmântul … Continuă lectura Menirea noptii mele de cerneala
Vis de noiembrie
Autor: Violeta Butnariu Asta noapte am avut Intalnire cu-n necunoscut,!.. Il sunasem pt prima oara Noaptea la 3 sa-mi cante la vioara El nu m-a intrebat de ce-am sunat Doar s-a dat jos din pat si mi-a cantat Si nu balada de-a lui Ciprian, Ci chiar Enescu,!Asta imi doream. Si cand a terminat,de noapte … Continuă lectura Vis de noiembrie
Robul
Robul Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu Târziu mi s-a desprins din ochi neantul Plătind facturi la lacrimi şi dorinţe, M-a refăcut din dor şi foc înaltul Creându-mi visuri noi din suferinţe. Puteam fi prinţ dar am ucis consemnul Şi am furat iubire fără seamă, Am fost surprins când mi-a zâmbit infernul Şi m-a lăsat să evadez … Continuă lectura Robul
Sunt iute la manie!
SUNT IUTE , LA MÂNIE! Autor: Sandu Chiva Dar nu vine amărâtul, degeaba privesc în zare Iar îmi trage clapa Nicu, curată nerușinare. Zic să îl ferească sfântul, am să i-o plătesc și eu Nu-l mai scapă nimirica, să-l ferească Dumnezeu! Nu aseară, alaltă seară a promis să nu-ntârzie De trei ore stau în soare, … Continuă lectura Sunt iute la manie!
Sa fii increzator in mama
SĂ FII ÎNCREZĂTOR ÎN MAMĂ Autor: Sandu Chiva Trei păsărele zgribulite pe o cracă Aşteaptă ca să vină mama lor, Şi ciripesc ca foamea să le treacă Până când ea se va întoarce-n zbor. Sunt mici și nu au învățat încă să zboare Dar ştiu că au o mamă, mama lor, Ce va zbura pentru … Continuă lectura Sa fii increzator in mama
Vaporul cu iubire parfumat
Autor: Mihaela CD Vino sa dansam pe briza marii, Si-acolo sa ne inmultim iubirea Vino sa gustam ravna departarii Si s-ascultam in tihna fericirea Vino sa zburam marin prin lume Plutind pe valul de dor inspumat Vino s-avem doi, un singur nume Pe vaporul cu … Continuă lectura Vaporul cu iubire parfumat
Nelu va sadi o floare
NELU VA SĂDI O FLOARE Autor: Sandu Chiva Neluțu a rupt o floare Însă ea s-a ofilit, Se întreabă de ce oare Floricica a pălit? Este foarte supărat Tot privind la floricică. Chiar acuma a intrat În casă a lui mămică. --Nelu spune de ce oare Eu te văd cam supărat? --Mămică am rupt o … Continuă lectura Nelu va sadi o floare
Nu pleca, ramai…
NU PLECA, RĂMÂI... Autor: Mugurel Puscas Nu pleca... Rămâi !... Nu-i vremea gândului străin... Ochi de-amor veghează Viaţa ta... Să-ţi fie lin. Nu pleca... Rămâi !... Nu-i vremea brumelor ce dor... Vis târziu dezmiardă Chipul tău, în dulce zbor. Nu înfige-n inimi ace Ce n-au rost sau leac... Depărtare, risipire ? Astea rău ne … Continuă lectura Nu pleca, ramai…
La margine de gand
Autor: Elena Tudosa La margine de gand, Pierduta în visare, Ma-ntreb mereu oftand, De ce iubirea doare?!? Speranța-ți pui în ea, Vrand vise sa-mplinesti, Și-oricat de mult ai vrea, Prin suferinti plătești. Tăcut durerea-ți strangi, În al palmelor pod, Și inima îți frangi, Ramai tristeții, rob. Sa cauți alta stea, Durerea te retine, Nimic putand … Continuă lectura La margine de gand
Pe unde eram?
PE UNDE ERAM ? Autor : Aurelia Oancă Din negura nopţii, iubirea, Uşor, îmi bate la geam, În suflet îmi dă ea trezirea, Şi-ntreabă, pe unde eram ? Departe, departe, în vise Eu chipul ţi-l căutam, Iubirea fereastra-mi deschise Şi-ntreabă , pe unde eram ? Cu ochiul abia deschizându-l Văd dragostea-n chip îngeresc. Ce-mi … Continuă lectura Pe unde eram?
In vizita la mama
ÎN VIZITĂ LA MAMA Autor: Gabriel Ionescu Astăzi am fost în vizită la Mama, Dar nu acasă, ci la cimitir, Şi nici măcar nu cred că mi-am dat seama, Că au trecut atâţia ani în şir. Te vizitam în fiecare zi, Obişnuiam să bem cafeaua împreună, Eu nu mai vin şi nici tu … Continuă lectura In vizita la mama
Ninsoare de toamna
Ninsoare de toamnă Ştefan Doroftei Doimăneanu Îmi ning din dureri lămpaşe aprinse, Îmi ninge cu stele în nopţi interzise, În toamna din mine, cu ploi şi cu frig Îmi ning amintiri ce în vene se-nfig. Şi-mi ninge ninsoare din grele tăceri, Şi nu mai e soare, doar geruri prin veri, Şi-mi ţipă destinul că-mi ninge … Continuă lectura Ninsoare de toamna
Bobita in prag de iarna
BOBIȚĂ ÎN PRAG DE IARNĂ Autor: Sandu Chiva Îl cunoașteți pe BOBIȚĂ E un cățel minunat, Din zori până-n seară latră Atunci când e supărat. Merge mândru prin ogradă E puțin cam crăcănat, Cu pisica stă la sfadă Este foarte încântat. Am uitat ca să vă spun E prieten c-o pisică Și își ia … Continuă lectura Bobita in prag de iarna
Un poem pe-un prag de casa
Autor: Mircea Trifu M-am pierdut în mintea asta și nu văd nici o cărare Să-mi alung bătrâna noapte ce stă ghemuită-n mine De-aș putea convinge ceața muntele să mi-l coboare Imi voi scrie azi iubirea, să-mi ajungă pâna mâine. Stând la capul dimineții s-o citesc cu-aceiași ochi Ce-i dezvirginau misterul nopțior printre cuvinte Și-mi … Continuă lectura Un poem pe-un prag de casa
Tara mea mandra
Autor: Violeta Butnariu Mi-e dor de tine,tara mea frumoasa, La malul marii cand fugeam grabita, Cand calul- imi batea tactul din copita.. Si departarea asta ma apasa... Mi-e dor de tine patrie natala Cand vreau sa te revad mi-inunda lacrimi Si caii-s mai salbatici,nebunateci, Pe tarm de mal ce fantomatec ei alearga Mi-e dor de … Continuă lectura Tara mea mandra
Pe aleea cu castani
Autor: Teodora Dumitru Pe aleea cu castanii tineri altădată, Pe unde mi-am petrecut tinerețea ,toată , Anii mei cei mai frumoși ...ca florile lor, Astăzi am trecut să-i văd , fiindcă-mi era dor ! Și-am găsit castanii triști , fără de coroană, Frunzele le-a risipit, nemiloasa toamnă ... Au îmbătrânit castanii , cu mine … Continuă lectura Pe aleea cu castani
Inima nu doarme
INIMA NU DOARME Autor: Aurelia Oancă Inima nu doarme niciodată, Ea luptă veșnic pentru viața ta, Pe care nu o lasă înnodată Și te îndeamnă pentru a opta, Să îți alegi din drumurile toate, Pe cel mai bun și cel mai fericit, Deși cu judecata nu prea poate Lupta și nici nu va putea … Continuă lectura Inima nu doarme
Ma mut in Filipine
MĂ MUT ÎN FILIPINE Autor: Sandu Chiva Vine iarna peste mine Iaca stau şi mă socot, Dacă nu ar fi mai bine, Să mă mut în Filipine Că-s bătrân, şi nu mai pot! Am să-mi cumpăr o moșie Undeva pe malul mării, Pentru prieteni ce-o să vie Ca să nu mă dea uitării. Deja am … Continuă lectura Ma mut in Filipine
De-as fi stiut
De-as fi știut, Autor: Elena Tudosa De-as fi știut ca viața-n lume, Este atit de-ntortocheata, Plina de lacrimi și suspine Și doar cu doruri presărată, M-aș fi născut un fluture, o albină, Din floare-n floare-as fi zburat, Și-n nopțile cu luna plina În cimp de flori m-aș fi culcat. De-as fi știut ca timpul … Continuă lectura De-as fi stiut
Povestea ta cu mine
Autor: Mircea Trifu Pe cerul ce n-am cunoscut S-a-ndrăgostit abia născut Un om mai bun ca tine. Așa-ncepea a ei poveste În vers bătrâna noapte, E parcă mama ce-mi citește Imensul dor de lapte. Atuncea parcă îmi creștea Ce doar în vis există, Palatul cel din mintea mea Cu o fereastră tristă. Bătrâna noapte … Continuă lectura Povestea ta cu mine
La ceas
La ceas Ştefan Doroftei Doimăneanu Când sfertul academic şi-a luat zborul Spre alte sferturi mai puţin întinse, Speranţa mea s-a dus precum cocorul Spre alte zări cu focurile-aprinse. S-a sinucis clepsidra într-o doară Turbând de furie întreg nisipul, De când dansez la ceas, e prima oară Când nu-i zăresc picioarele şi chipul. Iluzia că … Continuă lectura La ceas
Te-am vazut …
TE-AM VĂZUT.. Autor: Sandu Chiva Te-am văzut în telefon, cum vorbeai cu altă fată Nu mai ești același om, fidel cum erai o dată, Într-o zi dădeai bezele pe pagina de facebook Îmi vine să îți ard poza, să ți-o ud, să ți-o usuc! Îmi vine să te blochez, să te șterg din telefon … Continuă lectura Te-am vazut …
Dansul ploii
Autor : Mihaela CD Picaturi de aur cad din cer Si-n dansul lor spre glorie Ele se-mbratiseaza sincer Si se dezmiarda in victorie Vazduhul de fericire plange Si-mparte-n jur ca o sfarleaza Mii de perlute aurii rasfrange In simfonia ploii s-exalteaza Pe melodia amorului de seara Valseaza in ritm … Continuă lectura Dansul ploii
Trup de Luceafar
TRUP DE LUCEAFĂR Autor : Aurelia Oancă Visat-am raze de lumină Venite chiar din univers, Peste iubire se închină Și peste-al fericirii vers. Am prins o rază de Luceafăr, Un ghem imens eu am făcut, El m-a privit cu ochiul teafăr Și într-un om s-a prefăcut. Cu un sărut astral atinse A mele buze … Continuă lectura Trup de Luceafar
Bunicul
BUNICUL Autor: Mugurel Puşcaş Copilăria mea cu albe plete, Demult, în altă curte s-a mutat... La ţintirim, sub lespede de piatră, În ceruri, sus, cu Dumnezeu la sfat. Un înger alb i-a primenit menirea, Bătrânul meu e-un Făt-Frumos pierdut, Înfăşurat în mantie de pluguri, Iar crucea de la cimitir e scut. Noi, vara stam pe … Continuă lectura Bunicul
Rugaciune
Autor: Gabriel Ionescu Pogoară-Te Doamne la mine , Pogoară-Te -n inima mea , Şi fă-mă să ştiu ce e bine , Şi fă-mă să ştiu Calea Ta. Pogoară-Te … Continuă lectura Rugaciune
Teama
Autor: Violeta Butnariu Nu spun ce este,spun c-ar putea fi, As fi putut fi fericita orisiunde , Dar am ales sa fiu la bratul tau, Acum privesc plangand ,cum ma patrunde In inima si gand,pareri de rau... As fi ales sa fiu doar fericita! Dar una -doua iarasi te ranesc, Si ma gandesc ca sunt … Continuă lectura Teama
Deasupra norilor
DEASUPRA NORILOR Autor: Aurelia Oancă Când te înalți deasupra norilor Și vezi în infinitul mare O altă lume ce îți dă fior Tu te gândești la clipa care moare. Ești protejat de pasărea în zbor, Hubloul mic ți-arată universul Ce se desprinde parcă de pe nor Și simți că ți se-mpotmolește mersul. O stea-ți zâmbește … Continuă lectura Deasupra norilor
Coboara iarna
Coboară iarna ... Autor: Teodora Dumitru Coboară iarna pe pârtii de timp , În rochia ei albă ,de gală, Cu trena de țurțuri și sclipiri de argint, Atingand pământul în fală, Coboară iarna , poteci nevăzute , Călcând minute și zile-n picioare, Le-ascunde în locuri de nimeni ştiute, Le-mbracă în straturi de ger și ninsoare … Continuă lectura Coboara iarna
Poveste de iubire
Autor: Mihaela CD A fost cândva , a fost odată Cum întâlnești doar în povesti Un tânăr soldat și-o jună fată Ce se-adorau ca astrele cerești Cuvintele-s sărace să descrie Iubirea lor astrală , fără pată Frenetic și-au jurat căsătorie Mănați de-o dragoste curată Și-apoi angelicul cuplu format A … Continuă lectura Poveste de iubire
La o masa-n cafenea …
LA O MASĂ-N CAFENEA.... Autor: Sandu Chiva Stătea la o cafenea, într-o zi de Primăvară Savurându-și o cafea, o frumoasă domnișoară, Razele calde de soare, încălzeau a sa umbrelă În timp ce ea se gåndea, la o viață mai rebelă! Astfel fata își croia pentru viață niște planuri Ca de mâine să stopeze, cu … Continuă lectura La o masa-n cafenea …
O mama vie
O MAMĂ VIE Autor: Aurelia Oancă Cu ochii triști și rătăciți Privești în depărtare, De lacrimi grele obosiți Și-un suflet ce te doare. Aștepți copilul ce s-a dus În lume după bine, În inimă un dor ascuns Îți spune că nu vine. Anii-au trecut și au lăsat Poveri în al tău spate, Multe dureri ce-au … Continuă lectura O mama vie
Maricica cea frumoasa
Autor: Sandu Chiva Marica cea frumoasă Dă mâncare la găini , Toată ziua-i prin ogradă Seara umblă prin vecini. De găini ea are grijă Dar mai sunt si nepoței Să îi ducă la cămin Și să-i i-a la ora trei. Nu-și vede capul de treabă Cât este ziua de lungă , Abia așteaptă să vină … Continuă lectura Maricica cea frumoasa
Ocroteste-i pe romani
OCROTEȘTE-I PE ROMÂNI Autor: Gabriel Ionescu Tu Doamne, ocroteste-i pe Români. Dar nu pe toți. Numai pe patrioți. S-au adunat în Țară-atâți nebuni, Că nu ii mai deosebești pe Buni, de hoți . Sunt mulți din cei trimiși cu trebi, afară, Ce au uitat și unde s-au născut. Pentru câțiva arginți fac de … Continuă lectura Ocroteste-i pe romani
Cu credinta …
Autor: Violeta Butnariu Voi ma vedeti frumoasa? EU NU MA VAD ASA.! Zau ,nu-s ambitioasa! Si nu-s altcineva! Voi ma vedeti mai buna Dar buna nu sunt eu Eu sunt putin nebuna ... Nu mult!,ce Dumnezeu.... Voi ati crezut in maine? Eu poate nici in azi Eu am crezut in paine, Cu lacrimi pe … Continuă lectura Cu credinta …
Prometeu salvat de-o Crista
PROMETEU SALVAT DE-O CRISTĂ Autor: Mircea Trifu Patimi sângerând pe buze mi se zvârcolesc de sete, Ce îmi gem ca două fete langă-un dumicat de miere, Neavând nici o putere și nici rang să-i dau porunci. Când la sânii dulci mă urci să-i sorb râul de durere. Iar îmi bate marea-n tâmple și mă … Continuă lectura Prometeu salvat de-o Crista
Amintire cu gutui…
Autor: Teodora Dumitru Mi-amintesc cu nostalgie, De gutuile din geam, Ce-mi umpleau de bucurie , Sufletul, cand le priveam ! Și o lacrimă-n neștire , Rătăcită-ncet coboară, Când mă duc în amintire , Și începe ca să doară ! Eu o las ușor să pice , Pe coala de scris , curată, Și-apoi ,dorul ei … Continuă lectura Amintire cu gutui…
Inorogul boem
Autor: Mugurel Puscas Mi-amintesc de-un decembrie, dulce, plăviu... Ochii tăi erau limpezi ca izvoarele iarna, Călăream inorogi în veșmânt purpuriu, Aruncând jar pe nări, încălzindu-ne taina. Hibernală dorință, pământean paradis... Troienind amintiri, poleiți cu savoare, Fulgi dezmiardă ușor, atingând lut şi vis, Versatila iubire sub a iernii dogoare. Peste munţi, amalgam de foc … Continuă lectura Inorogul boem
Sufletul, gandul si inima
SUFLETUL, GÂNDUL ȘI INIMA Autor : Aurelia Oancă De vei căta în tine taine sfinte Ascultă glasul sufletului tău, El va șopti prin magice cuvinte Ce poate le-a trimis chiar Dumnezeu. Vei auzi în fiece silabă Mesaj astral ce-ți este destinat, Cu sufletul vei auzi în salbă Cuvinte ce în gând s-au adunat. Atinge-le ușor … Continuă lectura Sufletul, gandul si inima
De-ar fi sa vii
De-ar fi să vii Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu De-ai şti cât doare dorul căteodată Când aşteptarea plânge în poveste, Că-n lumea mea, o lume demodată, Am tremurat la orice mică veste. Sădeam seminte pure de speranţă Pe cerul meu din clipa mea nebună, La porţi de suflet puneam siguranţă Să nu-mi mai plece visul către … Continuă lectura De-ar fi sa vii
Ultima picatura
Autor: Mihaela CD In viata sunt multe dileme Si uneori esti in incurcatura Cand ai tot felul de probleme Hop, cade si ultima picatura Si parca atunci ti se intampla Cand ai multe necazuri adunate Ce-ti dau si-asa dureri de tampla Mai vine una ce te da pe spate Aceasta-i renumita … Continuă lectura Ultima picatura
Of, ce lunga-i iarna asta
OF, CE LUNGĂ-I IARNA ASTA Autor : Aurelia Oancă Am privit pe geam zăpada, Din grădină de la noi, Mare s-a făcut grămada De zăpadă, cam de joi. Aștept Doamne, primăvara Cu mult soare și cu flori. Poate pe sâmbătă seara Când vor mai pleca din nori. Mama mă privește blând Și mă duce la … Continuă lectura Of, ce lunga-i iarna asta
De ce
Autor: Gabriel Ionescu DE CE ne naştem şi DE CE murim, Ciudat, să nu ştii scopul existenţei tale, Nu ştim, ciudat, nici de unde venim, Şi nici de ce pe ape-o luăm la vale. DE CE iubim şi-apoi de ce urâm, DE CE n-avem doar dragoste în minte, DE CE iubirea-i parcă alt … Continuă lectura De ce
E maica , primavara
Autor: Mircea Trifu Uite, îmi sângerează vorba, mamă, De visul vrea în brațe să te strângă, Vinovăția-i barca, doar c-o ramă, Ce-și lasă urma-n cerc să plângă. Dă-mi, mamă, mâna pe fereastră, Sunt vântul venit să ți-o sărute, Miroase-a lapte dimineața noastră, Încă-s copil, doar nopțile-s crescute. Mai naște-mă, măicuță,-a doua oară, Dar ține-mă … Continuă lectura E maica , primavara
Rabdare
Autor: Violeta Butnariu Ma ninge iarna-n inima iubite... Si nu ar face-o daca n-asi lasa Perdelele de gand desoperite! Ma ninge tare,pleaca ,nu mai sta...! Ma ninge-n suflet si ma ninge-n cap, Ideile ingheata-ntr-un minut! Ma mir de ce si-acuma mai am trac, Cand numele -„iubire”l-am pierdut...?! De ce ma ninge-ntr-una nu -nteleg...? De … Continuă lectura Rabdare
Iar la oglinda
IAR LA OGLINDĂ Autor: Aurelia Oancă Iar la oglindă m-am trezit Să văd cine mai e prin ea, Un chip frumos eu am zărit, Ce să mai spun, e fața mea. Zâmbește dulce și privește Cu ochii mari de cer senin, Apoi în ei îmi potrivește Sclipiri ce din înalturi vin. O-ntreb apoi, așa-ntr-o doară, … Continuă lectura Iar la oglinda
Sunt fata de la tara
Autor: Sandu Chiva Micuța sunt, dar nu mă sperii de frigul de afară Căci eu am fost călită, sunt fata de la țară, Am fost crescută acasă, cu griji și cu nevoi Şi nu m-am plăns la nimeni, căci aşa suntem noi. De mică am fost călită, am stat mult în natură Au fost zile … Continuă lectura Sunt fata de la tara
Dovleceii nebunatici
Autor: Sandu Chiva Dovleceii nebunatici s-au gătit de sărbătoare Ne întreabă zâmbitori, cine e mai frumos oare? Cel galben care e vesel, are capul țuguiat Fraților mai mult ca sigur, că acesta e băiat! Cel roșu se uită-n sus cu privirea către soare Se-ntreabă unde o fi ? Poate e plecat la mare. Nu … Continuă lectura Dovleceii nebunatici
Gandul
Gândul Autor:Ştefan Doroftei Doimăneanu Fiincă sunt un aiurit Şi încerc să mă trezesc, Dincolo de infinit Strop de gând nu mai găsesc. Caut şi tot răscolesc Încărcându-mă cu zel Labirint de nori găsesc El se-ascunde, un mişel. Vreau să-l prind într-un catren Cu mult har şi cu umor, Să dau drumul la antren În idile … Continuă lectura Gandul
Mai ieri
Autor:Teodora Dumitru Mai ieri te rugam, vară , să nu pleci , Că se ofileşte iarba pe poteci ! Dar tu ,vara dragă, nu ai ascultat, Şi de lângă noi, timpul te-a furat ! Acum văd afară, primii fulgi de nea, Oare,cand te-ai dus ,şi tu ,Toamna mea ? Cum se duce timpul ...că mă … Continuă lectura Mai ieri
Cheia
Autor: Mugurel Puscas Miroase a ploaie, A dor, a femeie... Sub norii văratici Eu caut o cheie. O cheie aparte, Măiastră şi rară, O strună ce cântă Pe orice chitară. Sub stropii boemi Cu alint de gutuie, Vreau cheia ce merge Sub sân de duduie. Femeia-i un lacăt Cu jinduri ascunse, A sale mici … Continuă lectura Cheia
Doar eu si un pui de caprioara
DOAR EU ȘI UN PUI DE CĂPRIOARĂ Autor: Sandu Chiva Se lasă seara în pădure Sunt eu şi-un pui de căprioară Nu am fost singură-n pădure Am mai venit c-o surioară. Dar a plecat cu un băiat Eu cred că a uitat de mine, Afară-i frig şi s-a-nserat Şi sora văd că nu mai … Continuă lectura Doar eu si un pui de caprioara
As vrea …
AŞ VREA... Autor : Aurelia Oancă Aş vrea... să pot aprinde focul, Din inima celui de gheaţă, Să-l fac să înţeleagă jocul Ce doar iubitea te învaţă. Aş vrea... din stele să înşir Un colier de strălucire, Să-l fac al dragostei potir Umplut cu suflet şi iubire. Aş vrea...durerea s-o alung Din sufletul în … Continuă lectura As vrea …
Calatori prin timp
CĂLĂTOR PRIN TIMP Autor: Gabriel Ionescu Suntem doar simpli călători prin timp Și nu știm nici măcar cât va dura Călătoria. Ne-am pierdut locul ce-l aveam nativ, chiar în Olimp Și căutăm mereu, fără să știm câte-un Mesia. Timpul este tovarășul ce merge în călătorie lângă noi Și mergem din instinct, căci n-avem nici … Continuă lectura Calatori prin timp
Infinit intr-o zi!
Autor: Violeta Butnariu Nu astept astazi decat iubirea ta! Poate fi frumoasa si pentru altcineva, Pot sa privesc din umbra ce faci ... Fara sa urlu si sa-mi fac mii de draci... Fara sa cred ca ajung la final., La sfarsitul acestui an banal! Am ales .Voi fi tot ce voi vrea, Voi fi … Continuă lectura Infinit intr-o zi!
Dragoste cu spini trandafirii
Autor: Mihaela CD Cand ai plecat iubito, sufletul mi-ai sfasiat Tu carbuni de haos mi-ai aprins in minte Si inima in franjuri de tristete mi-ai taiat De jale plang, a nostre sfinte legaminte Dulceata si parfumul serilor pline de iubire Divina ispita nechemata, ce ma chinuie Nu vrea sa stearga clipele … Continuă lectura Dragoste cu spini trandafirii
Am sa cos buzunarul
AM SĂ COS BUZUNARUL.. Autor: Sandu Chiva Eu am visat adeseori furtună Când m-am trezit era o vreme bună, În viață- am mers prin vânt și ploaie Nu mi-a păsat că am călcat și prin noroaie! Dar demnitatea mea de om a fost curată Și nu am pus pe ea vreun pic de pată! … Continuă lectura Am sa cos buzunarul
Batranete
Bătrânețe Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu Pe poteca din suflet zboară frunze de-aramă Rătăcind fără rost printre nori de tristețe, Mici rafale de vânturi îmi ucid şi destramă O frântură de vis ce-a-nceput să înghețe. Furioasă și gravă noaptea prinde suplețe Mă încarcă cu timpul amorțit în destin, Îmi dă voie să urlu fără pic de … Continuă lectura Batranete
Alb
Autor: Teodora Dumitru Albe-s colile de scris pe care aștern idei , Despre tot ce nu-mi dă pace , despre viață... anii mei ! Alb e gândul cel curat care zboară peste zări , Ca o pasăre măiastră ce se pierde-n depărtări ! Albe-s florile de gheață desenate la ferești , De-ale iernii, iscusite … Continuă lectura Alb
Noua spade si-o femeie
NOUĂ SPADE ȘI-O FEMEIE Autor: Mircea Trifu Nouă secole prin minte mi-au cântat a lor durere, Nouă spade în tăcere mi-am legat de brațe strâns, Cerul îmi pufnește-n plâns și apoi milos ne cere: ,,Cavaleri din nouă sfere, liniște, doarme Iisus!" Lângă El e-o pelegrină toată-n marmură-nvelită, Pasăre adăpostită sub trei crini sculptați pe cheie, … Continuă lectura Noua spade si-o femeie
Pareri de rau
PĂRERI DE RĂU Autor: Aurelia Oancă Cândva, demult, când razele de soare În plete mi se ascundeau, dansând Și când lăsam toți fluturii să zboare La mine în stomac, apoi în gând, Credeam că lumea este minunată Și oamenii sunt buni și iubitori, Dar viața se grăbește și-ți arată Că foarte mulți sunt numai buni … Continuă lectura Pareri de rau
Cina la castel
CINĂ LA CASTEL Autor: Mugurel Puscas Eşti invitata mea în astă seară La cină, la un desuet banchet, Drumul e lung, vagi lumânări de ceară Veghează calea, luminând discret. Ţi-am pregătit o rochie regală Din frunze mii, din stele colier, Grăbeşte-te, caleaşca e la scară, Doi inorogi ne-or duce la castel. Porţi ferecate s-or … Continuă lectura Cina la castel
Nemuritorul Eminescu
Autor: Stefan Doroftei Doimaneanu LA STEAUA ta nu am ajuns Să te privesc mai de aproape, IUBIND ÎN TAINĂ, am pătruns Prin a LUCEAFĂRULui pleoape. Te-am aşteptat SARA PE DEAL Să mă asculţi, să mă-nţelegi, Ţineam în mână un pocal Ca să ciocnim SONETE-ntregi. Pe LA MIJLOC DE CODRU DES, Te-am regăsit în RENUNŢARE, … Continuă lectura Nemuritorul Eminescu
Maicuta mea
Măicuţa mea Autor: Mihaela CD ... Cu mâna parcă tremurândă, cu tonul ei firavMăicuţa îmi răspunde întârziat la telefonO-ntreb cu glasu-mi înecat de dor bolnavDe-i bine, de e frig acolo. . . şi strig în microfon: ... – M-auzi, măicuţă dragă, ce te-am întrebat?Măicuţa ostenită îmi răspunde monoton:– Draga mamii, pe-afară eu nu m-am … Continuă lectura Maicuta mea
Cat te-a iubit Costel!!!
Autor: Sandu Chiva Pe lângă plopii fără soț , mereu eu am trecut Puteam să trec și printre ei, dar uite că n-am vrut. Eram puțin cu chef atunci degeaba m-ai strigat , Un semn cu mâna de-mi făceai, poate-aș fi observat! Mergeam din plop în plop atunci și păsări ciripeau , Cântau și … Continuă lectura Cat te-a iubit Costel!!!
Dorintele lumii
Dorințele lumii Autor: Mircea Trifu Stau stele în casă, închise de frică Și viața eternă e-un fulg de zăpadă, În roata cea oarbă o mână antică, Alege un nume de stea ce-o să cadă. Steaua răsare, ca pământul s-o vadă, Aleasă-n veșmântul de foc al luminii Și-mpăcată ca ploaia în vers de baladă, Se … Continuă lectura Dorintele lumii
Spectacolul iernii
SPECTACOLUL IERNII Autor : Oanca Aurelia Pe scena zăpezii se-arată, Miracol de raze dansând Și bolta o-mbracă îndată La fel ca și slovele-n gând . Spectacolul poate să-nceapă, Pe râul adânc, înghețat, Oglinda formată pe apă Cu fulgi pe obraji s-a fardat . Cu brațele-ntinse și pline Stau pomii visând în zăpezi, Iar soarele razele-și … Continuă lectura Spectacolul iernii
Mie-mi place de Ancuta
MIE-MI PLACE DE ANCUȚA Autor: Sandu Chiva Bate vântul prin grădină Mie-mi place o vecină, De trei zile mă privește Nu știu zău ce urmărește? E Ancuța lui Mardare, S-a zvonit că-i fată mare! Mă privește de la geam, Mi-e teamă că-i puțin neam! Mama ei cu Mama Mare, Când au fost la … Continuă lectura Mie-mi place de Ancuta
Albastru peruzea
Autor: Gabriel Ionescu Iubita mea cu ochii de peruzea, Iubita mea cea unică în toate, Când sunt cu tine, lumea e a mea, Chiar dacă viaţa îmi mai dă şi coate. Nu sunt întreg decât în preajma ta, Ne completăm armonios în viaţă, Cum să trăieşti, cum te poţi descurca, Putem să dăm şi … Continuă lectura Albastru peruzea
Vinovata
Autor: Violeta Butnariu Sunt vinovata de iubire-recunosc! Dar vreau sa nu ma condamnati prea tare! Nu stiti,dar si iubire asta,,,doare! Si ce-i mai rau-esti si luat de prost! Sunt vinovata de iubire-si iubesc....! Iubesc cu-aceeasi dragoste nebuna , Cu care va iubeam si-acum o luna.. Dar uneori cu asta ma hranesc! DA !,,De iubire … Continuă lectura Vinovata
Trandafirii pamantului
TRANDAFIRII PĂMÂNTULUI Autor: Aurelia Oancă Și pământul naște trandafiri În străfunduri de lumini uitate, Iar petalele sunt din iubiri Prea devreme în pământ brodate. Taina lor o știe doar pământul Și ascunde-n tainice unghere, Fiecare slovă din cuvântul „Te iubesc” ce-aduce mângâiere. La căldura sufletului Terrei Se adună fiecare strop De lumină străbătută-n ere … Continuă lectura Trandafirii pamantului
Calator prin gerul noptii
Călător prin gerul nopții Autor: Teodora Dumitru Luna rece printre stele mă privește din înalt, Eu ,de jos ,privesc la ele dar privirea mi-a-nghețat ! Mușcă gerul fără milă ,tot ce prinde-n jurul lui , Călător prin frigul nopții nu i-ar place nimănui ! Noapte de iarnă ,geroasă, cât ai fi de îmbrăcat, Gerul aspru … Continuă lectura Calator prin gerul noptii
Vino, de vrei…
Autor: Mugurel Puscas Spulberă vântul frunze brune, Tangou autumnal pe-alei, Te-aştept... Păşeşte-n a mea lume ! Vino, de mână să mă iei ! Să hoinărim prin mine, doamnă, Să te cunoşti aşa cum simt... Împărtăşind divina taină, Să guşti al dragostei absint. Intim decor... Fluturi şi floare... Te-ntâmpină în al meu rai Inima mea, … Continuă lectura Vino, de vrei…
O mie si una de lacate
Autor: Mihaela CD Am sa incui iubirea ta splendida Cu o mie si una de lacate -n inima Sa nu stie nimeni sa mai deschida A dragostei mele ferecata victima Sa-mi fie mie prizoniera pe vecie Ca iubirea prin vraja mi-ai furat Esti hot de inimi plin de dibacie Pe … Continuă lectura O mie si una de lacate
Il astept imbujorata
ÎL AȘTEPT ÎMBUJORATĂ Autor: Sandu Chiva Am sădit în curtea casei, în micuța grădiniță Crizanteme, trei petunii și-o gingașă garofiță, Lămâiță la ureche, am pus în această seară Poate vine și Sănducu, la mămica să mă ceară! Lămâița să-i arate că încă mai sunt fată Azi e cazul să mă ceară..să se grăbească o … Continuă lectura Il astept imbujorata
Voi imbraca trecutul
VOI ÎMBRĂCA TRECUTUL Autor: Aurelia Oancă Voi îmbrăca trecutul în haină de uitare, Cu lanțuri de iluzii îl voi înfășura, Apoi în pletele de-argint voi pune-o floare Și busuioc sub pernă ce-ncet va susura. Din moartele speranțe voi pietrui o cale, Pe ea voi face pașii spre noul viitor, Vor ninge peste mine gingașele petale … Continuă lectura Voi imbraca trecutul
Cand stai singurel la masa
CÅND STAI SINGUREL LA MASĂ Autor: Sandu Chiva Caut rima printre versuri Să mă rătăcesc prin ele, Am să fac niște demersuri Să pun niște ghilimele! Dacă pun o acoladă Pe fete să le uimesc, Toți băieții de pe stradă De mâine mă ocolesc! Mai bine pun paranteză Și opresc plecarea lor, Dacă sunt … Continuă lectura Cand stai singurel la masa
Ruga sau teama
RUGĂ SAU TEAMĂ Autor: Mircea Trifu Numai seara îmi scot jugul și atunci că-i este foame, Parc-ar fi un înger, Doamne, ce mi l-ai ținut flămând, De la naștere, în gând, îmi tot sângerează-n minte Și acum că-i cât un munte, vreau să îl purtăm pe rând. Să mai pot uita de mine, căci … Continuă lectura Ruga sau teama
Vis
Autor: Violeta Butnariu Am visat candva iubite Ca am naufragiat Pe un tarm pustiu ,tin minte Si de-acolo ai plecat! Si te-am cautat in mare, Si am scormonit adancul, Dar tu nu erai,se pare! Te -a adus la mine vantul.... Pe o aripa ranita, Te-a purtat pana la mine. Ca pe-o floare ofilita Te-a … Continuă lectura Vis
Vine gerul Bobotezeii
Autor: Teodora Dumitru Vine gerul Bobotezii din Siberii izgonit , Și pe unde trece, lasă ,totu-n jur încremenit ! Cine și-ar dori sa vină?....vine, că e timpul lui .... Nu-i pasă și nu îl doare de părerea nimanui !!! Sus pe munte crapă piatra ,apele se fac beton , Ramuri din copaci se … Continuă lectura Vine gerul Bobotezeii
Cadere libera
CĂDERE LIBERA Autor: Gabriel Ionescu Mă simt ca o iubire cu aripi larg deschise, Atât cât pot, te prind. Încerc să te salvez . Sunt Înger sau sunt Demon, sunt vorbele prezise, In cartea de iubire ce eu, ţi-o înmânez. Mă prinde deci, iubito, când îţi întind aripa, Tine-te bine-i sigur, căci eu chiar … Continuă lectura Cadere libera
Vis de iarna
VIS DE IARNĂ Autor: Mugurel Puscas Oraşul doarme-ncremenit în ceaţă... Se-aud tălăngi doinind pe căi de munţi, Timid, îmi ninge iarna peste faţă Cu moşi Gerilă aspri şi cărunţi. Copil stingher la poarta veche-a vremii... Lin, Anul Nou coboară în odaie, Chipul bunicii stând blajin de veghe, Îmi odihneşte sufletul-văpaie. Coboară ierni pe uliţi … Continuă lectura Vis de iarna
Surasul revederii
Surâsul revederii Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu Se-nfige grav cuvântul în clipa de-aşteptare Turnând o ploaie rece pe liniştea aprinsă Dorinţe nesecate mă strâng din depărtare Şi-aştept căinţa vremii pe lacrima încinsă. Izvoare de nelinişti ţâşnesc din pumni de rocă, Emoţii se-adună şi-mi spintecă iar trupul, Gerul din amintire mă-ngheaţă mă sufocă Şi încă-aştept sărutul să … Continuă lectura Surasul revederii
Dac-as putea…
DAC-AŞ PUTEA... Autor: Aurelia Oancă Dac-aş putea, să-i smulg timpului clipa, Şi s-o transform în tinereţea mea, Şi vântului aş vrea să-i smulg aripa, Dar nu mai pot, s-au dus din calea mea. Dac-aş putea, un strop de primăvară, Să-l iau şi să-l transform în fin parfum De floare, de iubire şi să piară … Continuă lectura Dac-as putea…
Ochi de copil
Autor: Mihaela CD Privirea-n ochii duiosi de copil E inteleapta si patrunzatoare Te cerceteaza timid si umil Ca pestisoru-n ape curgatoare Uimit se uita prin fereastra vietii Si-si pune zeci si sute de-ntrebari Precum zorii si sclipirea diminetii Vederea-i contempleaza departari Prin ochisorii de copil gingas Curg izvoarase de ape … Continuă lectura Ochi de copil
Poveste: Mica veverita
Poveste pentru copii MICA VEVERIȚĂ Autor: Aurelia Oancă. A fost odată, ca niciodată... A fost un împărat puternic, drept și cu suflet bun. El își conducea împărăția cu multă înțelepciune; voia ca toți oamenii să fie mulțumiți.Împăratul era foarte mulțumit de cum mergeau treburile în împărăție, dar era fericit peste măsură când își vedea cele … Continuă lectura Poveste: Mica veverita
Am sa cant de iubire
Autor: Violeta Butnariu Am sa cant cu iubirea acum Fiindca seara coboara alene Si abia se mijeste-n troiene, Dar ma lasa cu drag sa-ti compun. Astazi doar cu iubIre mai pot Ca sa cant pentru noaptea ce vine, Sa raman doar in gand langa tine ,Si din gand sa nu vreau sa te scot … Continuă lectura Am sa cant de iubire
Iubirea arde-n cerc
Autor: Mircea Trifu Bat clipele trecute pe geamul așteptării, Zăpada le ajunge, în teama mea a nins, Îngheață amintirea sub fulgii remușcării, Căci timpul s-a topit sub albul lor incins. Își ține-n poală huma, ca mama grijulie, Semințe de culori din câmpul nearat, De primavara noastră, ce numai ea o știe, Le povestește iarna, … Continuă lectura Iubirea arde-n cerc
La noi , de sarbatori…
Autor: Teodora Dumitru Frumoasă-i lumea și curată, Frumos e zborul peste zări, Dar , nicăieri, în lumea toată, Nu-i ca la noi de sărbători ! Dorul de ai mei ... fierbinte , M-a dus pe unde n-am gândit, Dar, ca la noi colinde sfinte , Nicăieri n-am întâlnit ! La noi, colindele au suflet, … Continuă lectura La noi , de sarbatori…
Noapte de iarna
NOAPTE DE IARNĂ Autor: Mugurel Puscas A fost un vis... Noapte de iarnă... Gustând amor, păcat tacit, Transfiguraţi de dor, în taină, Pluteam încinşi spre infinit. Era o iarna ca-n poveste, Luna valsa în dalb sacou, Calpi heruvini dădeau de veste, Al inimilor, cald, rondou. Focu-n cămin ardea molatic, Pe masă un pahar … Continuă lectura Noapte de iarna
Chiar de….
Autor: Angela Adriana Marinescu Chiar de sufletul îmi plânge, Buzele-mi senin zâmbesc. Chiar de sufletul îmi plânge, Ochii-mi nu se umezesc. Chiar de inima-mi suspină, Nu mă plâng şi nu disper. Chiar de inima-mi suspină, Mă-ncăpăţânez să sper Chiar de azi nu văd lumina Şi-ntunericul mă doare, Chiar de azi nu văd … Continuă lectura Chiar de….
Cand amintirile revin
CĂND AMINTIRILE REVIN... Autor: Sandu Chiva ,,La steaua "ce a răsărit Nu a putut să mai ajungă, Căci drumul lui a fost oprit De clopotul cu limba-n dungă. Te-am așteptat,, seara pe deal " Dar tu n-ai vrut ca să mai vii. Ce trist mai cântă un caval În nopțile lungi și pustii.... ,,De … Continuă lectura Cand amintirile revin
Astazi daca te-ai intoarce
ASTĂZI DACĂ TE-AI ÎNTOARCE Autor: Sandu Chiva Nu te-am văzut dar te cunosc Și îmi e dor de tine, Când te citesc eu recunosc Îmi este foarte bine. Eu am mereu la căpătâi Volumul preferat, Ai fost iubirea mea dintâi Nici azi nu te-am uitat. Mama de mic m-a legănat Șoptindu-mi cald și … Continuă lectura Astazi daca te-ai intoarce
Dor de Eminescu
Autor: Gabriel Ionescu Cuvântul Dor există numai la Români, Iar Eminescu este ca și dorul, Căci Țara fără el, n-are plămâni Și fără El, nici păsări nu-și iau zborul. El, Eminescu, Marele Român, Este un mare Patriot și își iubește Țara, Dar detractorul lui, suflet păgân, E un gunoi ce-și are locu-afară. Poeții adevărați, … Continuă lectura Dor de Eminescu
Epigraf pe rasarit
Epigraf pe răsărit Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu În noaptea cu luna ninsă Se înfig scântei din soare, Pe marea cu foc aprinsă Briza fuge la răcoare. Pe creaste tunse de valuri Cântă scoici cu voci mixate, Digu-şi pune-n plete şaluri Şi se-ntinde-n larg pe spate. Prin tăcerea cam smintită Marea-n mine-adânc priveşte, Firea mea … Continuă lectura Epigraf pe rasarit
Umbrela dragostei
Autor: Mihaela CD Ploua cu ample sentimente In ziua cand ne-am intalnit Si sub umbrela dragostei ardente Imediat , noi ne-am adapostit Si clipe de entuziasm in rauri Ne-nvaluiau in dulci torente Si patimas ne leganau in valuri Aromele afectiunii elocvente Atat de-ndragostiti ne sarutam De-amorul ireal eram sorbiti Si-n ploaia fina-ncetisor dansam Intr-o … Continuă lectura Umbrela dragostei
Este mare bal pe lac
Autor: Sandu Chiva Păsărica poartă frac Azi e mare bal pe lac. Fiind mare tărăboi C-a venit şi un broscoi. Din port de pe o corvetă A venit şi o egretă. Iaca vine-un pițigoi Dar este plin de noroi. Ciorile pe cer dansează Într-un ritm parcă valsează Rațele plutesc pe baltă Şi văslesc cu … Continuă lectura Este mare bal pe lac
Vreau sa evadez
VREAU SĂ EVADEZ... Autor: Sandu Chiva Vreau să evadez în spațiu Undeva în Ursa Mare, Să mă întâlnesc cu Rațiu Și să-i tragem o cântare. Să-l întreb ce a făcut De când a plecat la stele, Sunt convins că i-a plăcut Armonia dintre ele. Vreau mai multe constelații Să ajung să vizitez, Chiar … Continuă lectura Vreau sa evadez
Pe cerul tau
PE CERUL TĂU Autor: Aurelia Oancă Pe cerul tău mi-a răsărit o stea Adusă din imensul univers, Din ochii tăi o lacrimă să bea Apoi s-o pună-n rima unui vers. Din răsărit de noapte până-n zori Vom povesti despre cărări celeste Și despre minunatele comori Apoi le vom cuprinde-ntr-o poveste. Ești steaua mea … Continuă lectura Pe cerul tau
Sfanta-n ”Sfanta Sfintelor ”
SFÂNTĂ-N ,,SFÂNTA SFINTELOR" Autor: Mircea Trifu Pune-ți genunchii la gură și te-oi legăna, iubire, Ca pe sfânta pomenire dintr-un cimitir valah Și sub sfântul Menorah, șapte zile-nlăcrimată Suferința-mbrățișată, îți dau dulcea mântuire. Lunea simt a ta iubire, fericita Cruce-ntoarsă, Răstignirea-i ne-nțeleasă și de bietele ei cuie Ce mă sprijină și suie să ajung cerul … Continuă lectura Sfanta-n ”Sfanta Sfintelor ”
Zapada din flaut
Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu Te-ating pe cuvântul ce arde în flaut, În tine alerg şi-n iarnă te caut, Pe suflu depun frământarea-mi, de gheaţă Ca fulgul de nea să prindă iar viaţă. Portative în sloi se plimbă hoinare, Furtuna din flaut mă face ninsoare Şi ning pe silabe din note acute Şi-n vifor … Continuă lectura Zapada din flaut
Asa a inceput o nebunie
Autor: Violeta Butnariu Asa a inceput..eu ma plimbam, Tu ma priveai tacut si trist din umbra, Si nu lasai tacerea sa m-ajunga, Si ce va fi tu nici nu banuiai Asa a inceput ..cred ca in mai, A trecut iunie si n-am scris un cuvant, Apoi si iulie s-a dus in vant - mai … Continuă lectura Asa a inceput o nebunie
Azi colind …
Autor: Teodora Dumitru Azi colind părinții singuri și uitați de-ai lor copii , Care stau mereu pe gânduri și-s lipsiți de bucurii ! Că demult în ușa lor nu mai bate nici o veste , Tristă și fără speranță , de acum viața le este ! Trec pe drum colindători , sună satul … Continuă lectura Azi colind …
Pasi de Luceafar in Reghin
PAŞI DE LUCEAFĂR ÎN REGHIN Autor: Mugurel Puscas Stau singur contemplând tăcut în noapte, Privesc cum doarme " Oraşul de pe deal ", Luceafărul veghează de departe... Paşi blânzi se-aud pe caldarâm stelar. Porni Luceafărul, spre noi se-ndreaptă, Iar preafrumoasa fată din poveşti Pe-aleile cu tei din parc l-aşteaptă, Ard felinare cu sclipiri … Continuă lectura Pasi de Luceafar in Reghin
