CRUCEA – SIMBOLUL OMULUI DESCHIZÂND BRAȚELE, SEMNUL ÎMBRĂȚIȘĂRII LUI DUMNEZEU

Autor:  Al Florin Tene 

Crucea este prezentă ca simbol a unor credințe încă din antichitatea precreștină: în Egipt, în China sau în Creta, la Cnosos, unde s-a descoperit o cruce de marmură datând din veacul al XV-lea î.Hr. Crucea este un simbol din cele patru simboluri fundamentale alături de cerc, centru și pătrat. Ea stabilește o relație între celelalte trei. Aceasta este cea mai complexă simbolistică. Ele au dat naștere unui adevărat limbaj universal. Crucea simbolizează, în esență, pământul, cele patru puncte cardinale, fiind baza simbolurilor de orientare în diferitele etape de existență ale omului. Etapele coincid: omului-animal (orientare interioară), pământul (orientare temporală) și a sferelor cerești (orientare spațială).
Sinteza acestui simbol îl descoperim în toate ariile culturale și se dezvoltă, în fiecare din ele, în numeroase variante și semnificații.
Crucea apare pretutindeni pe monumentele din diferite epoci care se pierd în negura vremurilor. De-a lungul vremurilor, mulți oameni și-au pus întrebarea: ce a însemnat ea și ce înseamnă? În diferite locuri, crucea a fost unealtă de producere a focului.
144
Așa cum se cunoaște descoperirea focului pentru omenire a fost o binefacere. Omul a putut să încălzească peșterile unde trăia, să-și lumineze bordeiele, să risipească bezna nopții. În aceste noi condiții, omul s-a simțit mai puternic. Focul l-a produs prin frecarea a două lemne uscate. Prin frecare a celor două lemne uscate, prin întretăierea lor, omul a văzut o cruce. Ce lua foc aducând bucurie și mirare omului primitiv. Toate aceste fenomene au venit din ancestral. În aceste condiții omul a descoperit că încrucișarea celor două lemne formează o cruce. În cruce era simbolul vieții, al focului și al soarelui. Omul credea că marele astru ceresc, soarele, care răspândește lumină și căldură și viață, a coborât pe pământ și s-a întrupat în scânteile, în flăcările care apăruseră în fața lui, din frecarea a două lemne uscate în formă de cruce. Omul primitiv și-a dat seama că focul produs de lemnele frecate în formă de cruce era același produs de fulgerele din timpul furtunii, când, după credința din vechime, zeii din ceruri aruncau săgeți de foc pe pământ. Soarele devenise un zeu, iar apoi au început să venereze și focul produs de ei, prin frecarea acelor lemne în formă de cruce. Adorarea focului era foarte răspândită în multe colțuri ale pământului. Și azi în unele religii se mai păstrează urmele acestui cult. Un imn persan care preamărește focul începe cu cuvintele: „O, tu foc, domn atotputernic, care te înalți de la pământ, foc ce răspândești cu flăcările tale strălucitoare lumină în împărăția întunericului, tu care cârmuiești soarta tuturor făpturilor, orice nume ar purta ele. Tu topești arama și cositorul; tu noaptea umpli de groază sufletul celui rău… „
Mai târziu, unealta de producerea focului s-a schimbat și a căpătat forma așa-numitei zvastici, crucea încârligată. La încrucișarea a două bucăți de lemn se făcea un orificiu în care se introducea un bețișor rotund. Prin învârtirea rapidă a bețișorului oamenii reușeau să producă scântei. Crucea încârligată se întâlnește la multe popoare. Pe vremuri, templele se construiau în formă de cruce, precum în China, India, Coreea, Mexic, Egipt și Grecia. Și pe teritoriul României, bisericile se construiesc în formă de cruce. Simbolul crucii a apărut, deci, cu mult înaintea creștinismului. În basoreliefurilor de pe diferite clădiri construite înainte de creștinism se văd imaginile regelui asirian Așunasirapal sau a marilor preoți Samși-Bin și Samși-Ublu, care au
145
trăit cu 9-10 veacuri înainte de creștinism, cu crucea la gât, aceștia fiind păgâni. S-au găsit cruci cu prilejul săpăturilor din Micene și Cappadochia, datând dintr-o epocă cu 1200-1300 de ani înaintea creștinismului.
Cunoscând istoria apariției crucii, și simbolistica acesteia în creștinism, pot să spun, că acest simbol a apărut înainte de crucificarea lui Iisus, și spun că, în prezent, aceasta reprezintă trupul omului cu brațele deschise evocând universul și îmbrățișând pe Dumnezeu.