„NEBUNUL” LUI FRIEDRICH NIETZSCHE A OMORÂT PE DUMNEZEU. OMENIREA A FĂCUT LA FEL? ÎNSĂ MITURILE L-AU MODELAT PE OM

Autor:  Al Florin Tene 

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea a început separarea dintre logos și mythos, în această situație Thomas H. Huxeley, ce a trăit între anii 1825-1895, era convins și spunea: cruciații aveau o responsabilitate în acest domeniu. Era necesar, scria, că oamenii trebuiau să aleagă între mitologie, adică între religie și știința rațională. Doar rațiunea era adevărată, iar religia și miturile sunt lipsite de adevăr. Ei vedeau adevărul redus la ceea ce era „demonstrat și demonstrabil”, lăsând la margine religia, pierzând pe drum adevărurile exprimate de artă sau muzică. Acceptând mitul ca rațional, oamenii de știință, filozofii moderni și criticii l-au făcut neverosimil. Această situație l-a convins pe Friedrich Nietzsche, ce a trăit între anii 1844-1900, să declare că Dumnezeu a murit. În acel context, el avea dreptate. Fiindcă fără cult, fără o viață rituală și etică, sacrul moare și totodată cu el sentimentul acestuia. Filozoful a făcut din Dumnezeu o realitate teoretică, un fel de
192
adevăr mitic, ce-l înțelege doar intelectul, fiindcă oamenii moderni l-au omorât pe Dumnezeu. În „Știința voioasă”, Nietzsche își plasează Nebunul într-o parabolă ce crede că moartea lui Dumnezeu a scos din rădăcinile ei umanitatea. Prin întrebarea pe care o pune: „Mai există un sus și un jos?” Întrebare care ne apropie de Galileo Galilei, și mai întreabă: „Oare nu rătăcim, ca printr-un nimic infinit?” Întrebări care ne dovedesc faptul că Nebunul nu era nebun, ci un înțelept. Aceste idei le găsim în lucrarea lui Friedrich Nietzsche „The Gay Science”, Hew York, 1974, p. 181.
Trebuie să recunoaștem că practica mitică și gândirea în acest domeniu au ajutat oamenii să facă față perspectivei dispariției și neantului și să o depășească, cu un grad oarecum de acceptare. Dacă ar lipsi această disciplină, i-ar cuprinde disperarea pe oameni. Secolul XX a pus omenirea în fața unor icoane nihiliste și, chiar multe speranțe exagerate ale modernității și iluminismului s-au dovedit de-a lungul timpului a fi false. Soarta Titanicului din 1912 a arătat fragilitatea tehnologiei. Marele Război din 1916-18 ne-a dezvăluit că știința pe care o credeam prietena noastră, poate fi folosită și pentru a omorî oamenii, ca armă. Lagărul de la Auschwitz, Gulagul și evenimentele din Bosnia și, acum în Ucraina aflată sub cizma barbariei ruse ne-au demonstrat ce se poate întâmpla atunci când orice sentiment al sacrului dispare. În ultima situație, chiar Biserica ortodoxă Rusă prin Patriarhul Kiril au încurajat și binecuvântat tancurile care omoară oameni în Ucraina. Oamenii au învățat că o educație rațională nu a eliberat umanitatea de barbarie și că în apropierea unei mari universități poate exista un lagăr de concentrare. Situația din Rusia lângă Universitatea Lomonosov se află gulagul Siberiei, atunci când la Kremlin se află tirani, precum Lenin, Stalin și Putin ce conduce cu mână forte și criminală un popor ce îi place să fie mințit de o propagandă ce ascunde adevărul. Explozia primelor bombe atomice în Japonia a scos la iveală sămânța autodistrugerii nihiliste din miezul culturii moderne iar atacul asupra World Trade Center de la 11 septembrie 2001 a arătat că beneficiile modernității-tehnologia, călătoriile rapide au făcut ca Terra să fie un sat – și comunitatea globală – să fi transformate în instrumente ale terorii.
193
Logos-ul și evoluția științei a îmbunătățit în multe feluri viața omenirii, dar acest fapt nu a fost un absolut succes. În prezent trăim într-o perioadă demitizată, în țări superdezvoltate, însă nu este paradisul prevestit de Francis Bacon și Locke. Mitul eroului nu trebuie să ne ofere niște icoane pe care să le admirăm, ci este conceput pentru a stimula eroismul din noi înșine. Însă, icoanele din interiorul bisericilor creștine au alt rol. Acela de prosternare și divinizare a unor sfinți. Mitul trebuie să ducă la imitare sau participare activă, nu la contemplare pasivă cum se întâmplă în creștinism. După mine, cred, că e necesar să renunțăm la premisele secolului XIX conform căruia mitul este fals sau reprezintă un mod de gândire inferior. Omul este o ființă creatoare de mituri și, de-a lungul secolului XX, am observat că unele mituri sunt foarte distructive având drept rezultat masacrul și genocidul. Dar…și în secolul XXI mitul Maicii Rusii a dus la războiul din Ucraina. Aceste mituri au eșuat și vor eșua pentru că nu îndeplinesc criteriile Epocii Axiale. Epoca axială (numită și epoca axei) este perioada în care, aproximativ în același timp, în cea mai mare parte a lumii locuite, au apărut marile sisteme intelectuale, filozofice și religioase care au ajuns să modeleze societatea și cultura umană ulterioară – odată cu vechea cultură greacă, filozofi, metafizicieni și logicieni indieni (care au articulat marile tradiții ale hinduismului, budismului și jainismului), zoroastrianismului persan, profeților ebraici, „sutelor de școli” (mai ales confucianismul și taoismul) din China antică… Acestea sunt doar câteva dintre tradițiile axiale reprezentative care au apărut și au prins rădăcini în acel timp. Fraza a luat naștere în gândirea psihiatrului și filosofului german Karl Jaspers, care a remarcat că în această perioadă a existat o schimbare – sau o întoarcere, ca pe o axă – departe de preocupările predominant localizate către transcendență.
Ele nu au fost pătrunse de spiritul de compasiune, de respect pentru sacralitatea vieții, așa cum nu o fac Biserica Ortodoxă Rusă prin Kiril, sau o parte din religia mulsumană, sau de ceea ce Confucius numea „învățătură”. Aceste mitologii distructive au fost rasiale, etnice, confesionale și centrate pe ego, o încercare de a preamări eul demonizându-i pe ceilalți.
194
Avem nevoie de mituri care să ne ajute să ne identificăm cu toți semenii noștri, nu doar cu cei care aparțin tribului nostru etnic, național sau ideologic. Propaganda sovietică, s-a folosit de mitul Stahanov pentru a intensifica exploatarea omului.
S-a dovedit că avem nevoie de mituri care să ne ajute să înțelegem importanța compasiunii, care nu este întotdeauna percepută ca suficient de productivă sau de eficientă în lumea noastră pragmatică și rațională. Avem nevoie de mituri care să ne ajute să căpătăm o atitudine spirituală, să vedem dincolo de nevoile noastre imediate și să ne dea posibilitatea să percepem o valoare transcedentală care să înfrunte egoismul nostru solipsistic, care înseamnă că ideea minții este cea care există. Avem nevoie de mituri care să ne ajute să prețuim Terra ca fiind sacră în loc s-o folosim doar ca pe o resursă exploatabilă.
T.S. Eliot, descria în anul 1922, dezintegrarea spirituală a culturii europene în renumitul poem „Tărâmul pustiit”. În mitul Sfântului gral, tărâmul pustiit este un loc unde oamenii trăiesc o viață falsă, urmând orbește normele societății lor fără acea convingere care vine dintr-o înțelegere mai profundă. Descriere care se potrivește ca o mânușă societății de astăzi. Poemul lui Eliot este profetic. Au existat și mai sunt scriitori și artiști, mai degrabă decât lideri religioși, care au pășit în acest vid și au încercat să ne familiarizeze din nou cu înțelepciunea mitologică a trecutului. Dintre aceștia sunt M. Sadoveanu, Gib I. Mihăescu, Cezar Petrescu etc. În domeniul picturii a fost O. Băncilă, iar în Europa, Pablo Picasso prin tabloul „Guernica”. Și unii scriitori din literatura universală s-au întors către mitologie pentru a explora dilema modernă. Dau câteva exemple: „Ulise” de James Joyce, publicat în același an cu „Tărâmul pustiit”, în care experiențele protagoniștilor contemporani ai lui Joyce corespund episoadelor „Odiseei” homerice. Reprezentanții realismului magic precum Gunter Grass, Jorge Luis Borges, Angela Carter, Italo Calvino și Salman Rushdie au contestat hegemonia logos-ului combinând elementul realist, cu inexplicabilul și rațiunea obișnuită, cu logica mitică a visului și basmului. Alți romancieri și-au întors privirea spre viitor precum George Orwell în „1984”, carte scrisă în anul 1949, care ne avertizează împotriva pericolelor unui stat polițienesc în care doar autoritatea are
195
dreptate și trecutul este permanent modificat pentru a se potrivi prezentului. Așa cum s-a întâmplat în URSS. în țările foste comuniste și azi în Rusia lui Putin.
Am constatat că mitologia este o formă de artă. Orice formă puternică de artă ne influențează ființa și o schimbă definitiv.
În cazul în care conducătorii religioși, indiferent de religie, nu ne pot instrui în folclorul mitic, poate că artiștii și scriitorii de pe toate meridianele lumii pot să preia acest rol clerical și să aducă o perspectivă nouă în lumea în care trăim, pierdută și atinsă de rău.