Drumul Golgotei

Autor:  Al Florin Tene 

„Isus, ducându-Și crucea, a ajuns la locul zis al
Căpățânii, care în evreiește se numește Golgota” (Ioan 19, 17.).
Era singurul călugăr în ’40 la Sâmbăta de Sus,
Se ruga pentru pace, furtuna dinspre apus
Aprindea orizontul sângeriu aducând moarte,
Când ierodiaconul Arsenie era hirotonit ca la carte
Ieromonah de către Mitropolitul Nicolae Bălan
În 10 aprilie ’42 când grâul era verde în lan
Și soborul de preoți Virgil Nistor și Neagu din Sibiu
I-au fost nași de hirotonie până târziu.
Numindu-l Stareț al Mănăstiri Brâncoveanu,
Duhovnic și preot ce nu-l interesa banul,
235
Arsenie a început mișcarea de redeșteptare,
Îndreptând credincioșii pe dreapta cărare.
Le spunea ce-a zis Domnul Hristos,
Cuvinte de înțelepciune și cu folos
Înțelegeau cuvintele: „Fără Mine nimic
nu puteți face” în privința izbăviri, vă zic,
Și duhovnicul Arsenie în jurul lui strângea
Mulțimea ce taina cuvântului o înțelegea.
În 1945 a fost arestat prima oară, venit
La Mănăstirea Bistrița pentru rugăciune
Și-a fost anchetat la Rm. Vâlcea și-a pătimit,
Schingiuit cu întrebări și ars cu tăciune,
Apoi, la Siguranța Generală transferat
La București și la 30 iulie ’45 eliberat.
Acuzațiile aduse fiind complet nefondate, dar a pătimit
Fiindcă toată viața a fost supravegheat și urmărit,
Pe motiv că face propagandă religioasă
Și vin mulțimile la Slujba lui frumoasă.
În timp ce era anchetat el gândea și visa
Spunând în suflet ce spusese Grigorie de Nissa:
„Doamne, fă cu mine ce fac prelații
Și eu Doamne, în Mănăstirea mea cu alții “.
Părintele la Făgăraș și Brașov a mai fost arestat
Iar în 1948 la Mănăstirea Prislop a fost mutat,
Iar pentru că proslăvea pe Dumnezeu cu smerenie
În slujbele sale, de Paști și la Denie,
La Canalul Dunării la muncă forțată a fost trimis
În lagăr să muncească, dar n-a fost învins.
I-a mulțumit lui Dumnezeu și slavă I-a adus
Chiar dacă de comuniști în jug a fost pus.
Gândea pe-atunci: „Domnul Iisus a murit pentru noi
Ca în noi să moară patimile, nu prin fapte de eroi!”
Dar, 1955 când stalinismul încă a mai existat.
În noiembrie la Timișoara a fost anchetat,
Apoi închis la Jilava și Oradea și-n 1956 eliberat.
236
Abuziv în 1959 din monahism a fost scos
Și i-a fost interzis să slujească la altar.
Lumea, sub comuniști, se-ntorsese pe dos.
Orice acțiune de credință părea în zadar.
Dar, speranța, gândea Părintele, ultima moare,
La orizont apărea și pentru el o rază de soare:
Ca pictor la Atelierele Patriarhiei a fost angajat
Biserica „Sfântul Elefterie”, Boteanu și cea din Bogata
Cu credință și talent le-a pictat, și până când a fost gata
A lucrat 15 ani să picteze Biserica din Drăgănescu-sat
În acest timp Arsenie Boca de mii de oameni a fost căutat.
Le spunea: „Ispita întâi este prin plăcere:
Pâini din pietre, ispitire de Dumnezeu, durere
Și slavă deșartă, durere cu fariseii…”
De aceea îl anchetau și-l prigoneau ateii
Dar asta este un adevăr și nu poveste:
„Orice stăpânire de la Dumnezeu este”.
Le spunea Arsenie Boca la cei cu credință
Din Biblie, cu multă umilință.
Urcarea în Dreapta Tatălui
„Cu adevărat, Omul acesta era neprihănit!” (Luca 23, 47.)
Timpul nu a mai avut răbdare
Să cunoască libertatea din noua cărare,
A fost chemat la Domnul în 1989,
În 28 noiembrie când soarele împărțea ziua-n două,
La Sinaia unde avea un mic atelier
Unde maici de la Prislop într-o casă
Amenajaseră un așezământ cu cruci de fier
Loc de rugăciune pentru inimă credincioasă.
Cu durere în suflet a fost înmormântat
La mănăstirea Prislop în fața unui vulg îndurerat
În 4 decembrie pe o vreme friguroasă
Cu 18 zile înainte de descătușarea sângeroasă.
De acolo de Sus, din dreapta Tatălui, el a văzut
237
Evenimentele în care a sperat și a crezut.
De-acum Sfânta Biserică Ortodoxă pe care a slujit-o cu iubire
Mergea pe drumul cel Drept spre izbăvire
Iar credincioșii urmând-o cu umilință
Dar demni, cu iubire în suflet și credință,
Așa cum le spunea de multe ori sub bătrânul tei
Să creadă „În iubire spirituală universală
Pentru toți oamenii oricum ar fi ei „.
Învățăturile părintelui Arsenie Boca
„Dați mai bine milostenie din lucrurile dinăuntru și iată,
Astfel toate vă sunt curate” (Luca 11, 41).
Multe le spunea credincioșilor părintele Boca,
Înțelepciune și lumină răspândea-n jur,
Pe unde umbla mulțimile se cutremurau, până și roca
Se mișca din loc și muntele din împrejur
Se transforma în amfiteatru pentru credincioși,
Ascultându-l cu smerenie se făceau mai frumoși.
Le spunea: „Nimic, însă, nu puteți face
Numai cu puterea voastră, părintele apoi tace,
Și începe să spună, deoarece și aceasta e un dar al Lui! „
Era vremea când la Miercurea lumina coborâse în gutui.
Cuvintele părintelui erau pline de înțelepciune,
Ascultându-l simțeai că se-ntâmplă o minune.
În glasu-i blând cuvintele de lumină erau încărcate:
„Să nu-ți îngădui nici-o judecată, nici-o separare de frate,
ci roagă-te pentru cel ce te-a nedreptățit “.
Și locul unde spunea aceste cuvinte devenea sfințit.
La Mânăstirea Prislop pentru noi se ruga:
„De câte ori lovești în cineva, fie și cu vorba
De câte ori judeci pe un frate, să știi,
Că nu te poți ruga în mânăstire când vii,
Rugăciunea ta nu-i primită, de Dumnezeu nu-i ascultată,
Ci în lături este lepădată.”
Și mulțimile se înfrățeau cu cei prin timp certați,
238
Erau din nou prieteni, deveneau frați.
„Moartea năpraznică poate fi și ispășire”, spunea,
„Omul se încarcă cu păcate,” părintele gândea,
„până când Dumnezeu pune capăt, și neîndoielnic se plătește
fapta cu care ai asuprit pe altul, nu-i omenește!”
Despre darurile primite ca talent
spunea că „Cine nu lucrează cu ele insistent
spre mântuire i se iau”, și lumea îl asculta
se prosterna „Pentru că Duhul Sfânt ne vorbește,
iar dacă noi nu-L avem, nu putem să ținem minte.
Trebuie să-l cerem. „Prin fapte și cuvinte”.
„Păcatele împotriva noastră înșine duc,
la învârtoșarea inimii- o cunoaștem cu toții”,
Acestea răsfrânte și asupra plantelor se usuc,
Spunea Părintele: „Și o cunosc și eu”,
Cel care m-am dedicat cu totul lui Dumnezeu.
Dar „Cum am zis, cu paralizie pedepsește
Dumnezeu pe toți nesățioșii de avere” și nu iubește,
„căci aceștia și-au făcut socoteala greșită,
zicând că dacă postesc nu mai pot alerga” și e o ispită
și lucra. Ei au crezut sfatul viclean
Al diavolului iubirii de avere”. Făcută cu elan.
„Fiecare om gândind la lumea de dincolo, mereu,
ar trebui să țină trupul lui să fie sănătos și la greu
să dureze în lumea aceasta cât are rânduit,
cu rostul de a ajunge, ne îngrădit
până la sfârșitul vieții lui pământești, suport
omenesc al unui om îndumnezeit”.
Spunea Părintele, pe ploaie credincioșilor, din cort.
A scris părintele Boca că „mosafirii nedoriți,
dacă încolțesc ca și buruienile, nepoftiți,
prin straturi, smulge-le mai înainte de a crește
în propria ta minte”, fiindcă ea nu le dorește.
„Oare nu știi, omule, că din prima zi
și până în ultima tu alergi mereu,” până în ore târzii,
239
mereu? „Îți transporți sufletul spre limanul
Împărăției lui Dumnezeu pentru banul
hranei tale, în căruța trupului tău „.
Fiindcă după moarte nu ne ducem în hău!
Le mai spunea Părintele „Credința ne fortifică voința „.
Și să ne aducem aminte în privința
Că „ne-am botezat în Hristos,
în Hristos ne-am și îmbrăcat” cu folos.
Nu trebuie să răspundem cu dușmănie
la dușmănie, aceasta nu-ți dovedește tărie
în caracter, ci arăți că și tu ești contaminat
de sentimente inferioare, și e păcat!
„Roagă-te pentru vrăjmaș și se va rușina
diavolul lăsându-l singur pe om” pe când amușina
a iarbă crudă spunea părintele
măsurându-și înțelept cuvintele.
„Cuvântul viu este mai bun decât banda magnetică
pentru că el emană o energie”, nu este aritmetică,
„care vă repară, vă liniștește,
vă luminează și vă lămurește “.
„Căci tu ai infinit mai mare nevoie de mila
lui Dumnezeu, decât săracul de milostenia ta”.
Fiindcă cel ce umblă după averi și își ridică vila
uită că nu poate s-o ia în împărăția Ta.
„Așa cum ne purtăm noi cu aproapele” pe soare și ploi,
„tot astfel se va purta Dumnezeu cu noi”,
Deoarece facerea de bine sau milostenia este
frumoasa comportare în viața noastră ca poveste.
„Și nu-i lăsa pe cei vicioși și pe cei răi
să se uite în sufletul tău”, căci acești călăi
„cu privirea viciului întunecă sufletul”,
sau îl rănește precum trupul stiletul.
„Lasă-i să clevetească asupra adevărului”, vorbesc,
„lasă-i să omoare viața, adevărul ceresc
240
se va adeveri,
dragostea va birui
viața învie”
precum seva primăvara în vie.
Părintele Arsenie Boca spunea credincioșilor:
„Trebuie să facem binele, fără să ne gândim, tuturor,
Dacă se uită cineva sau nu la fapta noastră.
Faptele bune sunt prețuite după scopul lor.
Faptele fără o bună intenție sunt ca sufletul fără trup,
iar Dumnezeu le respinge și ele se rup
în tainițele firii,
și se unesc în porunca iubirii. „
„Dacă aveți răbdare în necazuri” pe soare și pe ploi
„să știți că veți avea pe Duhul Sfânt întru voi”.
Dacă veți avea și puterea de a mulțumi în necazuri,
Atunci Duhul Sfânt strălucește în voi „trecând peste ale vieții pârleazuri”.
„Lepădarea de lume înseamnă lepădarea de patimile lumii,
Nu de lume ca creație a lui Dumnezeu” din taina humii.
„Căci pe om îl pierde nu mărimea, nu mulțimea păcatelor,
ci inima nepocăită și împietrită” și abundența bucatelor.
„Fii mai întâi tu însuți, ceea ce vrei să faci pe altul.
Dacă vrei să-i educi pe copii” spre înaltul
Cerului ”educă-te pe tine însuți în Duhul lui Dumnezeu”,
Și leapădă gândirea de ateu.
„Sufletul în preajma ieșirii din trup
capătă vedere specifică naturii sale spirituale,
și se vede pe sine mai clar”, cum ai privi de pe munte o vale,
„de cum ne putem vedea noi în oglindă”,
Până când sufletul se înalță dincolo de grindă.
241