„O ISTORIE A BIBLIEI” DE JOHN BARTON-„O ÎNVĂȚĂTURĂ MORALĂ CA UN ÎNVĂȚĂTOR” (SPINOZA). PRIMA CARTE DE JURNALISM A LUMII

Autor:  Al Florin Tene 

Volumul „O istorie a Bibliei – Povestea celei mai importante cărți ale lumii” de John Barton, în traducere din engleză de Cornelia Dumitru, apărut la Editura Humanitas, București, este un amplu studiu despre Biblie, de la începuturile ancestrale, numite mitice, și folclorice până în prezentul divizat de Coran și alte dogme religioase.
202
Autorul este născut în 1948 fiind un reputat specialist în studiul Bibliei. În anul 1973 a fost hirotonit preot în Biserica Angliei. Între anii 1991 și 2014 a fost „Oriel and Laing Professor of the Interpretation of Holy Scripture la Universitatea Oxford”. Lucrările și proiectele sale de cercetare au ca temă cărțile profetice ale Vechiului Testament, dezvoltarea canonului biblic, exegeza biblică și teologia Scripturii. După cum observă Bart D. Ehrman, scrierile lui John Barton se remarcă prin „erudiția lipsită de presiunea statutului academic”; deși accesibile, acestea „au multe de spus și pentru cei familiarizați cu studiul Scripturii”. Câteva dintre lucrările mai importante ale lui John Barton sunt: „Reading the Old Testament: Method in Biblical Study (1984), What is the Bible? (1991), Isaiah 1–39 (1995), Making the Christian Bible (1997), Understanding Old Testament Ethics (2003), The Nature of Biblical Criticism” (2007), „The Theology of the Book of Amos” (2014).
Cartea, de 565 de pagini, este structurată în următoarele secvențe și capitole: „Lista ilustrațiilor”, „Hărți”, „Mulțumiri”, „Introducere: Biblia astăzi ”, „Partea I: Vechiul Testament” (Israelul antic: istoria și limba, Narațiunea ebraică, Legea și Înțelepciunea, Profeția, Poezie și Psalmi)”. Partea II-a: „Noul Testament: Începuturile creștine, Epistole, Evanghelii”. Partea III-a: „Biblia și Textele ei, De la cărți la Scriptură, Creștinii și cărțile lor, Texte oficiale și neoficiale, Manuscrise biblice”. Partea a IV-a: „Înțelesurile Bibliei, Tematica Bibliei, Rabinii și Părinții Bisericii, Evul Mediu, Reforma și interpretarea Bibliei, De la Iluminism până în prezent, Traducerea Bibliei”. Concluzii: „Biblia și credința, Lecturi suplimentare și Indice”.
Cartea aceasta va recupera, cum spune autorul, imaginea Bibliei ca un rezultat al unui proces îndelungat și complicat, ilustrând diversitatea extraordinară a interpretărilor de care a avut parte de-a lungul istoriei de la începuturi și până în prezent. Cartea Cărților, cum i se mai spune Bibliei, conține multe elemente discutabile și problematice pentru credința iudaică și creștină. Citind acest tom, foarte documentat cu argumente solide, pot spune că Biblia este un izvor puternic de intuiție religioasă, cu condiția să fie citită în contextul
203
original, fiindcă orice traducere i-au dat anumite sensuri și înțelesuri care s-au îndepărtat de cel original.
Hărțile cu care se deschide cartea localizează spațiul desfășurării evenimentelor biblice, începând de la schița Orientului Apropiat în perioada Vechiului Testament cu Marea Neagră, Marea Mediterană, imperiul Hitit, Persia, Babilonia, inclusiv Golful Persic. Urmează Harta Israelului în Vechiul Testament cu Regatul Iuda, Regatul Israel, Marea Galileii, Marea Moartă și Mediterana în timpul Imperiului Roman cu Galatia, Iliric, Macedonia, Ahaia, Cipru, Creta, nordul Egiptului, Damascul etc.
În „Introducere: Biblia astăzi” John Barton citează pe regretatul critic literar canadian Noorthrop Frye ce a trăit între anii 1912-1991, care spunea în lucrarea „The Great Code: The Bible and Literature”, Routledge and Kegan Paul, London, 1982, pp XVIII-XIX. „Cartea asta enormă, lăbărțată, lipsită de tact, stă indiscutabil în mijlocul moștenirii noastre culturale, zădărnicindu-ne toate strădaniile de a o ocoli.” Acest studiu amplu desfășoară narațiunea Bibliei, ca o poveste, încărcată de date și analize, de la începuturile mitice și folclorice din ancestral până la receptarea și interpretarea pe care o fac astăzi cercetătorii. Prezenta carte descrie și analizează geneza, transmiterea și răspândirea Bibliei și explică cum a fost citită și folosită în Antichitate până în zilele noastre. Cartea recuperează înțelesul și imaginea Bibliei ca rezultat al unui proces îndelungat și complicat, redând cititorilor varietatea extraordinară a interpretărilor de care a avut parte de-a lungul istoriei. Autorul insistă asupra dificultății trecerii de la Biblie, la credința religioasă, fiindcă nici iudaismul și nici creștinismul, cele două religii care își revendică Biblia ca fundament, nu pot fi explicate în integralitate pornind de la Biblie. În esența ei, Biblia are în textele ei diferite elemente problematice pentru credința iudaică și creștină. Aceasta Carte a Cărților este un izvor de netăgăduit de intuiție religioasă, cu condiția să fie citită și studiată în contextul originar.
Autorul explică în ce fel au fost alcătuite cărțile biblice, știind faptul că puține au un singur autor, majoritatea au o structură extrem de compozită, unele depind de altele, astfel încât în cărțile mai noi se observă un proces de receptare a unor cărți mai vechi. John Barton
204
concluzionează că, în esență, Biblia este arhiva dialogului dintre autorii și transmițătorii tradiției, și multe din cărțile ei conțin comentarii pe marginea altora. Astfel, Noul Testament comentează în multe locuri Vechiul Testament, considerat „Sfânta Scriptură”. Măsura în care Vechiul Testament rămâne o autoritate pentru creștini, alături de ideile noi introduse de Isus, Pavel și alții, care nu de puține ori, devin o problemă în teologia creștină.
Acest volum are scopul de a prezenta stadiul actual al studiilor biblice. În epoca noastră modernă, Biblia a făcut obiectul unei investigații extraordinar de minuțioase, iar în legătură cu originile, înțelesul și statutul ei există biblioteci întregi de teorii. Faptul că numim Biblia ca fiind „inspirată” sugerează că Dumnezeu a intervenit în crearea ei, însă modul cum s-a realizat această intervenție inspiratoare în practică e rareori definit. În realitate, nici o variantă de creștinism sau de iudaism nu corespunde întru-totul conținutului Bibliei, care adeseori nu mai are legătură cu cartea în forma de azi, și mai ales cu modul în care este citită. Aceste idei se desprind și din cărțile autorului publicate la Londra și intitulate: „People of the Book? The Authority of Bible in Christianity”și „The Nature of Biblical Criticism.”
Faptul că textul Bibliei este sfânt și e format dintr-un amestec de scrieri de multe genuri, printre care narațiuni, aforisme, poeme și epistole, introduce un mare grad de complexitate în creștinism.
Autorul ajunge la concluzia că Biblia are două tipuri de prezență în lumea noastră contemporană. În lumea occidentală aceasta supraviețuiește ca vestigiu sau fantasmă la periferia culturii populare și culte, ca sursă de citate și aluzii. Eu, subliniez faptul că poate fi înțeleasă ca prima carte de jurnalism cultural. Multe din citatele din Biblie le poți crede că sunt scrise de Shakespeare, precum: „Omul nu trăiește numai cu pâine”, „Pielea de pe dinți”, „Sarea pământului „etc.
Al doilea tip de prezență a Bibliei în lumea de astăzi este cea din comunitățile de credință creștină și iudaică, având o importanță primordială. În iudaism interesul față de Biblie cunoaște un reviriment ce a atras o nouă traducere în engleză, numită Tanakh. Evreii ortodocși au înclinat mai mult spre studiul Talmudului decât al Bibliei, în contradicție cu prestigiul de care se bucură Biblia în iudaism. Pentru
205
unii creștini conservatori, e important, spune autorul, să credem în adevărul cronologiei veterotestamentare, potrivit căreia creația a avut loc doar cu vreo 6000 de ani în urmă. În al doilea rând, Scriptura trebuie citită ca relevantă.
În lumea modernă, Biblia nu a murit deloc, tinzând să trăiască ca simbol, fie cultural, fie religios, distinctă față de alte cărți și respectată- atât în lumea seculară, cât și de cea religioasă-, dar nefiind citită așa cum sunt citite alte cărți.
În acest amplu studiu despre Biblie, ni se spune că Vechiul Testament, fiind vorba de Biblia ebraică, ne-a parvenit din Orientul Apropiat și nu poate fi înțeles fără cunoștințe despre istoria Israelului din perioada respectivă și despre limbile în care a circulat această carte. John Barton își îndreaptă atenția asupra conținutului Bibliei ebraice, constatând că folosește patru genuri literare majore: narațiunea de proză, legea și înțelepciunea, profeția, psalmii, și alte poeme. În cărțile narative identifică o varietate de stiluri care ne ajută să le înțelegem caracterul și ne dau indicii despre autorii și datele alcătuirii lor. Lecturarea acestor cărți generează o temă recurentă, ele desfășoară o narațiune povestită, nu instruiesc în legătură cu ce trebuie crezut sau făcut.
Citind acest amplu și bine documentat studiu al lui John Barton, putem concluziona că Biblia hrănește credința și practica religioasă. Este o Mare Carte ce a educat și va educa creștinul, iar autorii ei sunt primii jurnaliști ai omenirii.
Cuvintele lui Richard Hooker din „Of the Laws of Ecclesiastical Polity”, 1594, este un sfat, oare, de care să ținem seama?: „După cum elogiile neverosimile aduse slăbesc și năruie adeseori îndreptățita lor credibilitate, la fel trebuie să luăm bine aminte ca nu cumva să punem pe socoteala Scripturii mai mult decât poate spune, căci caracterul incredibil duce la diminuarea respectului chiar și față de acele lucruri pe care le are cu prisosință.”