Între amănunt și infinit Cu sufletul împărțindu-se între două tărâmuri pe care le numește ''acasă'' poeta americană de origine română Ligia Ana Grindeanu păstrează peste ani aceeași vibrație a slovei românești în întreaga sa ființă ca și atunci când locuia în orașul medieval ce clocotește de istorie ,Sighișoara. Volumul său de poezii Anotimpuri de dor … Continuă lectura MIHAELA CD*cronica *Între amănunt și infinit
Categorie: IMPRESII
Liliana Moldovan -„Aripi de foc” – un volum de versuri cu valențe inspiraționale
„Aripi de foc” – un volum de versuri cu valențe inspiraționale „Aripi de foc”, volumul recent apărut la Editura Ecou Transilvan din Cluj-Napoca, atrage atenția prin titlul bine ales și designul editorial excepțional, care se asortează perfect cu conținutul versurilor: pasionale, pline de adâncime și savoare literară. Citindu-le, ai impresia că participi la un dans … Continuă lectura Liliana Moldovan -„Aripi de foc” – un volum de versuri cu valențe inspiraționale
”Paste în familie” la Domeniul ROMAN coltul nostru de rai romanesc la Montreal
''Paste în familie'' la Domeniul ROMAN coltul nostru de rai romanesc la Montreal Dragi prieteni, In perioada Sfintelor Sărbători Pascale am fost binecuvântați cu temperaturi ce au depășit mult 20 de grade, o vreme deosebit de frumoasă și călduroasă cu mult soare. Aceeași căldură am resimțit cu toții în inimi la revederea cu prieteni … Continuă lectura ”Paste în familie” la Domeniul ROMAN coltul nostru de rai romanesc la Montreal
Despre poeziile Mihaelei CD -George Calin -cronica literara apărută in cartea Interpretarea timpului -comentarii literare si articole vol II editura Ro cart 2022
George Calin -cronica literara aparuta in cartea Interpretarea timpului -comentarii literare si articole vol II editura Ro cart 2022 Mihaela CD Montreal,Canada ''De fapt la mine versurile au venit singure.... din durere și din iubire... eu n-am făcut … Continuă lectura Despre poeziile Mihaelei CD -George Calin -cronica literara apărută in cartea Interpretarea timpului -comentarii literare si articole vol II editura Ro cart 2022
Valentin Lupea -TRILOGIA PUNȚILOR LUI IOAN ROMEO ROŞIIANU
TRILOGIA PUNȚILOR LUI IOAN ROMEO ROŞIIANU (VREMURI, ANI ŞI PAGINI) de Valentin Lupea În anul 2017, Ioan Romeo Roşiianu îşi începe trilogia sa în … Continuă lectura Valentin Lupea -TRILOGIA PUNȚILOR LUI IOAN ROMEO ROŞIIANU
Mihaela CD*Pașii de dans poetic ai Adelei Conciu
Pașii de dans poetic ai Adelei Conciu În cadrul evenimentului ''La casa de nebuni '' derulat la Sinaia în 3 iulie 2022, am avut bucuria și surpriza sǎ o întâlnesc personal pentru prima dată, pe mai vechea noastră colaboratoare de la revista'' Poezii pentru sufletul meu'', distinsa scriitoare Adela Conciu care mi-a dǎruit cu mult … Continuă lectura Mihaela CD*Pașii de dans poetic ai Adelei Conciu
LAUDATIO: GALA 7 INIMI ROMÂNIA ediția 1-a – FESTIVAL AL INIMILOR CE BAT ROMÂNEȘTE!
LAUDATIO: GALA 7 INIMI ROMÂNIA ediția 1-a - FESTIVAL AL INIMILOR CE BAT ROMÂNEȘTE! Într-un concept unic și inedit, concursul literar-artistic numit GALA 7 INIMI ROMÂNIA, organizat de cunoscuta scriitoare, doamna LHANA ROMA NOVA, aduce un suflu nou pe arena concursurilor literare românești printr-o amprentă ce poartă o aură de originalitate și nemaivăzut. Incă de la început … Continuă lectura LAUDATIO: GALA 7 INIMI ROMÂNIA ediția 1-a – FESTIVAL AL INIMILOR CE BAT ROMÂNEȘTE!
Postașul meu e un adevarat erou!
Postașul meu e un adevarat erou! Bucurie mare! A venit din nou postașul! Dragii mei nu știu cum este postașul vostru, dar al meu e un adevărat EROU! Înfruntând zăpada, postașul meu a venit mai devreme decât venea de obicei. A sunat la ușă și în momentul în care am dat perdeaua deoparte sa vad … Continuă lectura Postașul meu e un adevarat erou!
Liliana Moldovan-„Întoarcerea la metaforă”- o carte despre geneza poeților și miezul unei opere lirice excepționale
„Întoarcerea la metaforă”- o carte despre geneza poeților și miezul unei opere lirice excepționale Cu o operă poetică extrem de vastă cuprinzând 24 de volume, scriitorul Al. Florin Țene, a luat decizia de a selecta câteva din creațiile sale poetice definitorii și le-a așezat într-o antologie lirică de excepție care include poeme de … Continuă lectura Liliana Moldovan-„Întoarcerea la metaforă”- o carte despre geneza poeților și miezul unei opere lirice excepționale
SCRISORI DESPRE DEMONI ŞI SFINȚI -IOAN ROMEO ROŞIIANU
SCRISORI DESPRE DEMONI ŞI SFINȚI CU IOAN ROMEO ROŞIIANU de Valentin Lupea Se pare că volumul de faţă, SCRISORI DESPRE DEMONI ŞI SFINȚI, Editura ETHNOLOGICA, din Baia Mare, … Continuă lectura SCRISORI DESPRE DEMONI ŞI SFINȚI -IOAN ROMEO ROŞIIANU
Al Florin Tene-Aforismele Mihaelei CD chitesența filozofiei umane sau “sarea gândirii magice“
Aforismele Mihaelei CD chitesența filozofiei umane sau “sarea gândirii magice“ Am primit de peste ocean, din Canada comunităților românești, de la cunoscuta poetă și promotor cultural Mihaela CD, două cărți de aforisme și cuvinte de înțelepciune, intitulate Născut pentru a fi(Alt)cineva (Born to beSomeone (else) și UNEORI ELEFANŢII ZBOARĂ (SOMETIMES ELEPHANTS ARE FLYING ), cărți ce cuprind reflecţii, versuri şi … Continuă lectura Al Florin Tene-Aforismele Mihaelei CD chitesența filozofiei umane sau “sarea gândirii magice“
IOAN ROMEO ROŞIIANU ŞI RIGOAREA CERCETĂRII REGIONALE, ÎN LITERE DIN MARAMUREŞ
IOAN ROMEO ROŞIIANU ŞI RIGOAREA CERCETĂRII REGIONALE, ÎN LITERE DIN MARAMUREŞ de Valentin Lupea Autorul volumului de față, volum de critică literară, LITERE DIN MARAMUREŞ, Editura ETHNOLOGICA, Baia Mare, … Continuă lectura IOAN ROMEO ROŞIIANU ŞI RIGOAREA CERCETĂRII REGIONALE, ÎN LITERE DIN MARAMUREŞ
GELU DRAGOS-Poetei Marieta Coman îi curg poemele prin vene…
Poetei Marieta Coman îi curg poemele prin vene... Poeta Marieta Coman s-a ”compus/într-o poezie” ca să poată beneficia de toate minunățiile și magia lumii. Nichita Stănescu spunea că ” Poetul nu are biografie; biografia lui este de fapt propria lui operă, mai bună sau mai rea, mai măreaţă sau mai puţin măreaţă”. Cât adevăr! … Continuă lectura GELU DRAGOS-Poetei Marieta Coman îi curg poemele prin vene…
JOHNNY CIATLOS DEAK-cronica RĂSPÂNDIREA LUMINII
RĂSPÂNDIREA LUMINII Binecunoscuta scriitoare d-na Liliana Moldovan redactor șef, al revistei Așii Români, este unul dintre scriitorii jurnaliști și cronicari căruia îi pasă cu adevărat de soarta marilor opere literare românești și nu-i scapă din vedere evenimentele literare importante, noile apariții literare precum și publicarea unor recenzii, cronici sau critici literare. În acest sens, … Continuă lectura JOHNNY CIATLOS DEAK-cronica RĂSPÂNDIREA LUMINII
Iubind clipa-prof. Mircea Marcel Petcu – recenzia cărții Măsurând Clipa
MǍSURÂND CLIPA -Postfațǎ- Iubind clipa-prof. Mircea Marcel Petcu -recenzia cărții Măsurând Clipa Iubind clipa Motto:”Doar când vei supraviețui încercării dușmanilor de a te elimina, prietenii te vor considera un ins cu virtuți speciale” Albert Camus ”Pe unde trec poeții, rămân … Continuă lectura Iubind clipa-prof. Mircea Marcel Petcu – recenzia cărții Măsurând Clipa
Dunia Pălăngeanu – Prefață -Măsurând Clipa*Un intermezzo pe câmpia sufletului
MǍSURÂND CLIPA Dunia Pălăngeanu - Prefață Un intermezzo pe câmpia sufletului O carte de versuri care își tremură aripa spirituală scrisă cu sensibilitate și maturitate literară de două poete împătimite de cuvânt ales și de meandrele neliniștite ale vieții trăită frumos și intens: Mihaela CD și Aurelia Oancă, voci ale scrisului despre care iubitorii genului … Continuă lectura Dunia Pălăngeanu – Prefață -Măsurând Clipa*Un intermezzo pe câmpia sufletului
Pe marginea„măsurariului”clipei trăite,poetul-Lidia Grosu- recenzie Măsurând Clipa
MǍSURÂND CLIPA Impresii de Lidia GROSU, Pe marginea„măsurariului”clipei trăite,poetul recenzie Sosește un timp în care ne dăm seama că „măsurariul” clipei trăite, a clipei ce ne-a rămas, ocrotitoare a celor șapte note de pe portativul ființei, este inevitabil în ploaia de verbe, cu tot dragul din ea – deși incomparabil și incomensurabil – ce … Continuă lectura Pe marginea„măsurariului”clipei trăite,poetul-Lidia Grosu- recenzie Măsurând Clipa
Silvia Mihalachi – ,, MĂSURÂND CLIPA,, AM AFLAT VALOAREA TIMPULUI-recenzie Măsurând Clipa
MǍSURÂND CLIPA Recenzie de carte de Silvia Mihalachi Cuvânt de încheiere ,, MĂSURÂND CLIPA,, AM AFLAT VALOAREA TIMPULUI Călătorind prin ani , luni, zile privind înainte și uneori în urmă , vroiam să ajung la o margine de timp pentru o clipă de popas. Cărarea mă ducea într-un decor mirific, necunoscut. Atenția îmi … Continuă lectura Silvia Mihalachi – ,, MĂSURÂND CLIPA,, AM AFLAT VALOAREA TIMPULUI-recenzie Măsurând Clipa
Radu Botiș -Cuvânt înainte * Măsurând Clipa*La ceasuri de taină …
MǍSURÂND CLIPA Radu Botiș -Cuvânt înainte La ceasuri de taină … Sufletul are sensibilități iar drumul prin viața aceasta vremel-nică a fiecăruia rămâne, poate, încrustat în mod invizibil ca o alternativă la nemurire.Viata pamânească privită în complexita-tea ei este unică dacă o raportăm la fiecare persoană însă accep-tată ca un întreg al omenirii … Continuă lectura Radu Botiș -Cuvânt înainte * Măsurând Clipa*La ceasuri de taină …
Johnny Ciatloș Deak- Cuvântul editorului*Măsurând Clipa
Johnny Ciatloș Deak- Cuvântul editorului*Măsurând Clipa Cuvântul editorului Indiferent de locul în care ne aflǎm pe acest minunat pământ, anii, lunile, zilele și clipele trec la fel de repede pentru noi toți.Acest lucru ne e confirmat și în cartea''MASURÂND CLIPA'' un volum de versuri nemuritoare în care ne sunt pre-zentate douǎ viziuni poetice ce îmbracǎ în haina lor magicǎ aceleași etape ale vieții și aceleași clipe trecǎtoare. Autoarele acestei cǎrți de … Continuă lectura Johnny Ciatloș Deak- Cuvântul editorului*Măsurând Clipa
DĂRUIND DIN CEEA CE EȘTI*Cuvânt înainte de AURELIA RÎNJEA*PRIN ROUA GÂNDURILOR
PRIN ROUA GÂNDURILOR Cuvânt înainte de AURELIA RÎNJEA DĂRUIND DIN CEEA CE EȘTI În cartea PRIN ROUA GÂNDURILOR, apărută la Editura Globart Universum, Montreal, Canada, 2023, de mână cu autoarea MIHAELA CD, pășim prin roua de gânduri, în dimineața crudă, ce încă păstrează inocența și comorile copilăriei, alături de omul matur care acum este, care … Continuă lectura DĂRUIND DIN CEEA CE EȘTI*Cuvânt înainte de AURELIA RÎNJEA*PRIN ROUA GÂNDURILOR
Gheorghe Gheorghiu invitat la UNIVERSUM VIP STUDIOS din Montreal
Gheorghe Gheorghiu invitat la UNIVERSUM VIP STUDIOS din Montreal Semne bune anul are !Pentru maestrul Gheorghe Gheorghiu anul 2023 a început în mare forță! Cu o serie de spectacole în Statele Unite ale Americii dar și în Canada. La început de an, în luna februarie 2023 titanul muzicii ușoare românești, la invitația Universum Vip … Continuă lectura Gheorghe Gheorghiu invitat la UNIVERSUM VIP STUDIOS din Montreal
Angela Dumbravă- ARMONIA CUVINTELOR SPUSE SI NESPUSE*Recenzie- PRIN ROUA GÂNDURILOR
PRIN ROUA GÂNDURILOR Cuvânt de încheiere de Angela Dumbravă ARMONIA CUVINTELOR SPUSE SI NESPUSE Motto: Oamenii ca tine și ca mine, cu toate că suntem bineînțeles muritori ca toți ceilalți, nu îmbătrânesc niciodată, oricât ar trăi. Vreau să spun că nu încetăm niciodată să ne zgâim, ca niște copii curioși, la marele Mister în … Continuă lectura Angela Dumbravă- ARMONIA CUVINTELOR SPUSE SI NESPUSE*Recenzie- PRIN ROUA GÂNDURILOR
PRIN ROUA GÂNDURILOR SCRIITOAREI MIHAELA CD *Prefață de Liliana Moldovan
PRIN ROUA GÂNDURILOR Prefațǎ PRIN ROUA GÂNDURILOR SCRIITOAREI MIHAELA CD Stablită în Canada, scriitoarea de origine română, Mihaela CD, scrie cu pana sufletului înmuiată în bucurie și culoare. Volumul „Prin roua gândurilor” este rodul unor exer-ciții critice foarte bine gândite, atent elaborate și riguros meș-teșugite, concepute pentru a fi un punct de sprijin necesar … Continuă lectura PRIN ROUA GÂNDURILOR SCRIITOAREI MIHAELA CD *Prefață de Liliana Moldovan
Aurelia Oancă- A SCRIE, A CITI, A TRANSMITE… *Postfață PRIN ROUA GÂNDURILOR
PRIN ROUA GÂNDURILOR Postfațǎ de Aurelia Oancă A SCRIE, A CITI, A TRANSMITE... Neobosita Mihaela CD, ne propune un nou volum „Prin roua gândurilor”, de această dată cu articole, cronici, recenzii scrise de dânsa la cărțile care au ajuns în posesia ei. Grupate pe mai multe capitole, ne prezintă punctul de vedere … Continuă lectura Aurelia Oancă- A SCRIE, A CITI, A TRANSMITE… *Postfață PRIN ROUA GÂNDURILOR
Descoperind bulgǎrele de luminǎ Mihaela CD -despre ”O CARTE A CĂRȚILOR SCRIITORULUI AL. FLORIN ȚENE”
Descoperind bulgǎrele de luminǎ de Mihaela CD De ziua Culturii Române atenția mi-a fost capturată de un eveniment literar deosebit ce a avut loc la biblioteca județeană a județului Mureș. Protagonista principală a evenimentului fiind scriitoarea Liliana Moldovan care a lansat cu această ocazie cea mai recentă carte a sa:O CARTE A CĂRȚILOR SCRIITORULUI AL. FLORIN ȚENE, Scriitoarea Liliana Moldovan, membru al Uniunii Jurnaliștilor Profesioniști din … Continuă lectura Descoperind bulgǎrele de luminǎ Mihaela CD -despre ”O CARTE A CĂRȚILOR SCRIITORULUI AL. FLORIN ȚENE”
Johnny Ciatloș Deak- Cuvântul editorului*PRIN ROUA GÂNDURILOR
Johnny Ciatloș Deak- Cuvântul editorului*PRIN ROUA GÂNDURILOR Cuvântul editorului După succesul pe care l-a avut anul trecut cartea de proză ''Prin ochii mei '', fiind prima sa carte de acest gen, scriitoarea Mihaela CD ne surprinde plăcut cu o nouă carte ce urmeazǎ același tipar, cu titlul:''PRIN ROUA GÂNDURILOR'' ,carte care adună între coperțile sale numeroase articole, impresii, … Continuă lectura Johnny Ciatloș Deak- Cuvântul editorului*PRIN ROUA GÂNDURILOR
Despre mini turneul artistului Gheorghe Gheorghiu în Canada- febr 2023
Despre mini turneul artistului Gheorghe Gheorghiu in Canada- febr 2023 Cei care poartă iubirea curată și sinceră în inimi și o dăruiesc cu noblete semenilor prin muzică, poezie sau orice alta forma de arta sunt capabili să topească ghețari prin puterea ei! Un astfel de fenomen s-a petrecut la începutul lunii februarie atunci când marele … Continuă lectura Despre mini turneul artistului Gheorghe Gheorghiu în Canada- febr 2023
Născut pentru a fi (alt)cineva Impresii ALE CITITORILOR
Născut pentru a fi (alt)cineva Impresii ALE CITITORILOR Violeta Butnariu Gândul este rebel, nu-l poți împiedica să zboare unde vrea. Insă este imens, poti ascunde acolo cioburi de suflet,trufie sau meditație sau doar un zâmbet pt mine-respect și prețuire,Mihaela! Ești cineva care scrii,cineva care trăiește ce scrii,cineva care crede în absolut....Ești Cineva cu litera mare! … Continuă lectura Născut pentru a fi (alt)cineva Impresii ALE CITITORILOR
Impresii de la dubla lansare autor Mihaela CD -evenimentul Magia Slovelor
Camelia Mirela Calin Felicitari unei doamne bogata in talent ! Toată lumea are talent, dar ceea ce este RAR este să ai curajul de a dezvolta acel talent. Un om în drum spre un obiectiv de care este pasionat este insensibil la oboseală și invulnerabil la eșec. Mult succes in continuare ! Miriam Dabau … Continuă lectura Impresii de la dubla lansare autor Mihaela CD -evenimentul Magia Slovelor
Silvia Mihalachi -GENEZA ÎNTREBĂRILOR.Cronică la ”Născut pentru a fi(Alt)cineva”
GENEZA ÎNTREBĂRILOR.Cronică la ''Născut pentru a fi(Alt)cineva'' Autor: Silvia MIhalachi ,,Întreabă-te pentru ce ai venit pe lume și caută-ți menirea,, Mihaela CD. Pentru ce am venit pe lume? M-am întrebat, apoi citesc : ,,Experiențele de viață te conduc/ Spre zămislitele valori curate,,. Mesajul lor m-au îndreptat să citesc cartea ,, Născut pentru a fi(Alt) … Continuă lectura Silvia Mihalachi -GENEZA ÎNTREBĂRILOR.Cronică la ”Născut pentru a fi(Alt)cineva”
Despre scriitorul Al. Florin Țene
Liliana Moldovan, Secretar – LSR Mureș/UZPR A scrie despre viața și personalitatea unui maestru al literaturii române contemporane, precum domnul Al. Florin Țene, este o mare onoare dar și o mare responsabilitate fiindcă ești nevoit să găsești formula potrivită pentru a prinde într-o definiție elocventă și completă, atât pe omul Al. Florin Țene, cât și … Continuă lectura Despre scriitorul Al. Florin Țene
Simona Mihutiu -Antologiile GALAXY – Ecou al vocilor ce se vor auzite!
Antologiile GALAXY - Ecou al vocilor ce se vor auzite! Autor:Simona Mihutiu Privesc antologia literară GALAXY ca pe un ecou al vocilor care se vor auzite, ale sufletelor care vor să atingă alte suflete. Este de fapt, un cor de ecouri care nu se limitează doar la spațiul nostru geografic, nici la acela al … Continuă lectura Simona Mihutiu -Antologiile GALAXY – Ecou al vocilor ce se vor auzite!
Liliana Moldovan- ”O CARTE A CĂRȚILOR SCRIITORULUI AL. FLORIN ȚENE”
Liliana Moldovan- ''O CARTE A CĂRȚILOR SCRIITORULUI AL. FLORIN ȚENE'' Aparția unei noi cărți poate fi considerată un eveniment de viață pentru orice scriitor. Iată, de ce, în ziua în care s-a dat startul SĂPTÂMÂNII CULTURII NAȚIONALE, împărtășesc cu voi bucuria legată de tipărirea la Editura Napoca Star a primului meu volum de consemnări … Continuă lectura Liliana Moldovan- ”O CARTE A CĂRȚILOR SCRIITORULUI AL. FLORIN ȚENE”
Născut pentru a fi (alt)cineva-Secrete!
Bine v-am regăsit dragii mei, Îmi face o deosebită plăcere să primesc emailurile și mesaje de la voi, mesaje calde în care mă felicitați, mesaje de susținere, de incurajare dar și mesaje cu întrebări. Foarte multe curiozități despre lansările de carte, despre modul în care găsesc denumirile cărților mele, cum scriu, momentele când scriu, … Continuă lectura Născut pentru a fi (alt)cineva-Secrete!
Impresii revista PPSM numărul 9/2022
Impresii revista PPSM numărul 9/2022 Ana Munteanu Draghici Admirație pentru arta cuvântului ce lumină paginile revistelor ,, Poezii pentru sufletul meu" realizare sub osârdia redactorilor canadieni cu mare suflet românesc și locuite de confrații înnobilați cu har! Această frumoasă revistă ,,Poezii pentru sufletul meu" ce luminează prin arte, aduce creatorilor bucuria împlinirii artistice, iar cititorilor … Continuă lectura Impresii revista PPSM numărul 9/2022
Vasile Bele – Revista Poezii pentru sufletul meu nr 9/2022 la îndemâna cititorilor
Motto: ,,Cultura unui popor în ansamblul ei, este totalitatea trăsăturilor, obiceiurilor distinctive, spirituale, lingvistice. Desigur, acest patrimoniu cultural are că sursă diferite izvoare amintind doar câteva spre exemplu - arta, literatura, muzica, limba, obiceiurile, tradiția, valorile...". (...) REVISTA POEZII PENTRU SUFLETUL MEU - Nr. 9 / 2022 - revistă de literatură, artă și cultură - … Continuă lectura Vasile Bele – Revista Poezii pentru sufletul meu nr 9/2022 la îndemâna cititorilor
Născut pentru a fi (alt)cineva întrebări de la cititori
Bine v-am regăsit dragii mei, Îmi face o deosebită plăcere să primesc emailurile și mesaje de la voi, mesaje calde în care mă felicitați, mesaje de susținere, de incurajare dar și mesaje cu întrebări. Foarte multe curiozități despre lansările de carte, despre modul în care găsesc denumirile cărților mele, cum scriu, momentele când scriu, … Continuă lectura Născut pentru a fi (alt)cineva întrebări de la cititori
Liliana Moldovan- ”O carte fascinantă,concepută sub forma unor fragmente moralizatoare”
''O carte fascinantă,concepută sub forma unor fragmente moralizatoare'' Rodiana Józsá face parte din categoria medicilor scriitori, a persoanelor dotate cu o inteligență versatilă, care au transformat scrisul în terapie literară și literatura în artă pentru suflet. Constantin Bălăceanu-Stolnici, Ion Cantacuzino, Gr. T. Popa (alias Paul Gore), Ion Vianu, V. Voiculescu şi C.D. Zeletin sunt doar … Continuă lectura Liliana Moldovan- ”O carte fascinantă,concepută sub forma unor fragmente moralizatoare”
Născut pentru a fi (alt)cineva *curiozitățile cititorilor
Curiozitățile cititorilor Mă bucur să primesc întrebări și curiozități de la voi dragi cititori.Asa cum am mai spus la unele dintre întrebările voastre am mai răspuns (vedeți lista cu alte răspunsuri la întrebări) dar vă asigur că îmi face mare plăcere și o deosebită bucurie să vă răspund, asa că aștept în continuare mesajele voastre și … Continuă lectura Născut pentru a fi (alt)cineva *curiozitățile cititorilor
VASILE BELE -SEMNAL EDITORIAL. ANTOLOGIA GALAXY. AUTORI ROMÂNI CONTEMPORANI VOL 2
Motto: ,,Stele ale literaturii române contemporane din întreaga lume și-au dat mâna și s-au unit într-un ecou al talentului literar, spre a străluci în antologia GALAXY". Johnny Ciatloș Deak - senior editor & coordonator ANTOLOGIE DE ECOURI LITERARE (foto), VOL. 2, Editura Globart Universum, Montreal, Canada, 2022, ISBN 978-1-990832-02-4 (softcover), 978-1-990832-06-2 (e-book), 380 p., … Continuă lectura VASILE BELE -SEMNAL EDITORIAL. ANTOLOGIA GALAXY. AUTORI ROMÂNI CONTEMPORANI VOL 2
Semnal editorial – SFATURI PENTRU MÂNTUIRE, GRIJA PENTRU SUFLET de preot Radu BOTIȘ
Semnal editorial - SFATURI PENTRU MÂNTUIRE, GRIJA PENTRU SUFLET de preot Radu BOTIȘ Vasile BELE,L.S.R.Cluj Motto: ,,Cel ce vine după Mine, nu umblă în întuneric". RADU BOTIȘ Volumul ,,Sfaturi pentru mântuire, grija pentru suflet", apărut în condiții excepționale, la Editura Pandaprint, Baia Mare, 2022, ISBN 978-606-95405-4-1, 156 p., cu binecuvântarea arhierească, recomandată de ,,Mărturii … Continuă lectura Semnal editorial – SFATURI PENTRU MÂNTUIRE, GRIJA PENTRU SUFLET de preot Radu BOTIȘ
Vasile Bele -SEMNAL EDITORIAL. ANTOLOGIA GALAXY. AUTORI ROMÂNI CONTEMPORANI- VOL 1
Vasile Bele SEMNAL EDITORIAL. ANTOLOGIA GALAXY. AUTORI ROMÂNI CONTEMPORANI ANTOLOGIA GALAXY.-AUTORI ROMÂNI CONTEMPORANI.-ANTOLOGIE DE ECOURI LITERARE-VOL. 1 Motto: ,,Creația literară indiferent de genul literar și de tematica abordată, reprezintă comoara sufletului scriitorului, este modul prin care scriitorul trăiește, respiră, se exprimă și se adresează lumii, el creează pentru că așa crede și simte, sau … Continuă lectura Vasile Bele -SEMNAL EDITORIAL. ANTOLOGIA GALAXY. AUTORI ROMÂNI CONTEMPORANI- VOL 1
Impresii Antologiile GALAXY în 4 volume editura Globart Universum 2022
Impresii Antologiile GALAXY în 4 volume editura Globart Universum 2022 VIOLETA BOBOCEA Alte bucurii ale sufletului- antologia Galaxy, editura Globart Universum, revista de literatură, artă și cultură "Poezii pentru sufletul meu" nr.8/2022 și diploma de onoare- Gala Artelor la Ceas Aniversar, Montreal, Canada! Mii de mulțumiri doamnei Mihaela CD, redactor fondator, dar și domnului … Continuă lectura Impresii Antologiile GALAXY în 4 volume editura Globart Universum 2022
O emoție profundă izvorâtă dintr-un lirism strălucitor-EVADARE DIN MINE-recenzie de Mihaela CD
O emoție profundă izvorâtă dintr-un lirism strălucitor RECENZIE de Mihaela CD EVADARE DIN MINE -autor CAMELIA FLORESCU Cartea ''Evadare din mine'' publicată la editura Olimpias, 2022, purtând semnătura autoarei Camelia Florescu reprezintă o adevărată surpriză editorială atât prin modul de concepție și structurare al cărții cât și prin conținutul deosebit. Fiind colege de redacție la revista Poezii … Continuă lectura O emoție profundă izvorâtă dintr-un lirism strălucitor-EVADARE DIN MINE-recenzie de Mihaela CD
Ziua Națională sub aura Tribunului Vasile Lucaciu!
Ziua Națională sub aura Tribunului Vasile Lucaciu! Participând cu emoție, de Ziua Națională a României, la Casa Armatei din Baia Mare, la spectacolul literar-muzical-artistic dedicat acesteia, la simpozionul dedicat lui Vasile Lucaciu și Întregitorilor Neamului Românesc, la lansarea volumului ”Vasile Lucaciu – Erou al Națiunii Române”- autor col. (r) Gavril Babiciu din Șișești, am constatat … Continuă lectura Ziua Națională sub aura Tribunului Vasile Lucaciu!
Silvia Mihalachi-Binecuvântare și chin o vitrină a poetei Mihaela CD
,, BINECUVÂNTARE ȘI CHIN,, pentru mine , este o vitrină a distinsei poete Mihaela CD după cum ne spune: ,, VITRINA SUFLETULUI MEU,, ,, Așa, fostu-mi-a dat, să scriu Cu dor, cu iubire și credință Să plâng, să râd în vers auriu Bucurii, dureri sau neputință …,,. Privind prin lectură … Continuă lectura Silvia Mihalachi-Binecuvântare și chin o vitrină a poetei Mihaela CD
Secundele pierdute ale poeziei, autor Simona Mihutiu- recenzie de Diana Ionescu
Secundele pierdute ale poeziei, autor Simona Mihutiu recenzie de Diana Ionescu Toamna este un anotimp al nostalgiilor, de împărtășire a unor clipe de frumos, de iubire, de regăsire în marea noastră trecere sau marea noastră devenire, dar este și un anotimp al roadelor. De astă dată literare, așa cum avem prilejul să constatăm. Simona … Continuă lectura Secundele pierdute ale poeziei, autor Simona Mihutiu- recenzie de Diana Ionescu
A apărut noul număr! NOTE DE LECTURĂ: POEZII PENTRU SUFLETUL MEU nr. 9/ 2022
NOTE DE LECTURĂ: POEZII PENTRU SUFLETUL MEU nr. 9, 2022, Publicaţie trimestrială de literatură, artă şi cultură, apărută prin colaborarea între editura Celestium şi Globart Universum, Montréal, Canada Frumos ne întâmpină, ca de obicei, distinsul JOHNNY CIATLOȘ-DEAK, senior editor, cu o invitație la cultură, având în vedere că pulsul unei națiuni se … Continuă lectura A apărut noul număr! NOTE DE LECTURĂ: POEZII PENTRU SUFLETUL MEU nr. 9/ 2022
„Scurtă istorie a Românilor„ de Ioan-Aurel Pop- o frescă policromă esențializată
„Scurtă istorie a Românilor„ de Ioan-Aurel Pop- o frescă policromă esențializată S-a simți de-alungul anilor lipsa unei istorii a românilor, pe înțelesul tuturor, esențializată, despre evenimente și “cumpănite la marile figuri ale culturii naționale și argumrentele sale ferme despre legitimitatea sentimentului național “(Irina Petraș ).Academicianul Ioan-Aurel Pop a venit în întâmpinarea acestui deziderat cu interesantul … Continuă lectura „Scurtă istorie a Românilor„ de Ioan-Aurel Pop- o frescă policromă esențializată
Simpozion ,,1 Decembrie – Ziua Națională a României”
29 noiembrie 2022 Simpozion ,,1 Decembrie - Ziua Națională a României" ,,Te salut, te iubesc și te respect, România!". Locație - Cercul Militar Baia Mare ,,100 de ani de la moartea Leului de la Șișesti". Au luat cuvântul oameni de cultură, militari, profesori universitari. Nu neapărat în ordinea asta: comandantul garnizoanei, prefectul județului, col. (rz.) … Continuă lectura Simpozion ,,1 Decembrie – Ziua Națională a României”
VERNISAJ ICOANE PE STICLA ILEANA ANGHEL MEȘTER -CONSULATUL GENERAL AL ROMÂNIEI LA MONTREAL
VERNISAJ ICOANE PE STICLA ILEANA ANGHEL MEȘTER -CONSULATUL GENERAL AL ROMÂNIEI LA MONTREAL Într-o atmosfera de mare sărbătoare și eleganță, joi 24.11.2022 a avut loc la Consulatul General al României de la Montreal Vernisajul expoziției ICOANE PE STICLĂ al binecunoscutei artiste și poete ILEANA ANGHEL MEȘTER! Moața din Abrud cum ii place sa se prezinte, … Continuă lectura VERNISAJ ICOANE PE STICLA ILEANA ANGHEL MEȘTER -CONSULATUL GENERAL AL ROMÂNIEI LA MONTREAL
Scrisoare către Carmen Doreal, ilustră poetă şi artist plastic* Daniel Corbu
Scrisoare către Carmen Doreal, ilustră poetă şi artist plastic (,,Créer, c'est vivre deux fois!”) pictura: Maci , artist CARMEN DOREAL Dragă prietenă, încep a-ţi scrie mai multe rânduri, deşi mă aflu într-o stare ca aceea în care îmi închipui că se afla Eminescu atunci când a scris: ,,Buza mi-i rece, sufletul sec”. Dar tocmai pentru … Continuă lectura Scrisoare către Carmen Doreal, ilustră poetă şi artist plastic* Daniel Corbu
În loc de mulțumiri…Nicolae Băciuț, omul care își atinge timpul
În loc de mulțumiri... Nicolae Băciuț, omul care își atinge timpul Cum l-aș putea descrie pe domnul Nicolae Băciuț într-un singur cuvânt? Fabulos! Personalitate de prim rang a literaturii române, excelează atât în proză, ca eseist și publicist, cât și în poezie. Cele peste 1000 de articole publicate și peste 160 de … Continuă lectura În loc de mulțumiri…Nicolae Băciuț, omul care își atinge timpul
Dublă lansare de carte la Montreal
Dublă lansare de carte la Montreal Sâmbătă 12 noiembrie 2022 un eveniment deosebit a marcat comunitatea literară a românilor din diaspora montrealeză . Am participat cu multă bucurie la o dublă lansare de carte eveniment organizat de Asociaţia Scriitorilor de Limbă Română din Québec (ASLRQ), în colaborare cu Asociaţia Culturală Română (ACR) şi Comunitatea … Continuă lectura Dublă lansare de carte la Montreal
Al. Florin Țene și noua apariție editorială: „Întoarcerea poetului – Kthimi i poetit”
Al. Florin Țene și noua apariție editorială: „Întoarcerea poetului - Kthimi i poetit” „Întoarcerea poetului - Kthimi i poetit” este o carte de versuri de o expresivitate fără margini, apărută recent la editura Amanda Edit din București. Inclus în colecția „Biblioteca albaneză” volumul atrage atenția prin titlul bine ales, prin design-ul editorial inedit și, desigur, … Continuă lectura Al. Florin Țene și noua apariție editorială: „Întoarcerea poetului – Kthimi i poetit”
Aparitie editoriala- antologia Pe aripile iubirii
Doi poeți maramureșeni în antologia aniversară "Pe aripile iubirii", editura "Contraste culturale" Giurgiu, 2022 Miroase a proaspăt antologia coordonată de scriitoarea timişoreană Emanuela Florea "Pe aripile iubirii", antologie care cuprinde un număr de 22 de poeţii şi prozatori, de pe tot cuprinsul ţării, de la Baia Mare la Mangalia, de la Clinceni-Ilfov la Botoşani, de la … Continuă lectura Aparitie editoriala- antologia Pe aripile iubirii
În dans graţios cu iubirea-de Mihaela CD-recenzie NUNTA DE FLUTURI *Carmen Doreal
În dans graţios cu iubirea NUNTA DE FLUTURI de Carmen Doreal Bucuria întâlnirii cu un suflet de artist ca acela al poetei artiste Carmen Doreal mi-a lăsat impregnat în memorie un sentiment de eleganță, fantezie și duioșie precum un dans grațios de fluturi. Cartea NUNTA DE FLUTURI ce poartă semnătura autoarei Carmen Doreal, apărută în 2022 la editura Princeps … Continuă lectura În dans graţios cu iubirea-de Mihaela CD-recenzie NUNTA DE FLUTURI *Carmen Doreal
Gabriela Raucă-O trecere în revistă a operelor scriitoarei Mihaela CD
O trecere în revistă a operelor scriitoarei Mihaela CD de Gabriela Raucă Harul de a scrie i s-a ivit poetei Mihaela CD ca o binecuvântare dintr-o altă dimensiune, asupra spiritului chinuit de durerea unei mari pierderi (Binecuvântare și chin), aprinzând un foc intern, care a cuprins întreaga sa ființă (Focul din noi). Talentul și … Continuă lectura Gabriela Raucă-O trecere în revistă a operelor scriitoarei Mihaela CD
Presa mondenă între obscenitate și false valori
Presa mondenă între obscenitate și false valori Invitată fiind de domnul Ioan Romeo Rosiianu pentru a participa la dezbaterile Festivalului de presă (27 - 31 oct) din Baia Mare am răspuns cu drag invitației și am ales ca subiect ''Presa mondenă intre obscenitate și false valori''. De câte ori nu ne-a fost dat să vedem … Continuă lectura Presa mondenă între obscenitate și false valori
Meseria de a fi OM-cronică de Mihaela CD
Meseria de a fi OM cronică de Mihaela CD Câți dintre noi nu am avut oare de ales în viață între diversele meserii pe care fie le visau părinții pentru noi, fie ni le visam noi pentru noi înșine și care pană la urmă așa cum ne-a fost sortit, ni le-a ales și ni le-a … Continuă lectura Meseria de a fi OM-cronică de Mihaela CD
Vasile Bele*cronica*Regrete de Liliana Badea Carstea
Vasile Bele*cronica*Regrete de Liliana Badea Carstea REGRETE, autor Liliana Badea (Editura Etnous, 2010, Brașov, ISBN 978-606-92498-9-5) Volumul mi-a fost dăruit cu ,,dedicație și iscălitură" de către autoarea Liliana Badea, în cadrul Taberei literare ,,Oprește-mă, la tine, Maramureș! Oprește-mă, în tine, anotimp!", ediția 2022. Precum lacrima și aceste gânduri, culese pentru ATUNCI când … Continuă lectura Vasile Bele*cronica*Regrete de Liliana Badea Carstea
Revistele Poezii pentru sufletul meu, cărțile și antologiile editurii GLOBART UNIVERSUM se găsesc de acum și în biblioteca județeană Satu Mare
Revistele Poezii pentru sufletul meu, cărțile și antologiile editurii GLOBART UNIVERSUM se găsesc de acum și în biblioteca județeană Satu Mare Zi de intensa bucurie și mare emoție pentru scriitoarea Mihaela CD, o zi călduroasă de iunie în care a avut loc întâlnirea mult așteptată cu cititori și reprezentanți ai bibliotecii județene Satu Mare. Noul sediu … Continuă lectura Revistele Poezii pentru sufletul meu, cărțile și antologiile editurii GLOBART UNIVERSUM se găsesc de acum și în biblioteca județeană Satu Mare
Simona Mihuțiu –cronică„Prin ochii mei”-autor Mihaela CD
„Prin ochii mei”, autoare: Mihaela C. D.– impresii de lectură și mai mult decât atât- de Simona Mihuțiu Încă de la primele pagini am avut plăcuta surpriză să constat că Mihaela „vede lumea prin ochii proprii” într-o manieră foarte apropiată de a mea, referitor la rolul social pe care îl are scrisul, ca formă de … Continuă lectura Simona Mihuțiu –cronică„Prin ochii mei”-autor Mihaela CD
Silvia Mhalachi-NEBUNIILE DE ,,LA CASA DE NEBUNI,, PE TOT MAPAMONDUL
NEBUNIILE DE ,,LA CASA DE NEBUNI,, PE TOT MAPAMONDUL de Silvia Mhalachi ,,Cât trebuie să-ndurăm UMILINȚA/Și oare câte generații veți DISTRUGE…,,? până la ,, Veni-va vremea când o să vă-nvingă / Din CERURI bunul nostru Dumnezeu,,! Mihaela CD Ecoul cuvintelor se aliniază ferm într-un cumul de poezii născute,erupte dintr-o cunoaștere a vremurilor actuale în multe … Continuă lectura Silvia Mhalachi-NEBUNIILE DE ,,LA CASA DE NEBUNI,, PE TOT MAPAMONDUL
IMPRESII de la GALA ARTELOR ediția a 3-a Montreal, 2022
IMPRESII de la GALA ARTELOR ediția a 3-a Montreal, 2022 Alice Horak Felicitări pentru această acțiune, prin care ați fost împreună, v-ați exprimat și v-ați bucurat. Frumos! Aprecieri și respect!Țineți aproape! Este cea mai mare bucurie. Felicitări! LUCIA STEFFENS Felicitări tuturor participanților și organizatorilor...Sunteți oameni minunați! Dica Cristina Felicitări … Continuă lectura IMPRESII de la GALA ARTELOR ediția a 3-a Montreal, 2022
Mihaela CD- cronică literară-Scrieri memorabile unite într-o constelație literară românească de excepție-GALAXY în 4 volume
Scrieri memorabile unite într-o constelație literară românească de excepție Cronică literară de Mihaela CD GALAXY-antologie de ecouri literare (4 volume) editura Globart Universum , Montreal,2022 ANTOLOGIA GALAXY în 4 volume, publicată la editura Globart Universum în august 2022 este o bucurie pentru suflet. In calitate de redactor consultant al acestei lucrări dar și de scriitor … Continuă lectura Mihaela CD- cronică literară-Scrieri memorabile unite într-o constelație literară românească de excepție-GALAXY în 4 volume
LAUREAȚII -6 secțiuni- din Montreal ai GALEI ARTELOR ediția a 3-a 2022
Evenimentul Gala Artelor Ediția a-3-a 27 august 2022 Montreal Gala Artelor este un eveniment al românilor de pretutindeni fapt pentru care ea se desfășoară atât virtual în revista on line prin decernare de premii și diplome cât și fizic printr-un eveniment cultural artistic GALA ARTELOR organizat la Montreal. In cele ce urmează vom vorbi despre … Continuă lectura LAUREAȚII -6 secțiuni- din Montreal ai GALEI ARTELOR ediția a 3-a 2022
Aurelia Rînjea recenzie Galaxy vol 4-BUCURII LITERARE ROMÂNEȘTI
BUCURII LITERARE ROMÂNEȘTI recenzie de Aurelia Rînjea GALAXY, AUTORI ROMÂNI CONTEMPORANI, ANTOLOGIE DE ECOURI LITERARE, Editura Globart Universum, MONTRÉAL • CANADA • 2022 VOLUMUL 4 Ne întâmpină ca de obicei distinsul Senior editor și coordonator, JOHNNY CIATLOȘ DEAK, care vine că confirme prin această Antologie că: „Poetul prin versurile sale unifică celestul şi … Continuă lectura Aurelia Rînjea recenzie Galaxy vol 4-BUCURII LITERARE ROMÂNEȘTI
Aurelia Rînjea recenzie Galaxy vol 3-O SIMFONIE A LUMINII CU SPECIFIC ROMÂNESC
O SIMFONIE A LUMINII CU SPECIFIC ROMÂNESC recenzie de Aurelia Rînjea GALAXY, AUTORI ROMÂNI CONTEMPORANI, ANTOLOGIE DE ECOURI LITERARE, Editura Globart Universum, MONTRÉAL • CANADA • 2022 VOLUMUL 3 Ne întâmpină și de astă dată, distinsul Senior editor și coordonator, JOHNNY CIATLOȘ DEAK, în acest minunat periplu spiritual, subliniind că prin Cuvânt, „scriitorul trăieşte, … Continuă lectura Aurelia Rînjea recenzie Galaxy vol 3-O SIMFONIE A LUMINII CU SPECIFIC ROMÂNESC
De data asta eu am fost poștașul!
De data asta eu am fost poștașul! de Mihaela CD Aștept de fiecare dată cu multă emoție și mare bucurie postașul care îmi aduce de peste mări și țari, cărți, reviste, antologii, ce au mirosul acela de țară, de pământ natal de limba românească, de România! De data aceasta, fiind eliberați de grozăvia legilor nedrepte … Continuă lectura De data asta eu am fost poștașul!
LAUREAȚII DIN MONTREAL AI GALEI ARTELOR EDIȚIA A 3-A 2022 MONTREAL LA SECȚIUNEA: ROMANI CU CARE NE MÂNDRIM
Evenimentul Gala Artelor Ediția a-3-a 27 august 2022 Montreal Gala Artelor este un eveniment al romanilor de pretutindeni fapt pentru care ea se desfășoară atât virtual în revista on line prin decernare de premii și diplome cât și fizic printr-un eveniment cultural artistic GALA ARTELOR organizat la Montreal. In cele ce urmează vom vorbi despre … Continuă lectura LAUREAȚII DIN MONTREAL AI GALEI ARTELOR EDIȚIA A 3-A 2022 MONTREAL LA SECȚIUNEA: ROMANI CU CARE NE MÂNDRIM
Aurelia Rînjea recenzie Galaxy vol 2-UN SPECTACOL LITERAR LA CEAS ANIVERSAR
UN SPECTACOL LITERAR LA CEAS ANIVERSAR recenzie de Aurelia Rînjea GALAXY, AUTORI ROMÂNI CONTEMPORANI, ANTOLOGIE DE ECOURI LITERARE, Editura Globart Universum, MONTRÉAL • CANADA • 2022 VOLUMUL 2 Ne întâmpină cum deschidem Antologia, distinsul Senior editor și coordonator, JOHNNY CIATLOȘ DEAK, în acest minunat demers, printr-o colecție de gânduri pornite din suflet, aducând-o … Continuă lectura Aurelia Rînjea recenzie Galaxy vol 2-UN SPECTACOL LITERAR LA CEAS ANIVERSAR
SĂRBĂTOAREA LIMBII ROMÂNE ÎN SATUL POETULUI ȘTEFAN PETICĂ
SĂRBĂTOAREA LIMBII ROMÂNE ÎN SATUL POETULUI ȘTEFAN PETICĂ Pentru toți cei care sunt în slujba scrisului românesc este o onoare să poată sărbători Ziua limbii române. Datorită unor mari personalități ale culturii noastre, Lygia Diaconescu, Corneliu Leu și Alexandru Florin Țene, (promotorii care au luptat ca această lege să fie votată în parlament) în … Continuă lectura SĂRBĂTOAREA LIMBII ROMÂNE ÎN SATUL POETULUI ȘTEFAN PETICĂ
Impresii antologia GALAXY vol 1
AURA UNGUREANU Gândurile serii mele speciale " Limba este cartea de noblețe a unui neam" Vasile Alecsandri " Iubirea mișcă Soarele și celelalte stele " Dante Aligheri, "Divina comedie" Da, au sosit volumele din Canada, Montreal, 2022, mulțumesc Editurii GLOBART UNIVERSUM, ISBN: 978... în conf.cu Legea Bibliotecii și Arhivelor din Canada, o … Continuă lectura Impresii antologia GALAXY vol 1
LAUREAȚII DIN MONTREAL AI GALEI ARTELOR EDIȚIA A 3-A 2022 MONTREAL LA SECȚIUNEA: INSTRUMENTIȘTI
Evenimentul Gala Artelor Ediția a-3-a 27 august 2022 Montreal Gala Artelor este un eveniment al românilor de pretutindeni fapt pentru care ea se desfășoară atât virtual în revista on line prin decernare de premii și diplome cât și fizic printr-un eveniment cultural artistic GALA ARTELOR organizat la Montreal. In cele ce urmează vom vorbi despre evenimentul … Continuă lectura LAUREAȚII DIN MONTREAL AI GALEI ARTELOR EDIȚIA A 3-A 2022 MONTREAL LA SECȚIUNEA: INSTRUMENTIȘTI
Pictorița Maria Baba împreună cu nepoțica sa Isabella Larco laureate la GALA ARTELOR ediția a 3-a
Pictorița Maria Baba împreună cu nepoțica sa Isabella Larco laureate la GALA ARTELOR ediția a 3-a Revista Poezii pentru sufletul meu împreună cu editura Globart Universum organizează în fiecare an la Montreal evenimentul Gala Artelor la ceas aniversar care reprezintă în fapt aniversarea revistei Poezii pentru sufletul meu, revista de artă, literatură și cultură … Continuă lectura Pictorița Maria Baba împreună cu nepoțica sa Isabella Larco laureate la GALA ARTELOR ediția a 3-a
Antologia GALAXY ecouri literare românești (4 volume) lansată la GALA ARTELOR ediția a 3-a Montreal 27 august 2022
Antologia GALAXY ecouri literare românești (4 volume) lansată la GALA ARTELOR ediția a 3-a Montreal 27 august 2022 Această grandioasă antologie GALAXY -ecouri literare românești în 4 volume a fost lansată în cadrul evenimentului GALA ARTELOR LA CEAS ANIVERSAR ediția a 3-a, la Montreal, în 27 august 2022. Antologia Galaxy cuprinde autori români contemporani care … Continuă lectura Antologia GALAXY ecouri literare românești (4 volume) lansată la GALA ARTELOR ediția a 3-a Montreal 27 august 2022
LAUREAȚII DIN MONTREAL AI GALEI ARTELOR EDIȚIA A 3-A 2022 MONTREAL SECȚIUNEA : INTERPREȚI
Evenimentul Gala Artelor Ediția a-3-a 27 august 2022 Montreal Gala Artelor este un eveniment al romanilor de pretutindeni fapt pentru care ea se desfășoară atât virtual în revista on line prin decernare de premii și diplome cât și fizic printr-un eveniment cultural artistic GALA ARTELOR organizat la Montreal. In cele ce urmează vom vorbi despre … Continuă lectura LAUREAȚII DIN MONTREAL AI GALEI ARTELOR EDIȚIA A 3-A 2022 MONTREAL SECȚIUNEA : INTERPREȚI
Pictorița Monica Grecu laureată a GALEI ARTELOR ediția a 3-a 2022
Pictorița Monica Grecu laureată a GALEI ARTELOR ediția a 3-a 2022 Revista Poezii pentru sufletul meu împreună cu editura Globart Universum organizează în fiecare an la Montreal evenimentul Gala Artelor la ceas aniversar care reprezintă în fapt aniversarea revistei Poezii pentru sufletul meu, revista de artă, literatură și cultură a românilor de pretutindeni. Revista are … Continuă lectura Pictorița Monica Grecu laureată a GALEI ARTELOR ediția a 3-a 2022
LAUREAȚII din Montreal ai GALEI ARTELOR ediția a 3-a 2022 SECȚIUNEA: MEDIA, REGIE, FILM
Evenimentul Gala Artelor Ediția a-3-a 27 august 2022 Montreal Gala Artelor este un eveniment al romanilor de pretutindeni fapt pentru care ea se desfășoară atât virtual în revista on line prin decernare de premii și diplome cât și fizic printr-un eveniment cultural artistic GALA ARTELOR organizat la Montreal. In cele ce urmează vom vorbi despre … Continuă lectura LAUREAȚII din Montreal ai GALEI ARTELOR ediția a 3-a 2022 SECȚIUNEA: MEDIA, REGIE, FILM
Impresii despre revista nr8/2022 ”Poezii pentru sufletul meu ”
UN GÂND FRUMOS de Silvia Mihalachi Sunt un cititor fericit. Am avut șansa de a citi, privi, contempla revista ,, PPOEZII PENTRU SUFLETUL MEU,, numărul 8/ 2022, revistă de literatură, artă și cultură a românilor de pretutindeni, cum prin ea însăși se denumește. De la prima pagină am simțit că mă voi afla într-o … Continuă lectura Impresii despre revista nr8/2022 ”Poezii pentru sufletul meu ”
LAUREAȚII din Montreal ai GALEI ARTELOR ediția a 3-a 2022 secțiunea: Arta și design
Evenimentul Gala Artelor Ediția a-3-a 27 august 2022 Montreal Gala Artelor este un eveniment al romanilor de pretutindeni fapt pentru care ea se desfășoară atât virtual în revista on line prin decernare de premii și diplome cât și fizic printr-un eveniment cultural artistic GALA ARTELOR organizat la Montreal. In cele ce urmează vom vorbi despre … Continuă lectura LAUREAȚII din Montreal ai GALEI ARTELOR ediția a 3-a 2022 secțiunea: Arta și design
Impresii dupa lansarea cartii LA CASA DE NEBUNI la Montreal
Andreea Damian- Montreal Felicitări distinsei autoare, doamna Mihaela CD, pentru celebrarea unui eveniment excepțional, cu invitați de seamă, într-o atmosferă festivă, senină și caldă, care ne-a emoționat și ne-a mângâiat sufletele! Mulțumim din suflet pentru momentele unice împărtășite, pentru emoțiile primite, alături de oameni minunați pe care i-am cunoscut. Negreșit sunteți un reper cultural și artistic … Continuă lectura Impresii dupa lansarea cartii LA CASA DE NEBUNI la Montreal
LAUREAȚII din Montreal ai GALEI ARTELOR EDIȚIA A 3-A 2022 SECȚIUNEA : SCRIITORI
Evenimentul Gala Artelor Ediția a-3-a 27 august 2022 Montreal Gala Artelor este un eveniment al romanilor de pretutindeni fapt pentru care ea se desfășoară atât virtual în revista on line prin decernare de premii și diplome cât și fizic printr-un eveniment cultural artistic GALA ARTELOR organizat la Montreal. In cele ce urmează vom vorbi despre … Continuă lectura LAUREAȚII din Montreal ai GALEI ARTELOR EDIȚIA A 3-A 2022 SECȚIUNEA : SCRIITORI
Al Florin Tene -Ecouri literare românești venite din Canada
Acum câteva zile am primit de la Editura Globart Universum din Montreal-Canada antologia “Galaxy-Autori români contemporani “și revista de literatură, artă și cultură, nr 8, intitulată “Poezii pentru sufletul meu “, fondată în 30 decembrie 2018 la Montreal (Publicație trimestrială ). Despre revistă voi scrie cu alt prilej. Activitatea acestei edituri o aflasem prin presa … Continuă lectura Al Florin Tene -Ecouri literare românești venite din Canada
Impresii despre cartea Genesis-editura Globart Universum 2022
Iata cateva dintre impresiile primite despre cartea de interviuri Genesis, publicata de curand la Montreal de editura Globart Universum MUGUREL PUȘCAȘ " GENESIS - AMPRENTE SCRIITORICEȘTI -INTERVIURI " Vești bune din Canada ! O nouă carte de referinţă apărută la Editura " GLOBART UNIVERSUM " - MONTREAL, 2022 ! Cartea cuprinde … Continuă lectura Impresii despre cartea Genesis-editura Globart Universum 2022
Evenimentul cultural THE O.N.E
Evenimentul cultural THE O.N.E Evenimentul THE O.N.E, organizat de UNIVERSUM VIP STUDIOS în colaborare cu editura GLOBART UNIVERSUM din Montreal a avut loc duminică, 14 august 2022 într-un cadru privat, la sediul UNIVERSUM VIP STUDIOS. Accesul la acest eveniment a fost pe baza de invitație, printre cei prezenți aflându-se prieteni, artiști, pictori, scriitori, interpreți, jurnaliști, … Continuă lectura Evenimentul cultural THE O.N.E
Din culisele cărții LA CASA DE NEBUNI
Din culisele cărții LA CASA DE NEBUNI Bine v-am regăsit dragii mei, Îmi face o deosebită plăcere să primesc emailurile și mesaje de la voi, mesaje calde în care mă felicitați, mesaje de susținere, de incurajare dar și mesaje cu întrebări. Foarte multe curiozități despre lansările de carte, despre modul în care scriu, momentele când … Continuă lectura Din culisele cărții LA CASA DE NEBUNI
Sandu Chiva,poetul tuturor,actor pe scena vietii-Mihaela CD cronică -”O dragoste ce nu a dispărut”
Sandu Chiva,poetul tuturor, actor pe scena vieții cronică de Mihaela CD O dragoste ce nu a dispărut-SANDU CHIVA Bunul nostru prieten și colaborator, îndrăgitul poet Sandu Chiva ne-a făcut recent un minunat dar de suflet, noua sa carte ''O dragoste ce nu a dispărut'', apărută în 2021 la editura Rotipo din România. Poetul Sandu Chiva este … Continuă lectura Sandu Chiva,poetul tuturor,actor pe scena vietii-Mihaela CD cronică -”O dragoste ce nu a dispărut”
TRIO LOVE-Dăruiește iubire!
De ce este important să dăruim și să primim iubire? Am fost creați din iubire de Dumnezeu și am fost lăsați pe pământ să dăruim și să primim iubire! In lumea tot mai bolnavă și mai îngrijorată de traiul de zi cu zi este impetuos necesar să ne oferim hrană sufletului și să ne încărcăm … Continuă lectura TRIO LOVE-Dăruiește iubire!
Silvia Mihalachi,IMPRESII -PRIN OCHII MEI
Silvia Mihalachi,IMPRESII -PRIN OCHII MEI Îndrăznesc prin ochii mei să aduc un buchet cu flori de câmp ochilor dvs. Ca un omagiu pentru că am beneficiat de lectura acestui ,, documentar,, PRIN OPCHII MEI ,, Mihaela CD. Lectura buchetului de ,, eseuri,impresii,articole,recenzii și cronici literare,, cartea ,, Prin ochii mei ,, înmănuncheate de doamna MIHAELA … Continuă lectura Silvia Mihalachi,IMPRESII -PRIN OCHII MEI
NOTE DE LECTURĂ:POEZII PENTRU SUFLETUL MEU nr 8, 2022
NOTE DE LECTURĂ: POEZII PENTRU SUFLETUL MEU nr 8, 2022 Publicaţie trimestrială de literatură, artă şi cultură, apărută prin colaborarea între editura Celestium şi Globart Universum. Domnul Johnny Ciatloş-Deak, senior editor, ne întâmpină foarte inspirat cu semnificațiile „infinitului”, interpretări bine alese și sugestive, ca un preambul al revistei, cu trimitere directă la „Infinitul din … Continuă lectura NOTE DE LECTURĂ:POEZII PENTRU SUFLETUL MEU nr 8, 2022
Cartea ”La casa de nebuni”-Ce secrete ascunde?
''La casa de nebuni''-Ce secrete ascunde? Bine v-am regăsit dragii mei, Îmi face o deosebită plăcere să primesc emailurile și mesaje de la voi, mesaje calde în care mă felicitați, mesaje de susținere, de încurajare dar și mesaje cu întrebări. Foarte multe curiozități despre lansările de carte, despre modul în care scriu, momentele când scriu, … Continuă lectura Cartea ”La casa de nebuni”-Ce secrete ascunde?
GALAXY vol. 1* Aurelia Rinjea*O CONSTELAȚIE A POEZIEI
O CONSTELAȚIE A POEZIEI de Aurelia Rinjea Azi o să vă prezint GALAXY – Volumul I, AUTORI ROMÂNI CONTEMPORANI, ANTOLOGIE DE ECOURI LITERARE, Editura Globart Universum, MONTREAL, CANADA, 2022. Întâmpinați de cuvintele lui Vasile Alecsandri: „Limba este cartea de nobleţe a unui neam” și ale lui Dante Alighieri, „Iubirea mişcă Soarele şi celelalte stele” … Continuă lectura GALAXY vol. 1* Aurelia Rinjea*O CONSTELAȚIE A POEZIEI
Silvia Mihalachi*Impresii* ”GENESIS,, O CARTE MANUAL DE INTUIȚII
,, GENESIS,, O CARTE MANUAL DE INTUIȚII De Silvia Mihalachi Călăuzită de prezentarea cărții de către Senior editor - coordonator Johnny Ciatloș Deak care ne spune,, Interviurile pe care le-am cuprins în această carte vin să dezvăluie personalități marcante care lasă amprente scriitoricești incontestabile asupra literaturii române contemporane,,. Ca un copil am luat cartea cu … Continuă lectura Silvia Mihalachi*Impresii* ”GENESIS,, O CARTE MANUAL DE INTUIȚII
Artista Mihaela CD laureata a festivalului ”Fericirea -Vis Nepământean” la secțiunea: pictură
Artista Mihaela CD laureata a festivalului ''Fericirea -Vis Nepământean'' la secțiunea: pictură Daca Mihaela CD în calitate de scriitor și poet este laureata a festivalului ''Fericirea -Vis Nepământean'' la secțiunile: poezie și proză poetică iată ca nici artista nu se lasă mai prejos Mihaela CD fiind laureata a festivalului ''Fericirea -Vis Nepământean'' și la secțiunea: … Continuă lectura Artista Mihaela CD laureata a festivalului ”Fericirea -Vis Nepământean” la secțiunea: pictură
Liliana Moldovan*Dăruirea întru poezie* recenzie „Poezii prin timpul legendar” autor Luci Trușcă
Dăruirea întru poezie de Liliana Moldovan Universul liric al scriitoarei Luci Trușcă atrage atenția, atât prin diversitatea repertoriului tematic, cât și prin formele și modalitățile de exprimare poetică. Având patru cărți de poezie publicate, fixate ca niște veritabile puncte cardinale ale universului său poetic, scriitoarea vine în fața cititorilor cu o nou volum de versuri, … Continuă lectura Liliana Moldovan*Dăruirea întru poezie* recenzie „Poezii prin timpul legendar” autor Luci Trușcă
Aurelia Rinjea- recenzie- GENESIS-amprente scriitoricesti-INTERVIURI
ANTOLOGIA GENESIS, Editura Globart Universum, MONTRÉAL, CANADA 2022, Senior editor & coordonator: Johnny Ciatloş Deak Apărută sub directa coordonare a Domnului Johnny Ciatloş Deak, Jurnalist, Membru al Uniunii Jurnaliştilor Independenţi din România, personalitate cunoscută a lumii literare mondiale, antologia cuprinde interviuri cu scriitorii români, care lasă „amprente scriitoriceşti incontestabile asupra literaturii române contemporane”. Știm … Continuă lectura Aurelia Rinjea- recenzie- GENESIS-amprente scriitoricesti-INTERVIURI
Aurelia Oanca-POPAS PRINTRE CUVINTE-cronica ”Prin ochii mei”
POPAS PRINTRE CUVINTE cronica la ''Prin ochii mei'' Unul dintre darurile supreme făcute omului, este cuvântul. Cu el putem lumina mintea și inima, putem bucura, putem răni. De multe ori aceste răni nu se vindecă niciodată, chiar dacă încerci să uiți acele cuvinte, ele au lovit și poate au distrus un suflet, o poveste frumoasă, … Continuă lectura Aurelia Oanca-POPAS PRINTRE CUVINTE-cronica ”Prin ochii mei”
Cărțile scriitoarei Mihaelei CD se găsesc de acum și în biblioteca județeană Satu Mare
Cărțile scriitoarei Mihaelei CD se găsesc de acum și în biblioteca județeană Satu Mare Zi de intensa bucurie și mare emoție pentru scriitoarea Mihaela CD, o zi călduroasă de iunie în care a avut loc întâlnirea mult așteptată cu cititori și reprezentanți ai bibliotecii județene Satu Mare. Noul sediu al bibliotecii județene, adăpostește o mare … Continuă lectura Cărțile scriitoarei Mihaelei CD se găsesc de acum și în biblioteca județeană Satu Mare
Scriitoarea Mihaela CD laureata a festivalului ”Fericirea -Vis Nepământean” la secțiunile: poezie și proză poetică
Scriitoarea Mihaela CD laureata a festivalului ''Fericirea -Vis Nepământean'' la secțiunile: poezie și proză poetică Creațiile literare ale scriitoarei Mihaela CD au fost apreciate de juriul Festivalului '' VIS NEPĂMÂNTEAN'' , festival organizat de asociația Work Together din Italia, directorul festivalului fiind neobositul scriitor și promotor cultural doamna Lhana Roma Nova cea care organizează și … Continuă lectura Scriitoarea Mihaela CD laureata a festivalului ”Fericirea -Vis Nepământean” la secțiunile: poezie și proză poetică
Silvia Mihalachi *UN GÂND FRUMOS-Impresii Revista de colectie PPSM nr 8/2022
UN GÂND FRUMOS de Silvia Mihalachi Sunt un cititor fericit. Am avut șansa de a citi, privi, contempla revista ,, PPOEZII PENTRU SUFLETUL MEU,, numărul 8/ 2022, revistă de literatură, artă și cultură a românilor de pretutindeni, cum prin ea însăși se denumește. De la prima pagină am simțit că mă voi afla într-o lume … Continuă lectura Silvia Mihalachi *UN GÂND FRUMOS-Impresii Revista de colectie PPSM nr 8/2022
Liliana Moldovan -Povestea unei cărți născute „dintr-o singură inimă”-recenzie
Povestea unei cărți născute „dintr-o singură inimă” recenzie de Liliana Moldovan Ivită de sub penelul unui suflet extrem de sensibil cartea de debut a doamnei Nina Breazu este ca o sonată plină de culoare și speranță care încântă auzul cititorilor. Nina Breazu este o femeie diafană și puternică, în egală măsură, o autoare talentată … Continuă lectura Liliana Moldovan -Povestea unei cărți născute „dintr-o singură inimă”-recenzie
Cristian Bodnărescu şi-a lansat cartea Amurgul Gol la TRM
Poetul Cristian Bodnărescu la o discuţie cu prezentatoarea emisiunii "De la 11 la 13",Gabriela Ştirbu, organizată în data de 25 iulie 2022 la Radio Moldova. Luni 25 iulie 2022, în preajma prânzului, emisiunea "De la 11 la 13 difuzată la Radio Moldova, l-a avut ca protagonist pe omul de litere Cristian Bodnărescu. Iată cum a … Continuă lectura Cristian Bodnărescu şi-a lansat cartea Amurgul Gol la TRM
Locul unde poetul/scriitorul atinge nemurirea!
Locul unde poetul/scriitorul atinge nemurirea! Deși prin esență scriitorul scrie pentru că asa simte, pentru el însuși în primul rând și apoi pentru cititori, totuși gestul înscrierii gândurilor sale pe coala albă de hârtie din fata sa are o însemnătate mult mai adâncă și mai profundă. Prin scriitură, poetul, scriitorul, își asigură permanenta scrierilor sale … Continuă lectura Locul unde poetul/scriitorul atinge nemurirea!
Impresii după tripla lansare de carte de la SINAIA
Impresii după tripla lansare de carte de la SINAIA Olga Grigorov -Romania Mulțumesc cu reverență pentru invitație!Felicitări și mult succes! Sunteți minunați! Edviga Iordachi-Canada Felicitări și mult succes în continuare!!! Elena Grădinaru-Canada In echipa când muncești ,Doar realizări primești Felicitări și la cit mai multe evenimente împreuna Mara Popescu-Vasilca-Canada FELICITĂRI! Bucurați-va! Este rezultatul … Continuă lectura Impresii după tripla lansare de carte de la SINAIA
INTERVIU-Radio România Internațional-DUPĂ 20 DE ANI (Audio)
Radio România Internațional ASCULTA AICI: DUPĂ 20 DE ANI (Audio) Trei romani-canadieni se reîntorc, la 20 de ani după emigrarea din țară : Mihaela CD este scriitoare, Johnny Ciatloș-Deak este editor, Marius Luca este muzician. Drumul de la Montreal la București înseamnă, pentru ei, ocazia de a-și depăna propria poveste … Continuă lectura INTERVIU-Radio România Internațional-DUPĂ 20 DE ANI (Audio)
EVENIMENT LITERAR DIALOG AL ARTELOR, PESTE OCEAN de Ana Munteanu Draghici
EVENIMENT LITERAR DIALOG AL ARTELOR, PESTE OCEAN de Ana Munteanu Draghici Sub semnul dorului de locul natal, repatrierea cuvântul, a adus-o pe scriitoarea MIHAELA CD, în România, mioritic plai! În a treia zi din luna Iulie a anului 2022 i-a fost dat autoarei să-și împlinească și acest Orfeic vis. Cu daruri suflești din har … Continuă lectura EVENIMENT LITERAR DIALOG AL ARTELOR, PESTE OCEAN de Ana Munteanu Draghici
Ecaterina Rolea -impresii-TRIPLĂ LANSARE DE CARTE LA SINAIA MIHAELA CD
TRIPLĂ LANSARE DE CARTE LA SINAIA -MIHAELA CD Autor:Ecaterina Rolea Un eveniment Literar de excepție care a avut loc la Hotelul Internațional Sinaia în 3 Iulie 2022, prin Lansarea celor 3 Cărți ale Distinsei Scriitoare Mihaela C. D. „Prin ochii mei ” , „ La casa de Nebuni ” și „Dialog peste … Continuă lectura Ecaterina Rolea -impresii-TRIPLĂ LANSARE DE CARTE LA SINAIA MIHAELA CD
LA CASA DE NEBUNI, un eveniment aflat sub semnul magiei Sinaia, 3 iulie 2022
LA CASA DE NEBUNI, un eveniment aflat sub semnul magiei Sinaia, 3 iulie 2022 Mihaela CD Înainte de toate ca să puteți înțelege de ce consider că acest eveniment s-a aflat ''sub semnul magiei''am să încep cu dezvăluirea unor indicii ce fac parte integrantă din magia evenimentului. Până acum am lansat cărți numai în … Continuă lectura LA CASA DE NEBUNI, un eveniment aflat sub semnul magiei Sinaia, 3 iulie 2022
DORUL POETEI MIHAELA CD A TRECUT OCEANUL-ANA MUNTEANU DRAGHICI
ANA MUNTEANU DRAGHICI DORUL POETEI MIHAELA CD A TRECUT OCEANUL dedicație poetei MIHAELA CD Dorul a trecut oceanul, Cuvântul purtând limanul, De la margine de vis Înspre infinitul scris... Lacrimi din adâncul firii Spală stâncile iubirii Culmi purtând păduri montane Ca zidirile de Ane... Ani trecură-n depărtare Așternută așteptare... Peste dealuri … Continuă lectura DORUL POETEI MIHAELA CD A TRECUT OCEANUL-ANA MUNTEANU DRAGHICI
Aurelia Rinjea-O MARE ȘI SUPERBĂ SĂRBĂTOARE LITERARĂ – 3 iulie 2022-Sinaia
O MARE ȘI SUPERBĂ SĂRBĂTOARE LITERARĂ - 3 iulie 2022-Sinaia O sărbătoare care îți scrie pe suflet povestea unor oameni minunați, pe care nu ai cum să nu-i iubești! O bucurie a fost întâlnirea de azi, de la Sinaia, prilejuită de Lansarea celor 3 cărți: PRIN OCHII MEI, LA CASA DE NEBUNI, ale scriitoarei … Continuă lectura Aurelia Rinjea-O MARE ȘI SUPERBĂ SĂRBĂTOARE LITERARĂ – 3 iulie 2022-Sinaia
Aurelia Rinjea-UN BAROMETRU AL PREZENTULUI-recenzie ”LA CASA DE NEBUNI” de Mihaela CD
UN BAROMETRU AL PREZENTULUI RECENZIA cartii LA CASA DE NEBUNI , autor Mihaela CD Azi o să vă prezint o nouă creație literară a distinsei Doamne, MIHAELA CD, scriitoare canadiană de origine română, cu un frumos palmares creativ, Membru al Ligii Scriitorilor Români, Membru al Uniunii Scriitorilor din Canada, Președinte al World Poets Association Canada. … Continuă lectura Aurelia Rinjea-UN BAROMETRU AL PREZENTULUI-recenzie ”LA CASA DE NEBUNI” de Mihaela CD
LA CASA DE NEBUNI -recenzie de Aurelia Oancǎ- RĂZVRĂTIREA SUFLETULUI
RĂZVRĂTIREA SUFLETULUI Aurelia Oancǎ Neobosita Mihaela CD este din nou pe baricade. Răzvrătirea sufletului ei fațǎ de problemele actuale, în care omul și omenirea sunt jucate la ruletă, ia forma unui fluviu care și-a adunat apele din suferința la care este supusă umanitatea. Sufletul ei plânge cu lacrimi de foc revărsate în cuvintele care curg … Continuă lectura LA CASA DE NEBUNI -recenzie de Aurelia Oancǎ- RĂZVRĂTIREA SUFLETULUI
Spectacolul grupului vocal ARMONIA din 18 iunie 2022
Spectacolul grupului vocal ARMONIA din 18 iunie 2022 a stat sub semnul a două mari sărbători, ambele dedicate copiilor, respectiv :1 Iunie, Ziua Internațională a copiilor și sosirea vacanței mari! Scriitoarea MIHAELA CD a fost gazda evenimentului desfășurat la Domeniul Roman în calitate de prezentatoare adresând invitaților binecunoscuta urare : Bunǎ ziua şi bine ați … Continuă lectura Spectacolul grupului vocal ARMONIA din 18 iunie 2022
,,Flori,culori,armonie”-vernisaj OFELIA ARMASU
,,Flori,culori,armonie"-vernisaj OFELIA ARMASU Sub genericul ,,Flori,culori,armonie" Consulatul Général al României la Montreal a fost gazda vernisajului Expoziției personale OFELIA ARMASU,artist plastic. Este primul eveniment care are loc, la sediul Consulatului,după intrarea la post a Doamnei Consul Cristina Marinescu,Gerant interimar.Doamna Consul Cristina Marinescu,în cuvântul său, a fost încântată de acest eveniment,organizat la sediul … Continuă lectura ,,Flori,culori,armonie”-vernisaj OFELIA ARMASU
Baki Ymeri-Postfața cărții Furnici în marș nupțial a Lăcrimioarei Iva
Postfața cărții „Furnici în marș nupțial”-autor: Lăcrimioara Iva LĂCRIMIOARA IVA ESTE POETA INSPIRAȚIILOR DIVINE de Baki Ymeri Unicul mesaj care ajunge până la urechile Domnului, este poezia. Poezia este balsamul sufletului, testamentul vieții, lumina cuvintelor, regina artelor, tezaurul sentimentelor și un izvor de inspirații divine. Poezia Lăcrimioarei Iva este cheia universului, expresia frumosului, a … Continuă lectura Baki Ymeri-Postfața cărții Furnici în marș nupțial a Lăcrimioarei Iva
O seară de neuitat, super concertul Rock n Violin!
O seară de neuitat, super concertul Rock n Violin! Printr-un ultim viraj am intrat în parcarea vădit aglomerată a Domeniului Roman ''Colțul nostru de rai românesc''din Berthierville, Quebec, Canada.Am strecurat bolidul înfocat de tempoul alert ce i-l impusesem pe drum, între doi brazi seculari ce stăteau ca doi străjeri la poarta unei cetăți rugându-i … Continuă lectura O seară de neuitat, super concertul Rock n Violin!
Impresii după lansarea cărții PRIN OCHII MEI autor Mihaela CD
Johnny Ciatlos Deak-editorul cărții PRIN OCHII MEI A fost o searā superbā, cu o încārcāturā emoționalā specificā seratelor în care poezia, cântecul și voia bunā se întrețes pentru a crea o superbā maramā artisticā din talent și dāruire sufleteascā !!Mulțumim din suflet tuturor !! Victor Manole-poet Romania FELICITĂRI, FELICITĂRI, FELICITĂRI!Mult respect și prețuire! … Continuă lectura Impresii după lansarea cărții PRIN OCHII MEI autor Mihaela CD
Victor Manole-recenzie de carte ”LA CASA DE NEBUNI”Mihaela CD
Recenzie de carte LA CASA DE NEBUNI Mihaela CD de Victor Manole Volumul de poezii ''LA CASA DE NEBUNI''este o carte deosebită, scrisă într-un spirit al dreptății, al adevărului,al credinței și al speranței.Scriitoarea MihaelaCD este un OM bun și drept cu o gândire pozitivă, independentă, autentică și luminată. În poeziile sale din volumul''LA CASA DE … Continuă lectura Victor Manole-recenzie de carte ”LA CASA DE NEBUNI”Mihaela CD
FRUMUSEȚEA ADEVĂRULUI-prefata de Ana Munteanu Drăghici- LA CASA DE NEBUNI
FRUMUSEȚEA ADEVĂRULUI Prefaţă de Ana Munteanu Drăghici Prin scrierile Mihaelei CD, am cunoscut un om frumos cu chipul sufletului la fel de frumos și adevărat, artei consacrat!Frumusețea adevărului în vers, modelată de o poetă consacrată! La propunerea sa de a-i alcătui prefața acestui volum de versuri, m-a ìncercat un sentiment de imensă bucurie, mândrie, dar … Continuă lectura FRUMUSEȚEA ADEVĂRULUI-prefata de Ana Munteanu Drăghici- LA CASA DE NEBUNI
LA CASA DE NEBUNI -postfata de Gabriela Raucă
Postfata Scriitoarea Mihaela CD, o personalitate din ce în ce mai puternică în lumea literaturii contemporane, o artistă deosebit de talentată pe tărâmul picturii, un om de familie, dar și o prietenă sinceră, cu suflet mare, astfel am cunoscut-o și am perceput-o eu, iar asemănarea de idei și sentimente ne-a adus aproape, deși atât de … Continuă lectura LA CASA DE NEBUNI -postfata de Gabriela Raucă
O seară magnifică- lansarea cărții PRIN OCHII MEI autor Mihaela CD la Domeniul Roman -Canada
O seară magnifică- lansarea cărții PRIN OCHII MEI autor Mihaela CD- la Domeniul Roman -Canada Așa cum ne învață datina creștină, că orice prunc sosit pe această lume trebuie să fie botezat, tot așa al optulea copil de suflet al autoarei Mihaela CD cartea de proză Prin ochii mei a avut parte de un superb … Continuă lectura O seară magnifică- lansarea cărții PRIN OCHII MEI autor Mihaela CD la Domeniul Roman -Canada
Cuvântul editorului-LA CASA DE NEBUNI de Mihaela CD
La casa de nebuni de Mihaela CD Cuvântul editorului Cu o creativitate și o ingeniozitate debordantă, scriitoarea Mihaela CD continuă să ne surprindă cu fiecare nouă apariție editorială ,așa cum ne-a demonstrat în nenumărate rânduri.Fie ca este vorba de proză scurtă, eseuri, cronici , aforisme sau poezii, stilul sau unic și inconfundabil își lasă amprenta … Continuă lectura Cuvântul editorului-LA CASA DE NEBUNI de Mihaela CD
Vasile BELE,despre Revista Mărturii maramureșene” nr. 10-11/2022
Revista de cultură, tradiție și atitudine civică - ,,Mărturii maramureșene” - dăruită cititorilor (anul IV, nr. 10-11/2022)... Vasile BELE,LSR Cluj Napoca Truditori și ostenitori, colectivul de coordonare, ne-au surprins iarăși. Rostesc acest lucru, în cunoștință de cauză, pentru că am citit și am în colecția personală, fiecare număr din această impresionantă revistă, mulțumind Dreptului … Continuă lectura Vasile BELE,despre Revista Mărturii maramureșene” nr. 10-11/2022
Lucian Gruia-Prefață cărții Furnici în marș nupțial a Lăcrimioarei Iva
Prefața cărții „Furnici în marș nupțial”-autor: Lăcrimioara Iva MEDITAȚII LIRICE ÎN LABIRINTUL VISELOR de Lucian Gruia Poemele Lăcrimioarei Iva evidenţiază inedite estetizări ce împodobesc un registru oniric al rememorărilor învăluitoare. Sunt apropieri de atemporal, magicul acţionând cu amplă acuitate asupra celor mai profunde straturi ale fiinţei. Versurile au siluete mutabile, caracteristică a structurilor eterice care … Continuă lectura Lucian Gruia-Prefață cărții Furnici în marș nupțial a Lăcrimioarei Iva
Cristian Bodnărescu în Roua Stelară
Cristian Bodnărescu în Roua Stelară Revista de cultură "Roua Stelară" îi dedică ultimul număr poetului Cristian Bodnărescu. Publicaţia trimestrială surprinde mişcarea cultural-artistică de limbă română din decembrie 2021 - martie 2022, apărând cu predilecţie în ţările: România, Republica Moldova, Canada, Rusia, Ucraina, Serbia şi Belarus. Între numele de marcă din cuprinsul revistei, în cei 15 … Continuă lectura Cristian Bodnărescu în Roua Stelară
Impresii după evenimentul ”Să iubim în orice anotimp”-două lansări de carte: ”Iubește-mă în fiecare anotimp” și ”Genesis” și expoziția ”Descoperă-mi sufletul”
Impresii după evenimentul din 15 mai 2022: ''Să iubim în orice anotimp'' două lansări de carte:''Iubește-mă în fiecare anotimp'' și ''Genesis'' și expoziția ''Descoperă-mi sufletul'' Ana Maria Surugiu-jurnalista Montreal Trei evenimente intr-unul singur la Hanul Moldovenesc:Ziua Mamei;Lansare de carte;Vernisaj de pictură.O zi plină de frumos. Parte din imaginile de la lansarea volumului de … Continuă lectura Impresii după evenimentul ”Să iubim în orice anotimp”-două lansări de carte: ”Iubește-mă în fiecare anotimp” și ”Genesis” și expoziția ”Descoperă-mi sufletul”
Prin ochii mei-Recenzie-VICTOR MANOLE-Privind prin ochii scriitoarei Mihaela CD
Recenzie Privind prin ochii scriitoarei Mihaela CD În cartea ''Prin ochii mei'' scriitoarea Mihaela CD ne invită să privim lumea înconjurătoare cu tot ce are ea de oferit,prin ochii autoarei, într-un regal literar contemporan. Ajutată de darul universului, dar și de cel interior,al sufletului său, scriitoarea Mihaela CD are un har divin, scrie cu o realitate magnifică … Continuă lectura Prin ochii mei-Recenzie-VICTOR MANOLE-Privind prin ochii scriitoarei Mihaela CD
Mihaela CD -Construind pe nisipuri mișcătoare-recenzie la ”Bianca,printre castele de nisip”
Construind pe nisipuri mișcătoare Talentata scriitoare Mara Popescu -Vasilca ne invită din nou într-o extraordinară poveste de viață unde noi cititorii suntem cei care vom decide cei care analizăm și care tragem concluziile.De această dată este vorba despre al șaselea roman din colecția „Dragostea arză-o-ar focul” al scriitoarei Mara Popescu-Vasilca, ''Bianca printre castele de nisip'' corectat, adăugit și reeditat la editura Globart Universum din Montreal, 2022. … Continuă lectura Mihaela CD -Construind pe nisipuri mișcătoare-recenzie la ”Bianca,printre castele de nisip”
ÎMPREUNĂ CU GRUPUL VOCAL ARMONIA DE ZIUA MAMEI LA DOMENIUL ROMAN
ÎMPREUNĂ CU GRUPUL VOCAL ARMONIA DE ZIUA MAMEI LA DOMENIUL ROMAN Evenimentele organizate de comunitatea românească din Montreal au bucuria revederii, au izul bucatelor tradiționale românești, au mirosul pâinii românești coapte în cuptor și clinchetul dulce al graiului românesc.Fiecare întâlnire are ceva magic și fiecare ocazie reprezintă un noroc și o binecuvântare că suntem împreună! Românii … Continuă lectura ÎMPREUNĂ CU GRUPUL VOCAL ARMONIA DE ZIUA MAMEI LA DOMENIUL ROMAN
O ÎNTÂLNIRE DE BUN AUGUR CU NOUA ECHIPĂ A CONSULATULUI ROMÂN DE LA MONTREAL
O ÎNTÂLNIRE DE BUN AUGUR CU NOUA ECHIPĂ A CONSULATULUI ROMÂN DE LA MONTREAL La invitația doamnei consul Cristina Marinescu, Gerant interimar la Consulatul General al României la Montreal, am participat joi 19 mai 2022 la o întâlnire cu membrii comunității românești de la Montreal. După prezentarea echipei care își desfășoară activitatea la Consulatul României din Montreal, doamna consul … Continuă lectura O ÎNTÂLNIRE DE BUN AUGUR CU NOUA ECHIPĂ A CONSULATULUI ROMÂN DE LA MONTREAL
Victor Manole -recenzie -”Catia, gustul amar al trădării”
Recenzie de carte Romanul de față face parte din colecția ''Dragostea arză-o-ar focul'' în care autoarea Mara Popescu-Vasilca a ales să publice titluri de carte cu nume de femei, plecând de la ideea că viața fiecăreia merită scrisă. Aceasta a scris despre personajele sale care apar pe titlurile de carte: Vanda, Nora, Ursula, Bianca, Paula și Catia În acest roman vom afla viața … Continuă lectura Victor Manole -recenzie -”Catia, gustul amar al trădării”
Mihaela CD -Iubirea, mai presus de toate-recenzie ”Catia, gustul amar al tradarii”
Iubirea, mai presus de toate Romanul ''Catia, gustul amar al trădării'' este unul dintre romanele bine cunoscutei scriitoare canadiene de origine română Mara Popescu -Vasilca care face parte din colecția romanelor de dragoste : ''Dragostea, arză-o-ar focul'' o ediție corectată, adăugită și reeditată la editura Globart Universum din Montreal, Canada, 2022. Așa cum ne-a obișnuit scriitoarea Mara Popescu-Vasilca în romanele sale, aceasta prezintă diverse … Continuă lectura Mihaela CD -Iubirea, mai presus de toate-recenzie ”Catia, gustul amar al tradarii”
Victor Manole-Recenzia romanului-”Bianca printre castele de nisip”
Recenzia romanului ''Bianca printre castele de nisip'' Romanul ''Bianca printre castele de nisip'' face parte din colecția ''Dragostea arză-o-ar focul'' a scriitoarei canadiene de origine română Mara Popescu -Vasilca. Cărțile din această colecție sunt un omagiu adus femeilor în ansamblul lor, care se vor regăsi într-un fel sau altul în scrierile autoarei, cu gândurile, frământările, dorințele … Continuă lectura Victor Manole-Recenzia romanului-”Bianca printre castele de nisip”
In curând va fi publicata ”Bianca printre castele de nisip”-Cuvântul editorului Johnny Ciatlos Deak
Cuvântul editorului Volumul ''Bianca printre castele de nisip'' este cel de-al șaselea roman din colecția „Dragostea arză-o-ar focul” al scriitoarei Mara Popescu -Vasilca, corectat, adăugit și reeditat la editura Globart Universum din Montreal, 2022. Toate volumele din colecția ''„Dragostea arză-o-ar focul” au în centrul lor dragostea. În numele iubirii se scriu poezii, cântece, povești și scenarii de filme,iubirea fiind un subiect mereu actual și mereu … Continuă lectura In curând va fi publicata ”Bianca printre castele de nisip”-Cuvântul editorului Johnny Ciatlos Deak
Prin ochii mei-Prefațǎ-NE-AM NĂSCUT SĂ FIM LIBERI-Aurelia Rinjea
Prefațǎ NE-AM NĂSCUT SĂ FIM LIBERI Cartea PRIN OCHII MEI, a scriitoarei MIHAELA C.D., Ed. Globart Universum, Montreal, Canada, 2022, este o carte de eseuri, impresii, articole, recenzii și cronici literare, care ne întâmpină cu convingerea autoarei că scriitorii au o mare responsabilitate, „aceea de a transmite cititorului mesaje relevante și adevărate, pozitive, care … Continuă lectura Prin ochii mei-Prefațǎ-NE-AM NĂSCUT SĂ FIM LIBERI-Aurelia Rinjea
In curând-Catia gustul amar al trădării -Cuvântul editorului Johnny Ciatlos-Deak
Cuvântul editorului ''Catia gustul amar al trădării'' face parte din colecția "Dragostea, arză-o-ar focul!” ediția a 2-a corectată și adăugită, Editura Globart Universum 2022, Montreal, Canada. Fericirea este hrana sufletului pentru noi toți, iubirea, înțelegerea și armonia reprezentând drumul pavat cu flori către fericire. Atunci când există comunicare, respect și prietenie există și încredere, iar atunci când intervine trădarea, dispare și … Continuă lectura In curând-Catia gustul amar al trădării -Cuvântul editorului Johnny Ciatlos-Deak
Datoria scriitorului de a lumina tânăra generație-Johnny Ciatlos-Deak-cronică-COPIII ȘI POEZIA, Aurelia Rînjea
Datoria scriitorului de a lumina tânăra generație COPIII ȘI POEZIA, Aurelia Rînjea cronică Distinsa scriitoare Aurelia Rînjea care ne-a încântat în ultimele 2 decenii cu peste 40 de titluri de autor, ne surprinde și anul 2022 cu 4 cărți noi, pe care le publică la editura LUCVAL&KEN, în ediții bilingve româno-franceză, cu următoarele titluri: COPIII ȘI POEZIA, ADAGIETTO, PĂPUȘARUL și PRIMA … Continuă lectura Datoria scriitorului de a lumina tânăra generație-Johnny Ciatlos-Deak-cronică-COPIII ȘI POEZIA, Aurelia Rînjea
Prin ochii mei-Postfața-Creatorul de frumos-VIOLETA BOBOCEA
Postfața Creatorul de frumos Cartea Mihaelei CD aduce un suflu nou în literatură, e ca o respirație proaspătă, o adevărată renaștere, deoarece este o profesiune de credință a creatorului de frumos, descriind condiția scriitorului de astăzi, din zilele noastre, într-o lume incertă, confuză, în care binele abia dacă se mai vede în depărtare. Opera … Continuă lectura Prin ochii mei-Postfața-Creatorul de frumos-VIOLETA BOBOCEA
Mihaela CD -Vraja iubirii în scrierile autoarei Aurelia Rînjea-recenzie la cartea COPIII ȘI POEZIA
Vraja iubirii în scrierile autoarei Aurelia Rînjea COPIII ȘI POEZIA, Aurelia Rînjea recenzie Cartea COPIII ȘI POEZIA, ediție bilingvă, română-franceză, Editura LUCVAL&KEN, 2022, cuprinde creațiile literare ale scriitoarei Aurelia Rînjea, cu care a participat la Concursul internațional de literatură, NAJI NAAMAN, din Liban 2021, la care a obținut „Premiul pentru Creativitate”. Cartea COPIII ȘI POEZIA este o invitație adresată oamenilor mari, îndemnându-i să-i ajute pe … Continuă lectura Mihaela CD -Vraja iubirii în scrierile autoarei Aurelia Rînjea-recenzie la cartea COPIII ȘI POEZIA
Mihaela CD -Dar de suflet peste timp- recenzie la ADAGIETTO de Aurelia Rînjea
Dar de suflet peste timp recenzie ADAGIETTO, Aurelia Rînjea Ce dar poate fi mai frumos pentru un nepot decât un dar de suflet venit de la bunica sa? Cartea de poezii ADAGIETTO, a autoarei Aurelia Rînjea, ediție bilingvă, română-franceză, Ed. LUCVAL&KEN, 2022, este o carte dedicată nepoțelei sale Alexia „cu speranța că într-o zi va descoperi comoara … Continuă lectura Mihaela CD -Dar de suflet peste timp- recenzie la ADAGIETTO de Aurelia Rînjea
Firul bucuriei, un dar pentru noi toți-recenzie Mihaela CD -Rețete de suflet, Gabriela Raucă
Firul bucuriei, un dar pentru noi toți Rețete de suflet, Gabriela Raucă Poeta Gabriela Raucă ne surprinde în acest început de primăvară cu o publicație nouă, proaspătă și aducătoare de bucurii: Cartea ''REȚETE DE SUFLET'' publicată la editura Pim, Iași 2022, în două volume de poezii. Denumirea acestor volume ''REȚETE DE SUFLET'' nu a fost aleasă la întâmplare, pentru că poeziile din aceste două volume asta și … Continuă lectura Firul bucuriei, un dar pentru noi toți-recenzie Mihaela CD -Rețete de suflet, Gabriela Raucă
Căutând copilul din noi-Johnny Ciatlos-Deak-cronică-ADAGIETTO, Aurelia Rînjea
Căutând copilul din noi ADAGIETTO, Aurelia Rînjea cronică literară Volumul de poezii ADAGIETTO al poetei Aurelia Rînjea este editat în limba română și limba franceză, publicat de Editura LUCVAL&KEN în anul 2022 și reprezintă un cadou de suflet pe care distinsa autoare îl face nepoatei Alexia, căreia îl dedică. Înainte de a trece la cartea ADAGIETTO, aș dori să fac o scurtă … Continuă lectura Căutând copilul din noi-Johnny Ciatlos-Deak-cronică-ADAGIETTO, Aurelia Rînjea
Prin ochii mei-Cuvântul editorului
In curând va fi publicata cartea PRIN OCHII MEI Cuvântul editorului Fiecare persoanǎ analizeazǎ lucrurile din lumea aceasta prin prisma propriei percepții şi a propriilor valori iar interpretarea aceluiaşi eveniment poate cǎpǎta valențe diferite dacǎ este privit cu alti ochi. Scriitoarea Mihaela CD ne invitǎ în cartea sa ''Prin ochii mei'' sǎ privim … Continuă lectura Prin ochii mei-Cuvântul editorului
Spiritul superior al Păpușarului-Johnny Ciatlos-Deak-cronică-PĂPUȘARUL, Aurelia Rînjea
Spiritul superior al Păpușarului PĂPUȘARUL, Aurelia Rînjea Cronică Volumul de poezii PĂPUȘARUL, editura LUCVAL&KEN 2022, ediție bilingvă, româno-franceză al scriitoarei Aurelia Rînjea, ne prezintă un personaj interesant „PĂPUȘARUL” care se află într-o continuă căutare și auto descoperire de sine, de oameni noi, de iubire. Acest personaj reprezintă în fapt sufletul poetei însetat de cuvânt, în căutarea iubirii calde și profunde, … Continuă lectura Spiritul superior al Păpușarului-Johnny Ciatlos-Deak-cronică-PĂPUȘARUL, Aurelia Rînjea
IMPRESII SI CRONICI-IUBESTE-MA IN FIECARE ANOTIMP
Ecaterina Rolea Romania Bună ziua, prieteni de pretutindeni! Azi am primit în dar un volum de poezii de dragoste de la Distinsa Doamnă Poetă Mihaela CD de peste ocean, din Canada, Montreal, care mi-a bucurat sufletul și mă simt onorată de darul Domniei Sale.Vă mulțumesc din suflet cu aleasă prețuire și profund respect pentru acest … Continuă lectura IMPRESII SI CRONICI-IUBESTE-MA IN FIECARE ANOTIMP
Prin ochii mei-IMPRESII-Gelu Dragos-O carte de mărturisiri sincere şi luminoase
Impresii O carte de mărturisiri sincere şi luminoase ne propune Mihaela CD de Sfintele Sărbători Pascale Hotărât lucru, prieteniile literare se pot produce chiar dacă îi despart pe cei doi scriitori un ocean imens, două continente şi fac referire, cu multă plăcere, la scriitoarea Mihaela CD. Cine este autoarea? Mihaela CD este fondator al revistei … Continuă lectura Prin ochii mei-IMPRESII-Gelu Dragos-O carte de mărturisiri sincere şi luminoase
Mihaela CD -recenzie-Singurătatea poetului în cartea Păpușarul, de Aurelia Rînjea
Singurătatea poetului în cartea Păpușarul, de Aurelia Rînjea recenzie Cartea PĂPUȘARUL a binecunoscutei scriitoare Aurelia Rînjea a fost publicată de editura LUCVAL&KEN, într-o ediție bilingvă: româno-franceză, în 2022. Pornind de la Motto-ul cu care începe această carte: „Poemele mele / Niște porumbei / Care zboară spre Dumnezeu”, scriitoarea ne introduce în lumea sa magică, a cuvântului venit … Continuă lectura Mihaela CD -recenzie-Singurătatea poetului în cartea Păpușarul, de Aurelia Rînjea







